Amin!
,,Nedrepţii se vor nedreptăţi veşnic, dar cei care primesc fără să cârtească şi cu bucurie, nedreptatea, se vor veseli veşnic.... La fel este şi cu cel care ne face o nedreptate. Trebuie să îl iubim şi să îi fim recunoscători pentru că el ne face mai bogaţi pentru veşnicie". (Cuviosul Paisie Aghioritul
luni, 31 octombrie 2022
Rugăciune pentru fericirea şi bunăstarea copiilor, către Domnul Iisus Hristos
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Doamne Iisuse Hristoase! Fie mila Ta asupra copiilor mei (numele), păzeşte-i pe ei sub acoperământul Tău, ocroteşte-i de toată pofta vicleană, depărtează de la ei pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, deschide-le urechile şi ochii inimii, dăruieşte umilinţă şi smerenie inimilor lor. Doamne! Cu toţii suntem zidirea Ta: îndură-Te de copiii mei (numele) şi întoarce-i la pocăinţă. Mântuieşte-i, Doamne, şi miluieşte-i pe copiii mei (numele) şi luminează-le mintea cu lumina înţelegerii Evangheliei Tale, povăţuieşte-i în calea poruncilor Tale şi învaţă-i, Mântuitorule, să facă voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
FII MULTUMIT, NU TE MAI PLANGE ATAT !
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.
Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.
După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.
Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.
Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.
Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…
Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.
Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.
Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.
Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.
Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.
Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.
Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.
R. Iftinoiu
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.
Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.
După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.
Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.
Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.
Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…
Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.
Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.
Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.
Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.
Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.
Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.
Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.
R. Iftinoiu
sâmbătă, 29 octombrie 2022
Binecuvantare
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".. https://babylenuta.blogspot.ro/
Domnul meu și Dumnezeul meu, Asculta-ne, cand Tie ne rugam,
Raspunde-ne, cand iara te chemam,
Si de-om fi Doamne, chiar si numai doi, Trimite-ne BUCURIE, LUMINA, PACE, Si Sfantul Duh, sa fie peste noi!
Daca vrei ca rugaciunea ta sa fie roditoare, adica, s-o primeasca Dumnezeu, tu sa te apropii de El cu SMERENIE si ZDROBIRE DE INIMA, cu CUGET CURAT, fara MANIE pe cineva, fara TINERE DE MINTE A RAULUI ce ti s-a facut, cu DEPLINA INCREDERE in purtarea de grija a lui Dumnezeu, cu DUH DE ASCULTARE fata de voia Lui.
Aminteste-ti ca un cuvant rostit de VAMES, a coborat milostivirea Lui Dumnezeu si un cuvant de credinta spus de TALHAR, l-a mantuit pe acesta.
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau. Har si pace sufletului tau de la Iisus Hristos, Dumnezeu!
Preot Ioan
Domnul meu și Dumnezeul meu, Asculta-ne, cand Tie ne rugam,Raspunde-ne, cand iara te chemam,
Si de-om fi Doamne, chiar si numai doi, Trimite-ne BUCURIE, LUMINA, PACE, Si Sfantul Duh, sa fie peste noi!
Daca vrei ca rugaciunea ta sa fie roditoare, adica, s-o primeasca Dumnezeu, tu sa te apropii de El cu SMERENIE si ZDROBIRE DE INIMA, cu CUGET CURAT, fara MANIE pe cineva, fara TINERE DE MINTE A RAULUI ce ti s-a facut, cu DEPLINA INCREDERE in purtarea de grija a lui Dumnezeu, cu DUH DE ASCULTARE fata de voia Lui.Aminteste-ti ca un cuvant rostit de VAMES, a coborat milostivirea Lui Dumnezeu si un cuvant de credinta spus de TALHAR, l-a mantuit pe acesta.
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau. Har si pace sufletului tau de la Iisus Hristos, Dumnezeu! Amin si Aliluia!
Preot Ioan
SPOVEDANIA si IMPARTASANIA
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.com/
Bucuria mea, Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul ne invata asa: "Nu mi-am propus prea multe in viata. Doar mantuirea; mi-e suficient! Viata aceasta nu este locul nostru de salasluire. Are bucurii, are si tristeti. Loviturile incercarilor si ale stramtorarilor sunt indispensabile pentru curatia sufletului nostru. Orice incercare si mahnire s-o rabdati cu bucurie!" Si pentru ca esentialul vietii crestinului ortodox este SPOVEDANIA si IMPARTASANIA, cel putin de patru ori pe an, in fiecare post, sau cat mai des, ori de cate ori ne-o cere constiinta, de cate ori ne marturisim pacatele, ar trebui sa spunem pe langa celelalte, cateva pe care le facem “din pacate” tot mereu:
1. Nu l-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice!
2. Nu i-am iubit pe vrajmasii mei, pe cei care mi-au facut rau!
3. Am putut sa fac binele si nu l-am facut, dupa cuvantul din Sfanta Scriptura: "Drept aceea, cine stie sa faca ce este bine si nu face, pacat are" (Iacov 4:17). Si cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Simeon Noul Teolog: "Caci Cel Sfant aduce la existenta lucruri sfinte, Cel Nepatimas lucruri nepatimase si Cel Fara- de-pacat lucruri fara de pacat!”
4. Dupa Sfanta Spovedanie, m-am intors cu buna stiinta la pacate!
5. M-am impartasit cu nevrednicie (fiindca, de fapt, nimeni dintre noi nu este vrednic sa primeasca Sfanta Impartasanie, dar o primim din ascultare, pentru ca ne-a dat binecuvantare parintele duhovnic).
6. Am avut mintea imprastiata la rugaciune!
Sfantul Parinte, Porfirie Kavsokalivitul, ne mangaie si el sufletul cu acest minunat cuvant de invatatura: "Daca nu vezi pe Hristos in toate lucrarile si gandurile tale, inseamna ca esti fara de Hristos. EL este tot ce e mai bun si mai frumos, e totul. Ne striga mereu: <Sunteti prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeti? Eu nu va amenint cu iadul, ci va iubesc! Vreau sa va bucurati impreuna cu Mine de viata!> Asa este Hristos!".
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!
Bucuria mea, Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul ne invata asa: "Nu mi-am propus prea multe in viata. Doar mantuirea; mi-e suficient! Viata aceasta nu este locul nostru de salasluire. Are bucurii, are si tristeti. Loviturile incercarilor si ale stramtorarilor sunt indispensabile pentru curatia sufletului nostru. Orice incercare si mahnire s-o rabdati cu bucurie!" Si pentru ca esentialul vietii crestinului ortodox este SPOVEDANIA si IMPARTASANIA, cel putin de patru ori pe an, in fiecare post, sau cat mai des, ori de cate ori ne-o cere constiinta, de cate ori ne marturisim pacatele, ar trebui sa spunem pe langa celelalte, cateva pe care le facem “din pacate” tot mereu:
1. Nu l-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice!
2. Nu i-am iubit pe vrajmasii mei, pe cei care mi-au facut rau!
3. Am putut sa fac binele si nu l-am facut, dupa cuvantul din Sfanta Scriptura: "Drept aceea, cine stie sa faca ce este bine si nu face, pacat are" (Iacov 4:17). Si cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Simeon Noul Teolog: "Caci Cel Sfant aduce la existenta lucruri sfinte, Cel Nepatimas lucruri nepatimase si Cel Fara- de-pacat lucruri fara de pacat!”
4. Dupa Sfanta Spovedanie, m-am intors cu buna stiinta la pacate!
5. M-am impartasit cu nevrednicie (fiindca, de fapt, nimeni dintre noi nu este vrednic sa primeasca Sfanta Impartasanie, dar o primim din ascultare, pentru ca ne-a dat binecuvantare parintele duhovnic).
6. Am avut mintea imprastiata la rugaciune!
Sfantul Parinte, Porfirie Kavsokalivitul, ne mangaie si el sufletul cu acest minunat cuvant de invatatura: "Daca nu vezi pe Hristos in toate lucrarile si gandurile tale, inseamna ca esti fara de Hristos. EL este tot ce e mai bun si mai frumos, e totul. Ne striga mereu: <Sunteti prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeti? Eu nu va amenint cu iadul, ci va iubesc! Vreau sa va bucurati impreuna cu Mine de viata!> Asa este Hristos!".
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze! Har si pace sufletului tau!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan.
Preot Ioan
.Sensul spovedaniei
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Ajung într-o bună zi doi oameni căsătoriți la preot și îi spun: “Părinte, vă rugăm, dați-ne binecuvântarea pentru a ne proteja de o sarcină nedorită. Avem deja trei copii și nu ne mai dorim.”
Sensul spovedaniei este altul: în spovedanie vii și spui ce ai făcut greșit, nu iei binecuvântare pentru păcate! Doi oameni maturi hotărăsc lucruri ce țin de viața lor și, dacă sunt greșite, se spovedesc. Dar este un comun acord asumat. Una este să spui: “Părinte, am făcut asta și asta, pentru că puterile noastre psihice, sufletești, fizice, contextuale, de viață sunt acestea. Cerem iertare!”
Biserica a dat binecuvântare în slujba cununiei pentru facerea de prunci, aceea este direcția. Dacă însă nu poți ajunge în direcția aceea, dacă nu poți trăi total astfel din “n” motive, este altă problemă. Importantă este onestitatea și asumarea între cei doi, spovedania și nu învinovățirea.
Duhovnicul nu este paznicul oamenilor! E absurd ca oamenii să facă prunci pentru Biserică sau pentru societate. În lumea spirituală nu există obligativitate. Există devoțiune față de Dumnezeu, există asumare, înțelegere, responsabilitate și, bineînțeles, măsură. Chiar dacă unul dintre cei doi poate mai mult din punct de vedere spiritual, rânduiala bisericii spune că cel mai puternic se coboară la cel mai slab.
Credința nu este un mod de a controla umanitatea, credința nu numără copiii și nici păcatele oamenilor. Credința învață omul să se responsabilizeze, să-și cunoască limitele și să spună: “Doamne, știu, Tu ne-ai arătat Calea și Înălțimile la care putem urca. Eu însă atâta pot acum, dar mă străduiesc să pot mai mult!”
Cea mai absurdă frază venită către un mirean de la un cleric este:
“Dumnezeu e supărat pe tine pentru ce-ai făcut!” Cum oare poate evolua spiritual un om care este terorizat de spaima și de frica de Dumnezeu?!
Există patimi care trec odată cu înaintarea în vârstă, când omul devine mai slab din punct de vedere fizic. Dar ce ne facem cu acelea care pot însoți omul până în ceasul morții și dincolo de ea? Ce ne facem cu mândria omului, ce facem cu :
“Totul mi se cuvine, eu sunt cel mai important, cel mai bun, cel mai corect și toți ceilalți au ceva cu mine și o să vă arăt asta cât de des pot”?!
E foarte important să înțelegem creștinismul. Un creștin care nu se roagă zilnic (nu cu scârbă, ci cu drag, după măsura lui), se numește creștin secular, formal, nepracticant. În rest...nu vă pierdeți în amănunte de genul: “Părinte, am voie să dansez, să mă machiez, să mă epilez, să-mi iau casă, mașină, să beau un Prosecco?”
Eu cred că e o exagerare aici, pentru că un creștin de lume are alte ritmuri ale vieții. Același scop, dar alt ritm. Repet, creștinismul nu stă nici în barbă, nici în fusta lungă. Miza noastră este una lăuntrică, miza noastră este una de valori. Știm pe ce să punem accentul în viața noastră. În rest, putem face orice voim, atâta timp cât nu ne facem rău nouă sau celor din jur! Iar când greșim, când sufletul ne este apăsat, avem spovedania. Dacă trăim viața cu: “Am voie!/n-am voie!”, eșuăm lamentabil, pentru că nu ne-am înțeles chemarea, nu am înțeles Iubirea lui Dumnezeu.
Un creștinism de frică este un eșec. Noi suntem chemați să fim creștini în toate aspectele vieții noastre, nu doar “creștini-de-duminică”: îmbrăcați în haine cernite și lungi, stăm la slujbă și după aceea aruncăm hainele și ne întoarcem în lume nemaiavând nicio valoare.
Așa apar creștinii care susțin avortul, susțin homosexualitatea, afirmând că acestea nu sunt păcate. Tare aș vrea să înțelegeți că putem conviețui minunat unii lângă alții, toți oamenii, indiferent de culoare, religie, orientare sexuală, însă a fi de acord și a milita pentru păcate este o dovadă de neînțelegere profundă a creștinismului și a valorilor.
Atenție însă, niciun creștin nu este îndreptățit să aplice pedepse în lume sau să disprețuiască, să urască oameni pentru păcatele lor!
Ajung într-o bună zi doi oameni căsătoriți la preot și îi spun: “Părinte, vă rugăm, dați-ne binecuvântarea pentru a ne proteja de o sarcină nedorită. Avem deja trei copii și nu ne mai dorim.”
Sensul spovedaniei este altul: în spovedanie vii și spui ce ai făcut greșit, nu iei binecuvântare pentru păcate! Doi oameni maturi hotărăsc lucruri ce țin de viața lor și, dacă sunt greșite, se spovedesc. Dar este un comun acord asumat. Una este să spui: “Părinte, am făcut asta și asta, pentru că puterile noastre psihice, sufletești, fizice, contextuale, de viață sunt acestea. Cerem iertare!”
Biserica a dat binecuvântare în slujba cununiei pentru facerea de prunci, aceea este direcția. Dacă însă nu poți ajunge în direcția aceea, dacă nu poți trăi total astfel din “n” motive, este altă problemă. Importantă este onestitatea și asumarea între cei doi, spovedania și nu învinovățirea.
Duhovnicul nu este paznicul oamenilor! E absurd ca oamenii să facă prunci pentru Biserică sau pentru societate. În lumea spirituală nu există obligativitate. Există devoțiune față de Dumnezeu, există asumare, înțelegere, responsabilitate și, bineînțeles, măsură. Chiar dacă unul dintre cei doi poate mai mult din punct de vedere spiritual, rânduiala bisericii spune că cel mai puternic se coboară la cel mai slab.
Credința nu este un mod de a controla umanitatea, credința nu numără copiii și nici păcatele oamenilor. Credința învață omul să se responsabilizeze, să-și cunoască limitele și să spună: “Doamne, știu, Tu ne-ai arătat Calea și Înălțimile la care putem urca. Eu însă atâta pot acum, dar mă străduiesc să pot mai mult!”
Cea mai absurdă frază venită către un mirean de la un cleric este:
“Dumnezeu e supărat pe tine pentru ce-ai făcut!” Cum oare poate evolua spiritual un om care este terorizat de spaima și de frica de Dumnezeu?!
Există patimi care trec odată cu înaintarea în vârstă, când omul devine mai slab din punct de vedere fizic. Dar ce ne facem cu acelea care pot însoți omul până în ceasul morții și dincolo de ea? Ce ne facem cu mândria omului, ce facem cu :
“Totul mi se cuvine, eu sunt cel mai important, cel mai bun, cel mai corect și toți ceilalți au ceva cu mine și o să vă arăt asta cât de des pot”?!
E foarte important să înțelegem creștinismul. Un creștin care nu se roagă zilnic (nu cu scârbă, ci cu drag, după măsura lui), se numește creștin secular, formal, nepracticant. În rest...nu vă pierdeți în amănunte de genul: “Părinte, am voie să dansez, să mă machiez, să mă epilez, să-mi iau casă, mașină, să beau un Prosecco?”
Eu cred că e o exagerare aici, pentru că un creștin de lume are alte ritmuri ale vieții. Același scop, dar alt ritm. Repet, creștinismul nu stă nici în barbă, nici în fusta lungă. Miza noastră este una lăuntrică, miza noastră este una de valori. Știm pe ce să punem accentul în viața noastră. În rest, putem face orice voim, atâta timp cât nu ne facem rău nouă sau celor din jur! Iar când greșim, când sufletul ne este apăsat, avem spovedania. Dacă trăim viața cu: “Am voie!/n-am voie!”, eșuăm lamentabil, pentru că nu ne-am înțeles chemarea, nu am înțeles Iubirea lui Dumnezeu.
Un creștinism de frică este un eșec. Noi suntem chemați să fim creștini în toate aspectele vieții noastre, nu doar “creștini-de-duminică”: îmbrăcați în haine cernite și lungi, stăm la slujbă și după aceea aruncăm hainele și ne întoarcem în lume nemaiavând nicio valoare.
Așa apar creștinii care susțin avortul, susțin homosexualitatea, afirmând că acestea nu sunt păcate. Tare aș vrea să înțelegeți că putem conviețui minunat unii lângă alții, toți oamenii, indiferent de culoare, religie, orientare sexuală, însă a fi de acord și a milita pentru păcate este o dovadă de neînțelegere profundă a creștinismului și a valorilor.
Atenție însă, niciun creștin nu este îndreptățit să aplice pedepse în lume sau să disprețuiască, să urască oameni pentru păcatele lor!
miercuri, 26 octombrie 2022
SCRISOAREA UNUI COPIL CU PRIVIRE LA HALLOWEEN
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
"Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2017, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 Octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea.
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare. În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave.
Ce vreţi să faceţi voi din noi? De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea?
De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român?
Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor.
Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm.
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?! Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori!
Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns."
Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare dată parcă mai înspăimântătoare. În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele?
Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave.
Ce vreţi să faceţi voi din noi? De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea?
De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român?
Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor.
Nu vrem să ne mai trezim noaptea plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween.
Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm.
Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii.
Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate.
Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?! Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori!
Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns."
Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir (din Grecia).
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
.jpg)
Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Mirul vindecător
De ce i se spune Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir?
Moaştele lui şi mirajul minunilor pe care le-a făcut, precum şi mirul care curgea din moaştele lui şi era strâns în nişte căzi de sub altar au adus cultului închinat sfântului o strălucire deosebită. La sărbătorile lui, dar şi în alte împrejurări era trecut peste moaştele sfântului uleiul care se scurgea în câteva vane de marmură aflate sub altar şi care căpăta un miros bun, frumos, în acelaşi timp devenind vindecător. Oamenii mergeau ca să ia acest mir în vase mai mici de lut sau de sticlă pentru vindecări.
Prestigiul acestui mare sfânt a făcut ca împăratul Justinian să trimită o delegaţie acolo şi să ceară o parte din moaşte. Se relatează că delegaţia respectivă a făcut un tunel subteran pentru a ajunge la trupul lui şi în momentul în care s-au apropiat de acesta, o flacără puternică s-a ridicat de acolo, iar cei trimişi să ia din trupul sfântului s-au înspăimântat, oprindu-se din lucrarea lor. Au luat numai pământul care era ars de această flacără şi l-au dus împăratului spunând că nu este posibilă luarea moaştelor. Acest lucru se întâmpla în secolul al VI-lea. Mai târziu, în timpul lui Mauriciu (582-602) a dorit şi el să aibă ceva din moaştele Sfântului Dimitrie, cunoştea tradiţia potrivit căreia sfântul era un apărător împotriva barbarilor, iar Mauriciu s-a luptat mult cu barbarii de la Dunăre, ţinând piept slavilor şi avarilor care nu au mai putut pătrunde mai departe în Peninsula Balcanică.
Această uzură a armatei şi lipsa de hrană a trupelor au făcut ca Focas, un tribun ofiţer, să meargă la Constantinopol şi să-l omoare pe împărat. Mauriciu a cerut şi el fragmente din moaştele sfântului. I s-a răspuns că acest lucru este imposibil, aducându-se aminte de istoria cu trimişii împăratului Justinian. Această relatare arată puterea pe care o avea Sfântul Dimitrie în conştiinţa locuitorilor sud-estului european.
Moaştele Sfântului Dimitrie au fost luate de la Tesalonic în timpul cruciaţilor şi duse în Italia. Au stat acolo sute de ani, până acum 30-40 de ani, când papa Paul al VI-lea, care prin anii '60 s-a împăcat cu patriarhul ecumenic Atenagora al Constantinopolului, venind la Constantinopol şi retrăgând anatema pe care o dăduse în 1054. Atunci au avut loc nişte restituiri, între care şi moaştele Sfântului Dimitrie care au fost readuse la biserica închinată mucenicului. Mormântul exista acolo şi oamenii se rugau la el, neştiind dacă trupul sfântului era acolo sau nu. Dar se rugau pentru că era un loc sfinţit.
Oamenii de știință din Paris au făcut o analiză chimică a mirului care izvorăște de la Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir (din Grecia).
Ei au hotărât că mirul este compus din 33 de ingrediente, care nu există nicăieri pe planeta Pământ !!!!!!!
Mirul este o "substanță" cerească și este DAR AL DUHULUI SFÂNT!!!
Gheronda Efraim - Schitul Sfântul Andrei, Muntele Athos.
Oamenii de știință din Paris au făcut o analiză chimică a mirului care izvorăște de la Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir și de la Icoana Maicii Domnului "Panaghia Malevi" (din Grecia).
Oamenii de știință au hotărât că în cele 2 cazuri, mirul este compus din 33 de ingrediente, care nu există nicăieri pe planeta Pământ !!!!!!!
Mirul este o "substanță" cerească și este DAR AL DUHULUI SFÂNT!!!
Gheronda Efraim - Schitul Sfântul Andrei, Muntele Athos.
(Pozele în care se vede mirul izvorât din Capul Sfântului Dimitrie din Salonic, au fost făcute pe data de 24/09/2022.
Icoana Sfântului Dimitrie este pictata de către Daniilei și se află la Mănăstirea Sfântului Pantelimon Hrisokastro - Kavala)
Είχαν κάνει οι επιστήμονες στο Παρίσι, χημική ανάλυση το μύρο που βγάζει ο Άγιος Δημήτριος και η εικόνα της Παναγίας της Μαλεβή.
Και οι επιστήμονες αποφάνθηκαν, ότι και στις 2 περιπτώσεις, το μύρο αποτελείται από 33 συστατικά, που δεν υπάρχουν πουθενά στον πλανήτη γη!!!
Το μύρο είναι ουράνια ''ουσία'' και είναι δώρο του Αγίου Πνεύματος.
Γέροντας Εφραίμ Σκήτης Αγίου Ανδρέα, Άγιον Όρος
.jpg)
Mirul vindecător
De ce i se spune Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir?
Moaştele lui şi mirajul minunilor pe care le-a făcut, precum şi mirul care curgea din moaştele lui şi era strâns în nişte căzi de sub altar au adus cultului închinat sfântului o strălucire deosebită. La sărbătorile lui, dar şi în alte împrejurări era trecut peste moaştele sfântului uleiul care se scurgea în câteva vane de marmură aflate sub altar şi care căpăta un miros bun, frumos, în acelaşi timp devenind vindecător. Oamenii mergeau ca să ia acest mir în vase mai mici de lut sau de sticlă pentru vindecări.
Prestigiul acestui mare sfânt a făcut ca împăratul Justinian să trimită o delegaţie acolo şi să ceară o parte din moaşte. Se relatează că delegaţia respectivă a făcut un tunel subteran pentru a ajunge la trupul lui şi în momentul în care s-au apropiat de acesta, o flacără puternică s-a ridicat de acolo, iar cei trimişi să ia din trupul sfântului s-au înspăimântat, oprindu-se din lucrarea lor. Au luat numai pământul care era ars de această flacără şi l-au dus împăratului spunând că nu este posibilă luarea moaştelor. Acest lucru se întâmpla în secolul al VI-lea. Mai târziu, în timpul lui Mauriciu (582-602) a dorit şi el să aibă ceva din moaştele Sfântului Dimitrie, cunoştea tradiţia potrivit căreia sfântul era un apărător împotriva barbarilor, iar Mauriciu s-a luptat mult cu barbarii de la Dunăre, ţinând piept slavilor şi avarilor care nu au mai putut pătrunde mai departe în Peninsula Balcanică.
Această uzură a armatei şi lipsa de hrană a trupelor au făcut ca Focas, un tribun ofiţer, să meargă la Constantinopol şi să-l omoare pe împărat. Mauriciu a cerut şi el fragmente din moaştele sfântului. I s-a răspuns că acest lucru este imposibil, aducându-se aminte de istoria cu trimişii împăratului Justinian. Această relatare arată puterea pe care o avea Sfântul Dimitrie în conştiinţa locuitorilor sud-estului european.
Moaştele Sfântului Dimitrie au fost luate de la Tesalonic în timpul cruciaţilor şi duse în Italia. Au stat acolo sute de ani, până acum 30-40 de ani, când papa Paul al VI-lea, care prin anii '60 s-a împăcat cu patriarhul ecumenic Atenagora al Constantinopolului, venind la Constantinopol şi retrăgând anatema pe care o dăduse în 1054. Atunci au avut loc nişte restituiri, între care şi moaştele Sfântului Dimitrie care au fost readuse la biserica închinată mucenicului. Mormântul exista acolo şi oamenii se rugau la el, neştiind dacă trupul sfântului era acolo sau nu. Dar se rugau pentru că era un loc sfinţit.
Oamenii de știință din Paris au făcut o analiză chimică a mirului care izvorăște de la Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir (din Grecia).
Ei au hotărât că mirul este compus din 33 de ingrediente, care nu există nicăieri pe planeta Pământ !!!!!!!
Mirul este o "substanță" cerească și este DAR AL DUHULUI SFÂNT!!!
Gheronda Efraim - Schitul Sfântul Andrei, Muntele Athos.
Oamenii de știință din Paris au făcut o analiză chimică a mirului care izvorăște de la Sfântul Dimitrie - Izvorâtorul de Mir și de la Icoana Maicii Domnului "Panaghia Malevi" (din Grecia).
Oamenii de știință au hotărât că în cele 2 cazuri, mirul este compus din 33 de ingrediente, care nu există nicăieri pe planeta Pământ !!!!!!!
Mirul este o "substanță" cerească și este DAR AL DUHULUI SFÂNT!!!
Gheronda Efraim - Schitul Sfântul Andrei, Muntele Athos.
(Pozele în care se vede mirul izvorât din Capul Sfântului Dimitrie din Salonic, au fost făcute pe data de 24/09/2022.
Icoana Sfântului Dimitrie este pictata de către Daniilei și se află la Mănăstirea Sfântului Pantelimon Hrisokastro - Kavala)
Είχαν κάνει οι επιστήμονες στο Παρίσι, χημική ανάλυση το μύρο που βγάζει ο Άγιος Δημήτριος και η εικόνα της Παναγίας της Μαλεβή.
Και οι επιστήμονες αποφάνθηκαν, ότι και στις 2 περιπτώσεις, το μύρο αποτελείται από 33 συστατικά, που δεν υπάρχουν πουθενά στον πλανήτη γη!!!
Το μύρο είναι ουράνια ''ουσία'' και είναι δώρο του Αγίου Πνεύματος.
Γέροντας Εφραίμ Σκήτης Αγίου Ανδρέα, Άγιον Όρος
luni, 24 octombrie 2022
Nădejde, acoperământ, scăpare.
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Greu este sa ma adun,
Seara la o rugăciune.
Capu-mi este plin de gânduri,
Chiar și mintea se supune.
Sufletul în taină-și cere
Timpul ca să se hrănească,
Vrea sa aibă mângâiere,
Liniște ca să primească.
Un moment de-nchinăciune
Și cu fruntea la pământ
Este tot o rugăciune.
Nu mai zic nici un cuvânt.
Domnul Cel ce știe toate,
Cum e starea mea trupească,
Cu ispite și cu patimi,
Și de starea sufletească,
Știe când îmi plec genunchii
Și mă-nchin cu disperare,
Ca în El eu am nădejdea,
Acoperământ si-apoi scăpare.
Mihaela Stoica-Cucoanes
duminică, 23 octombrie 2022
CAND ESTI TRIST ....
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
(Preot Cristian Alexandru)
“Cand esti trist si apasat,
Spera, roaga-te mereu,
El te-asculta rabdator,
El te-ndeamna sa te rogi,
Mare plata vei avea,
Toti acum sa ne rugam,
“Cand esti trist si apasat,
De ispite-nconjurat,
O, crestine de ce stai,
Si nu iei, calea catre Rai?
Spera, roaga-te mereu,
Sa te-ajute Dumnezeu,
Ca prin mila Sa, in dar,
Sa vii la duhovnic iar!
El te-asculta rabdator,
Si se roaga Sfintilor,
La icoana ne-ncetat,
Plange pentru-al tau pacat!
El te-ndeamna sa te rogi,
Si cand simti ca nu mai poti,
Lui Iisus, Blandul Pastor,
Da-i povara grijilor!
Mare plata vei avea,
De asculti povata sa,
Caci prin Sfanta mana Lui,
Lua-vei Harul Domnului!
Toti acum sa ne rugam,
De Hristos sa ascultam!
Ca da Har dumnezeiesc,
Celor ce se spovedesc!”
Bucuria mea, sa te pazesti de duhul tristetii, fiindca, de la el incep toate relele. Homer spune asa: “Cine a ratacit si a patimit mult in lume, isi gaseste bucurii chiar si in durere”. Iar Marc Aureliu zice: “Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu-i pasa de asta”. Sfantul Parinte, Varsanufie spune ca: “Exista doua feluri de tristete. Prima este FIREASCA si provine din slabiciune, iar cealalta PROVINE DE LA DIAVOLI. Tu insa nevoieste-te prin rugaciune si vezi-ti de lucrarea ta, cu rabdare. Atunci, vrajmasul diavol vazand ca te rogi indeosebi pentru asta, se departeaza, fiindca, nu vrea sa-ti dea pricina de rugaciune”. Noi suntem nonculori si doar prin ceilalti devenim culori! Viata noastra capata culoare si profunzime doar prin prisma aproapelui. ZAMBESTE! ALUNGA TRISTETEA! ZAMBESTE! Chipul tau sa straluceasca, De bucurie duhovniceasca!
Celor ce se spovedesc!”
Bucuria mea, sa te pazesti de duhul tristetii, fiindca, de la el incep toate relele. Homer spune asa: “Cine a ratacit si a patimit mult in lume, isi gaseste bucurii chiar si in durere”. Iar Marc Aureliu zice: “Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu-i pasa de asta”. Sfantul Parinte, Varsanufie spune ca: “Exista doua feluri de tristete. Prima este FIREASCA si provine din slabiciune, iar cealalta PROVINE DE LA DIAVOLI. Tu insa nevoieste-te prin rugaciune si vezi-ti de lucrarea ta, cu rabdare. Atunci, vrajmasul diavol vazand ca te rogi indeosebi pentru asta, se departeaza, fiindca, nu vrea sa-ti dea pricina de rugaciune”. Noi suntem nonculori si doar prin ceilalti devenim culori! Viata noastra capata culoare si profunzime doar prin prisma aproapelui. ZAMBESTE! ALUNGA TRISTETEA! ZAMBESTE! Chipul tau sa straluceasca, De bucurie duhovniceasca!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan
Preot Ioan
SPUNEȚI RUGĂCIUNEA LUI IISUS NEÎNCETAT
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Rugăciunea trebuie spusă cu intesitate; rugându-te în acest fel vei rămâne invulnerabil din toate părțile. Atunci când vă aflați într-o stare care predomină gândurile pătimașe, reluați rugăciunea cu râvnă și perseverență și de îndată veți afla ușurare. Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"
(Avva Efrem Filotheitul - Comori Duhovnicești)
"Copiii mei, vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu încetați a spune rugăciunea Hristosului nostru, nici măcar pentru un moment.
Buzele voastre trebuie să murmure încontinuu numele Iisus care-l distruge pe diavol și toate comploturile lui.
Strigați neîncetat la Hristosul nostru și de îndată El se va grăbi din toată inima să ne ajute. Așa precum fierul nu poate fi apucat și nici măcar nu te poți apropia de el atunci când este înroșit, același lucru se întâmplă cu sufletul celui care se roagă lui Hristos cu fervoare.
Buzele voastre trebuie să murmure încontinuu numele Iisus care-l distruge pe diavol și toate comploturile lui.
Strigați neîncetat la Hristosul nostru și de îndată El se va grăbi din toată inima să ne ajute. Așa precum fierul nu poate fi apucat și nici măcar nu te poți apropia de el atunci când este înroșit, același lucru se întâmplă cu sufletul celui care se roagă lui Hristos cu fervoare.
Rugăciunea trebuie spusă cu intesitate; rugându-te în acest fel vei rămâne invulnerabil din toate părțile. Atunci când vă aflați într-o stare care predomină gândurile pătimașe, reluați rugăciunea cu râvnă și perseverență și de îndată veți afla ușurare. Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"
(Avva Efrem Filotheitul - Comori Duhovnicești)
vineri, 21 octombrie 2022
BALTAGUL RUGACIUNII ..
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Bucuria mea, un calugar, pe cand mergea sa se inchine la moastele Sfantului Gherasim Kefalonitul, a intalnit pe drum o demonizata si demonul din ea, i-a grait asa: “Daca ai sti ce tii in mana, cat ma arde aceasta metanie a ta, iar tu o tii din obisnuinta, asa de forma!” De la Dumnezeu a fost sa vorbeasca acel diavol. Calugarul a spus in sinea sa: “Ia te uita cat de nepriceput sunt! Tin in mana mea o arma puternica si eu, nu numai ca nu lovesc nici-un diavol, dar ma si duce in robie, acolo unde vrea el. Am pacatuit Dumnezeul meu!”. De atunci, a spus neincetat: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse”. Mainile noastre trebuie sa lucreze, iar mintea sa se roage si atunci vom primi un Har dublu, cel al rugaciunii si cel al ascultarii. Lucrul mainilor care are ca insotitor rugaciunea, are un Har deosebit. Asadar, trebuie sa ne silim spre rugaciune pentru a avea sufletul plin de folos.
Multi crestini ortodocsi tin la mana mataniile pentru ca “chipurile” ar fi sfintite. Nuuu, nu sunt sfintite! Sfanta este Rugaciunea lui Iisus, rostita la fiecare biluta de lemn sau de bumbac. Cu nimic nu le ajuta matania daca nu se roaga!
Bucuria mea, un calugar, pe cand mergea sa se inchine la moastele Sfantului Gherasim Kefalonitul, a intalnit pe drum o demonizata si demonul din ea, i-a grait asa: “Daca ai sti ce tii in mana, cat ma arde aceasta metanie a ta, iar tu o tii din obisnuinta, asa de forma!” De la Dumnezeu a fost sa vorbeasca acel diavol. Calugarul a spus in sinea sa: “Ia te uita cat de nepriceput sunt! Tin in mana mea o arma puternica si eu, nu numai ca nu lovesc nici-un diavol, dar ma si duce in robie, acolo unde vrea el. Am pacatuit Dumnezeul meu!”. De atunci, a spus neincetat: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse”. Mainile noastre trebuie sa lucreze, iar mintea sa se roage si atunci vom primi un Har dublu, cel al rugaciunii si cel al ascultarii. Lucrul mainilor care are ca insotitor rugaciunea, are un Har deosebit. Asadar, trebuie sa ne silim spre rugaciune pentru a avea sufletul plin de folos.
Ne lupta gandurile?
Dulceata pacatului trage mintea la rau?
Sa luam “baltagul rugaciuni” si sa lovim. De aceea diavolul ne impiedica sa ne rugam, ne aduce nepasare si griji desarte, pentru a ne robi usor. Diavolii insisi au marturisit prin gura oamenilor ca sunt arsi de numele Lui Hristos cand oamenii se roaga. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a ridica sufletul cazut, sufletul care a pacatuit.
Multi crestini ortodocsi tin la mana mataniile pentru ca “chipurile” ar fi sfintite. Nuuu, nu sunt sfintite! Sfanta este Rugaciunea lui Iisus, rostita la fiecare biluta de lemn sau de bumbac. Cu nimic nu le ajuta matania daca nu se roaga!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan.
Preot Ioan
.Sunt aicea, Doamne...
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Sunt aicea, Doamne, iar m - am rătăcit,
Drumul către tine, greu e de găsit !
Caută - mă -n locuri, pline de otravă,
Sunt căzută Doamne, zac la pat, bolnavă !
Nimeni n - ar putea astăzi să m - aline,
Toti ne - am depărtat, Domnul meu, de tine !
Fiecare face după bunul plac,
Mustră, dosădesc , râul toti îl fac !
Toti vor să vorbească nimeni să asculte ,
Să le -nşirui Doamne, mi se par prea multe !
Toti avem mândria , celui ce - a căzut,
Unul decât altul e mai" priceput
Si această boală ne-a cuprins pe toti,
Vai de noi Iisuse,...bine e de hoti !
Că acestia fură, râul si - l plătesc,
Însă -i vai de -aceea care clevetesc !
Si mândria lumii sfinte n - are leac,
Fiecare face după bunul plac !
Caută - ne Doamne, azi pe fiecare,
Cu blândete multâ si cu îndurare !
Sunt aicea, Doamne, vino înspre mine,
Astăzi simt povara zilelor putine !
Tineretii mele i-am uitat avântul,
Asa cum adesea si - am uitat cuvântul !
Autor
Ciabrun Marusia
Sunt aicea, Doamne, iar m - am rătăcit,
Drumul către tine, greu e de găsit !
Caută - mă -n locuri, pline de otravă,
Sunt căzută Doamne, zac la pat, bolnavă !
Nimeni n - ar putea astăzi să m - aline,
Toti ne - am depărtat, Domnul meu, de tine !
Fiecare face după bunul plac,
Mustră, dosădesc , râul toti îl fac !
Toti vor să vorbească nimeni să asculte ,
Să le -nşirui Doamne, mi se par prea multe !
Toti avem mândria , celui ce - a căzut,
Unul decât altul e mai" priceput
Si această boală ne-a cuprins pe toti,
Vai de noi Iisuse,...bine e de hoti !
Că acestia fură, râul si - l plătesc,
Însă -i vai de -aceea care clevetesc !
Si mândria lumii sfinte n - are leac,
Fiecare face după bunul plac !
Caută - ne Doamne, azi pe fiecare,
Cu blândete multâ si cu îndurare !
Sunt aicea, Doamne, vino înspre mine,
Astăzi simt povara zilelor putine !
Tineretii mele i-am uitat avântul,
Asa cum adesea si - am uitat cuvântul !
Autor
Ciabrun Marusia
DEZNADEJDEA si NEPASAREA ...
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Ai pierdut bogatia? N-ai pierdut nimic! Ai pierdut sanatatea? Ai pierdut ceva! L-ai pierdut pe Dumnezeu? Ai pierdut totul!
🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea!
Preot Ioan 🔔.
🙏 Bucuria mea, multa nadejde de mantuire sadeste in sufletele noastre, Sfantul Parinte, Arsenie Boca, atunci cand zice: "Iisus Hristos, urmareste pe toti oamenii, oricat fug de departe, sa-i ajunga si sa-i intoarca acasa. Si asta face pana la sfarsitul lumii." Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, zice asa: In viata crestinului, DEZNADEJDEA si NEPASAREA sunt distrugatoare. Pe cel care a cazut in pacat, deznadejdea nu-l lasa sa se ridice, iar pe cel care este in picioare, nepasarea il face sa cada. DEZNADEJDEA, il lipseste pe om de bunatatile pe care le-a dobandit, iar NEPASAREA, nu-l lasa sa scape de relele care il apasa. Nepasarea il coboara din ceruri, pe cand deznadejdea il coboara de tot in prapastia rautatii. Iata cat de mare este puterea celor doua patimi."
Ai pierdut bogatia? N-ai pierdut nimic! Ai pierdut sanatatea? Ai pierdut ceva! L-ai pierdut pe Dumnezeu? Ai pierdut totul!
De aceea, sa ne rugam ca Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul: "Cu judecatile pe care le stii, Doamne, randuieste viata mea asa incat sa ma mantuiesc." Sfantul Parinte, Emilian Simonopetritul spune asa: Cat traiesti, nu te opri sa strigi zi si noapte catre Hristos, chiar si cand rugaciunea ta este de nesuferit, neunteleasa, impovaratoare, chiar si cand motai sau esti in mocirla pacatului, in inselare, in rautatea patimilor. Striga neincetat: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, si atunci Hristos Insusi, fara ca tu sa intelegi aceasta, va fi cu tine si va fi intotdeauna sprijinitorul tau. Astfel, in drumul tau spre cer, nu va trebui ca tu sa dai cuvant pentru patimile tale, pentru neputintele tale, pentru problemele tale, pentru raul pe care l-ai lasat in urmă, ci Dumnezeu. Adica, va raspunde Dumnezeu vrajmasului tau? Nuuu! Pur şi simplu il va nimici, iar acela se va face nevazut." Pe langa, Credinta si Har sa nu uiti de Fapte bune, fiindca, Sfantul Parinte, Ioan Sinaitul, zice:" Aşa cum o scanteie poate sa aprinda intreaga padure, la fel si o fapta de-a noastra virtuoasa, poate sa acopere multime de pacate." Iarta si uita, fiindca, Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur zice: "Nimic nu il bucura pe Dumnezeu ca omul care nu ține minte raul. Iar daca faci
„Cand faci milostenie, sa nu-ti para rau. Sa dai cu bucurie, ca langa tine e Ingerul care te scrie in cartea cu fapte bune. Iar daca iti pare rau, nu te poate scrie, ca te indoiesti in inima ta. Si lui Dumnezeu nu-I plac indoielile. Dumnezeu este drept si bun si vrea sa fim si noi la fel.”
„Cand faci milostenie, sa nu-ti para rau. Sa dai cu bucurie, ca langa tine e Ingerul care te scrie in cartea cu fapte bune. Iar daca iti pare rau, nu te poate scrie, ca te indoiesti in inima ta. Si lui Dumnezeu nu-I plac indoielile. Dumnezeu este drept si bun si vrea sa fim si noi la fel.”
🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea!
Preot Ioan 🔔.
UN OM
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Bunicului meu patern, Gheorghe! Dumnezeu să-l odihnească.
de Eliana Popa
Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.
Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.
Astăzi, l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân)
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.
Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiți pădurea! "
A tăcut cuminte Gheorghe... n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.
A luat vreascuri mai uscate cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.
A pornit apoi spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!
A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu al lui orbu' n-a mai vrut să urce dealul.
A pocnit din bici spre el, a strigat, însă degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios din tindă orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!
Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "
Ce sa facă bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!
Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"
Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă și cu umărul zdrobit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!
Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt,
S-a culcat în fân cu Corbu, ca in iesle Pruncul Sfânt.
Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!
Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!
Din volumul de poezii ,,Vii ne vom întoarce" Editura Grafix 2021
de Eliana Popa
Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.
Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea stăpân pe orbu'.
Astăzi, l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân)
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.
Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiți pădurea! "
A tăcut cuminte Gheorghe... n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.
A luat vreascuri mai uscate cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.
A pornit apoi spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!
A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu al lui orbu' n-a mai vrut să urce dealul.
A pocnit din bici spre el, a strigat, însă degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios din tindă orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!
Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "
Ce sa facă bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!
Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"
Și zvâcni atunci, în jug, Corbu tatii cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă și cu umărul zdrobit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!
Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt,
S-a culcat în fân cu Corbu, ca in iesle Pruncul Sfânt.
Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!
Și mereu îi am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu'!
Din volumul de poezii ,,Vii ne vom întoarce" Editura Grafix 2021