Pagini

duminică, 25 februarie 2024

FARISEII IERI ȘI AZI..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru
 
Omul care-și vede de credință
Nu se lasă lesne înșelat
Fiindcă el trăiește-n pocăință,
Nu prea are vreme de păcat.

“Auzit-ai ce-a făcut cutare?..”
“Să-l lăsăm să-l judece Hristos.
Mi se pare o nerușinare
Să îl judec eu, un păcătos.

Și-apoi, frățioare, n-am nici dreptul,
Căci Hristos ne-a interzis-o clar.
Sper că ți-am clarificat conceptul:
Bârfele sunt vorbe în zadar.”

Ce folos avem noi de credință
Dacă nu luăm în serios,
Cu evlavie, respect și umilință,
Orice vorbă spusă de Hristos?..

Unii merg din fragedă pruncie
În duminici și de sărbători
La Dumnezeiasca Liturghie,
Dar sunt cusurgii și bârfitori.

Îi observ cum sunt și nu îmi place
Și mă-întreb uimit în sinea mea:
“Dacă merg la slujbe, cum se face
Că-s la fel de răi ca lumea rea?..”

Și îmi vine-n minte ca exemplu
Fariseul ăla îngâmfat
Care “s-a urcat” cu zel la Templu,
Dar s-a coborât “neîndreptat”.
 
Mai degrabă s-a întors acasă
Cu o mângâiere cât de cât
Omul cel cu viață păcătoasă,
Vameșul acela amărât.

Dacă nu trăim în pocăință,
Cum ne cere Bunul Dumnezeu,
Dacă nu gândim cu umilință
“Cel mai mare păcătos sunt eu”,

Orice faptă bună-și pierde rostul,
Orice “zeciuială” la Altar,
Chiar și rugăciunile și postul,
Toate se vor face în zadar.

Omul care-și vede de credință
Să se roage Domnului Hristos
Ca să-i dăruiască umilință,
Că-i virtutea cea mai de folos!

vineri, 23 februarie 2024

DESI, OMUL IL UITA PE DUMNEZEU, INSA DUMNEZEU NU-L UITA PE OM!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.ro/

Bucuria mea, sa stii ca Dumnezeu nu ne uita pe noi niciodata, noi insa, il uitam adesea pe Dumnezeu. Daca nu L-am uita, ne-ar fi frica si n-am mai pacatui. Niciodata, mama nu-si uita copilul, ci, copilul o uita de multe ori pe mama lui. Atunci cand facem un pacat mare in trup (stricarea fecioriei inainte de cununia religioasa, adica curvie, preacurvie, avorturi, perversiuni sexuale, incesturi, zoofilie...) ar trebui sa murim. 

De ce?

 Pentru ca am calcat una din cele 10 Porunci dumnezeiesti. Daca trecem cu masina pe culoarea rosie la semafor, ce se intampla? Imediat ne ridica permisul si ne mai da inca doua pedepse: amenda si nu se iau din puncte.

 Vedeti?

 Desi, noi il rastignim pe Dumnezeu prin pacatele noastre, batem in cuie si curge sange siroaie din Sfantul Lui Trup, El, nu ne lasa pe mana diavolului, ne asteapta sa ne venin in fire, sa postim, sa ne caim, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa ne plangem pacatele si, CA SA NE MANTUIASCA. 

Imediat dupa primul pacat mare, daca Dumnezeu ar fi ingaduit, diavolul vrajmas, care ne-a impins la pacat, ne-ar luat sufletul si l-ar fi dus imediat in iad pe vecii vecilor.

Asadar, sa ne impacam cu Dumnezeu prin Spovedanie, Canon pentru pacate si Impartasanie, fiindca mai tarziu s-ar putea sa fie PREA TARZIU. Si Dumnezeu nu va pedepsi pentru ca am pacatuit, ci, pentru ca nu am fost sa le marturisim la un preot duhovnic. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

                                                                                                                         Preot Ioan .

Uleiul din candelă si puterea lui.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                                       Ce poti sa faci cu el atunci cand intri in posesia lui?

In primul rand, uleiul din candela aprinsă poate avea puteri vindecătoare! Acest lucru se datorează faptului că este ulei sfințit prin intermediu rugăciunilor care se spun în preajma candelei.
Uleiul din candelă poate fi de ajutor atunci când o persoană se confruntă cu probleme de sănătate. Iată ce este bine să faci cu uleiul din candelă și de ce nu trebuie să îl arunci niciodată.

Candela trebuie să fie în permanență curată. Totodată, se recomandă ca uleiul din ea să nu fie aruncat deoarece are proprietăți vindecătoare. Acest fapt se datorează rugăciunilor care se spun în jurul candelei. Credincioșii primesc de la biserică ulei sfințit din candele ca binecuvântare. Mulți oameni au fost ajutați de acest ulei sfințit. Poate fi ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline. Este sfințit atunci când are loc Taina Sfântului Maslu și poate fi găsit atât la icoanele sfinților, cât și la icoanele care fac minuni.

Candela se așează întotdeauna în fața icoanei. Este indicat să aibă locul ei undeva pe unde nu treci prea des deoarece o poți dărâma ușor. Locul cel mai potrivit este cel pe care fiecare om îl consideră un loc de rugăciuni.

Candelele din biserică nu se sting niciodată. O candelă este așezată pe Sfânta Masă, iar încă o candelă se află în Sfântul Altar.Candela purifică mintea și gândurile și se consideră că lumina ei este lumina lui Iisus și lumina lumii.

                                                    Ce este bine să faci cu uleiul din candelă?

Acest ulei are proprietăți vindecătoare datorită rugăciunilor. Din acest motiv nu este bine să fie aruncat, ci folosit. Mulți credincioși au reușit să se vindece de anumite afecțiuni cu ajutorul acestui ulei. Potrivit religiei, fiecare creștin ar trebui să aibă o candelă în casă. Astfel se consideră că devine o altă biserică a lui Dumnezeu.

luni, 12 februarie 2024

CUVINTE DE PATERIC ATHONIT

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


                                                                   Încercări şi ispite

                                                                     La întrebarea:

,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea:
,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi:
,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri.
Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.

MĂCAR ATÂT..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

               

Nu-mi fac prieteni, criticând păcatul,
Căci mulți se simt cu musca pe căciulă.
Vreți laude? Să așteptați pe altul,
Eu nu mă tem să mă expun la hulă.

Hristos pe Cruce curățea păcate,
Căci ăsta-i omul, cade și greșește,
Dar noi să promovăm o societate
În care se trăiește creștinește.

Nu vom schimba divinele cuvinte
Ca să scuzăm o viață desfrânată,
Ci vom păstra în inimă și-n minte
Această-învățătură minunată.

Hristos S-a coborât la Întrupare
Și-a renunțat la toată bogăția
Ca să ne ducă-n cer pe fiecare
Și să ne dăruiască veșnicia.

De nu putem să creștem în virtute,
Măcar să ne ferim de-întinăciune,
Căci nu intrăm cu sufletele slute
În Raiul plin de har și rugăciune.

Nu cert pe nimeni, Dumnezeu ne ceartă
Atunci când răului noi vrem să-i spunem “bine”,
Dar dacă plângem, El e bun și iartă,
Cum m-a iertat de-atâtea ori pe mine..

Măcar atât să fac drept mulțumire,
Să le arăt la oameni calea dreaptă.
Iar când voi îndura câte-o jignire,
Voi ști că am urcat încă o treaptă..

Pr. Sorin Croitoru

duminică, 11 februarie 2024

Predică la Duminica 16-a după Rusalii (Pilda Talantilor)



Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


       Antihrist va lăsa posibilitatea vieții Bisericii, va permite slujbele acesteia și construirea de Biserici frumoase cu condiția ca ei să-l recunoască drept ființă supremă și să se închine înaintea lui. El va avea o ură personală față de Hristos.
El va respira această ură și se va bucura de apostazia oamenilor față de Hristos și Biserică.
Va fi o Liturghie care se va îndepărta de credință, în timp ce mulți Episcopi vor trăda credința.
Căutarea unui compromis va fi starea de duh caracteristică oamenilor. Natura fără compromisuri a credinței va dispărea. Oamenii își vor justifica subtil căderea, iar răul măgulitor va menține o astfel de dispoziție generală, iar oamenii vor dobândi obiceiul abaterii de la adevăr și obiceiul dulce a compromisului și a păcatului”.

                                            ☦Sfântul Ioan din Shanghai și San Francisco

..."Daca vrei sa dobandesti rugaciunea adevarata ,persevereaza cu tarie,iar Dumnezeu ,vazand bunavointa ta ,iti va da darul rugaciunii adevarate"(Sf. Macarie cel Mare),

..."Nu exista om care sa paseasca pe calea virtutii si sa fie fara suferin a,fara dureri,fara tristete si fara ispite"(Sf. Ioan Gura de Aur),

" Nicio lacrima, nicio durere, nicio suferinta nu este nebagata in seama la Judecata. Calea crestinul e calea nevointelor si a suferintei. "

Pr. Justin Pârvu

sâmbătă, 10 februarie 2024

VĂ INVIT PE FIECARE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
 


de Preot Sorin Croitoru
 
Mâine este slujbă mare,
Este Sfânta Liturghie,
Vă invit pe fiecare
La un strop de veșnicie,

La o gură de nădejde,
La o porție de har..
Mâine Dumnezeu coboară
În biserici pe Altar!

Nu dormiți în timpul Slujbei,
Ci participați la ea
Fiindcă cei ce se prezintă
Multă pace or să ia,

O să li se dea Lumina
Duhului Dumnezeiesc,
O să le vorbească Însuși
Fiul Tatălui Ceresc,

Vor gusta din Pâinea Vieții
Și din Sângele cel sfânt,
Vor uita de tulburarea
Care este pe pământ

Și, hrăniți duhovnicește,
Întru pacea lui Hristos
Fiecare la căsuță
Se va-întoarce bucuros..


joi, 8 februarie 2024

AM GREȘIT!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru
 
Merg creștinii la spovadă
Și se pun pe "spovedit":
Ba că soacrele-s cam acre
Și i-au cam nedreptățit,

Ba că șefii de la muncă
Îi muncesc numai pe ei,
Iar colegii lor trag chiulul,
Cam înjură și-s atei..

Ba "muncesc și nu-mi dă banii",
Ba "plătesc și nu-mi lucrează",
Ba "mi-a luat pământ cu japca",
Ba "vecinii mă stresează"..

Pân' la urmă bietul preot,
După-atâtea ascultate,
Cum să dea pentru "probleme"
Dezlegare de.. "păcate"??

Ai probleme și necazuri,
Ai avut și-o să mai ai,
Dar necazul cel mai mare
E că te lipsești de Rai!

Spovedania ți-e dată
Să te-mpaci cu Dumnezeu,
Nu să rozi urechi de "popă",
Văicărindu-te din greu!

Nu-i mai "spovedi" pe alții,
Doar nu ți-au făcut procură,
Pune mâna și mai iartă,
Ce tot ții atâta ură?..

E atât de simplu, frate,
Când te duci la spovedit:
Mergi acolo, la părinte,
Ca să spui doar.. "AM GREȘIT"!

amin


MĂCAR ATÂT..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru
 
Nu-mi fac prieteni, criticând păcatul,
Căci mulți se simt cu musca pe căciulă.
Vreți laude? Să așteptați pe altul,
Eu nu mă tem să mă expun la hulă.

Hristos pe Cruce curățea păcate,
Căci ăsta-i omul, cade și greșește,
Dar noi să promovăm o societate
În care se trăiește creștinește.

Nu vom schimba divinele cuvinte
Ca să scuzăm o viață desfrânată,
Ci vom păstra în inimă și-n minte
Această-învățătură minunată.

Hristos S-a coborât la Întrupare
Și-a renunțat la toată bogăția
Ca să ne ducă-n cer pe fiecare
Și să ne dăruiască veșnicia.

De nu putem să creștem în virtute,
Măcar să ne ferim de-întinăciune,
Căci nu intrăm cu sufletele slute
În Raiul plin de har și rugăciune.

Nu cert pe nimeni, Dumnezeu ne ceartă
Atunci când răului noi vrem să-i spunem “bine”,
Dar dacă plângem, El e bun și iartă,
Cum m-a iertat de-atâtea ori pe mine..

Măcar atât să fac drept mulțumire,
Să le arăt la oameni calea dreaptă.
Iar când voi îndura câte-o jignire,
Voi ști că am urcat încă o treaptă..

luni, 5 februarie 2024

FRATILOR, NU VA LEPADATI DE ORTODOXIE! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"....


       🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Iulian Prodromitul spune asa:

"Desi nu poate fi vazut cu ochii trupesti, nici cuprins sau inteles cu mintea noastra omeneasca, Dumnezeu este viu, lucrator, tot timpul aproape si gata sa ne ajute. In mana Lui stau toate, si viata si moartea, si dreptatea si mila. El stie toate gandurile noastre, chiar si cea mai mica miscare a inimii, nimic nu este ascuns de El". 

Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, cand ne vorbeste de chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: "Veniti la Mine si va voi odihni pe voi. 

Nu zaboviti, veniti la Mine. Cu dor va astept pe voi ca pe niste copii dragi. Eu va voi da pacea Mea si voi va veti bucura si bucuria voastra va fi vesnica.

” Intotdeauna noi suntem in fata lui Dumnezeu, orice facem, orice gandim. Si Dumnezeu toate le vede si toate le aude – trebuie sa ne gandim la lucrul acesta tot timpul, mare este lucrul acesta. Feciorelnicul Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor zice asa: "Orice suferinta, oricat de mica, primita cu iubire, orice jertfa facuta pentru Dumnezeu va cantari mult in ceasul infricosatei Judecati." 

     Sfantul Parinte, Iustinian Chira, ne indemna asa:

"Fratilor, nu va lepadati de Ortodoxie. Nu lasati candelele sa se stinga, nu lasati clopotele sa taca, nu lasati Bisericile Crestin Ortodoxe, sa se pustiasca, nu lasati viata sufletelor voastre sa imbatraneasca!" 

Sfantul Parinte, Gavriil Georgianul, spune: 

"Sa nu va pierdeti niciodata credinta in Dumnezeu si veti fi feriti de foame, de sete si de nenorociri." Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: "Daca omul nu lupta impreuna cu Hristos, care este Lumina, nu poate sa se izbaveasca de stapanul intunericului, Diavolul." Si de neuitat este indemnul Sfantului Parinte, Teofan Zavoratul, de a ne ruga: "Atunci cand exista rugaciune, duhul este viu; cand nu exista rugaciune, duhul e lipsit de viata." Amin!
 
🙏O, Sfinte, Sfinte, Sfinte Doarme, Intreit Sfinte, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii si intinatii robii tai! 

                                                                                                        Amin si Aliluia!

                                                                                                        Preot Ioan 🔔

sâmbătă, 3 februarie 2024

PUTEREA RUGĂCIUNII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Rugăciunea este scară
Ce te urcă către rai
Este a sufletului pace
Și al îngerilor grai!

Să te rogi cât poți de sincer
Nu în grabă , nu în silă
Numai așa vrednic te faci
De Dumnezeiasca milă!

,, Miluiește-mă Iisuse"
De rostesti neîncetat
De Taborica lumină
Ai să fi înconjurat!

Înainte de culcare
Să nu adormi neînchinat
Să-i mulțumești Lui Dumnezeu
Că încă o zi te-a mai răbdat!

Să nu uiți de rugăciune
De ai fi de oboseală frânt
Doar prin ea Îi auzi glasul
Dumnezeului Preasfânt!

Să stai în Fața Tatălui Ceresc
Ca pruncul care gângurește
Vorbe multe , vorbe mari
Dacă Îi spui Se plictisește!

Să nu ceri în rugăciune
Ceea ce nu-ți folosește
Crede numai și îndată
Domnul toate îți împlinește!

Pentru voi ce vă rugați
Mai face Dumnezeu minuni
Fie ca în veci să asculte
Ale voastre rugăciuni!
 
AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

vineri, 2 februarie 2024

CREȘTINII DE AZI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Azi creștinii sunt puțini
Fiindcă cei ce-și zic “creștini”..
Buni de gură, fapte ioc,
Patimi multe, har deloc!

Numai scuze peste tot,
Azi “nu vreau” egal “nu pot”.
Dar în Rai cum vom intra
Dacă nu lucrăm ceva?!

Nu mai este ce a fost:
Postul “n-are nici un rost”,
(Cine-și pune pofta-n cui?!)
Timp de rugăciune nu-i..

Pe la Slujbă.. ce să spun?
Cam la Paști și la Crăciun,
Uneori la vreun necaz..
Toată vara.. stăm pe iaz!

Din ce-avea, ce-i mai rămân
Bietului creștin român?..
Slavă Domnului Hristos
Că românul e milos,

Mila de cel amărât,
Asta ne-a rămas, atât.
Ne mobilizăm mereu
Când aproapele-i la greu,

Când vecinul e-n război
Îi dăm pielea de pe noi,
Ajutăm din ce avem,
Facem bine cât putem.

Am motive, deci, să sper
Că mai sunt nădejdi de Cer
Pentru noi, ce prea puțin
Ducem viață de creștin.

Prin căință și regret
Să ne ridicăm încet
Din acest dezinteres..
Vă urez la toți SUCCES!

Cuvînt la Întîmpinarea Domnului și despre jertfa Prea Curatei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


După Nașterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile și împlinindu-se vremea curăției celei legiuite, Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maică plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, și venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului și să se curățească după naștere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu și prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi născut și să-L răscumpere cu prețul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche și cum se scrie despre aceea în legea curățirii, și anume: "Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperămîntul necurăției sale; de tot lucrul sfînt să nu se atingă și în biserică să nu intre, pînă ce se vor sfîrși cele patruzeci de zile ale curăției ei. Și cînd se vor împlini zilele curățirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot și un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot și altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul și se va curăți".

Despre punerea înaintea Domnului a celui dintîi născut, astfel este scris: "Sfințește-Mi pe tot cel dintîi născut (parte bărbătească), care deschide pîntecele". Și iarăși: "Pe cel întîi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, cînd s-au cruțat cei întîi născuți ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întîi născuți în biserică, dîndu-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Și iarăși de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preț, care se numea argintul răscumpărării, și acela se da leviților care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Prețul hotărît al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfînt prețuia cam vreo trei lei.

Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curățească deși nu-i trebuia curățire, fiind neîntinată și Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat și a născut fără dureri și fără vătămarea curăției sale celei feciorești, aceea n-a avut nici un fel de necurăție obișnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăției, cum putea să se afle sub necurăție? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.

Nevătămată și curată a rămas Fecioara după nașterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă și prin cristal, ci mai curat îl strălucește, tot așa și Soarele dreptății, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obișnuite femeilor n-a întinat ușa nașterii celei firești, cea cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăția ei, sfințind-o prin trecerea Sa și luminînd-o cu dumnezeiasca lumină a harului.

Nu era nevoie de curățire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curățească, ea cea cu totul curată și fără prihană. Pe lîngă aceasta fiind și smerită, nu se mîndrea întru curăția Sa, ci, ca și cum ar fi fost necurată, a venit înaintea ușii bisericii Domnului, ca să stea și să ceară curățenie, neîngrețoșîndu-se de cei necurați și păcătoși. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogați, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătînd în toate smerenie și iubind sărăcia, iar de mîndria bogaților fugind. Din aurul cel adus de împărați puțin a luat și acela l-a împărțit la săraci și la scăpătați, păstrînd foarte puțin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărînd păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă și cu acelea a adus și pe Pruncul său cel întîi născut, cum se spune: "Au adus părinții pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pîntecele, sfînt Domnului se va chema. Deci, țiindu-L în mîinile Sale, și-a plecat genunchii și cu cinste-L înălța lui Dumnezeu, zicînd:

        "Iată, o! Preaveșnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mîntuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pîntecelui meu cel întîi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfînt în mine S-a zămislit și negrăit din mine a ieșit, precum Tu Însuți știi. Iată Fiul meu întîi născut - și Care este al Tău mai întîi - cu Tine de o ființă și fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorît, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primește pe Cel întîi născut, cu Care ai făcut toate. Primește pe cuvîntul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pămîntul și ai adunat apele. Primește pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ție, ca pentru El și pentru Mine să rînduiești precum Îți este plăcut și pentru ca cu trupul și cu sîngele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".

Unele ca acestea zicînd, a pus pe iubitul ei Fiu în mîinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mîinile lui Dumnezeu. Și, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu prețul cel hotărît, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii și de robia vrăjmașului.

Se mai povestește încă, de Sfinții Părinți, că Sfîntul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a așezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curățire în biserică, nu în locul celor ce se curățau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbați nu se cădea să stea. Văzînd cărturarii și fariseii aceasta, au început a cîrti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredințîndu-i că acea maică și după naștere e fecioară curată. Iar ei necrezînd, sfîntul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, și în mîinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rînduiască toate, adică să facă astfel ca fecioara să nască și după naștere să rămîie iarăși fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".

În aceeași vreme cînd părinții au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dînsul, în biserică a venit, purtîndu-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, bătrînul, om drept și credincios, așteptînd mîngîierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că știa că acum se apropie Mesia cel așteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoșului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, pînă ce va veni așteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea și cele șaptezeci de săptămîni de cîte șapte ani ale lui Daniil, acum se sfîrșiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lîngă aceasta, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfînt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.

Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată și spre Pruncul cel ținut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurînd pe Maica și Pruncul ei și cunoscînd, cu duhul, că Acela este Mesia cel așteptat, s-a apropiat cu sîrguință și, primind în mîini cu bucurie negrăită și cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de căruntețe a dat mare mulțumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrșitului său, cu veselie cîntînd și zicînd: "Acum slobozește pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvîntul Tău, în pace. Eu n-am avut liniște în gîndurile mele, în toate zilele așteptîndu-Te și în toate zilele îngrijindu-mă, cînd vei veni. Acum, văzîndu-Te, pace am cîștigat și de grijă scăpînd, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducînd părinților mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoșului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia și celorlalți sfinți părinți și prooroci.

Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sînt mîhniți acum și către care degrabă mă slobozește, ca degrabă și ei, lepădînd mîhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozește-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulți ani, în sînul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mîntuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeiești cele neștiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, și pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicînd: "Am dat în Sion mîntuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif și Preacurata Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfîntul și dreptul bătrîn, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrîn. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieții și a morții și Care putea să-l slobozească îndată pe bătrîn spre altă viață sau să-l ție încă în cea de aici.

Deci, i-a binecuvîntat Simeon, lăudînd și mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu și, fericind pe Sfîntul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu proorocești ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea și scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfînta Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor și a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli și neștiutori. Pentru că va alege pe cei neînțelepți, ca să rușineze pe cei înțelepți ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreești a Legii celei Vechi și spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou și spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alții nu, ci că înșeală poporul. Și-L va pune pe El, după cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o țintă spre săgetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii și rănindu-L cu piroanele ca cu săgețile și cu sulița. În acea vreme, ție, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îți va trece sabia și vei suferi dureri în inimă, cînd vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri și cu mare tînguire".

Atunci era acolo și Ana proorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, care îmbătrînise în văduvie foarte mult, ca la optzeci și patru de ani și care numai șapte ani viețuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămînînd văduvă, tot restul vieții ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul și cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).

    Auzind și văzînd aceasta, fariseii și cărturarii cîrteau în inimile lor, mîniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curățire. Iar asupra lui Simeon și a Anei se mîniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Și nu le-au tăcut acestea, nici chiar în fața lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute și grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.

      Atunci Sfîntul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfîrșind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplîndu-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40).

Prăznuirea Întîmpinării Domnului s-a așezat în vremea împărăției lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deși se făcea în Biserică pomenire despre Întîmpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sînt și alte praznice mari. Și aceasta, pentru aceste pricini:

Pe vremea împărăției lui a fost molimă mare de moarte în Bizanț și în părțile de primprejur, trei luni, începînd din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început cîte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi cîte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogați și cinstiți erau neîngropate, pentru că murind slugile și robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpînii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omenești, și un înfricoșat cutremur de pămînt, încît toate casele cele mari, zidirile cele înalte și bisericile au căzut și mulțime de popor căzînd sub ziduri a pierit. Între aceștia era și Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzînd pe dînsul biserica, a murit. Încă și Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghițită de pămînt cu toți locuitorii ei. În acea înfricoșată moarte și pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuți lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întîmpinarea Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu.

   Venind ziua Întîmpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, cînd a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea și cu ieșire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvîrșire și cutremurul pămîntului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire în veci. Amin.

joi, 1 februarie 2024

De ce mă iubești Doamne?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


De ce mă iubești, Doamne ?
Mă întreb adeseori ,
Ai pus Viață-n mine ,mi-ai dat părinți, surori .
Mi-s frații de nădejde, nu m-au lăsat, să plâng,
 
De ce mă ajuți Doamne ,
risipa să o strâng?
De ce mă iubești Doamne ?Cu dragoste curată ,
Când eu privind spre mine ,cu toate sunt certată .

Și slova îmi e acră ,adesea dojenește ,
Și gândul și trăirea, nimicului slujește .
Sub patrafir scorțos ,
adesea mă ascund ,
Și te întreb mirată ,de ce iubești, profund ?

De ce nu bagi de seamă ,la răul săvârșit?
Cît poți iubi Părinte, pe cei ce te-au mințit?
Și simt că sunt infimă ,și totuși, tu mă vezi ,
Mă văd precum furnica ,
ascunsă ,
sub buiezi .

Un fir de praf ,de care -oricine s-ar lipsi ,
Și tu te lupți, sărmane, cu mine ,zi de zi .
Cărări de necuvenite, spre mine te-au adus,
Râvnind la cele sfinte , mă chemi ,câtre Isus .
Îl văd mereu ,în lanțuri, purtând poveri lumești ,

De ce ne iubești Doamne?
De ce mă mai iubești?
Iubirea ta e oarbă ,
tulburător de vie ,
Ești iarba din adâncuri, ce iasă ,de sub glie .
Ești grâul nemuririi ,
secară sățioasă ,

De ce mă iubești Doamne ,nu vezi că-s păcătoasă?
Nu simți furia fricii ?Nu vezi trecutul meu?
De ce îmi întinzi brațul, Părinte, când mi-e greu ?
Al meu rămâne adesea ,

ascuns în buzunar ,
Și milă -mi fac de alții, din ce în ce mai rar .
De ce mă iubești Doamne ,
atâta de vădit ?
De ce-ai luat pe umeri ,ce-
aveam de suferit ?
Mă simt o protejată, copilul răsfățat ,
De ce mă iubești Doamne ,
atâta de curat ?

O ,de iubeam ca tine ,ce bine mi-ar fi fost ,
N-aș fi trecut prin viață, ca scaiul ,fără rost .
În urma mea rămâne, risipa de cuvinte ,
De ce mă iubești Doamne, atâta de fierbinte ?
................
Și domnul nu-mi răspunde, dar simt că mă ascultă,
Nici eu nu am cu mine ,răbdare- atât de multă .
Și noaptea-și strânge vălul ,puțin câte puțin ,
Ce am trăit în ea ,a fost divin ,divin !
Autor
Ciabrun Marusia


Popescu Elena, Ion Nantu şi alţi 10