BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: mai 2022

sâmbătă, 21 mai 2022

CLOPOTUL SI TOACA BISERICII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Stramosii nostri spuneau asa: "Dangatul clopotului cheama pe cei vii (sa participe la Sfanta Liturghie), plange pe cei morti si alunga grindina". Dangatele clopotului parca spun crestinilor ortodocsi: Veniti la slujba duminica! Veniti sa va pocaiti! Veniti sa va spovedeti si sa va impartasiti! Veniti sa va mantuiti! Veniti...! Toaca este o scandura cu o rezonanta deosebita si preinchipuie sunetele iesite din lovirea cu ciocanul a cuielor batute in mainile si picioarele Mantuitorului cand L-au pironit pe Sfanta Cruce. Cand auzim glasul clopotului sau toaca batand, sa socotim ca este "Vocea lui Dumnezeu", care ne cheama in Sfanta Biserica Ortodoxa spre mantuirea sufletelor noastre. Amin si Aliluia!

                                                                                                                      Preot Ioan.

CEARSAFURILE MURDARE

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.com/

Bucuria mea, mult mai judecam noi oamenii, mult si in mod gresit, fiindca, Judecatorul lumii este doar unul singur: Iisus Hristos! Iata o pilda minunata in acest sens: “O pereche recent casatorita, s-a mutat intr-un cartier foarte linistit. In prima dimineata din noua casa, in timp ce-si savurau cafeaua, femeia a observat, privind pe fereastra, o vecina care-si intindea cearsafurile in balcon. “Ce cearsafuri murdare intinde vecina noastra pe balcon! Cred ca are nevoie de un detergent mai bun, sau poate ar trebui s-o invat sa-si spele cearsafurile!” Sotul ei a privit si a ramas tacut. Scena aceasta s-a repetat de fiecare data cand vecina intindea cearsafurile si rufele, in fiecare saptamana. Dupa o perioada femeia a ramas surprinsa, vazand intr-o zi ca vecina sa intinde cearsafurile, insa, foarte curate si i-a spus sotului ei: “Priveste barbate, in sfarsit femeia asta a invatat si ea sa spele rufele! O fi invatat-o o alta vecina?” Sotul ei ii raspunse: “Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineata si am spalat geamurile casei noastre!”
Si in viata este tot asa! Totul depinde de curatia ferestrei sufletului nostru, de curatia lentilelor ochelarilor prin care privim, prin care observam faptele. “Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat” (Matei 6:22). Si nu uita: Ce-ai vazut, n-ai vazut, ce-ai auzit, n-ai auzit! Ce-ai auzit sa nu crezi, iar ce-ai vazut sa crezi pe jumatate, fiindca, CEA MAI SCURTA CALE CATRE RAI, ESTE A NU JUDECA! Amin si Aliluia!
Preot Ioan

Ne povățuiește Sfântul Varsanufie de la Optina

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetând neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gândul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.
Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.
Gândurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gândurile (nu uitaţi că gândurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gânduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.
Să nu daţi importanta faptului că după Sfânta Împărtăşanie vă vin multe gânduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.
Când te tulbura gânduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe
Mândria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osândim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducând cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească. Mintea se luminează atunci când se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundându-se în cele pământeşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci când sunt numai în gând. Când trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.
Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gândurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus.
Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.
Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte!
Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă!
Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândeşte nici repede, nici uşor. În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre.
Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie. Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mântuitoare.
Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat. Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mântuirii”.

Ne povățuiește Sfântul Varsanufie de la Optina

Bat clopotele....

Bat clopotele în întreaga lume..
Se-aude în cer...plânset tăcut. .
Si primavara parcă plânge..
Încă o noapte a trecut..

Si vor mai trece...cine știe... câte..
Nădejde însă să avem..
Că ceea ce nu poate... omul...
Poate...Dumnezeu....

Bat clopotele în întreaga lume..
Să ingenunchem și mic și mare...
Să ne rugăm cu toți să fie pace...
Si fiecare zi...o sfântă sărbătoare...

Maria Pintican...

Imi scria aseară ...cineva...
,,Maria sunt atât de triste versurile tale.."
Așa este..asa imi este sufletul..
Nu poti fi indiferent la tot ce se întâmplă. .
Nu pot să zâmbesc când stiu că sunt copilași care suferă. .oameni nevinovati..
Sunt frații noștri.. frati întru Hristos...
Să ne rugăm pentru ei..și să ne plângem păcatele..
Dumnezeu e supărat dar ne iubește...si așteaptă să ne întoarcem la EL..
Zi binecuvântată va doresc tuturor..liniște și pace sufletească...lacrimi de pocainta..lacrimi pentru frații nostrii.

O BUNICĂ ȘI-O COPILĂ !

.Într-un colț uitat de lume ..lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe..greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica !

Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit !
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba…că nimic nu se leagă la sărac !

A pornit plângând bătrână la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș !
Însă doctorul ii spune :,, – N-am cum să te-ajut bunica ,
Până nu-ti aduci la mine mai în grabă nepoțica !”

Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasa…pe o strada.,.undeva !

A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă :

,, – Dragă ,Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme…e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci , mergi acuma…iute…iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte !

Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă…e micuță și săracă….
Caută sub preșul roșu și i-a cheia de la ușă
Mergi ,Te rog, să-mi vindeci , fata ! Fata mea ca o păpușă !

Să nu uiți ! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc !
Gata, Ți-ai notat adresa ? …iaca..plec și eu la drum ,
Mulțumesc, Mărite Doamne…mulțumesc încă de-acum !”

O priveau râzând mărețe ,, cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă : ,, – Vai și-amar de ruga ei !”
Dar bătrâna-si ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul…nu le-aude sau nu-i pasă !

Și minune ! Când ajunge si deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,, – Cum ? Te-ai ridicat, micuțo ? Vino iute la bunica ! ”
Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica !

,, – A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate…precum crinul fruntea Lui !
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui !

Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară !
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Si ai cheia așezată chiar sub preș , lângă fereastră „

Eliana Popa
Cuvintele mele sunt de prisos într.o asemenea poveste...Sănătate multă tuturor! ,, – A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate…precum crinul fruntea Lui !
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui !.....

Despre Sfânta Liturghie

Cred nestrămutat că Sfânta Liturghie a fost, este şi va fi pururea, adică până când va mai fi un creştin şi un preot pe faţa pământului, slujba desăvârşită!
Şi acum îmi stăruie în minte şi în inimă acele vremi, de peste 50 de ani, când nu eram decât un prunc până spre zece ani, fascinat de Sfânta Liturghie. Era obligatoriu ca toţi din casă să meargă la biserică în duminici şi sărbători, fără nici o lipsă în afară de cel care era paznicul casei şi de rând cu pregătirea şi aşezarea mesei pentru cei care veneau de la biserică. Mie îmi venea rândul mai des pentru că eram considerat mai priceput la treburi, fapt care mult mă mâhnea. Trebuia prin natura lucrurilor să stau mai multe sărbători legat de treburile casei.
După ce trebăluiam rapid şi toate erau aşezate la locul lor, grabnic mă pregăteam, încuiam toate uşile şi porţile şi plecam la biserică. Tiptil, urcam în cafas sau corul bisericii şi ascultam slujba până la sfârşit şi predica părintelui Gheorghe Savin pe care o ţineam minte multă vreme.
Când începea să fie dată anafora, la sfârşitul Sfintei Liturghii, o rupeam la fugă spre casă şi le aşezam toate gata pentru masă. Din vorbă în vorbă, tata a început să-mi spună predica. Pe ici-colea mai interveneam să mă arăt că ştiu mai bine şi mai mult ca tata. Dintr-odată mă opreşte şi mă întreabă: De unde ştii tu aceste lucruri? N-am avut timp de întors pentru că tata nu suporta minciunile şi era aprig dacă nu-i spuneai adevărul pe loc şi fără ocolişuri. I-am spus adevărul! S-a încruntat şi mi-a poruncit să nu mai plec niciodată fără ştirea lui. L-am ascultat, dar de la biserică n-am lipsit niciodată! Liturghia dumnezeiască ne atrăgea pe toţi irezistibil. Nu era nimic mai frumos pentru noi, atunci, ca şi acum, de altfel!
Am înţeles mai târziu, la Seminar şi după aceea la Facultatea de Teologie, ce înseamnă Liturghia şi de ce eram atât de mult atraşi de acest mister dumnezeiesc!
Am înţeles că Însuşi Iisus Hristos este Cel Care a întemeiat Sfânta Liturghie la Cina cea de Taină şi că El a fost jertfitorul dar şi Cel Care s-a jertfit pe Cruce pentru salvarea din păcatul strămoşesc. N-am uitat că Sfinţii Apostoli au continuat Sfânta Liturghie, iar Sfântul Apostol Iacob a întocmit o liturghie mai pe larg, bogată în multe rugăciuni pregătitoare dar care mai târziu s-a transformat în ceea ce avem azi, adică Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare şi mai târziu a Sfântului Grigore cel Mare, Papa Romei (+ 604).
Când am întrebat pe un preot catolic, dacă ei săvârşesc Liturghia compusă de Papa Grigore cel Mare, mi-a spus, după câte-mi aduc aminte, că nici n-a auzit de aşa ceva. Am rămas contrariat, oarecum, spunându-i că noi ortodocşii, în Postul Mare săvârşim această Liturghie specială în toate zilele de peste săptămână în afară de sâmbătă, duminică şi Buna Vestire, potrivit canoanelor Bisericii. Şi n-am omis faptul de a adăuga că, în vederea unităţii credinţei, este necesar ca şi ei să aibă în cult această Liturghie compusă chiar de un papă şi acela numit cel Mare.
Stai uimit să vezi ce frumuseţi duhovniceşti au brodat în decursul timpului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pe temelia Cinei celei de Taină din Joia Mare când Iisus Hristos a zis: „Luaţi mâncaţi, Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor”, arătând spre pâinea pusă înainte, pe care a binecuvântat-o şi a dat-o ucenicilor, iar luând şi paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor!” (Matei 26, 26-28).
Iar ca Testament al Veşnicului Arhiereu, Iisus Hristos, ne-a lăsat porunca sfântă: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea!” (Luca 22, 19). Iar de atunci şi până azi, precum şi până va mai fi un preot şi un creştin pe lume, Sfânta Liturghie se va săvârşi, ascultând porunca lui Iisus, întru pomenirea Jertfei Lui veşnice.
Creştinii din cele două mii de ani au înţeles fără mare greutate acest lucru de o excepţională importanţă, deşi la început a fost puţin mai anevoios. Vom vedea mai departe cum s-a desfăşurat un episod din convorbirile lui Iisus cu ucenicii Săi când a zis: „Eu sunt pâinea vieţii! Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu!” (Ioan 6, 48-51).
După cum era şi firesc, cei ce ascultau nu le venea să creadă cele spuse de Iisus: „Deci iudeii se certau între ei, zicând: „Cum poate Acesta să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm? Şi le-a zis Iisus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi!” (Ioan 6, 52-53).
În mod progresiv, Iisus Domnul, ridica pe ascultătorii Săi la înţelesuri nebănuite până atunci, legându-le de inimă cuvintele veşnice, că: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi!” (Ioan 6, 54). Iar pâinea şi vinul, transformate în trupul şi sângele lui Iisus, nu sunt doar un simbol, aşa cum învaţă şi cred greşit unii, ci aşa cum ne-a spus Iisus despre Sine: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el!” (Ioan 6, 55-56).
Mereu, de atunci, ca şi acum şi poate cât va fi lumea, spusele lui Iisus au fost cu greutate de primit, pentru că nu se mai auzise din veac aşa ceva: „Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus le-a zis: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?” (Ioan 6, 60-62).
Şi ca o împlinire şi limpezime a tainei ce avea să rămână neclintită până la sfârşit, le-a zis lor Iisus, pentru a nu uita nici noi, de bună seamă, că: „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă!” (Ioan 6, 63).
De la această mare şi unică bucurie duhovnicească, dăruită de Iisus Hristos, de bună voie pentru mântuirea noastră, nu se poate lipsi prea multă vreme, după cum bine vom vedea din Pravila Bisericească: „Dacă vreun episcop, preot, diacon sau vreunul din cei ce sunt număraţi în cler, sau laic, neavând nici o nevoie prea grea, sau lucru greu, spre a lipsi pentru timp mai îndelungat de la Biserica sa, ci petrecând în cetate nu ar merge la Biserică în trei zile de duminici, din trei săptămâni, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se excludă din comuniune”, cum se arată în canonul 80 al Sinodului VI Ecumenic!
Iar când eram mai mic, am citit într-o carte, că doar aşa eşti iertat a lipsi de la Sfânta Liturghie, dacă eşti aşa de bolnav la pat încât, dacă ar arde casa şi ar cădea peste tine, să nu te poţi salva singur!
Să ascultăm pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul VI Ecumenic şi să nu mai lipsim, fără motiv serios, de la Sfânta Liturghie!
Calinic Argeșeanul

O BIBLIE ÎNGĂLBENITĂ..

de Preot Sorin Croitoru

O Biblie îngălbenită,
Găsită într-un vechi sertar,
Mi-a mulțumit c-a fost găsită,
Umplându-mă de-atunci de har..

Eu nu aș fi crezut vreodată
Că-n slova ei se-ascund comori
Și că citind-o, dintr-o dată
Începi încetișor să zbori!..

Nu-i Biblie ca orișicare,
E călăuza mea spre Cer:
Mi-ajută mintea ca să zboare
Mai sus decât aș vrea să sper..

Citind-o seara fără pripă,
(Nu văd de ce să mă grăbesc..),
Ea mă ridică într-o clipă
În fața Tronului ceresc!

Devine sufletul în mine
Incandescent de-atâta har,
Aprins de vocile divine
De serafimi cu ochi de jar!

Pe tron de heruvimi domnește
Hristos în cer și pe pământ.
El de la serafimi primește
Cântarea dulce "Sfânt, Sfânt, Sfânt"..

De când a coborât Cuvântul,
Luându-Și Trupul omenesc,
Puterile, cu tot avântul,
Cu mare drag slavoslovesc,

Căci cine L-a văzut pe Fiul,
Îl vede și pe Tatăl Lui,
Dar și pe Duhul ce Se-arată
Ca Slavă-n jurul Domnului..

La toate-acestea mă ridică
Scriptura mea cu scoarțe verzi,
O Carte care pare mică,
De intri însă-n ea, te pierzi..

Această Carte minunată
Mi-a fost cel mai frumos cadou..
De aș mai fi copil o dată,
Aș vrea să o găsesc din nou!
amin

Preoții sunt niște hoți!”

Cu aceste cuvinte a luat lumină în noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din noaptea Învierii, când la ușa din stânga a Altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.

Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar Biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să sărute Sfânta Evanghelie și să ia binecuvântarea părintelui. Printre aceștia se afla și omul căruia încă îi tremurau mâinile și ai cărui ochi umeziți de lacrimi păreau să se ferească de privirea părintelui.

Părintele îi strânse cu putere mâna și îi șopti: „Rămâneți să vorbim câteva clipe”. Omul îi mulțumi și se retrăsese într-un colț din Biserică. După ce terminase de salutat și binecuvântat oamenii strânși puhoi la rând să împărtășească cu el bucuria Învierii se apropie de om și-l întrebă cu blândețe: „Care îți este necazul, om drag?”.

Hohote de plâns izbucniră la auzul cuvintelor pe care omul le primi ca o lovitură într-o rană. Îl durea bunătatea cu care fusese întâmpinat, îl dureau imaginile pe care le avea atât de vii în minte din acea singură noapte a Învierii pe care o petrecuse în Biserică. Îngână cu glasul gâtuit de emoție: „Părinte, cu mulți ani în urmă am venit în această Biserică și am încercat să vă stric sărbătoarea. V-am jignit, v-am numit hoț, mincinos, viclean și în alte feluri. Acele clipe mi-au rămas în minte și inimă atâta vreme însă astăzi m-au durut mai mult decât oricând”.

„De ce astăzi?” întrebă părintele cu discreție.

„Pentru că astăzi, părinte, am venit să aprind o candelă nu pentru o aduce acasă, ci pentru a o duce la mormântul soției mele”.

Părintele îl îmbrățișă și îi șopti: „În noaptea aceasta nu există moarte și nici morți! Există doar lumină!” Apoi îi oferi omului un ou roșu și îl îndemnă să ciocnească împreună.

– Hristos a înviat!

– Adevărat a înviat! răspunse omul încercând să schițeze un zâmbet. Zâmbetul lui însă prindea contur. Pentru el începuse să se nască din nou speranța reîntâlnirii iubitei sale soții pe care acum o simțea bucurându-se de lumina Învierii cu mult mai mult decât de lumina candelei pe care o îngrija să nu se stingă.

Se despărți cu recunoștință de părintele și cu pași repezi ieși din Biserică. După treizeci de minute pătrunse în cimitirul plin de lumina lumânărilor și curând stătu în fața mormântului pe crucea căruia stătea înscripționat: „Aici odihnește roaba lui Dumnezeu Anastasia!” și aseză cu sfială candela pe care o adusese de la Biserică. Petru simțea cum inima îi bătea și dorul i se revărsa șuvoi peste piatra care parcă prindea viață. „Anastasia, abia acum am înțeles de ce preoții sunt hoți. În noaptea aceasta părintele mi-a furat inima și a ascuns-o în bucuria Învierii!”

Se ridică după îndelungată rugăciune și observă că în jur câteva morminte zăceau tăcute în întunericul nopții. Scoase din buzunar un mănunchi de lumânări și începu să le aprindă una câte una rostind de fiecare dată „Hristos a înviat!” și așteptând parcă un răspuns de la sufletele cărora tocmai le dăruia lumină din lumina lui.

Preot Iosif-Cristian Rădulescu

Sursa: http://iosifcristian.blogspot.com/

ORIUNDE AI FI, TREBUIE SA FII CU HRISTOS!

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, ne indeamna asa: “Oriunde ai fi, trebuie sa fii cu Hristos, fara agitatie, cu o foarte mare liniste sufleteasca. Ma bucur, sunt fericit ca sunt crestin ortodox. Ei vad la tine pacea ta, insa, pe ei ii vor consuma placerile si se vor simţi obositi. Vazandu-te pe tine ca esti linistit, te vor intreaba: “Domnule, de ce ai tu pacea asta?” “Pentru ca vreau sa traiasca Hristos în inima mea continuu, adica, nu am dusmani in inima mea. Hristos nu intra intr-o inima ocupata de vrajmasie”. Sfantul Parinte, Arsenie Boca, ne spune: “Harul lui Dumnezeu, salasluit in sufletele celor care au fost luminati cu Sfantul Botez, devine lucrator, in masura in care credinciosul colaboreaza cu el, adica, prin nevointe, rugaciuni, postiri, privegheri, ajunari, prin lacrimi de pocainta. Urmarea acestei nevointe este ca cel in cauza, ajunge pana la o masura dumnezeiasca incat se face vrednic sa savarseasca lucruri mai presus de puterile omenesti, de a savarsi fapte supranaturale, atunci cand si unde voieste Dumnezeu“. A fost intrebat Sfantul Parinte, Ilie Cleopa: “"Parinte, manastirea este rai? Da, este rai. Orice manastire este rai duhovnicesc, doar daca mintea ta va fi rai. Daca mintea ta va fi iad, iad ramane orice”. Sfantul Parinte, Protosighelui Nicodim Mandita, zice asa: "Cei ce staruiesc in rugaciuni sunt razboiti de ispite, insa Dumnezeu cu ingerii Sai ii vegheaza, intaresc in credinta si ii incununeaza." Iar Sfantul Parinte, Iustin Parvu zice asa: “Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire – rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii”. Sfantul Parinte, Paisie Olaru, ne indeamna asa: “Rugati-va mereu!Rugati-va din inima! Rugati-va cat mai mult Lui Dumnezeu! Aceasta este toata nadejdea mantuirii noastre, fiindca, din rugaciune izvorasc toate faptele bune”

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, bucuria mea! Unde mergi, unde pasesti, La Dumnezeu sa te gandesti, Si cu El tu sa graiesti: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Amin si Aliluia!

Preot Ioan

luni, 16 mai 2022

CAUTĂ-L PE DOMNUL DUMNEZEU!

Bucuria mea, te rog sa intiparesti in inima ta aceste minunate si cat se poate de adevarate cuvinte ale Sfantului Parinte Teofan Zavoratul: “Cauta-l pe Domnul Dumnezeu! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca ACOLO ESTE TOTUL, iar aici, NU ESTE NIMIC; ca acolo este ADEVARUL, iar aici este NALUCIRE; ca acolo este ODIHNA, iar aici sunt DURERI si GRIJI; ca acolo este INDESTULARE, iar aici este STRAMTORARE NEINCETATA; ca acolo este BUCURIE si VESELIE, iar aici sunt numai DURERI si TANGUIRE A INIMII? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii.

Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant?

Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi, fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii, CUM ALEARGA COPIII DUPA CURCUBEU”
.

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, sa te ocroteasca cu inger tare pazitor, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau!

Dumnezeu sa fie cu tine, si, nimeni impotriva ta! Amin si Aliluia!

Preot Ioan

duminică, 8 mai 2022

DUMINICA MIRONOSIȚELOR

https://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.com/2016/05/despre-mama-crestin-ortodoxa_6.html

OILE DIN ZIUA NOASTRĂ

de Preot Sorin Croitoru

Am avut mai multe cazuri
De persoane răzvrătite,
Cărora le-am zis în față
Că-s de patimi chinuite

Și-au sărit în sus ca arcul,
Cum adică de-mi permit,
M-au privit cu răutate
Și la chip s-au înroșit..

"Tatăl nostru" toată ziua..
"Să se facă voia Ta"..
Da, când nouă ne convine,
Să se facă voia, da,

Dar când preotul îmi spune
Ce să fac ca să mă-ndrept,
Caut iute alt duhovnic,
Căci cel vechi.. "nu-i înțelept"!

Da, am îndurat ca preot
Fel și fel de umiliri..
Când le-am demascat mândria
Au sunat la mănăstiri

Și s-au plâns la "mari duhovnici"
Cât i-am mai nedreptățit,
Iar aceștia, făr' să-i știe,
Imediat m-au osândit..

Și am întrebat: "Stăpâne,
Pentru ce m-ai pus păstor,
Dacă nu mi se permite
Să spun boala, oilor?..

Cum s-o leg pe cea rănită,
Rana cum să-i oblojesc,
Dacă fuge îngrozită
De-al Tău leac doftoricesc?..

Mă mai dă și-n judecată,
Sau se plânge "cât mai sus",
Să audă Preasfințiții
Cât "necaz" i-am mai adus..

Fă-mă, Doamne, cu monedă,
Aparat de dezlegat,
Ce atâta tulburare?..
Pui bănuțul, ești iertat!

Dar să nu se plângă nimeni,
Dacă TOȚI sunt sănătoși,
Când vor fi găsiți de îngeri
Plini de tină, puturoși..

Când îi vei lua de guler:
"Tu ce cauți, mă, în Rai?
Nu ai haina cea de nuntă,
Ieși afară, ce mai stai"??

Oile din ziua noastră,
Leacul și-l găsesc "pe net"..
Se-nțelege că păstorii
Buni vor dispărea încet..

Când la turma de mioare
Nu vor mai găsi păstor,
Ce vor face lupii, oare?..
Vai și-amar de pielea lor!

vineri, 6 mai 2022

Împărtășania....

Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic și la împărtășit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva – te-a jignit cineva și ai zis: „Treaba lui, ce dacă m-a jignit!”

Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ți recunoști greșeala, ori, în sfârșit, nu-l lași să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: „Nu mai am nimic cu el!”, că e tot un fel de a-l disprețui și a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potrivește cu armonia. Vorbește cu el, ca să vadă că ești cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluți cu toată lumea, dar cu amărăciune și cu noduri.

Asta nu e bine. Frățiile voastre trebuie să știți că a iubi pe vrăjmași este o poruncă. Dar pe nevrăjmași? Dar pe unul care ţi-a năzărit: „Uite și ăla cum e, fistichiu!” Trebuie să fiți serioși în ce privește relația mută cu lumea, nu relația manifestată. Trebuie, ori să-l compătimeşti, ori să-l fericeşti în inima ta.

Extras din ”Cuvânt despre bucuria duhovnicească” – Pr. Arsenie Papacioc, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pag. 117-138

UNII CRED CĂ N-AU PĂCATE..

de Preot Sorin Croitoru

Unii cred că n-au păcate,
Fiindcă nu au omorât,
Dar păcat e și privirea,
Pofta, gândul cel urât..

Dacă vrei să faci păcatul,
Dar nu poți, deși-l dorești,
Păcătos la fel ca omul
Ce-a putut să-l facă, ești!

Domnul nostru îl numește
"Preacurvar" pe poftitor;
"Ucigaș" la El se cheamă
Cel de oameni urâtor!

Dacă lași să-ți crească-n suflet
Fel și fel de buruieni,
Tu devii prin neglijență
Rob al dracilor vicleni,

Căci păcatul se arată
Și în fapta ce-o lucrezi,
Și-n dorința de-a o face
(Mai citește, de nu crezi).

Ce se-arată-a fi-n natură
Rădăcina pentru pom,
Sunt în viața sufletească
Pofta și dorința-n om.

Fericit vei fi, creștine,

Dacă le îndrepți spre Cer,
Nu spre cele trecătoare,
Ci spre cele ce nu pier!

Însă, dacă de dorințe
Pământești ești stăpânit,
Plânge-te pe tine însuți
Ca pe cei ce ți-au murit!

Unii cred că n-au păcate..
Slavă Domnului că n-au!
Eu paharul întristării
Toată viața o să-l beau.

Până n-o să-mi smulg din suflet
Toată buruiana rea,
N-o să știu ce-i veselia,
Chiar de uneori aș vrea..

marți, 3 mai 2022

Duhovnicul iubește cu iubirea lui Hristos

Sfaturile pe care duhovnicul le dă penitentului se adaugă pe măsură ce ucenicul crește duhovnicește. Mărturisirea îl eliberează pe cel ținut de păcat, face din robul păcatului fiul libertății, iar sfaturile care i se dau au rolul de a-l ține pe cel ce s-a mărturisit în această stare de libertate și, implicit, în comuniune cu Dumnezeu.

Există credincioși care, apăsați de povara unor păcate, îl caută pe preot pentru a se mărturisi, după aceea însă evită întâlnirile cu preotul din cauza rușinii. Trebuie precizat faptul că preotul nu păstrează imaginea celui ce a păcătuit, ci a celui ce s-a mărturisit și s-a îndreptat. Față de aceștia, preotul trebuie să arate mai multă purtare de grijă, mai multă apropiere și chiar mai multă afecțiune. El poate să facă dovada că-și poate aminti orice, numai păcatele care i-au fost mărturisite, nu.

În preotul duhovnic, ucenicul nu trebuie să vadă doar pe cel ce predică, pe cel ce mustră, ci și pe cel ce iubește. Duhovnicul este cel ce iubește cu iubirea lui Hristos. Dacă fiul duhovnicesc poartă cu sine chipul moral al părintelui sufletesc, acesta din urmă poartă cu sine neputințele celui dintâi. Duhovnicul nu este un depozit de iertare care se administrează fără discernământ. Din iubire duhovnicul iartă, dacă aceasta zidește și tot din iubire leagă, nu iartă, tot pentru a zidi.

Duhovnicul trebuie să fie primul prieten al fiului duhovnicesc. Lucrarea preotului asupra ucenicului după mărturisire este începutul pregătirii acestuia din urmă pentru o nouă mărturisire. Duhovnicul este medicul sufletesc cel ce cunoaște bolile ucenicilor săi, evoluția lor duhovnicească, râvna lor și dorința statornică de îndreptare.

(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 124-128)

duminică, 1 mai 2022

Îndoiala lui Toma face şi mai vădită Învierea Domnului

Creştinul este chemat la adevărul lui Hristos care nu ţine de raţionalitatea sa şi de ritmul vieţii cotidiene cu proiectele socio-profesionale şi familiale în care este prezent Hristos prin binecuvântarea Sa permanentă, adevăr veşnic şi mântuitor pe care mulţi dintre creştini cu scepticismul, neîncrederea lor, cu grijile veacului îl ratează. Evenimentul relatat de Evanghelia de astăzi invită pe toţi la încredere în adevărul rostit de Hristos şi care este Hristos Însuşi care aşteaptă pe fiecare dintre noi să venim la El să-L simţim aproape şi interior nouă în iubirea ce iluminează şi transfigurează prin această dăruire în braţele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. E invitaţia de a rosti şi simţi cu Sfântul Toma „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“. Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, ne invită să lecturăm şi să medităm la admirabilele sale gânduri legate de acest eveniment. A fost „rânduiala lui Hristos ca să lipsească Toma, pentru ca îndoiala lui să facă şi mai vădită Învierea. Dacă Toma n-ar fi lipsit şi nu s-ar fi îndoit de Înviere, Mântuitorul nu ar fi risipit îndoiala, şi minunea Învierii ar fi smintit încă pe mulţi. Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toţi îndoielnicii. Uită-te, te rog! Mântuitorul nu aşteaptă să afle de la ucenici de îndoiala lui Toma. N-a fost mai întâi înştiinţat şi apoi a învăţat. Ci, ca să-l convingă pe Toma că era de faţă, chiar când nu era văzut, şi ca să-l facă să-şi cerceteze singur îndoiala, îi spune: Adu degetul tău încoace, după cum ai spus, şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20, 27). Domnul arată că nu-i credincios cel care caută să se încredinţeze, ci cel care slujeşte credinţei. Pentru Sfântul Ioan, evenimentul este unul de evidenţiere a adevărului creştin unic pentru Biserica cea una a lui Hristos care manifestă recunoştinţa perpetuă exprimată astfel: „Totuşi să mulţumim bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu, că degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinţe, care a rupt laţurile ereticilor şi a astupat gurile celor care îndrăznesc să spună că Domnul în aparenţă s-a îmbrăcat cu trup şi în aparenţă a murit. Degetul lui Toma a pus capăt îndoielilor ereticilor, ca şi degetul acela faţă de care n-au avut nici o putere magii egipteni, zicând: Degetul lui Dumnezeu este acesta“ (Ieş., 8, 19).

În altă predică, el pune, cu retorica sa binecunoscută, întrebarea la care oferă şi răspunsul într-o viziune euharistică pentru ascultătorii săi: „Fie, Stăpâne, ai mâncat şi ai stat la masă cu ucenicii înainte de Patimi, dar pentru ce petreci cu ei după Înviere? Ca să-i încredinţezi şi pe ei, şi pe Toma de Înviere, răspunde Domnul. Într-adevăr, dacă, după ce a făcut Domnul asta, mai sunt încă şi acum unii care nu cred în Învierea Domnului, ai mai fi putut, oare, convinge gurile cele neînfrânate ale acelora care îndrăznesc să grăiască cu uşurinţă orice despre viaţa Mântuitorului, de n-ar fi asta, de n-ar fi mâncat şi n-ar fi băut cu ei? De aici învăţăm să cinstim Masa cea Dumnezeiască şi Tainică.“

Nevoia de certitudini

Referitor la cuvintele lui Hristos cu ecou dincolo de evenimentul circumscris istoric, dar paradigmatic şi tipologic pentru creştini, în sensul că ceea ce face Hristos o dată, în planul istoric al Revelaţiei, El face spiritual, sacramental prin Duhul Sfânt, pentru toţi în timpul eclesial „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“ Acelaşi Părinte afirmă: „Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinţei înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile Apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credinţă a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare şi mai puternică dovadă despre Învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredinţează mai mult de Învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultaţi cu luare-aminte! Mulţi se întreabă şi spun: Pentru ce după Înviere nu S-a arătat îndată iudeilor? Întrebarea aceasta însă e de prisos şi zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credinţă, apoi Hristos S-ar fi arătat după Înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după Înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feşe, şi a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credinţă, ci chiar i-a şi supărat. Da, au venit şi au voit chiar să-L omoare pentru asta (Ioan 11, 47-53). Dacă a înviat pe altul, şi nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăşi cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după Înviere?… Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a Învierii; atrage mai uşor la credinţă decât Învierea însăşi. Că minunile săvârşite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat se vede de aici: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi; cu toate acestea, s-a găsit un necredincios şi între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-şi pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui (Ioan 20, 24-28). Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne şi minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului şi L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor şi rănile suliţei, te întreb, cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da şi o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbaţi, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai uşor în Înviere? De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar duşmanii Lui. Aşa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei şi i-a convins de învierea lui Hristos.“

Simţul prin excelenţă

Teologic, părintele André Scrima a remarcat faptul că această duminică vorbeşte despre atingere, o dimensiune specifică de altfel ordinii cunoaşterii experienţiale, concrete, biblice, evidenţiate de gândirea contemporană, despre punerea mâinii lui Toma în coasta lui Hristos. Regăsim aici binomul Ioan - Toma, ce revelează moduri de „atingere“: Ioan odihneşte la sânul Domnului, aşa cum Hristos odihneşte în sânul Tatălui. Or, atingerea, departe de a fi o percepţie grosolană, cum se pretinde câteodată, este simţul prin excelenţă. E simţul unic, s-ar putea spune. „Eu văd“, „Eu aud“, „Eu mănânc“ este o atingere, un contact. Cunoaştem datorită ştiinţei celei mai avansate că toate aceste acte fac să intervină o anumită calitate de vibraţii care ne ating. A fi un trup înseamnă a atinge. Gestul Apostolului Toma înseamnă: iată realul, Adevărul - Hristos este acolo. A fi un trup înseamnă a mânca, dar de asemenea a fi mâncat. La capătul acestui simţ unic care e atingerea stă aşadar atitudinea de acceptare sau de refuz. În vârful degetelor lui Toma se precizează hotărârea fundamentală. Hristos îşi dăruieşte propriul Trup, iar Toma atinge acest Trup de viaţă, pecetluit de Duhul Sfânt, plin de Duhul Sfânt (Ioan 6, 27), pe care Dumnezeu l-a însemnat cu pecetea Sa. Totul este la persoana întâi, pentru eul propriu vocaţional pentru divin.

În această epocă a ştiinţei şi a tehnicii, aceste cuvinte sunt pentru unii mai greu de înţeles, dar ştiinţele deschid şi spre Învierea lui Hristos. Fizicianul F.J. Tipler afirmă că Învierea este posibilă fizic, iar adevărul despre învierea trupurilor ar trebui să se bazeze pe evidenţe fizice pentru că nu ţine de creaţie, ci de Creatorul Unic şi Absolut care dă şi susţine dinamic legile creaţiei Sale. În neuroştiinţe, A.B. Newberg afirmă adevărul despre conştiinţa superlucidă a viziunii mistice (The Mystical Mind), ceea ce confirmă adevărul venirii lui Dumnezeu la om prin paradigma despre care dau mărturie profeţii sau sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu de ieri, astăzi şi de totdeauna. Această viziune l-a purtat pe Sfântul Toma la apostolat, la misiunea de extindere a Bisericii lui Hristos în lume pentru care a şi suferit martiriu, cu încununare de vederea lui Hristos în slava veşnică, după paradigma primului martir creştin, Sfântul Ştefan. Pericopa evanghelică a timpului pascal este invitaţie la convertire reală la Hristos şi participare la taina îndumnezeirii şi învierii ce se lucrează încă din veac cu depăşirea unui formalism creştin, declarativ ce duce la lipsa de participare la viaţa reală a Bisericii a multor creştini de astăzi.

Preot prof. dr.

Gheorghe Petraru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi

Sursa:ziarullumina.ro