joi, 23 februarie 2012

TAMAIA



      Rasinile sunt substante lipicioase, inflamabile, secretate de diferiti arbori atunci cand li se cresteaza coaja. Din punctul de vedere al chimiei organice, sunt substante organice macromoleculare, continand C, H, O, N, S. Sunt colorate in galben, brun, negru.
      Tamaia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt.

Unele prevederi si semnificatii biblice


Acest cuvant se pomeneste in Biblie de 22 de ori. Exemple:
- Facerea 43, 11. "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tămâie si smirna si migdale si alune".
- leremia 6, 20: "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit".
- Matei 2, 11: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna".
      Aceasta rasina se strange de pe scoarta copacului si, pentru a fi mai parfumata, se amesteca si cu alte arome, asa cum se precizeaza in Vechiul Testament (Iesire 30, 38). Tamaia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromat natural, folosit in toate religiile din vremuri stravechi. Folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul" (Iesire 30, 34-37).
Tamaia, prin parfumul si mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba Vecerniei. Tamaia este simbol al rugaciunii de cinstire a lui Dumnezeu dar si de implorare a Sfantului Duh: "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Prea Sfantului Tau Duh" (rugaciunea rostita de preot la binecuvantarea tamaiei). In Noul Testament, ca si in Vechiul Testament, tamaia este considerata un element simbolic de slavire a lui Dumnezeu. Magii care au venit sa se inchine la Betleem Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, I-au adus in dar "aur, smirna si tamaie" (Matei 2, 11). In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4). Tamaia se foloseste in cultul crestin din primele veacuri asa cum se mentioneaza in textele primelor Liturghii crestine (Constitutiile Apostolice, Sf. Ambrozie, Liturghia, Sf. Iacob, s.a,). Vechii evrei o intrebuintau ca un articol absolut necesar in ceremoniile religioase. De altfel, cu aceeasi intrebuintare a fost cunoscuta si in religiile pagane, fie curata, cand se ardea pe altarul exterior, fie amestecata cu alte materii aromate cand se tamaia interiorul templului, deci tamaia se priveste ca icoana mirosului de buna mireasma a rugaciunilor pioase si ca unul din cele mai pretioase daruri ce se pot aduce lui Dumnezeu. Ca insemnatate simbolica, tamaia este expresia adoratiei lui Dumnezeu; ea mai simbolizeaza cererea si dorinta celui care se roaga, ca rugaciunea lui sa fie primita de Dumnezeu; cat si darul Sfantului Duh si recunoasterea de catre Magi a Dumnezeirii Pruncului Iisus. Tamaia se foloseste atat la slujba Sfintei Liturghii, cat si la toate slujbele divine, fumul ei imbalsamand si creand o atmosfera de reculegere si sfintenie, prielnica pentru rugaciune si indepartarea duhurilor rele. Tamaia se arde in cadelnita sau in vase speciale (tamaiernite, catui). Mireasma tamaiei are calitati tonice si stimulante, de aceea, in trecut se folosea si in medicina.

      Caditul sau tamaierea 

este cel mai de seama dintre actele cultului extern. Folosirea tamaiei, asa cum am mai spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci si in practica religioasa a popoarelor pagane, si la iudei. Cadirea, tamaierea, se face in timpul Liturghiei si a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire si cinstire a lui Dumnezeu si a Mantuitorului lisus Hristos. Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata…”, se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sf. Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sf. Duh dat Sf. Apostoli dupa Inviere: „Luati Duh Sfant…” (Ioan 20;22).

      Cadelnita sau catuie – tamaierul sau tamaietoarea 

– este obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaie. Are forma unui recipient rotund, de metal, atarnat de 3-4 lantisoare unite, in partea de sus intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot cand tamaiaza in biserica, dupa randuiala sfintelor slujbe. Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este la fel de veche ca si folosirea tamaiei si a tamaierilor pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Primele cadelnite folosite de crestini erau facute din argila, metal ori ceramica, cu sau fara maner, asa cum se folosesc si astazi de unii preoti la serviciile funebre la tara sau cadelnite cu manere scurte folosite inca in unele manastiri. Forma de azi a cadelnitelor ar data dupa unii liturgisti, cam din secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul Tamaierii din Cortul Marturiei si apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tamaie (Iesire 30, 1- 8 si Evrei 9, 4). Fetele cadelnitei sunt uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga natura (fire) inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu. Despre simbolismul cadelnitei, Sf. Ambrozie spune: "Cadelnita este menita sa dea buna mireasma... tot asa si voi (crestinii) sunteti buna mireasma a lui Hristos". In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita Divinitatea Sa, iar fumul de Tamaie este mireasma Duhului Sfant.

      Drumul Tamaiei

- se numea in antichitate, calea pe care erau transportate din tarile producatoare, diferite rasinoase aromate, care se foloseau fie in cult, fie pentru preparate farmaceutice sau in parfumerie (ca tamaia, smirna, camforul, sacazul - guma de Accacia, care se scurge din scoarta unor arbori). Astfel, tamaia si smirna produsa in sudul Arabiei, Yemenul de astazi, erau duse la inceput pe cale maritima, apoi transportate cu caravane de camile, traversand desertul ce despartea Arabia de Sud de marile imperii si bogatele cetati ale Orientului Apropiat.  Caravanele ajungeau la Gaza, oras iudeu, port la Marea Mediterana si strabateau tara Ghebanitilor, pana in Tima, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traseu foarte lung era impartit in 65 de statii de oprire a caravanelor pentru implinirea formalitatilor de tranzit si plata unor taxe ce reveneau si statelor, dar si localitatilor in care stationau. Cei care incercau sa se sustraga implinirii acestor obligatii si se abateau de la traseul stabilit oficial pentru comertul cu aceste produse, erau pedepsiti cu moartea. Smirna si tamaia au fost pentru Arabia si India antica mari izvoare de imbogatire. Tamaia si smirna erau folosite in templele si palatele faraonilor din Egipt, chiar si pe la jumatatea mileniului doi. Sapaturile arheologice au aratat ca, in Mesopotamia antica, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tamaie intr-un vas asezat pe genunchi si ghiceau dupa miscarea fumului. Incepand cu secolul al VIII-lea pana in secolul al VI-lea i. Hristos, cand se dezvolta comertul cu aceste aromate, ele sunt tot mai folosite, devenind nelipsite in cultul din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Iezechiel vorbeste despre comertul orasului Tyr cu Saba de unde importa tamaie. Pliniu, scriitor latin din secolul 1, a lasat in scrierile sale date importante despre comertul cu smirna si tamaie si despre drumurile de comert cu aceste si alte mirodenii, aratand cat de mult incarcau costul lor, multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, incat, atunci cand ajungeau la Roma, erau foarte scumpe, ca si aurul, iar smirna era cea mai scumpa.
Clasificarea din punct de vedere botanic se face dupa monumentala lucrare "Flora R.S.R." aparuta in treisprezece volume in intervalul 1952-1976 in Editura Academiei si dupa alte documentare stiintifice mentionate in bibliografia selectiva.

      Descrierea stiintifica

      Tamaia este o substanta rasinoasa extrasa din trunchiul unor arbusti Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. Tamaia are actiune farmacoterapeutica, antiinflamatoare, antiseptica, astringenta, carminativa si cicatrizanta, diuretica, expectoranta, sedativa. Arborele care da tamaia este inalt de 3-6 m, cu florile alburii. Creste prin crapaturile stancilor din munti si prin pietrisurile de la bazele colinare din vecinatatea marii. Prin incizii longitudinale facute in scoarta acestui mic arbust se scurge un lichid laptos, care in contact cu aerul se solidifica, formand bucati, mai mari sau mai mici, putin globuloase, de culoare galbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tamaie. Tamaia este o substanta rasinoasa cu miros placut si aromatic care dezvolta bine aceasta aroma abia la temperatura de 100°, cand se inmoaie fara a se topi (asa se recunoaste); la temperatura mai ridicata se descompune si da nastere la vapori aromatici, proprietate care o face sa fie intrebuintata la ceremoniile religioase ale bisericii noastre. Tamaia, din cauza proprietatilor stimulente, tonice, a fost intrebuintata in medicina. Tamaia are diferite forme si culori dupa locurile si tarile din care provine. Tamaia de Arabia, Egipt si Somalia are culoarea putin galbuie si forma de lacrimi, cea de India este superioara, este galbena, cristalizata in forma de lacrimi mari. Astazi tamaia naturala se poate falsifica de unii "impostori" si vinde la preturi exorbitante ca tamaie. Tamaia intra ca ingredient la prepararea Sfantului si Marelui Mir. Unii confunda tamaia cu smirna si invers, confuzie care se intalneste si in Sfanta Scriptura. Azi se foloseste pe scara larga tamaia sintetica.
     

SMIRNA


      Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin crestarea unor arbusti exotici: Styrax Benzoin-Sumatra, Styrax macrothyrsus – Vietnam, Styrax paralleloneurus, Indonezia, Styrax tokinozis-China din Familia Stryacceae, care arde raspandind un miros placut aromatic si care se foloseste in ceremoniile religioase, imbalsamare, in medicina si parfumerie.
      Cuvantul smirnă este pomenit in Biblie de cincisprezece ori si deriva de la cuvantul "a fi amar" din ebraica. Smirna intr-adevar este o substanta amara si rasinoasa. In toate vremurile in Orient smirna a fost pretuita si se vindea in boabe solide de culoare usor galbuie si venea din Arabia sau Abisinia (Yemenul de astazi si Etiopia).

      Unele mentionari si semnificatii biblice

- Cantarea Cantarilor 3, 6: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna si tamaie, din arta facatorilor de mir?" .
- Cantarea Cantarilor 4, 14: "... cu narduri si sofran, cu trestie-n balsam, cu scortisoara, cu aromele lemnoase din Liban, cu smirna si aloe, cu tot ce-i mai subtire-ntre miresme".
- Cantarea Cantarilor 5, 5: "M-am ridicat iubitului ca sa-i deschid si smirna mi-a picat din maini; de smirna pline-s degetele mele si smirna-i pe maneru-ncuietorii..."
- Facerea 37, 25: "Apoi s-au asezat sa manance. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de Ismailiti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe care mergeau sa le descarce in Egipt".
      Asupra arborelui care produce smirna au fost foarte multe controverse; Pliniu compara arborele cu ienuparul, Discoride cu salcamul. Unii naturalisti ca Ehrenberg si Hemprich numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha - Familia Terebentaceae - vecin cu genul Boswellia care da tamaia. Palestinologii ne spun ca arborele Mor este din familia Burseraceae si originar din Arabia. Unii traducatori biblici considera smirna Styrax si Myrrha.
      Arbustul mai este raspandit in Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Smirna, ca si tamaia, combinata cu alte substante aromatice, a jucat mare rol in practicile religioase ale indienilor si egiptenilor. Se amesteca cu untdelemn sfintit si servea la unsul templului. Sf. Evanghelist Matei ne spune ca smirna, ca si aurul si tamaia, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la nastere: "Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna". (Matei 2, 11). Nicodim a folosit-o amestecata cu alte arome la imbalsamarea trupului lui Iisus: "Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna si aloe" (Ioan 19, 39).
Vinul si smirna pe care soldatul roman le-a dat Mantuitorului pe cruce erau amare, dar nu aveau nici una din proprietatile narcotice pe care unii banuiesc ca le-ar fi avut. Iuda si Israelul faceau negot cu smirna si primeau in schimb grau, ceara, miere, untdelemn si balsam (Iezechiel 27;17). Se spune ca nimic nu este mai placut ca privelistea oferita de copacii de Styrax in cursul lunii martie, cand sunt acoperiti cu flori care imbata cu parfumul lor mirositor vaile Carmelului si ale Galileii. In Siria si Palestina, in Insulele Arhipelagului Indonezian, Italia sau chiar sudul Frantei creste Styraxul. Ca si tamaia, mirosul si fumul ei deosebit de aromat sunt simbolul faptelor bune si al rugaciunilor catre Dumnezeu, iar amaraciunea ei este simbolul patimilor. La vechii evrei era considerata ca fiind simbolul iubirii nevinovate. Ca dar al Magilor, ea a simbolizat fiinta omeneasca a Mantuitorulul. In vechime era unul din cele mai scumpe articole de parfumerie, numai pentru regi si femeile celor bogati, putandu-se folosi pentru tamaiere sau parfumarea paturilor. Astazi costa circa 25 Euro/ Kg.

      Descrierea stiintifica

       Styrax Benzoin in mod obisnuit el este un arbust, dar poate avea si forma unui copac cu o inaltime de 4-5 m. Frunzele sunt ovale iar partea inferioara le este acoperita cu perisori albi. Scoarta arborelui este neteda. Din scoarta lui, prin incizii, curge rasina, denumita smirna. Styrax Benzoin din familia Stryraceae, are tulpina groasa, ramurile cilindrice acoperite cu o scoarta alburie spre gri, frunzele alterne petiolate, intregi, netede pe partea superioara, florile albe, fructul este mare, globulos. Asa cum am mai spus, acest arbore creste prin sesurile si prin malurile raurilor din insulele Borneo, Sumatra si Java si in alte regiuni tropicale. Recunoastere: smirna este un suc alburiu, foarte compact, care se solidifica in contact cu aerul devenind untoasa. Incet, incet culoarea devine aurie, pentru ca atunci cand rasina este intarita sa fie rosiatica, adunata in lacrimi mici. Are un gust balsamic, arde raspandind un miros placut si multi vapori de acid benzoic cu actiune farmaceutica. Se dizolva in alcool de 90° sau in eter. Se cunosc mai multe calitati de smirna dupa modul de extractie si de preparare precum si dupa varsta arborilor din care se extrag. Impostorii de astazi falsifica smirna cu diferite rasini obtinute din diferite specii de brad, molid etc. pretinzand sume exorbitante, vanzand aceste surogate ca fiind smirna; ea este mai scumpa ca tamaia.

     Actiune farmacoterapeutica

      Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptica, astringenta, carminativa, deodoranta, sedativa si expectoranta. Smirna intra in compozitia Sfantului si Marelui Mir in conditiile de solubilizare intr-un vas de vin si ulei de masline virgin, la fierbere, dupa o tehnologie speciala asa cum se mentioneaza in cartea "Ce stim despre Sfantul si Marele Mir?".


ÎNVĂTĂTURI BUNE DESPRE TĂMÂIE

 ---Cand se tamaie casa ce se tamaie, care e forma si cine poate tamaia?
Tamaierea se face acasa odata cu inceputul rugaciunilor. Se aprinde tamaie si se pot tamaia si sfintele icoane; aceasta se face de catre un barbat cu credinta, daca nu este se poate face si de o crestina curata in acel timp. Este bine sa se tamaie toate camerele. De asemenea, se mai pot tamaia vase, haine sau mancare de pomana, inainte de a le imparti, cum e cazul pe la sambata mosilor; si se mai poate tamaia sambetele sau duminicile, dimineata, la mormintele mortilor, pana se incepe slujba la biserica.
---In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?
Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala, sa aprinda tamaie.

ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE TĂMÂIE

---Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.
Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de calculi renali (pietrele de la rinichi), dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un "bob de răbdare" şi unul "de rugăciune".
---Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.
Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.
---Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.
Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămîie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

ARTICOL PRELUAT DIN http://www.parohiamacin4.org/

miercuri, 22 februarie 2012

TAINA SFANTULUI MASLU

 La biserica noastra , pe strada Borzesti (Petru si Pavel)in Timisoara se tine Taina Sfantului Maslu in fiecare zi de MIERCURI ...Va invitam aici avem preoti buni si plini de har ...Dumnezeu sa ne ajute si sa ne insanatoseasca...


Taina Sfântului Maslu reprezintă, aşa cum afirma Paul Evdokimov, "o Taină a trupului". Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferinţă provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată şi o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puţine amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, şi de regulă în cadrul familial restrâns al creştinului bolnav căruia i se adresează.


Importanţa textului din Epistola Sfântului Iacov
Textul biblic de mai sus este cel mai citat şi mai comentat ori de câte ori un Sfânt Părinte dorea să ofere mai multe detalii cu privire la istoricul, conţinutul sau scopul Tainei. De aceea, ne vom opri puţin asupra sa pentru a observa de ce este atât de semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a Tainei. Sfântul Apostol Iacov recomandă persoanei bolnave să cheme preoţii Bisericii. În cursul istoriei, acest plural a căpătat conotaţii absolute, deoarece Taina Maslului este singura dintre toate cele şapte care nu poate fi efectuată de un singur slujitor. În toate scrierile patristice, această regulă este reamintită de fiecare dată. Se consideră, aşadar, că Sfântul Apostol Iacov nu a pus la întâmplare acel plural. Care ar fi conotaţia acestui aspect? În primul rând faptul că, în esenţă, Taina Maslului încearcă să adune comunitatea în jurul persoanei bolnave, astfel încât aceasta din urmă să poată fi reintegrată atât trupeşte, cât şi duhovniceşte. În istoria Bisericii, una dintre ideile permanente a fost aceea că boala nu este deloc o realitate necesară şi normală. Boala este o urmare a căderii iniţiale a omului în păcat. Este adevărat că nu toate bolile prezente au drept cauză păcatul personal, dar unele dintre ele au această cauză. De aceea, se cere să vină mai mulţi preoţi, acordându-se astfel Tainei şi un caracter de iertare, de împăcare cu comunitatea Bisericii, ai cărei reprezentanţi principali sunt preoţii. Vindecarea, dacă urmează Tainei, se datorează comunităţii, nu capacităţii extraordinare a unui singur preot. Poate că este şi aceasta o explicaţie a numărului multiplu de preoţi care trebuie să fie prezenţi la săvârşirea Tainei.
                                               Iertarea păcatelor prin Sfântul Maslu
Un al doilea aspect al Tainei Maslului subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în rugăciunea preoţilor pentru persoana bolnavă şi ungerea ei cu untdelemn. Această ungere, care este efectuată de şapte ori în cursul Tainei, are o legătură interesantă cu Taina Mirungerii. Deşi Epistola Sfântului Apostol Iacov nu stabileşte nici o legătură în acest sens, istoria liturgică a Bisericii cuprinde asemănări interesante între rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului în vederea ungerii prebaptismale (care se administrează înaintea afundării întreite din Taina Botezului), rugăciunea Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir şi a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu. Într-un fel, Taina Maslului îi reaminteşte persoanei bolnave de făgăduinţa vieţii curate făcută la Botez şi care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorinţa de pocăinţă, de schimbare a vieţii. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinţei şi este urmată de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Al treilea aspect important al Tainei Sfântului Maslu subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în precizarea scopului său îndoit în formă, dar unic în esenţă: vindecarea trupească şi sufletească, adică a omului ca întreg. Părintele Stăniloae afirmă, de exemplu, că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci şi spre ştergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum şi a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp (pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 174).
                                                 Untdelemnul - materia Tainei

Am precizat în debutul acestui material care erau scopurile ungerii cu untdelemn în perioada Vechiului Testament. O parte dintre acestea se regăsesc şi în cadrul diverselor slujbe ale Bisericii, uneori sub forma unor denumiri interesante (untdelemn împărătesc), alteori sub forma unor reale scopuri practice (aşa cum este vindecarea în cadrul Tainei Maslului). Pentru a putea detalia de ce untdelemnul este materia principală utilizată în cadrul Tainei Maslului nu avem nevoie de o analiză prea profundă. Untdelemnul era utilizat încă din Antichitate pentru a vindeca diverse boli sau pentru a ameliora rănile căpătate în muncile câmpului sau în războaie. De altfel, majoritatea protestanţilor consideră până astăzi că Taina Maslului este o simplă formă dezvoltată a actului practic de ungere cu untdelemn în cazul unei boli, fără a oferi cu adevărat şi o uşurare sufletească şi fără a crea posibilitatea întâlnirii între Dumnezeu şi om. Desigur, această opinie este eronată din punct de vedere ortodox, însă la baza ei stă atitudinea protestantă cu privire la textul cuprins în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Luther a fost cel dintâi care a criticat această epistolă şi a exclus-o din propriul "canon" biblic, deoarece cuprindea o idee esenţială care contrazicea conceptul său de sola fide, şi anume că, pentru a dobândi mântuirea, mai avem nevoie şi de fapte. Aşadar, istoria protestantă ulterioară s-a putut debarasa cu uşurinţă şi de Taina Maslului totodată, deoarece cel mai important text scripturistic pe care îl avea aceasta la bază se găsea tocmai în această epistolă. Nu este de mirare că protestanţii au respins apoi şi mărturiile patristice bazate şi ele tocmai pe acest text esenţial. În Ortodoxie însă, materia Tainei nu a fost niciodată un simplu remediu pământesc. Nu măslinele sunt cele care fac uleiul bun pentru vindecare, ci harul lui Dumnezeu. Acest fapt poate fi observat şi din rugăciunea de sfinţire a untdelemnului: "Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciunii acesteia, toţi preoţii binecuvântează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească Preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin" (Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 136-137). Această rugăciune frumoasă, creată de-a lungul secolelor, îşi are un corespondent încă din timpul Sfântului Atanasie cel Mare. Unul dintre cunoscuţii săi, Serapion de Thmuis, este primul autor al unei Molitfelnic, adică al unei colecţii de rugăciuni şi rânduieli liturgice. Desigur, timpul a trecut, iar această colecţie a devenit doar o simplă piesă de muzeu pentru liturgişti. Însă, prin străduinţa părintelui Ioan I. Ică jr., conţinutul acestui prim Molitfelnic a fost tradus în limba română pentru prima dată în anul 2008. Aici există două rugăciuni care prezintă accente asemănătoare cu cea cuprinsă în cadrul slujbei Sfântului Maslu. Iată textul primei rugăciuni, care este extrem de importantă pentru subiectul legat de Taina Sfântului Maslu: "Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea şi stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ne rugăm să trimiţi din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată boala şi neputinţa, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat, spre alungarea oricărei fierbinţeli şi tremur şi a oricărei neputinţe, spre har bun şi iertarea păcatelor, spre leac al vieţii şi mântuirii, spre sănătatea şi întregirea sufletului, trupului şi duhului, spre înzdrăvenire desăvârşită. Să se teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice lovitură (...) de Numele Tău sfânt pe care l-am chemat acum, şi de numele Unuia-Născut, şi să se depărteze de la cele dinlăuntru şi din afara robilor Tăi aceştia ca să se slăvească numele lui Iisus Hristos, Care S-a răstignit pentru noi şi a Înviat, şi a luat asupra Lui bolile şi neputinţele noastre şi va veni să judece viii şi morţii. Că prin El Ţi se cuvine slava şi puterea în Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin" (Canonul Ortodoxiei, vol. I, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, 2008, p. 866). Aşadar, putem spune în mod clar că Taina Maslului avea o structură organizată încă din timpul secolului al IV-lea, deşi aceasta era una destul de scurtă. Fiecare Sfântă Taină a fost aşa la început, modificările intervenind în timp şi lungind treptat durata serviciului liturgic.
                                              Caracteristica pastorală a Maslului

În afara importanţei sale practice de vindecare, Maslul are în mod clar o componentă de pastoraţie. Preotul se poate apropia extrem de mult de persoana bolnavă şi o poate îndruma din multe puncte de vedere pe calea mântuirii. Desigur, această ocazie nu trebuie să fie, de asemenea, una de realizare a diverselor practici neconforme cu Taina (precum deschiderea Evangheliei pentru a se ghici dacă bolnavul va supravieţui sau nu; utilizarea untdelemnului rămas de la Taină pentru a sfinţi diverse obiecte aparţinând persoanei bolnave - haine, amulete. Pentru o detaliere în acest sens, inclusiv a componentei pastorale, este potrivit să se citească studiul părintelui Vasile Răducă "Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului", BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 175-190). Însă, mai presus de toate, bolnavul trebuie să simtă reintegrarea sa în comunitate. Nu trebuie să uităm că orice vindecare vine, în primul rând, prin intermediul unei familii iubitoare, iar familia iubitoare a unui creştin este întotdeauna Biserica...

 
                        Diferenţele dintre Apus şi Răsărit în privinţa scopului Sfântului Maslu
Separarea teritorială între Apus şi Răsărit a condus în timp şi la diferenţe majore cu privire la Sfintele Taine. În timpul perioadei scolastice, şi în special între secolele X-XII, Taina Sfântului Maslu a căpătat o altă conotaţie în Apusul Europei. Practic, ea a fost asociată în întregime cu momentul morţii, fiind considerată drept pecetluirea finală înainte de trecerea creştinului la cele veşnice. Denumirea ei a devenit astfel cea de extrema unctio, ungerea finală. Acest fapt s-a petrecut datorită ideii că orice Taină are un efect îndreptat exclusiv asupra sufletului. Scolasticii considerau că trupul uman este doar un instrument al sufletului şi că orice efect benefic al unei Taine nu poate avea loc decât asupra părţii celei mai importante a omului. Spiritualizarea excesivă, această transformare a omului într-un fel de înger încarcerat în trup, a condus la ideea că Taina Maslului nu promite decât o iertare a păcatelor pentru ca omul să poată fi primit în mod eficient în Rai. Conciliul Vatican II a condus la o schimbare în acest sens, iar Taina a început să fie administrată şi persoanelor care nu se află doar în situaţia de moarte iminentă, dar a rămas o Taină adresată doar celor bătrâni şi bolnavi care se simt aproape de sfârşit. Cu alte cuvinte, modificarea a fost mai mult formală, şi nu de fond. În Ortodoxie însă, orice persoană poate primi Taina Maslului, indiferent de vârstă sau de gravitatea bolii.



Vechiul Testament vorbeşte despre o ungere efectuată cu ulei în şase circumstanţe diferite. Ambroise Verheul precizează în ordine următoarele situaţii: încoronarea unui rege, numirea unui preot sau a unui profet, sfinţirea obiectelor utilizate în cult, tratarea rănilor şi vindecarea unei persoane bolnave. Cu privire la ultima situaţie, Verheul afirmă că acest tip de ungere era destul de des utilizat de rabinii iudaici din vremea Mântuitorului. În Mishna şi în Talmud se găsesc precizări legate fie de utilizarea ungerii cu ulei în ziua sabatului (care era permisă în detrimentul celei cu vin sau oţet), fie de compoziţia compresei care putea fi aplicată pe zona dureroasă a persoanei bolnave. În tratatul Berakhot din Talmud se precizează următoarele: "Se permite să se facă şîntr-o zi de sabatţ o compresă pentru o persoană (bolnavă) cu vin şi ulei parfumat amestecate cu apă" (Talmud, Berakhot, I, 2 apud Ambroise Verheul, "The Paschal Character of the Sacrament of the Sick", în: Temple of the Holy Spirit: Sickness and Death of the Christian in the Liturgy, translated by Matthew J. O'Connell, Pueblo Publishing Company, New York, 1983, p. 250). Dacă în lumea iudaică a Vechiului Testament, şi în lumea greacă în general, ungerea cu ulei era considerată drept un remediu pur natural în anumite cazuri de boală, odată cu Noul Testament lucrurile cunosc o schimbare profundă. Uleiul capătă nu doar o semnificaţie vindecătoare intrinsecă, ci devine materia principală a unei Taine axate pe vindecarea omului ca întreg, dar în special a trupului lovit de boală a acestuia: Sfântul Maslu. Astfel, în Evanghelia după Marcu, la capitolul 6, versetele 12-13 citim: "Şi ieşind, Apostolii propovăduiau să se pocăiască. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau".
 Pasajul acesta pare a face o conexiune care va fi amintită adesea în cursul istoriei creştine, şi anume aceea dintre Taina Maslului şi slujbele de exorcizare, dar ne oferă şi o legătură cu iertarea păcatelor. Până în prezent, în majoritatea mănăstirilor şi bisericilor de parohie unde se efectuează o slujbă de exorcizare a unei persoane posedate, aceasta este integrată de obicei sau urmează după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. De asemenea, persoana bolnavă este sfătuită să se spovedească înainte de primirea Tainei, urmând să primească Împărtăşania după ce i-a fost administrată Taina. Însă pasajul cel mai consistent cu privire la Taina Sfântului Maslu din Noul Testament apare în Epistola Sfântului Apostol Iacov, care precizează următoarele: "Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacov 5, 14-16).




Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA