DESPRE A V O R T

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

        CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                      DESPRE

                                     A V O R T

             Motto: „Cine leagănă copilul, stăpâneşte lumea“.

                                                                                        Preot Ioan

                                         Dragă mamă,

Sunt fiul tău, alcătuit din suflet şi trup, persoană vie, adăpostită

lângă inima ta. Sunt fiul tău şi-mi întreţin viaţa cu

sângele tău, deci, tu eşti adevărata mea mamă.

Glasul meu nu se aude, dar el există şi simt acest

lucru cum simt că am gură şi limbă, ochi şi

urechi, cap şi trup, mâini şi picioare. Cu acest

glas vreau să-ţi vorbesc. Mă găsesc într-un

moment unic al existenţei mele şi nu pot să nu-

 ti strig în conştiinţă. Ştii mai bine ca mine, că sunt pe punctul de a fi

ucis. Vai, ce crudă nefericire, ucis de propria

mamă! E prea târziu să vorbesc în cugetul

tău? Nu vreau decât un singur lucru: Vreau

să trăiesc! Sunt fiinţă şi mi-e dragă viaţa. Te

implor scumpă mamă, lasă-mă să exist! Numi

lua lumina zilei şi bucuria existenţei! În

sânul tău sunt în locul cel mai sigur şi liniştit

din întreaga lume, de ce nu vrei să mă

ocroteşti? Mă aflu în acest rai pământesc, dintr-o rânduială divină, de

ce-mi iei dreptul la viaţă?

              Mă îndrept, mai întâi, spre inima ta. Îţi cer înţelegere şi-ţi caut

iubirea. Niciodată sensul vieţii nu apare mai limpede şi mai deplin

decât acum când mă porţi în pântece. Niciodată făptura ta nu este mai

încărcată de o mai aleasă măreţie decât acum când mă aflu şi eu în ea.

Eşti sfântă prin prezenţa mea, eşti sfântă prin jertfa pe care o faci

pentru existenţa şi dezvoltarea mea, eşti sfântă prin devotamentul pe

care-l arăţi fiind însărcinată cu mine. Nu renunţa la numele sfânt de

mamă, care face ca sufletul tău să fie un rug de iubire. Nu renunţa la

acest titlu care te onorează înaintea tuturor oamenilor cinstiţi şi

credincioşi. Nu te pierde şi nu te teme de viaţa mea şi nu fi rece ca un

bloc de gheaţă. Dar mai ales, nu păta cu sânge nevinovat ceea ce ai

mai de preţ, ceea ce ai mai nobil şi imaculat, în adâncul fiinţei tale.

Nu pot să nu mă adresez şi conştiinţei tale. Am speranţa că

glasul meu va pătrunde în ea ca o rază de lumină. Eşti într-adevăr

conştientă de ceea ce te-ai hotărât să săvârşeşti? Bănuiesc că îmi

răspunzi imediat: da, desigur! Oare vorbeşti dintr-o certitudine sau

siguranţă deplină? Oare chiar aşa îţi spune conştiinţa? Eu ştiu mai bine

decât tine, te ascunzi în dosul conştiinţei altora, adică a celor care

şi-au pierdut de fapt limpezimea conştiinţei, îndemnându-te împotriva

mea. Ce vor aceştia?

Unii dintre aceşti potrivnici ai mei îţi şoptesc, sau chiar strigă

spunându-ţi că eu nu aş fi om, că nu aş avea o viaţă proprie, deci pot fi

avortat. Nu, mamă, categoric nu! Nu te lăsa înşelată. Eu sunt o parte

din tine în pântecele tău, sunt viaţă şi sunt persoană, am suflet şi am

trup, sunt făptură vie şi sunt izvor de existenţă de sine stătătoare. Nu ai

aflat că astăzi se fac însămânţări artificiale? Desigur, aceştia sunt

independenţi de părinţii din care provin.

Alţi potrivnici mai spun că eu aş fi un simplu embrion, fără

suflet viu şi nemuritor, care poate fi suprimat oricând. În numele

acestei presupuneri, mă poţi omorî pe mine, dar atunci poţi omorî pe

oricine. Dacă nu există suflet, nu există nici crimă. Ai vrea să fii

omorâtă şi tu, poate în locul meu, pe baza faptului că omul nu ar avea

suflet? Mamă, omul are suflet. Eu nu vreau să mori niciodată! Tot aşa

potrivnicii mei îţi mai spun că nu aş fi om decât după ce m-ai naşte şi

aş fi conştient de mine însumi. Aşa, ai avea negreşit dreptul să mă

arunci. Răspunde-mi: omul matur poate fi omorât în somn, pentru că

nu este conştient? Nu, desigur, nici alienaţii nu pot fi omorâţi şi nici

eu nu pot fi ucis fără a săvârşi o crimă. Să fii convinsă: în apărarea

mea sunt toţi oamenii cu adevărat de ştiinţă din zilele noastre. Te poţi

informa şi lămuri uşor despre acestea.

Dacă vei fi cu băgare de seamă, luând aminte la tine, vei constata

că propria ta conştiinţă te opreşte a săvârşi crima avortului. Ea nu-ţi

îngăduie să te atingi de sufletul meu, pentru că el nu este un obiect în

proprietatea ta, nu este un lucru de vânzare. Dimpotrivă, eu sunt în

primul rând proprietatea lui Dumnezeu şi, din partea Lui am dreptul

absolut de a mă naşte. Şi pentru mine Dumnezeu a rostit cuvinte ca

acestea: „Înainte de a fi ieşit din pântecele mamei tale, te-am

sfinţit“ (Ieremia 1:5).

Deocamdată, spre încheiere, îţi mai spun doar atât: când glasul

meu de acum va înceta pentru că m-ai omorât, va apare un alt glas. El

îţi va aduce aminte necontenit de crima săvârşită. Simplul fapt că mai

trăieşti după aceea, te va apăsa ca o vină de neiertat.

                                      AVORTUL

           Dacă ne-am întreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat

Dumnezeu, am putea răspunde cu toată certitudinea: VIAŢA.

Şi aceasta, nu numai pentru că

acum ne putem bucura de frumuseţile

acestei lumi, ne putem îndeplini

dorinţele, dar mai ales că după această

existenţă, ne aşteaptă viaţa veşnică.

Viaţa este o taină dumnezeiască.

În sufletul omului, Dumnezeu a pus

această lege a iubirii între bărbat şi

femeie, această dorinţă de unire, de contopire care se împlineşte prin

căsătorie, iar scopul ei este naşterea de copii. Aceasta este şi prima

poruncă ce a dat-o Dumnezeu oamenilor: „Şi Dumnezeu i-a

binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul

şi-l stăpâniţi...“ (Facerea 1:28). După cum se poate vedea, mai întâi

a binecuvântat Dumnezeu, adică a consfinţit căsătoria, aşa cum a

făcut-o şi prin participarea Sa la nunta din Canna Galileii, şi numai

după aceea au dat naştere la copii. Deci, o mamă trebuie să dea

naştere la copii căci aşa se şi mântuieşte ea, „prin naştere de copii

şi cu capul plecat în faţa bărbatului“, dar, mai întâi şi mai întâi să

fie cununată religios cu soţul ei, altfel copiii se vor naşte în

nelegiuire. Dumnezeu l-a înălţat pe om la cinstea de a fi împreună

lucrător cu El la zămislirea vieţii. Omul aduce trupul muritor, iar

Dumnezeu pune în el scânteia divină, sufletul. Ca urmare, Dumnezeu

singur are puterea să dea viaţă şi numai el are dreptul să o ia. Oricine

îşi asumă dreptul asupra vieţii lui sau a altuia, săvârşeşte cel mai mare

păcat, răpeşte stăpânirea de la Dumnezeu, care este Domn al vieţii şi

al morţii.

Ne întristăm când auzim de războaie, de crime sau accidente, dar

nu ne gândim că, de-a lungul timpului, avortul a curmat mai multe

vieţi decât toate războaiele şi bolile la un loc.

În faţa lui Dumnezeu, avortul este cea mai urâtă crimă,

ca însăşi mama să-şi ucidă copilul, lucru care nu se întîmplă

niciodată în lumea animalelor.

Întreruperea sarcinii, indiferent de modul cum este practicată, a

fost considerată dintotdeauna o crimă cutremurătoare; de aceea, şi în

Jurământul lui Hipocrate (+375 î.d.Hr.), care este acceptat până astăzi

drept jurământ medical, medicul, „slujitorul vieţii“ se angajează în

faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor: „... nu voi da femeii substanţe

avortive...“. Deci, avortul îl putem considera crimă cu premeditare;

chiar dacă după legile omeneşti nu este sancţionat, la judecata lui

Dumnezeu va fi pedepsit chiar mai aspru decât uciderea unui om.

Avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui

Dumnezeu care a creat acea fiinţă, şi apoi, împotriva acelui suflet care,

nefiind unit cu Hristos prin Taina Sfântului Botez, va fi lipsit de slava

lui Dumnezeu. Asupra femeii însă, rămâne un păcat de moarte.

Până nu demult se vehiculau diferite păreri, cum că trecerea

fătului la calitatea umană s-ar petrece numai la începutul celui de-al

doilea trimestru al sarcinii, dar adevărul nu este acesta. Mari

personalităţi din domeniul medicinei, din mai multe ţări (America,

Anglia, Franţa, Grecia şi altele), punându-şi problema în legătură cu

vinovăţia sau nevinovăţia avortului, folosind cele mai moderne

mijloace tehnice, au urmărit evoluţia fătului din momentul concepţiei

până la naştere, stabilind următoarele:

● la 18 zile, începe să se facă simţită bătaia inimii;

● la 5 săptămâni se disting clar - nasul, obrajii şi degetele;

● la 6 săptămâni este format scheletul şi încep să funcţioneze

rinichii, stomacul, ficatul şi sistemul nervos;

● iar la 3 luni are toate organele interne şi externe definitiv

conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi are atâta viaţă încât se

mişcă, îşi întoarce capul, îşi schimbă expresia feţei, îşi suge degetele.

Deci, fătul este o fiinţă omenească chiar în momentul concepţiei

sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce întreruperea sarcinii,

avem de-a face cu întreruperea unei vieţi, chiar dacă aceasta se află în

stadiul ei de început.

Mulţi cred că micuţa făptură, plămădită în trupul mamei, nu ştie

şi nu simte nimic atunci când se hotărăşte să plece pe drumul

avortului, dar se înşală. Un mare medic american, director al unei

clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea,

cu ultrasunete, a avortului unui făt de trei luni. Filmul dovedeşte, fără

putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea şi ameninţarea

instrumentului ucigaş al avortului. Ca urmare, el se mişcă agitat,

bătăile inimii cresc de la 140 la 200, şi încercând parcă să se salveze,

deschide larg gura ca într-un strigăt, un strigăt mut, pentru că nimeni

nu-l aude. Chiar aşa a fost intitulat filmul respectiv: „STRIGĂT

MUT“. În multe ţări, femeilor care se prezintă pentru avort le sunt

prezentate secvenţe din acest film, şi ca urmare, îngrozite de realitate,

renunţă la planul ucigaş.

                                           Iubiţi creştini,

                   Avortul este unul dintre păcatele mari care aduc mânia lui

Dumnezeu peste noi toţi, iar femeile care mor în timpul avortului este

ca şi cum s-ar omorî singure. După canoanele Sfinţilor Părinţi,

Biserica nu are voie să facă rugăciuni pentru sufletele lor, sinuciderea

fiind un păcat împotriva Sfântului Duh (Marcu 3:28-29). Şi încă o

problemă: este totalmente greşit a se scrie pe pomelnic la morţi:

„copii din lume fără nume“. Avortul este un păcat strigător la cer şi

aduce pedeapsa lui Dumnezeu şi în viaţa aceasta, dar mai ales după

moarte dacă femeia nu-şi mărturiseşte păcatul prin spovedanie.

Pedeapsa imediată este uneori chiar moartea, iar mai târziu, neputinţa

de a aduce pe lume alţi copii, boli asupra celorlalţi copii şi a părinţilor,

neînţelegeri între soţi şi altele. Păcat au însă şi cei care îndeamnă la

săvârşirea avortului - soţi, mame, prieteni, precum şi cei care

săvârşesc avorturi - medici, asistente ori farmacişti care dau

medicamente împotriva concepţiei.

                             Iubite femei creştine,

                Păcatul uciderii de prunci îndepărtează femeia de la Sfânta

Împărtăşanie pentru o vreme, până îşi face canonul de pocăinţă. Dar

Harul şi Mila lui Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului, ci să

se întoarcă şi să fie viu, a rânduit şi pentru ucigaşii de prunci,

canonisiri şi leacuri sufleteşti pentru mântuirea lor din prăpastia

pierzării în care s-au prăbuşit. Totul începe cu mărturisirea în faţa

duhovnicului şi împlinirea canonului dat. Pentru a vă învrednici de

iertare, trebuie să vă plângeţi mult păcatul şi să faceţi o aspră pocăinţă

toată viaţa, precum David care spunea: „şi păcatul meu înaintea

mea este pururea“. Mântuitorul spune: „Fericiţi cei ce plâng că

aceia se vor mângâia“ (Matei 5:4). Se referă tocmai la lacrimile

căinţei, la părerea de rău pentru că, prin păcat, L-am supărat pe

Dumnezeu. Aşa au plâns fiul risipitor, femeia păcătoasă care a spălat

picioarele Mântuitorului cu lacrimi, regele David care şi-a pus toată

durerea sufletului în strigătul de iertare: „Miluieşte-mă, Dumnezeule,

după mare mila Ta“ din Psalmul 50, lăsându-ne peste veacuri un

model de pocăinţă. Vremea de acum este vremea pocăinţei, este

timpul milei lui Dumnezeu, să n-o pierdem!

         Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Păcatele tale sunt scrise în

cartea vieţii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le şterge“; „Vărsaţi

şiroaie de lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul să se

milostivească spre voi şi să vă dea iertare“. Dacă tu îţi aduci aminte

de păcatul tău şi-l vei plânge „cu amar“ ca Sfântul Apostol Petru,

bunul Dumnezeu te va ierta, pentru că zice: „Eu sunt Acela Care

şterg păcatele tale şi nu Îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale“

(Isaia 43:25).

          Pământul întinat cu sângele copiilor nenăscuţi nu poate fi curăţit

decât prin lacrimi de păreri de rău, rugăciune, post, pocăinţa de fiecare

zi prin rugăciune, şi „roade vrednice de pocăinţă“, adică naşterea de

alţi copii, creşterea de copii orfani, milostenia faţă de văduve, orfani şi

săraci, sfătuirea altor femei să nu facă avort şi alte fapte ale milei

sufleteşti - toate acestea au putere curăţitoare şi răscumpărătoare.

„Deci, pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre“

(Faptele Apostolilor 3:19). Nici un moment nu trebuie să ne uităm

păcatul, pentru că dacă noi nu-l vom uita, atunci Dumnezeu îl va uita;

dacă noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Să ne smerim

mereu sufletele şi de vom avea întotdeauna în faţă fărădelegea noastră,

„inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi!“.

                                     Iubiţi credincioşi,

               Dacă nu vom părăsi acest păcat, ţara va merge tot mai rău,

familiile se vor destrăma, pierzându-şi scopul dat de Dumnezeu, iar

duşmanii şi străinii uşor ne vor putea lovi. Ţara noastră a fost mulţi ani

sub stăpânire străină şi poporul a avut o viaţă foarte grea. Familiile

credincioase însă aveau câte 6-10 copii, chiar dacă-i creşteau cu multă

osteneală.

Copiii constituie singura posibilitate de perpetuare a speciei

umane, a unei naţiuni şi a fiecăruia dintre noi, şi reprezintă cel mai

important stimulent în progresul omenirii. Odinioară, copiii erau cea

mai mare fericire a unei familii, însă azi se caută numai plăcerile şi

comodităţile. Familiile numeroase au dat ţării oameni de mare valoare

- medici, savanţi, scriitori, compozitori şi chiar genii - dacă ne gândim

numai la Iorga şi Eminescu.

                                 Iubite femei creştine,

           Lăsaţi copii să se nască, nu-i omorâţi nici prin pază, nici prin

medicamente şi mai ales prin avort. Când s-a născut Sfântul Ioan

Botezătorul, rudele şi vecinii, văzând

minunile ce-au însoţit acea naştere se întrebau:

„Ce va fi, oare, copilul acesta? Poate un

descoperitor de taine din univers, sau un

erou al neamului! Sau toiagul bătrâneţelor

noastre!“.

Şi mai ales, nu uitaţi că: „Fiii sunt

moştenirea Domnului, răsplata rodului

pântecului. Fericit este omul care-şi va

umple casa de copii“ (Psalm 136: 3-5).

Părinţii, prin naşterea şi creşterea copiilor, aduc lui Dumnezeu o jertfă

bine plăcută, se fac purtători de cruce, iar crucea este „o cale“ ce duce

la mântuire. „Femeia se va mântui prin naştere de copii“ (1 Timotei

2:15).

                                Iubite femei creştine,

         Jertfiţi-vă pe altarul familiei născând şi crescând copii, pentru că

părinţii ce îşi omoară pruncii, îşi nimicesc singuri continuitatea vieţii

şi pomenirea lor pe acest pământ.

Lăsaţi plăcerile trecătoare, răbdaţi

necazurile acestei vieţi, luptaţi cu

bărbăţie pentru înmulţirea neamului

nostru. Dumnezeu ne-a făcut în acest

scop ca să umplem pământul şi să-l

stăpânim. Să căutăm a ne arăta vrednici

acestei meniri dumnezeieşti, pentru ca

să nu auzim în ziua judecăţii: „Depărtaţi-vă de la mine cei ce aţi

lucrat fărădelegea!“ (Matei 7:23). Rugaţi-vă neîncetat Bunului

Dumnezeu să vă ierte acest mare păcat şi cereţi ajutorul Maicii

Domnului care este o caldă rugătoare pentru mântuirea celor păcătoşi,

ca să fiţi izbăvite de chinul cel veşnic. Bunul Dumnezeu să vă ajute!

                  Am ucis un oraş ca Smerdevo

      Interviu cutremurător cu medicul ginecolog Stojan ADAŞEVICI

                         Asociaţia creştin-ortodoxă „Pro-Vita“

      De la domnul doctor Antun Lisec, cunoscutul activist „Pro-Vita“

din Zagreb (Croaţia), primim un text cutremurător. Este vorba de

copia unui interviu luat doctorului Adaşevici din Belgrad (Serbia) şi

publicat în revista „Argument“ din 23 februarie 1996.

Interviul a apărut sub titlul: „În cabinetul meu am ucis un oraş

ca Smeredvo, fără să ştiu ce fac“. Iată o parte din acest interviu: -

Dr. Adaşevici, sunteţi un cunoscut specialist în obstetrică-ginecologie

în Belgrad, dar din 1988 nu mai faceţi avorturi. Ba chiar aţi devenit un

mare adversar al lor. Pregătiţi întemeierea „Asociaţiei pentru protecţia

vieţii umane şi a familiilor“. Însă vreme de 6 ani aţi efectuat

aproximativ 60 de mii de avorturi. O dată chiar aţi afirmat: „Am ucis

un oraş ca Smeredvo“.

- Cred că oraşul Smeredvo are mai puţini cetăţeni, aproximativ

45 de mii. „Am ucis fără să ştiu ce fac“. Dar am înţeles că nu am

dreptul să ucid, nici ca soldat, nici ca ginecolog, şi cu atât mai puţin

ca „ucigaş plătit“, care aşteaptă după colţ. Am înţeles că este vorba

de o fiinţă umană ca şi mine. După „legea creştină“ n-am dreptul să

ucid fiinţă umană, născută sau nenăscută. În viaţa umană există

schimbări cantitative şi calitative. Una dintre schimbările calitative

este începutul vieţii umane, prin unirea a două celule, masculină şi

feminină, într-o singură fiinţă. Când vedeam aceasta înţelegeam că din

momentul fertilizării, până la moarte, fiinţa umană este aceeaşi.

                   - Aţi încetat avorturile. Vreun fapt concret a avut influenţă

asupra deciziilor dumneavoastră?

                      - S-a întâmplat când cineva dintre rudele mele a venit cu

logodnica lui. Când am început să fac acest avort, la început am scos

„mâna“ care a căzut peste faţa de masă, care era plină de tinctură de

iod, şi mâna a început să se mişte, deoarece un nerv a căzut în tinctură,

şi astfel a dat comandă mâinii să se agite. Înainte de a-mi continua

lucrul am găsit ceva pe dibuite şi mi-a trecut prin minte: nu mi-ar

plăcea să fie un „picior“. De fapt era un „picior“. Mi-am concentrat

toată atenţia să nu cadă în alcool. Dar în acel moment, ceva s-a

răsturnat şi câteva instrumente au căzut cu zgomot. Am tresărit şi am

scăpat „piciorul“ care a căzut pe masă şi nervul a atins alcoolul.

Acum şi piciorul se mişca. Am continuat şi am prins din nou ceva. Era

„inima“ care zvâcnea.

              Mi-aduc aminte că o soră m-a întrebat dacă mă simt rău. În faţa

mea zăcea „inima“ care mişca. Vedeam mişcările „piciorului“ şi

„mâna“ care se contracta. Numai cu vreo zece minute înainte, pe

ecranul ecografului văzusem totul funcţionând... Din acel moment

m-am cutremurat şi am înţeles că „AVORTUL ESTE ÎNTRADEVĂR

UCIDERE!!!“

(Traducere din limba engleză de Preot Prof. Vasile Mihoc -

Pro-Vita Sibiu).