“GLOBALGHEDONUL”

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

     “GLOBALGHEDONUL” – o poezie ce am scris-o în ultima vreme, ca un protest împotriva “înlănţuirilor” de orice fel, dar mai ales în favoarea lui Hristos-Dumnezeu şi a Bisericii Sale, în favoarea Vieţii şi trezviei!...
 Risipeşte Doamne norii ce-ntunecă pământul
 Şi fă-i ploaie de-ndurare ca să spele tot noroiul,
 Ce-l împroşcă nefârtatul dimpreună cu zeloţii Lumii desfrânate.
 Şi din umbră înfigând colţii Sfâşiind tot ce apucă, mulţi cădem ca frunzele Bolnăvite sau mânate de cei care bat tobele! Dar tot n-avem ochi să vedem a lumii faţadă Ce promite veşnicia făcând din păcat paradă. Ne credem stăpânii lumii stâpâniţi fiind de ea, Dar pământul atrage pământul, apoi moartea, A cărei duhoare umple zarea sufocând casele, Şi înrobindu-ne de patimi ne-au ajuns păcatele.
 Ne-am întunecat mintea cu atâta necredinţă, Dăm vina unii pe alţii şi venerăm zeul - ştiinţă, Dar tot n-avem urechi s-auzim şuierul metalic Coliviei aşternute de satrapii lumii – sistematic…
 De când lumea, Cain cel zgârcit vrea să ucidă Pe mărinimosul Abel, făcând lumea fratricidă; Iar Irod tiranul taie cu miile pruncii nevinovaţi, Dar toţi devenim irozii ucigaşi ai fiilor chiuretaţi.
 Apoi Iuda arghirofilul îşi trădează Mântuitorul, Dar cu toţii devenim iude alegând pe vicleanul! Iar astăzi şi mâine, mereu, Hristos ne previne: Crezi tu că aceştia au fost mai păcătoşi ca tine? Şi mai crezi tu omule, că aducându-te la viaţă Din iubire, ura şi trufia îţi vor da vreo speranţă? Dacă Eu am creat lumea, bună şi nemuritoare, O voi lăsa nelegiuiţilor s-o piardă la întâmplare? V-am spus că şi perii capului vă sunt număraţi!
 L-am întrebat oarecând pe Iov, va întreb şi azi: Unde eraţi voi, când am întemeiat pământul Şi am întărit temeliile lui? Încotro suflă Duhul?
 Unde eraţi când stelele dimineţii încântau zarea Şi toţi îngerii Mă sărbătoreau?
Sau când marea Ieşită din sânul firii am închis-o cu porţi şi când Am înveşmântat-o cu negura, eraţi voi ajutând? Ştiţi voi care drum duce la palatul luminii şi care Este locul întunericului? Aveţi ochi sau cugetare Să pricepeţi cămările grindinei, ce le ţin deoparte Pentru vremuri de strâmtorare şi bătăi de moarte?
 Cunoaşteţi voi legile cerului şi puteţi ca să faceţi Pe pământ să fie ce este scris în ele? Sau vedeţi Vreun cusur cu adevărat asupra judecăţii Mele?
 Cine îndrăzneşte să dea piept cu Mine?
Şi în cele Ale Mele, M-a îndatorat cineva ca să-i înapoiez?
 Dar mai e cineva precum dreptul Iov ca să-l aşez La masă cu Mine şi să creadă că orice gând am, Pictorul Vasile Neguş Ajunge şi faptă? O, ce pustiu de trufie, cât alean!... Cu adevărat, Dumnezeu nu aruncă cu zarurile, Ci numai omul umblă prin ghicitură, iar valurile Lumii de ţărână îneacă pe toţi cei flămânzi şi goi, Devenind păpuşarii ideali ai ciocoilor vechi şi noi. Aceiaşi boieri ce stau cocoţaţi în vârful piramidei, Iscodindu-ne după colţ cu ochiul tiran pun temei Să piardă credinţe, istorii şi naţii, punând belciuge Prin legi ticăloase şi caii troieni, ca să ne înjuge! Singuri am tăiat şi ne tăiem craca de sub picioare Când am ales păcatul şi ne-am scos la vânzare, Pe un argint, pe treizeci, pe un interes sau o clipă De plăcere. Pe mititei şi băutură, alegând în pripă Pe politrucii lumii sau umplând vistieriile boierilor Prin datorii şi atârnare, stând în bătaia vânturilor. Nu mai avem regi, încă un David sau Solomon, Un Decebal sau Ştefan, ci fugim spre armagedon. Singurul război ce îl avem este războiul nevăzut Cu demonii, cu noi înşine, cu toţi ce ne-au ţesut Cămaşa de forţă injectându-ne cu boale, patimi Şi dezbinare, ideologii marxiste şi-ale lor grăsimi. Înmulţitu-s-au corbii ce-aşteaptă leşurile promise La recensământul călăilor lumii ce ei îl socotise, Dar tot nu vedem cine ne trage sforile şi de unde Nicicând nu vom afla mila, ci ură şi deznădejde. Astfel, demonii şi cezarii mai câştigă încă o luptă Dar nu şi războiul, căci intrând în Biserica văzută Cu bocancii noroiaţi de patimi, orbi şi surzi fiind Nu pot să îl vadă pe Hristos - Stăpânul, cârmuind. Şi ca Dumnezeu, îngăduie doar ce ne este de folos Alegând grâul de neghină, mic şi mare, sus şi jos, Dar tot fugim de mărturisire ajungând oi speriate, Păstori fără de oi, fugind de Hristos ca de moarte! Cum să ne conducă bine tot aceia ce ne subjugă, Aceia care ne fură pâinea, ţara, şi care ne-atârnă De copitele boierilor lumii? Aceia care îşi fac cruci Strâmbe doar la patru ani şi apoi se fac iar uituci. Sau cei care îl vând pe Hristos, zicând că apusul E la fel cu răsăritul, nemaiştiind care este Domnul Şi care cezarul. Pe aceştia, care având hambarele Dosite, să-i credem acum ca pe sfinţi, precum oile? Hristos este Păstorul, iarăşi noi oile Lui şi cu toţii Fiind botezaţi ascultăm numai de El, iar de alţii, Doar atunci când nu ştirbesc Adevărul. Dar va fi Vai de cezarul care se vrea Dumnezeu şi va risipi Biserica Lui cu legi omeneşti, crezând că-n Potir Nu e Viaţa însăşi, nemurirea, ci moartea!...Sictir De-aici Satană, căci faci din nevăzutul “ţânţar”, Deşi înţeapă şi el, Apocalipsa lumii cu al ei amar!...
 Pictor, teolog, Vasile Neguş

Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare

“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceasta zi ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Cand Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai si aceste doua parabole, pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste intelepte caci impreuna cu fecioria au avut si minunatul si imbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru ca, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura milostenie. Pe cand se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adica au murit. Cu adevarat moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau undelemn din destul il cautau dupa ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au randuit dumnezeiestii Parinti pilda celor zece fecioare, impreuna cu cea a talantilor, ca sa ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru ca nestiuta este ziua si ceasul sfarsitului vietii.
Daca vom savarsi o singura virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom ingriji de celelalte, si mai cu seama de milostenie, nu vom intra cu Hristos in odihna vesnica, ci vom fi intorsi rusinati. Si intr-adevar nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sa fie biruita de bani.
“La ceasul sfarsitului, suflete, gandind si de taierea smochinului temandu-te, cu iubire de osteneala lucreaza-l, ticaloase, priveghind si strigand: Sa nu ramanem afara de camara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

In aceasta zi, se face pomenire de femeia cea pacatoasa (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru ca lucrul acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea patima.
Cand Iisus s-a suit in Ierusalim si era in casa lui Simon cel lepros, o femeie pacatoasa s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus in acea zi pentru ca, dupa cuvantul Mantuitorului, sa se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multa caldura. Ce-a indemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vazut ca o are Hristos pentru toti, dar mai cu seama faptul de acum, cand L-a vazut ca intra in casa unui lepros. Se gandea deci femeia ca ii va vindeca boala dupa cum l-a vindecat si pe acela. Si intr-adevar Hristos a tamaduit-o dandu-i iertare de pacate.
“Doamne femeia ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus tie mir mai inainte de ingropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Taina

“Cand maritii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginti bolnavindu-se, s-a intunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra Imparatului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slava Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai praznuim in aceasta zi: spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si vanzarea si prinderea Domnului.
Inainte de a incepe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbracat hainele si El singur a spalat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sa il faca pe Iuda sa se rusineze, iar celorlalti sa le aduca aminte sa nu umble dupa intaietati: “Cel care vrea sa fie intaiul sa fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dandu-Se El insusi pilda. La sfarsitul mesei aduce vorba si despre vanzarea Lui. Dupa putin timp, luand painea a zis: “Luati mancati”; la fel si paharul, zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupa aceea, aratandu-Se om, spune ucenicilor: “Intristat este sufletul meu pana la moarte”(Matei 26, 38) si S-a rugat in Gradina Ghetsimani cu sudoare de sange (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luand cativa soldati, a venit sa-L prinda. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si in cele din urma la Pilat. Acum Petru se va lepada de trei ori de Hristos, tagaduind ca-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate in mijlocul bisericii Sfanta Cruce.

Vinerea Patimilor

In aceasta zi, se pomenesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face inca pomenire de marturisirea mantuitoare facuta de talharul recunoscator care a fost impreuna cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, sfintenia insasi; mantuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai infricosator decat ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.
In aceasta zi nu se savarseste Liturghia pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile imparatesti care ne pun inainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta talharului.
Seara savarsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tanguirii pentru Hristos, inainte de Invierea Sa. Se inconjoara de trei ori biserica cu Sfantul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute in mormant.
“In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si s-au spaimantat ostirile ingeresti, smerirea Ta cea multa preamarind”. (Starea intai – Prohod)

Sambata Mare

In aceasta sfanta zi, praznuim ingroparea dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea in iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.
Iosif cel din Arimateea, coborand de pe cruce Sfantul trup al Domnului, l-a ingropat in mormant nou, punand o piatra mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand prea curat trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara in iad. Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si L-a dat in mainile Tatalui. Si-a dat si propriul Sau sange, pret de rascumparare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului.
Dupa-amiaza savarsim Liturghia Sfantului Vasile unita cu vecernia.
“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)