Pagini

marți, 2 mai 2023

CÂND NU VOM MAI AVEA BISERICI, SĂ ȘTIM CĂ ATUNCI SUNTEM PIERDUTI PE VECI..."

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"."


"Biserica nu este locul unde se adună sfinții de pe pământ, ci este locul unde miroase a boală, a durere, a sfărâmare sufletească, a patimi și a moarte și unde noi, păcătoșii, ne adunăm căutând vindecare.

Biserica este spitalul unde Hristos este vindecător al oricărei neputințe prin dăruirea Sa întreagă, dă leacul suprem, tuturor celor ce vor a se tămădui.

Biserica este cabinetul psihologic unde Hristos ascultă neîncetat supărările și unde nu doar îndrumă prin duhovnic, ci lucrează El Însuși împreună cu păcătosul spre îndreptare.

Biserica este frontul de luptă unde se duc cele mai crâncene lupte, ale noastre cu noi înșine și cu patimile noastre, spre a învinge pe cel ce ne-a pornit acest război, adică pe diavol.

Când nu vom mai avea biserici, să știm că atunci suntem pierduți pe veci..."

                                                                                                        HRISTOS A ÎNVIAT!