Pagini

joi, 5 februarie 2015

MAICA DOMNULUI: Completare la cateheza „Despre Pururea Fecioria Maicii Domnului“

                    
              Despre preacinstirea Maicii Domnului

             Gheron Iosif Isihastul zice„Nu vă pot descrie cât de mult îi
place Maicii Domnului cumpătarea şi curăţia. Pentru că ea este
Fecioară neprihănită, ne vrea pe toţi aşşi ne iubeşte. De aceea,
numai ce o strigăşi se grăbeşte să vină în ajutorul nostru“.
Iată ce spune Ioan Ianolide în cartea sa Întoarcerea la Hristos:
„Cu mama şi cu Maica Domnului am avut o comuniune sufletească
naturală, nestăvilită şi temeinică. Puţin am vorbit cu mama, dar
mult ne-am înţeles. Se transmiteau între noi alte graiuri mult mai
intense, ce ne umpleau pe amândoi de dragoste şi de bucurie. O
trăiam pe mama în mine şi ea pe mine mă trăia în ea. O astfel de
simţire aveam pentru Maica Domnului, în care eu mă simţeam mai
eu, deşi simţeam ca ea şi parcă mă identificam cu ea. Ochii mei
căutau spre icoana din perete, dar pe Preacurata Fecioară o găseam
pretutindeni, deşi nu o fixam nicăieri...“
           Rugăciunile Maicii Domnului sunt cele mai ascultate de către
Dumnezeu şi pe drepte cuvânt Sfânta Biserică mereu se roagă aşa:
„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi“. Iar
privitor la cinstea ei cea mai presus de cuget Sfânta Biserică i se
adresează aşa„Pe Prea Sfânta Curata, Prea binecuvântata mărita
Stăpâna noastră de Dumnezeu născătoarea şi Pururea Fecioara
Maria cu toţi Sfinţii pomenindu-o. Amin!“

                       Născătoarea de Dumnezeu

             Cuvântul Theotokos (adică Născătoare de Dumnezeu), arată
credinţa tuturor Sfinţilor Părinţşi a credincioşilor creştini de-a
lungul veacurilor privitoare la dumnezeirea lui Hristos. Nu este loc
de rătăcire aici. Nimeni altcineva decât a doua Persoană a Sfintei
Treimi S-a născut din Fecioara.
Şi azi sunt oameni care pun la îndoială identitatea lui Hristos.
Iată de ce unii sunt deranjaţi de cuvântul Theotokos. Cum poate
Maria să fie Maica lui Dumnezeu? întrebă ei. Da, răspunde Sfânta
Biserică Ortodoxă, Fecioara Maria nu a dat naştere la două
persoane, ci la o singură Persoană dumnezeiască, Care Şi-a primit
omenitatea de la Maria. Ea este deci cu adevărat Theotokos,
     Născătoare de Dumnezeu, iar nu Hrisostokos, mama unei fiinţe
omeneşti pe nume Hristos.
      Născătoare de Dumnezeu sau Theotokos este un cuvânt scump
creştinilor ortodocşi, un cuvânt ce înfăţişează desăvârşit şi păzeşte
neclintită credinţa noastră că Dumnezeu s-a făcut om adevărat spre
mântuirea noastrăTheotokos este un nume dat Mariei nu spre a o
înălţa, ci spre a ocroti identitatea Fiului ei şi a păzi siguranţa
mântuirii noastre întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

URMAREA AICI

MAICA DOMNULUI: Completare la cateheza „Despre Pururea Fecioria Maicii Domnului“