La sfatul unui apropiat, o femeie care avea un păcat greu, cumpără pentru o bisericuţă care era încă în construcţie, covoare de pus pe jos, care valorau o avere. Bucuroasă de această faptă pe care ea o considera suficientă pentru a i se şterge păcatul, se duse la o mânăstire cu gând să se împărtăşească. Un preot din mânăstire, care a spovedit-o înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, nu numai că a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar a şi certat-o, fiindcă a îndrăznit să creadă că poate cumpăra harul lui Dumnezeu cu câteva covoare.
Femeia s-a dus după aceea la poarta mânăstirii şi acolo începu să plângă pentru păcatele făcute, înţelegând ticăloşia sa, dar nu voia să plece la casa ei fără să se împărtăşească. Pe la poartă trecu un alt preot şi o întrebă de ce plânge. Femeia îi povesti, preotului, care era chiar stareţul acelei mânăstiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chemă în biserică şi acolo îi dădu Sfânta Împărtăşanie.
Apoi femeia mirată că acest preot nu a certat-o şi a primit-o cu atâta căldură şi blândeţe părintească a întrebat:
- Dar cum se face că sfinţia voastră mi-aţi dat voie să mă împărtăşesc, iar celălalt preot nu?
- După faptele şi păcatele spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednică de împărtăşit, pentru că nu ai arătat înaintea lui părerea de rău pentru păcatele dumitale, dar acum, lacrima te-a izbăvit, căci pocăinţa cu lacrimi se face, şi nu cu bani sau covoare! Si mai e un lucru! Când un păcat este prea mare, noi, duhovnicii, lăsăm taina vindecării lui o treime în seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului şi o treime pe seama celui care şi-a spus păcatul cu lacrimi.
Sursa : www popasduhovnicesc.ro
Femeia s-a dus după aceea la poarta mânăstirii şi acolo începu să plângă pentru păcatele făcute, înţelegând ticăloşia sa, dar nu voia să plece la casa ei fără să se împărtăşească. Pe la poartă trecu un alt preot şi o întrebă de ce plânge. Femeia îi povesti, preotului, care era chiar stareţul acelei mânăstiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chemă în biserică şi acolo îi dădu Sfânta Împărtăşanie.
Apoi femeia mirată că acest preot nu a certat-o şi a primit-o cu atâta căldură şi blândeţe părintească a întrebat:
- Dar cum se face că sfinţia voastră mi-aţi dat voie să mă împărtăşesc, iar celălalt preot nu?
- După faptele şi păcatele spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednică de împărtăşit, pentru că nu ai arătat înaintea lui părerea de rău pentru păcatele dumitale, dar acum, lacrima te-a izbăvit, căci pocăinţa cu lacrimi se face, şi nu cu bani sau covoare! Si mai e un lucru! Când un păcat este prea mare, noi, duhovnicii, lăsăm taina vindecării lui o treime în seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului şi o treime pe seama celui care şi-a spus păcatul cu lacrimi.
Sursa : www popasduhovnicesc.ro