De ce mă iubești, Doamne ?
Mă întreb adeseori ,
Ai pus Viață-n mine ,mi-ai dat părinți, surori .
Mi-s frații de nădejde, nu m-au lăsat, să plâng,
De ce mă ajuți Doamne ,
risipa să o strâng?
De ce mă iubești Doamne ?Cu dragoste curată ,
Când eu privind spre mine ,cu toate sunt certată .
Și slova îmi e acră ,adesea dojenește ,
Și gândul și trăirea, nimicului slujește .
Sub patrafir scorțos ,
adesea mă ascund ,
Și te întreb mirată ,de ce iubești, profund ?
De ce nu bagi de seamă ,la răul săvârșit?
Cît poți iubi Părinte, pe cei ce te-au mințit?
Și simt că sunt infimă ,și totuși, tu mă vezi ,
Mă văd precum furnica ,
ascunsă ,
sub buiezi .
Un fir de praf ,de care -oricine s-ar lipsi ,
Și tu te lupți, sărmane, cu mine ,zi de zi .
Cărări de necuvenite, spre mine te-au adus,
Râvnind la cele sfinte , mă chemi ,câtre Isus .
Îl văd mereu ,în lanțuri, purtând poveri lumești ,
De ce ne iubești Doamne?
De ce mă mai iubești?
Iubirea ta e oarbă ,
tulburător de vie ,
Ești iarba din adâncuri, ce iasă ,de sub glie .
Ești grâul nemuririi ,
secară sățioasă ,
De ce mă iubești Doamne ,nu vezi că-s păcătoasă?
Nu simți furia fricii ?Nu vezi trecutul meu?
De ce îmi întinzi brațul, Părinte, când mi-e greu ?
Al meu rămâne adesea ,
ascuns în buzunar ,
Și milă -mi fac de alții, din ce în ce mai rar .
De ce mă iubești Doamne ,
atâta de vădit ?
De ce-ai luat pe umeri ,ce-
aveam de suferit ?
Mă simt o protejată, copilul răsfățat ,
De ce mă iubești Doamne ,
atâta de curat ?
O ,de iubeam ca tine ,ce bine mi-ar fi fost ,
N-aș fi trecut prin viață, ca scaiul ,fără rost .
În urma mea rămâne, risipa de cuvinte ,
De ce mă iubești Doamne, atâta de fierbinte ?
................
Și domnul nu-mi răspunde, dar simt că mă ascultă,
Nici eu nu am cu mine ,răbdare- atât de multă .
Și noaptea-și strânge vălul ,puțin câte puțin ,
Ce am trăit în ea ,a fost divin ,divin !
Autor
Ciabrun Marusia
