Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
(aranjament preot Ioan)
Iată cum s-a schimbat
viaţa
unei femei pe de-a-ntregul. A lăsat în
urmă toate cele lumeşti, nu i-a mai păsat nici de
agonisirea banilor,
nici de înfrumuseţarea chipului,
nici de hainele frumoase. De nimic. A
început să
postească, să
se
roage, să se
îngrijească de aziluri de bătrâni
şi de cămine de copii, să
facă
pomeni
şi
parastase pentru morţi, într-un
cuvânt, să-şi pună
întreaga
viaţă în
slujba semenilor, fără să
mai
păstreze nimic
pentru ea. Şi azi spune că, dacă
n-ar
fi suferit moartea,
niciodată
nu
s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare zi din
viaţa ei e plină
de
semne supralumeşti şi miracole atât
de puternice,
încât ar putea fi asemuite - fie şi prin
spectaculozitatea lor - cu cele pe
care le citim, de obicei, în „Vieţile Sfinţilor“.
Eu o vizitez în fiecare vară
şi
pot spune că trăieşte ca o sfântă. E
o femeie atât de firavă, încât crezi că
orice
boare de vânt ar putea-o
răni. Plăpândă
şi
tristă,
cu capul plecat, nu vorbeşte decât când este
absolut necesar, şi atunci fără
risipă
de
cuvinte. Camera ei seamănă
mai degrabă
cu
o chilie călugărească. N-are
televizor, trăieşte
sărăcăcios, mănâncă
doar
o dată pe
zi şi
fără
să
se
sature, iar din
puţinul pe care-l
are face doar milostenii. Din păcate, soţul ei aştepta
să se întoarcă
de
la spital aceeaşi Olga pe care o ştia el din tinereţe.
N-a acceptat niciodată
această
„călugărie albă” a nevestei
sale. El nu
poate pricepe în ruptul capului
cum e posibil ca un om să renunţe la
toţi banii săi, la ultimul
fir de făină
din
casă,
la absolut totul, doar ca
să dea de pomană
săracilor.
٭٭٭
Într-o lună de iarnă, femeia a vrut că coacă un colac pentru un
parastas. Cu toate că soţul ei i-a interzis să-l facă, totuşi ea l-a făcut.
Înfuriat la culme, bărbatul i-a aruncat colacul crud în balcon şi a
alungat-o din bucătărie. Dimineaţa, el s-a uitat aşa,
într-o doară, pe
geam: afară era un ger cumplit - termometrul arăta
multe grade sub
zero -, dar colacul
acela dospise! În pofida acestor semne, bărbatul
devenea şi mai cuprins de mânie şi
îndoială. Se certau des, ba a ajuns
chiar să o blesteme.
Odată i-a strigat: „Femeie, dacă iei din făina asta pentru
pomenile
tale, să te umpli toată de bube!“. Până la
miezul nopţii,
femeia a terminat
pomenile, iar după exact două ore, biet soţul ei s-a
trezit cu tot corpul
acoperit de răni. Au plecat în grabă la spital, dar
nici după vreo două-trei săptămâni medicii nu i-au
putut pune vreun
diagnostic. Boala îşi bătea joc de toată priceperea lor: spuneau că e o
eczemă necunoscută, când dispărea într-o parte, apărea
în altă parte, şi
în cele din urmă, neputincioşi, ei au mărturisit că n-au de ce să îl ţină
în spital. Din milă, femeia l-a dus la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din
Techirghiol. Mergea
acolo de ani de zile, însă pentru prima dată
împreună cu soţul ei. Doar
privindu-l, marele duhovnic Arsenie
Papacioc (care
mai târziu a trecut la cele veşnice,
după cum
se vede
din
fotografia de mai jos) l-a pus să-şi ceară iertare soţiei. Apoi, i-a
pus mâna pe creştet şi a rostit o rugăciune de dezlegare. Şi la
zece
minute după ce a ieşit pe poarta mănăstirii, toate rănile au început să
se vindece ca prin farmec.
