Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
http://mitropolia-banatului.ro/credinciosii-parohiei-timisoara-viile-fabric-alaturi-de-eleva-carina-udriste/
http://mitropolia-banatului.ro/credinciosii-parohiei-timisoara-viile-fabric-alaturi-de-eleva-carina-udriste/
http://mitropolia-banatului.ro/credinciosii-parohiei-timisoara-viile-fabric-alaturi-de-eleva-carina-udriste/
Încercarea
prin care trece tânăra Carina Udriște, elevă în clasa a XI-a la Liceul
de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, urmare diagnosticării cu o afecțiune
cerebrală ce necesită o intervenție chirurgicală în străinătate, a
sensibilizat și credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric.
Duminică, 21
februarie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh Marius
Sfercoci a prezentat situația elevei Carina Udriște și momentele
dificile pe care le traversează în urma afecțiunii cerebrale descoperite
recent, ce impune o intervenție de speciliatate pe creier, la o clinică
din străinătate. Eleva în cauză este cunoscută de comunitatea
parohială, întrucât a participat anul trecut în luna iulie la o tabără
de creației, găzduită de această parohie și coordonată de părintele
Sorin Lungoci. Tabăra s-a adresat elevilor cu rezultate deosebite la
olimpiada de Religie, la care Carina a obținut locul I pe județ,
reprezentându-ne la faza națională, fiind pentru ea și pentru cei
participanți o recompensă la seriozitatea și conștinciozitatea arătată
de-a lungul anului școlar. Astfel, prezentând aceste detalii în fața
credincioșilor, dar și implicarea altor instituții și oameni de bine la
nivel local în ajutorarea Carinei, parohia a demarat o colectă pe
perioada unei săptămâni, reușind să strângă suma de 8.730 lei.
„Copiii noștri, din cadrul Atelierului de
creație al parohiei, îndrumați de părintele diacon Florin Băran și
voluntarii Alina Lozici, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei
Timișoarei și Ioana Coman, o tânără absolventă de master a Facultății de
Artă și Design din Timișoara, în săptămâna 21 – 28 februarie a.c., au
confecționat mărțișoare, cu același gând de a o ajuta pe Carina.
Duimică, 28 februarie a.c., am organizat la biserică un mic tîrg de
mărțișor, denumit generic „Un mărțișor pentru Carina”, unde am expus cu
ajutorul copiilor mărțișoarele confecționate de către aceștia, fără a
pune un preț, ci efectiv fiecare dintre cei prezenți au achiziționat și
donat bani, care, la sfârșitul tîrgului au totalizat 2.400 lei. Practic
ajutorul parohiei noastre, prin acțiunile derulate este de 11.130 lei,
bani ce vor fi depuși în contul Carinei. Doresc să apreciez
generozitatea și sensibilitatea credincioșilor parohiei noastre, care
constant contribuie la diverse acțiuni cu caracter social desfășurate de
noi, dar și frumusețea sufletească a copiilor noștrii de la parohiei,
care la rândul lor nu au rămas indiferenți, ci prin munca mâinilor lor
au reușit să o ajute în felul lor pe Carina”, ne-a declarat părintele
paroh Marius Sfercoci, de la parohia Timișoara Viile Fabric.
Parohia Timișoara Viile Fabric se
alătură, în mod concret, donatorilor de până acum cu suma de 11.130 lei,
în vederea acoperirii costurilor legate de intervenția chirugicală
programată la o clinică din străinătate.