sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Semnificatia sfintirii caselor de Boboteaza

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu Aghiasma Mare in Ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Cunoastem din Sfanta Scriptura ca nu doar poporul a venit la raul Iordan sa se boteze, ci si Hristos. Insa Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. De aici reiese ca Imparatia lui Dumnezeu vine catre noi, numai daca si noi ne indreptam spre ea.

Prezenta preotilor in casele credinciosilor de Boboteaza, ne descopera ca nu doar credinciosii vin spre Biserica, ci si Hristos prin cler vine catre ei. Mantuitorul nu sta inchis in biserica, ci este dus tainic in casele credinciosilor, spre a intari unirea cu ei. Sfintirea caselor cu Aghiasma Mare daruieste credinciosilor mai multa putere spre implinirea voii lui Dumnezeu. Astfel, fiecare familie devine o Biserica mai marturisitoare.

E gresit sa credem ca doar noi facem drumul catre Hristos. Asa cum marturisesc si cantarile bisericesti, nu soldatii romani au fost cei care I-au intins Mantuitorului mainile pe cruce, ci Hristos Insusi Isi deschide bratele intr-un semn de iubire dusa pana la moarte din dragoste fata de Tatal si fata de toti oamenii. Si in chipul acestei imbratisari cauta sa intre si in casele noastre, ca sa reverse peste noi iubirea dumnezeiasca.

Sfintirea caselor de Boboteaza nu este o plinatate in sine, in sensul ca din acest moment credinciosii nu mai trebuie sa mearga la biserica. Dimpotriva, prezenta tainica a lui Hristos in casele credinciosilor prin preot aprinde focul dragostei in inima crestinilor, astfel incat ei trebuie sa caute sa intretina acest foc printr-un mers cat mai des la slujbele din biserica.

Bucurati-va de venirea preotului in casele dumneavoastra si nu-L lasati pe Hristos sa va duca dorul.

Adrian Cocosila

PACEA INIMII ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"..



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Serafim de Sarov ne indeamna asa: "Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce PACEA INIMII si o poate face lacas al lui Dumnezeu Insusi." Si te rog sa tii minte ca nu vei fi niciodata barfit de oameni mai buni ca tine, ci de cei care ar vrea sa fie ca tine dar nu pot. In mintea ingustă incape multa barfa! Sfantul Parinte, Ambrozie de la Optina zice asa: “A ști să taci este o virtute mai mare decât a stii sa vorbești”.

 Iar, Sfantul Parinte, Iustin Parvu ne spune asa: “Daca nu ne vom așeza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga, insa, cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil”. 

In Patericul egiptean scrie asa: “Se spunea despre avva Arsenie ca toata vremea vietii lui, cand sedea sa lucreze, avea o carpa pe piept din pricina lacrimilor care-i curgeau din ochi. Auzind avva Pimen ca s-a savarsit, a zis cu lacrimi: ferice de tine, avva Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Fiindca, cel care nu se plange pe sine aici, se va plânge veşnic acolo. Ori de voie aici, ori în chinuri acolo, e cu neputinţă să nu plângi”

Cine are minte sa ia aminte la aceste Sfinte cuvinte, cine nu, sa mearga spre iad, inainte!

                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA