marți, 20 mai 2014

Slujba vecerniei cu litie

             Asta seara am fost la vecernie si la slujba litiei ne-am rugat pentru sanatate si pentru nevoiile noastre de zi cu zi ... ne-am rugat impreuna cu Preotul Draghicescu Petru , pentru tot poporul român, pentru cei necăjiţi, pentru „pacea şi bună aşezarea întregii lumi”, pentru cei bolnavi şi pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele şi să ne izbăvească de nenorocirile ce se abat asupra omenirii.


         Prin slujba Litiei noi ii aducem slava lui Dumnezeu ,ea se face seara odata cu slujba vecerniei de dinaintea sarbatoriri unor sfinti  sau a unor slujbe imparatesti.
Atunci când se face Litie, în mijlocul bisericii se aşează o masă pe care se pun artose (pâine adusă de credincioşi spre binecuvântare, sau facute de o femeie curata ,din faina adusa de credinciosi) ,vin, untdelemn şi grâu. Slujba este formată din două părţi:
 O serie de rugăciuni de implorare şi pocăinţă, în care se invocă mila lui Dumnezeu şi ajutorul sfinţilor; si binecuvantarea prinoaselor.
La noi in Timisoara am cumparat adeseori litii de la biserica din Iozefin ,la Sinaia ,acolo gaseam intotdeauna de vanzare ...


Litaniile (de unde vine şi numele de „litie”)sant  rugăciuni  de implorare şi pocăinţă, mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi.

 Cele cinci pâinici sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deșert și cu care au fost hrăniți cinci mii de persoane care îl urmau (Marcu 6).

Rugăciunile litiei sunt deosebit de frumoase. Seria de ectenii (cereri) începe cu cuvintele:

„Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptmăritorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate”.
                                                                    sau

 „Stăpâne, Mult milostive Doamne Iisuse Hristoase...”,  bine primită fă rugăciunea noastră, dăruieşte iertare greşelilor noastre, acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, împacă viaţa noastră, Doamne; miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre”.

După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, la sfârșit pâinea este tăiată și împărțită credincioșilor.

Va doresc o noapte binecuvantata si maine ...la Sfanta Liturghie... Doamne ajuta tuturor !

luni, 19 mai 2014

Pelerinaj la Biserica Sfantul Nicolae din Densus

Am plecat din Prislop si cand am ajuns in Densus incepusera sa cada cativa stropi de ploaie , doar asa cateva minute ..Multi dintre cei care merg la Parintele Arsenie Boca ,trec si pe la Densus. Undeva in zona este si manastirea Colt , am fost acolo acum cativa ani ,si acolo este foarte frumos...

Biserica din Densus  se afla la o distanta de aproape 10 kilometri fata da orasul Hateg,  este renumita prin vechimea ei ,este cea mai veche biserica Romaneasca in care se mai tin inca slujbe , Duminica si la sarbatori  ...noi am fost doar in trecere era dupa amiaza ,dar biserica era deschisa, am putut sa intram sa ne rugam si sa aprindem o lumanare...
 De departe arata ca un castel de piatra ,Pronaosul este descoperit si strajuit de 4 stalpi imbracati in pietre funerare. Masa altarului este facuta tot din piatra funerara. Sfintii abia se mai vad , ba unii au si ochii scosi ...
Anul în care a fost pusa prima piatra funerara romana la temelia Bisericii Sfântul Nicolae din Densus ramâne însa un mister si un pretext de cotroverse între istorici. Unii o dateaza ca biserica paleocrestina din secolele IV-VI, drept primul edificiu religios de pe pamânturile dacice.

 Privită din exterior, construcţia pare mai degrabă o fortăreaţă decât o biserică.
Am inteles ca foarte des e vizitata de turisti straini tocmai pentru vechimea ei , si multi din cei ce merg sa viziteze Manastirile din apropiere ,vin negresit si aici la biserica Densus .Picturile originale,  datează din secolul al XV-lea şi aparţin unui artist rămas în istorie după semnătura sa lăsată pe operă: Ştefan.
In fata bisericii si a cimitirului ce o inconjoara, jos - la strada –   se afla bustul,  istoricului Nicolae Densusianu.

Ne-ar fi placut sa ascultam acolo o slujba in acest impresionant monument de cult crestin-ortodox, dar ne-am multumit si cu atat...Preotul Marius Sfercoci , ne-a spus cateva cuvinte despre aceasta biserica apoi am facut poze si am plecat spre casa , parca putin mai intelepti si mai fericiti , ca am mai invatat ceva...
M-ai multe despre aceasta biserica gasiti aici :
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-nicolae-densus-67830.html

Va atasez si pozele facute aici cu Preotul nostru si cu biserica ...







 

  

Piatra funerara din perioada Romana

 
cateva poze din interior...


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA