Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetând neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gândul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.
Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.
Gândurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gândurile (nu uitaţi că gândurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gânduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.
Să nu daţi importanta faptului că după Sfânta Împărtăşanie vă vin multe gânduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.
Când te tulbura gânduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe
Mândria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osândim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducând cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească. Mintea se luminează atunci când se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundându-se în cele pământeşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci când sunt numai în gând. Când trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.
Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gândurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus.
Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.
Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte!
Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă!
Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândeşte nici repede, nici uşor. În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre.
Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie. Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mântuitoare.
Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat. Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mântuirii”.
Ne povățuiește Sfântul Varsanufie de la Optina