Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE VALENTINE’S DAY
Moto: „Am început să importăm „sărbători“
care constituie acordul dat de către autorităţile civile tinerilor de a
se desfrâna, fără a se teme de nimic. Ce altceva este „Valentine’s
Day“ decât un îndemn la desfrâu?“ (Părintele Arsenie Boca).
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Zeul îndrăgostiţilor este Cupidon (în latină cupidon = dorinţă). În
mitologia romană Cupidon era fiul zeiţei iubirii, Venus. Conform
miturilor, oricine era lovit de săgeata lui Cupidon, se îndrăgostea de
prima persoană care-i ieşea în cale. Corespondentul lui Cupidon în
mitologia greacă este Eros, zeul iubirii. Se spunea adesea despre
Cupidon că este un şmecher, un glumeţ răutăcios, care se plimbă şi înfige
săgeţile iubirii în inimile oamenilor şi în zei, astfel făcându-i să se
îndrăgostească.
Odată cu mult dorita libertate obţinută prin revoluţia din 1989 a
apărut şi o sărbătoare de import, Valentine’s day, „ziua îndrăgostiţilor“
(sau ziua iubăreţilor cum îi mai spun unii), în care se dăruiesc
bomboane, ciocolată, flori şi felicitări celor pe care îi iubim. Aceste
lucruri se fac în onoarea lui Valentin. Dar cine este acest Valentin?
Haideţi să lămurim lucrurile pe îndelete.
Ce înseamnă sărbătoare?
Cuvântul a sărbători provine din limba latină şi înseamnă a ţine
festivităţi în onoarea unui eveniment special. Sărbătoare înseamnă o zi
sfântă, o zi în care oamenii îi mulţumesc şi-l slăvesc pe Dumnezeu. De
sărbători (cruce roşie în calendar) oamenii n-ar trebui să muncească.
Sărbătorile pot fi de mai multe feluri: religioase, naţionale sau personale.
Cu mii de ani în urmă, oamenii au considerat ziua de naştere ca o zi
importantă şi mai credeau că de ziua naşterii persoana respectivă poate fi
ajutată de spiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar, când o
persoană îşi sărbătorea ziua de naştere, rudele şi prietenii apropiaţi se
adunau pentru a-l proteja, şi astfel au început petrecerile cu ocazia zilei
de naştere.
Valentine’s Day - o controversă...
Ce ne spun izvoarele?
Cea mai mare parte a istoricilor cred că sărbătoarea Sfântului
Valentin poate fi asociată în Italia cu lupercaliile romane. Lupercaliile
erau sărbători anuale celebrate la 15 februarie în onoarea lui Lupercus,
zeul fecundităţii şi totodată zeul turmelor şi al ciobanilor sau în onoarea
lui „Lupus“ adică Lup, fiindcă se ştie bine că Romulus şi Remus,
faimoşii conducători ai Romei au supravieţuit datorită laptelui de
lupoaică. Aceste sărbători marcau ziua primăverii în vechea Romă. Cu
această ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei. Aceasta consta în
tragerea la sorţi de numelor de fete şi băieţi, care deveneau cupluri ce
aveau să iasă împreună tot restul anului. Valentin vine probabil din
latinescul „valens“ care înseamnă „plin de vigoare“. În Italia această
sărbătoare ia forma „Festivalului primăverii“ şi este celebrată în aer
liber. Tinerii se întâlnesc în parcuri unde ascultă muzică şi citesc poezii.
Acesta este de fapt un obicei de care nu-şi aminteşte aproape nimeni. În
oraşul Torino îndrăgostiţii obişnuiau să-şi anuţe logodna în ziua de
Sfântul Valentin.
În Europa medievală, oamenii credeau că 14 februarie este ziua
în care păsările îşi aleg partenerii. De aici termenul de porumbei pentru
cei ce îşi fac cadouri cu ocazia acestei sărbători.
În Austria, există unele obiceiuri de curtare care ar putea fi
asociate cu sărbătoarea Sfântului Valentin. Se obişnuieşte ca la 14
februarie tinerii să se prezinte în faţa iubitei cu un buchet de flori.
În Marea Britanie, sărbătoarea a devenit foarte populară
începând cu secolul XVII. Cea mai veche felicitare de Valentine’s Day
cunoscută este un poem trimis de Charles Duke soţiei sale în timp ce ea
se afla închisă în Turnul Londrei, în anul 1415. Fiecare provincie are
propriile ei obiceiuri şi pe măsură ce ziua se apropie, revistele încep să
publice poezioare potrivite cu ocazia.
În Danemarca, felicitarea este numită „felicitarea îndrăgostiţilor“
este transparentă, şi dacă o ţii în lumină vezi imaginea romantică a unor
iubiţi.
În Franţa, obiceiul este ca persoanele necăsătorite să intre în casă
stând faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei ferestre şi să se strige. Tot în
Franţa felicitări elegante numite „cartes d'aminties“ sunt împărţite şi
prietenilor nu numai partenerilor.
În Germania, tânărul îndrăgostit îi duce flori iubitei cu ocazia
zilei Sfântul Valentin.
În Scoţia, ziua îndrăgostiţilor se sărbătoreşte printr-un festival. La
acesta participă un număr egal de tineri şi tinere care sunt singuri. Toată
lumea scrie pe bilete un nume, apoi biletele sunt puse în două pălării.
Fiecare trebuie să extragă din pălărie un bilet. Se formează astfel cupluri
şi la sfârşitul festivalului se pot celebra chiar căsătorii. Potrivit Greeting
Card Association, aproape un miliard de felicitări sunt trimise anual de
Valentine’s Day făcând din aceasta cea de-a doua sărbătoare ca
importanţă a anului (aproape 2,6 miliarde de felicitări sunt trimise de
Crăciun). Aproximativ 85% dintre acestea sunt cumpărate de femei.
În Australia, în timpul goanei după aur, minerii, proaspăt
îmbogăţiţi de pe urma minelor Ballarat, erau dispuşi să plătească bani
mulţi pentru felicitări mai elaborate. Cele mai extravagante erau
confecţionate din satin, parfumate, ornate cu flori, cu scoici colorate. Ele
aveau ataşate şi false păsărele cântătoare. Totul era pus frumos într-o
cutie şi aceasta era considerată cadoul cel mai scump şi cel mai la modă.
În America, Valentine’s Day se celebrează de la începutul anilor
1700, iar în 1840, Esther A. Howland a vândut primele felicitări produse
în masă. De-a lungul timpului au circulat mai multe tipuri de felicitări
pentru sărbătoarea Sfântului Valentin. Multe din acestea nu se încadrau
în spiritul romantic al sărbătorii, din contră, erau de o cruzime şi o
răutate greu de imaginat. Mai exista un soi de felicitări de prost gust care
conţineau injurii şi erau trimise fostelor iubite (foştilor iubiţi) sau altor
persoane pe care expeditorul voia să se răzbune. Unele felicitări erau
confecţionate din hârtie decorată cu scoici, conuri de brad, fructe uscate
şi tot felul de seminţe. Culmea, pe unele erau ataşate chiar alge sau flori
uscate şi prinse cu o sfoară de felicitare, astfel încât, dacă o agăţai
undeva dădea impresia de tridimensional.
Tradiţii legate de sărbătoarea
Sfântului Valentin
► În evul mediu tinerii extrăgeau dintr-un bol bileţele şi astfel
aflau cine este partenerul lor de Sfântul Valentin. Biletele pe care le
extrăgeau erau purtate pe reverul hainei timp de o săptămână. În unele
ţări femeia primea de la bărbat un articol de îmbrăcăminte. Dacă îl
păstra, înseamna că îl accepta ca soţ (s u p e r s t i ţ i i !!!).
► O credinţă populară românească zice că dacă o femeie vede o
rândunică zburând pe deasupra capului ei în ziua Sfântului Valentin,
înseamnă că o să se mărite cu un marinar. Dacă vede o vrabie, se va
căsători cu un soldat şi va fi fericită. Dacă vede un cintezoi se va mărita
cu un milionar (s u p e r s t i ţ i i !!!).
► O altă credinţă populară spune că trebuie să te gândeşti la 5-6
băieţi cu care ai vrea să te măriţi şi să răsuceşti codiţa unui măr în timp
ce le rosteşti pe rând numele. Te vei căsători cu persoana al cărei nume îl
rosteai atunci când s-a rupt codiţa mărului (s u p e r s t i ţ i i !!!).
► Alege o păpădie cu puf, ţine ochii închişi şi suflă în ea. Apoi
deschide-i şi vezi dacă a mai rămas vreun puf. Numără firele şi atâţia
copii vei face (s u p e r s t i ţ i i !!!).
► În Ţara Galilor copiii se costumau în adulţi şi mergeau din uşă
în uşă cântând. Îndrăgostiţii împărţeau copiilor linguri din lemn. Acestea
erau decorate cu inimioare şi chei. Mesajul decoraţiunii era „deschidemi
inima!“ (s u p e r s t i ţ i i !!!).
Grădina Sfântului Valentin
Potrivit tradiţiei, de ziua Sfântului Valentin se oferă flori iubitelor.
Este bine cunoscut limbajul florilor. Iată câteva exemple:
brânduşa înseamnă „mi-e teamă de tine“;
dalia - „recunoştinţă“;
gladiola înseamnă „vreau să-ţi dau întâlnire“;
hortensia vrea să spună „eşti capricioasă, prea exigentă“;
irisul declară „dragoste“;
liliacul nou - „prietenie“;
crinul transmite „sentimente pure“;
garoafa albă semnifică „fidelitate“,
garoafa galbenă - „exigenţa“,
garoafa roz - „chiamă-mă“,
garoafa şatirată - „timiditate“,
garoafa roşie - „dragoste înfocată“;
nufărul înseamnă „indiferenţă“;
orhideea semnifică „dragoste rafinată şi misterioasă“;
bujorul cel roşu sugerând cuvintele „vegheză asupra ta“;
trandafirul alb înseamnă „puritate şi dragoste platonică“;
trandafirul roşu simbolizează „dragoste arzătoare, pasiune“;
trandafirul galben - „prietenie şi iubire“;
laleaua roşie înseamnă „declaraţie de iubire“.
Legende cu privire la viaţa Sfântului Valentin:
1. Una dintre ele ne spune că Valentin, era un preot care a trăit
în jurul anului 270 d. Hr. în Roma. Acolo era un împărat cu numele de
Claudius II Gothicus. Împăratul a descoperit că burlacii erau soldaţi
mai buni decât cei căsătoriţi. Cu acest gând în minte, a dat un edict prin
care a interzis căsătoria tinerilor pentru a întări baza militară. Valentin
l-a sfidat pe împărat şi a căsătorit în secret tinere cupluri. Aflând
împăratul Claudius II a dat ordin să fie omorât preotul Valentin care a
nesocotit porunca sa.
2. O altă legendă spune că Valentin a fost un deţinut care s-a
îndrăgostit de fata temnicerului său pe nume Asterius. Înainte de a fi
trimis la moarte a scris el însuşi primul mesaj de „îndrăgostit“, o
scrisoare de mărturisire a dragostei sale, semnată „Al tău, Valentin“,
semnătură încă folosită şi astăzi.
3. Într-o altă legendă se spune că acest Valentin ar fi fost
episcop şi că sensibilizat de drama îndrăgostiţilor, îi căsătorea pe
aceştia în secret. Împăratul Claudius a aflat de acest „prieten al
îndrăgostiţilor“ şi a pus să fie arestat. Impresionat de credinţa
episcopului, împăratul a încercat să-l convertească la credinţa în zeii
romani, pentru a-l scăpa de execuţie. Episcopul Valentin a refuzat
categoric să se închine zeilor, ba chiar a încercat să-l convertească el pe
împărat la creştinism, deşi era conştient de consecinţe. Şi astfel
episcopul Valentin a fost executat pe data de 14 februarie 270.
3. O altă poveste a Sfântului Valentin e legată de Roma antică.
Datorită priceperii sale de a prepara medicamente plăcute la gust,
Valentin a fost etichetat „medic gastronom”. Deoarece se ruga pentru
sănătatea pacienţilor săi, Valentin a fost arestat de romani care îi
„vânau“ pe toţi care credeau în HRISTOS. Înainte de a fi executat din
cauza credinţei creştine, vindecătorul i-a scris unei fetiţe oarbe pe care
o trata. Tradiţia spune că micuţa s-a vindecat prin minune şi a putut citi
mesajul semnat „De la al tău, Valentin“. De atunci, mesajele de
dragoste se încheie cu expresia „Al tău,.. “.
5. O altă versiune este cea pe care am auzit-o acum doi ani la
radio Horion. În Germania, în perioada în care protestantismul câştiga
teren în defavoarea catolicismului, a existat un preot catolic pe nume
Valentin, care a oficiat o cununie necanonică. Dat în vileag, a intrat în
conflict cu papalitatea şi a fost caterisit (nu mai avea voie să slujească
ca preot). Pentru că a continuat să oficieze slujbe, a fost întemniţat.
Acolo a fost vizitat de grupuri de credincioşi din parohia lui, care îl
compătimeau. Nesocotind Sfintele Canoane, caterisitul preot Valentin
împărţea binecuvântări printre gratii, mai ales acelor perechi de tineri ai
căror părinţi au refuzat să le dea binecuvântarea părintească,
acceptându-le căsătorirea. Orice Drept Canonic, de ieri, de azi şi
dintotdeauna, declară nul orice act religios făcut de un preot caterisit,
căci este ca şi când ar fi fost oficiat de o personă oarecare, nehirotonită.
Fără binecuvântarea Lui Dumnezeu pe care tinerii o primesc în Sfânta
Taină a Cununiei, ei trăiesc în păcatul desfrânării. Tocmai pentru că
cei contemporani lor n-au socotit acele cupluri de tineri cununaţi,
Valentin a rămas doar ca VALENTIN, PĂRINTELE
ÎNDRĂGOSTIŢILOR“. El nu făcea practic decât să-şi dea
consimţământul la desfrânarea lor. Şi cum în Germania vremurilor lui
Luther, orice preot care intra în conflict cu papalitatea îşi găsea
libertatea religioasă în protestantism, asemenea a făcut şi
„nedreptăţitul“ VALENTIN după eliberarea din închisoare.
, există deci o care mai neadevărată.
Viaţa Sfântului Valentin (catolicul)
Prezentăm în continuare viaţa Sfântului Valentin după
(catolicul), un document primit de la Biserica Catolică din Roma, în
limba italiană, bibliografia, traducerea în limba română şi spre o
imagine cât se poate de clară, Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul).
„Valentino, santo, martire di Terni. E ricordato nei principali
codici del Martirologio Geronimiano al 14 febb. come sepolto al LXIII
miglio della via Flaminia, nei presi di Terni. Ivi infati esisteva un
cimitero cristiano sub diu, e sul sepolcro del martire fu edificata una
basilica nella quale il papa Zaccaria (741-752) si incontro con
Liutprando (Lib. Pont. I. pp. 427-428). Chi fose Valentino, e quando
sia vissuto e impossibile precisare; nella tradizione posteriore, a
partire almeno dal sec. VI-VII, e presentato come vescovo di Terni, ma
non consta con certezza di questa sua dignita. Notizie leggendarie si
leggono in una passio, anteriore al sec. VIII, in cui si nara che invitato
a Roma per guerire da un’artrosi deformante il figlio di un certo
Cratone, fu arrestato per ordine del preffeto Placido e poiche si refiuto
di sacrificare agli idoli, fu decapitato. Il suo corpo fu transferito a
Terni e sepolto “in suburbano...non longe ab eadem civitate”. La festa
di Valentino, fu inserita da Beda nel suo Martirologio con un latercolo
estratto dalla passio, e attraverso i Martirologi di Adone ed Usuardo e
passata, sempre al 14 febb. nel Martirologio Romano. Alla stessa data
e ricordato un altro Valentino martire di Roma (v.) ma questo e mai
esistito, e l’unico martire autentico e quello de Terni. Nel 1605 il corpo
di Valentino fu transferito nella catedrale di Terni, e le notizie di altre
translazioni altrove sono da ritenersi prive di fondamento storico“.
„Valentino, sfânt, martir din Terni. Este amintit în principalele
codici ale Martirologiului Ieronimian la 14 februarie; are ca mormânt
locul 63 din aleea Flaminia în locurile din Terni. Acolo de fapt exista un
cimitir creştin, şi deasupra mormântului martirului a fost construită o
Biserică în care papa Zaharia (741-752) s-a întâlnit cu Liutprando.
CINE A FOST VALENTIN ŞI CÂND A TRĂIT ESTE IMPOSIBIL SĂ PRECIZĂM.
Începând cel puţin din secolul VI-VII, este prezentat ca
episcop de Terni, dar nu se ştie cu certitudine dacă s-a bucurat de această
demnitate. Informaţiile legendare se leagă de o suferinţă anterioară
secolului VIII, în care se povesteşte că invitat la Roma pentru a vindeca
de artroză deformatoare, pe fiul unui filozof ce se numea Cratone, a fost
arestat din ordinul prefectului Placido şi pentru că a refuzat să slujească
idolilor, a fost decapitat. Corpul său a fost mutat la Terni şi înmormântat
în marginea oraşului. Sărbătoarea Sfântul Valentin a fost introdusă de
Beda în Martyrologiul său cu o parte extrasă din suferinţa lui. În
Martyrologiile din Adone şi Usuardo a fost trecută sărbătoarea tot la 14
februarie ca şi în Martyrologiul Roman. La aceeaşi dată este amintit un
alt Valentin, martir în Roma, dar acesta nu a existat şi deci, unicul martir
autentic este acela din Terni. În 1605, corpul lui Valentin a fost transferat
în catedrala din Terni şi informaţiile de alte transferări în alte locuri sunt
de reţinut ca fără fundamentare istorică“.
Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul)
La 16 februarie, în calendarul creştin ortodox sunt prăznuiţi cei 12
sfinţi mucenici care s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi
apostolesc, dar şi de a intra în ceata celor ce au pătimit pentru Hristos în
Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Unul
dintre aceştia era Sfântul Valentin, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit,
care deşi era bătrân, era ascuţit la minte, căci ştia pe de rost Biblia.
Sfântul Valentin, după ce a suferit mult de la ighemonul Urban, a fost
aruncat într-o temniţă unde a stat doi ani. În acea vreme au fost izgoniţi
din Egipt cinci mărturisitori ai lui Hristos. Aceşti mărturisitori fuseseră
osândiţi în Cilicia la săparea minelor de aur. Intrând ei pe poarta cetăţii iau
întrebat străjerii cine sunt şi de unde vin. Iar ei netăinuind adevărul,
au mărturisit că sunt creştini şi patria lor este Ierusalimul cel de sus.
Deci i-au prins şi i-au aruncat în temniţă ca pe nişte tâlhari.A doua zi,
care era 16 februarie, au fost scoşi din temniţă cei cinci tineri şi cu ei şi
Valentin diaconul. Au fost duşi la judecată înaintea tiranului păgân
Firmilian.
Mai întâi i-au înfricoşat cu diferite munci. Apoi întrebându-i de
patria lor aceştia au răspuns: Ierusalimul cel de sus este patria noastră!
Păgânul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află
pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalimul
ci Elia (după numele împăratului Elie Adrian). Timp de 200 de ani
nimeni nu i-a mai rostit numele Ierusalim, ci Elia, după porunca
împăratului Adrian, până la venirea credinciosului împărat Constantin şi
a mamei sale Elena. Păgânul Firmilian, auzind de Ierusalimul cel de sus,
credea că de fapt creştinii şi-au zidit undeva acea cetate şi voiesc să se
împotrivească romanilor. Toţi cei cinci tineri au fost tăiaţi cu sabia. Apoi
Valentin diaconul, nevoind a se supune la împărăteasca poruncă de a se
lepăda de dreapta credinţă, a fost şi el tăiat cu sabia. Astfel aceşti
mucenici stau cu proorocii şi cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul,
întru cereasca împărăţie, încoronaţi cu cununile biruinţei. Trupurile
mucenicilor au fost aruncate afară din cetate şi au zăcut acolo patru zile.
Văzând păgânii că nu se ating de acele trupuri nici câini, nici păsările,
nici fiarele, au poruncit să le ia şi să le îngroape. Deci luându-le le-au
îngropat cu cinste slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.
Dragobetele la români
Este foarte clar că Valentine’s day sau mai pe româneşte, Ziua
îndrăgostiţilor, nu-i o sărbătoare autohtonă, ci una importată. Adevărata
zi a îndrăgostiţilor la români este DRAGOBETELE, în ziua de 24
februarie. Însă, unora le-a sunat mai bine sub numele de Sfântul Valentin
decât neaoşul „DRAGOBETE“ cu aparente rezonanţe slave. Există o
veche legendă care spune că frumosul Dragobete, fiul babei Dochia, era
un tânăr voinic care inspira încredere şi dragoste curată. La sate, cu
ocazia acestei sărbători, tinerii se adunau în cete. Fetele culegeau flori,
iar băieţii strângeau lemne pentru focurile pe care le aprindeau, şi în jurul
cărora se aşezau şi glumeau pe seama simpatiilor şi antipatiilor dintre
cei prezenţi. Când un băiat şi o fată se plăceau, rămâneau prieteni cel
puţin un an, perioadă în care îşi verificau reciproc sentimentele. Mergeau
să ceară binecuvântarea ambelor perechi de părinţi, neapărat şi a
preotului duhovnic la care s-au spovedit şi apoi urma nunta.
Negustorii încearcă să profite...
Absolut toţi negustorii încearcă să profite de această sărbătoare. În fond,
iubirea comercială durează doar o zi. O zi în care majoritatea
afaceriştilor încearcă din răsputeri să dea „tunuri“: un buchet de flori -
40 de euro, o inimă de pluş de un metru - 1.250.000 lei, o lumânărică sub
formă de inimă ce arde doar o oră - 70.000 de lei. În mod firesc, atâta
timp cât există cerere, kitsch - urile vor continua să se vândă. De
Valentine,s Day prosperă mai ales negustorii de tarabă. Asta pentru că
marile magazine sau lanţurile de hipermarketuri din România nu au drept
daruri tot felul de subproduse. Vânzătorii ambulanţi au împânzit deja
străzile cu tarabe încărcate de inimioare de pluş, baloane colorate,
felicitări în formă de inimioară, lumânărele colorate sau figurine din
ceramică. Preţurile sunt pentru orice buzunar, începând de la
„psihologicul“ 50.000 (atât costă o inimioară micuţă, pe care scrie: „Te
iubesc“) până la sume pentru portofelele ceva mai grase. (Lumea
credinţei, februarie, 2006).
Interviu cu părintele Savatie Baştovoi
despre
„Valentine's Day“
- Părinte, pe timpul studenţiei dumneavoastră, iubirea avea o zi, o
sărbătoare?
- Nu.
- S-a schimbat modul de a sărbători iubirea odată cu
împrumutarea Valentine's Day?
- Eu cred că s-a schimbat modul de a înţelege iubirea.
- Pe la mall-uri, prin cluburi de noapte, tinerii fac spectacol din a
se căsători pentru o zi... De unde credeţi că vine această dorinţă
acerbă a cuplurilor de a se expune, de a se căsători în public, chiar
dacă o fac de formă, în această zi?
- Cred că face parte din propaganda mondială împotriva
căsătoriei. Acestea sunt scenete penibile menite să arunce în
derizoriu ideea de familie şi valorile pe care le presupune. Cei care
participă la ele trebuie să fie conştienţi că astfel îşi bat joc de părinţii
care i-au născut.
- De ce se prind atât de bine de noi aceste sărbători străine, cum e
şi cea a iubirii?
- N-ar fi prins dacă nu ar fi fost finanţate puternic. În aceste
sărbători se investesc bani care ar putea salva de la criză sute de
guverne din întreaga lume. Şi totuşi cineva preferă să le investească
anume astfel. De ce? Răspunsul la această întrebare tinerii care sunt
folosiţi astăzi în această manipulare globală îl vor afla peste zece ani.
Iar mulţi nu-l vor mai afla deloc, pentru că vor deveni victime
pentru totdeauna.
- În secolul XXI, oamenii se iubesc altfel decât pe vremea bunicilor
noştri? Tehnologiile, ce parte de vină au?
- Odinioară iubirea era un lucru sfânt. Perechea, celălalt, era
căutarea şi descoperirea vieţii. Tehnologiile au aruncat în derizoriu
însăşi emoţia căutării şi a întâlnirii. Tânărul de azi are, prin reţelele
de socializare, iubirea oferită în formă de marfă. Omul nu trebuie să
fie o marfă. Acesta e ultimul stadiu al decăderii condiţiei umane.
- Şi totuşi, se pare că nimeni nu ne poate scoate din gene dorinţa
de iubire „până la moarte”, familie, stabilitate. Filmele „de Oscar”,
deşi mai puţine, mai au la bază iubirea tradiţională, cât va mai
dura?
- O vor scoate. Pentru mulţi aceste simţăminte nu mai sunt
acceptabile şi accesibile. Sunt cel puţin câteva filme de Oscar care au
la bază iubirea „netradiţională”. Acesta este noul trend. Aşteptaţi
câţiva ani şi veţi vedea că filmele cu cupluri homosexuale vor fi cel
puţin la fel de multe ca cele despre cuplurile tradiţionale.
- Vă rog să faceţi un portret a lui Romeo şi Julieta zilelor noastre,
să-i numim chiar Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, dacă acceptaţi.
Cum sunt ei astăzi?
- Îmi este destul dacă Romeo este bărbat şi Julieta femeie. Dacă
Romeo nu a făcut transplant de sex şi Julieta nu e travestit,
de-acuma e bine, având în vedere tendinţele lumii în care trăim.
- Vă mulţumim.
BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Ziarul Naţional, pag.5, 14.02.2003;
Ziarul Libertatea, 14.02.2003; www.apropo.ro; www.google.com/Valentine’s day; Părintele Arsenie
Boca, Căsătoria, familia şi copiii născuţi în lanţuri,Editura Pelerinul, Iaşi,2003; Proloage, luna
februarie, Editura Mitropolia Olteniei; Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Buna Vestire,
Galaţi, 2003. Bibliografia: (Agostino Amore in LThK, X, coll. 598-599; id., Saint Valentino di
Roma o di Terni?, in Antonianum, XLI (1966), PAG., 260-277. Acta SS. Februarii, II,
Venezia, 1735, pag, 754-762; Quentin, pag. 84, 418, 460, 481; Comm. Martyr. Hieron., pag.
92-93; Vies des Saints, II, pag. 323-325; Comm. Martyr. Rom., pag. 62; J. Dubois, Le
Martyrologe d’Usuard (=Subsidia hagiographica, n. 40), Bruxelles 1965, pag., 180. )