Pagini

sâmbătă, 29 aprilie 2023

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

      
            

Un dram de viaţă cât mai este
În lumea asta să trăieşti
Jertfeşte-l numai pentru suflet
Şi lasă grijile lumeşti.

Un singur an, sau jumătate,
O lună poate ţi-a rămas,
Sau numai ziua cea de astăzi,
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieţii pe pământ
Pe-atât mai scurt să-ţi pară drumul
Ce duce până la mormânt.

Să nu mai cauţi la plăcerea
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.

Prieten bun câştigă-ţi plânsul
Şi Rugăciunea lui Iisus,
Căci plânsul stinge focul veşnic
Iar ruga te înalţă sus.

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeieşti
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzeşti.

Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Şi numai faptele credinţii
Tovarăşi – mai departe – sunt.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul