Pagini

luni, 28 februarie 2022

Saptamana Alba

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

✤Incepand de azi , ortodocsii intra in "Saptamana Alba sau a branzei". In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea "harti", un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului.

Miercuri, 18 februarie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul - "Doamne si Stapanul vietii mele", rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

In zilele de miercuri si vineri din "Saptamana Alba" nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice.

In Sambata lasatului sec de branza, Biserica ii pomeneste pe toti barbatii si femeile care au fost "luminati prin postire". Aceasta zi este numita "a ascetilor". Biserica ii asaza ca modele, calauzitori pentru parcurgerea postului si a pocaintei:

"Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie, pe fiecare deosebit si pe toti impreuna si vietile acestora ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le …".

           Duminica,  exista randuiala de a se cere iertare. Este cunoscuta sub denumirea de "Duminica Iertarii". Asadar, prima incercare de iesi biruitori din lupta cu pacatul este iertarea, reintoarcerea la iubire. Este dureros ca aceasta slujba unica lipseste din multe biserici. Faptul ca e intalnita mai mult in manastiri, denota despartirea noastra de duhul Bisericii. Aceste randuieli sunt trepte spre a deschide inima catre "o alta lume". Din cauza pacatului, omul a pierdut puterea de a pasi in mod natural catre Dumnezeu. Si prin aceste randuieli, Biserica ne poarta incet catre unirea cu Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile pana la intrarea in Postul Sfintelor Pasti. Sa nu ne abatem de la el. Acest post este ajutorul pe care ni-l daruieste Biserica spre a pune capat "celor vechi" si a intra intru "cele noi". Indiferent cat de grele sunt conditiile in care traim si cat de mari sunt obstacolele ridicate de cei din jurul nostru, nimic nu trebuie sa ne opreasca din a lua in serios Postului Sfintelor Pasti.

miercuri, 23 februarie 2022

Dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut…

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin lacrimile. Mulţi sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a obosi. Rugăciunea este dulce. Stareţul Amfilohie sfătuia: “Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul, în rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.

Bătrânul Ieronim zicea: “Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa, şi simţi frângere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar, dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut.”

Acelaşi Bătrân îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti, referitor la rugăciune: „Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin lacrimile. Mulţi sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a obosi. Rugăciunea este dulce.”

Porfirie, Marele Bătrân, zicea despre rugăciune: „Când suntem sub influienţa harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiţi pe pat şi ne pregătim de somn sau ne odihnim”.

marți, 22 februarie 2022

Plansurile unui preot.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Eu , de mic tare-mi doream
Preot sa ma fac cândva
Sa-i slujesc lui Dumnezeu
Si la Maica Precista.

Anii iute au trecut
Domnul m-a făcut păstor
Eram tânăr și smerit
Si iubit ,chiar slujitor.

Dar cum diavolul nu doarme
Si se lupta sa câștige
Suflete nevinovate
Spre pacat el le împinge...

Iată cum și eu pastorul ,
La păcate m-am dedat,
La tutun , la băutură
Si chiar mult la injurat.
 
O, netrebnicul de mine
Indoit păcătuiesc
Căci asa cum am ajuns
Am curajul să-Ti slujesc?

Câte împunsaturi în coastă
Eu cu mâna ti-am făcut,
Cât oțet pe cruce Doamne
Pentru mine ai băut.

Si ma fac ca nu aud
Cuiele când ți le bat
Si in mâini și în picioare
Si cununa de pe cap.

Si ma fac ca nu te văd
Doamne, cum te rastignesti
Pentru mine păcătosul
Si cum mult tu patimesti.
 
Dar, eu vreau sa ma ridic
N-are cine sa m-ajute,
Nu e nimeni sa se roage
În genunchi cu lacrimi multe.

Sa se roage mult, fierbinte,
Ca sa ma scapi de cel rău,
Sa ma ierte și pe mine
Milostivul Dumnezeu!

Dar , ca fiul cel netrebnic
De la porci eu voi pleca.
În genunchi voi merge acasa
Si Iertare-Ti voi striga.

Tata! Iarta.ma pe mine
Nu îmi socotii păcatul,
Nu ma lepada din fata-Ti ,
Primeste-ma precum Petru!

Maica, mult eu am greșit,
Cerei lui Iisus iertare,
Fiu netrebnic m-am făcut
Si acum cer îndurare!

duminică, 20 februarie 2022

Pierdut a fost...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Ceartă-mă Doamne, și milostiv mă iartă
Sunt fiul tău risipitor ce-ți bate azi la poartă
Ti-am risipit talanții ce mi I-ai dăruit
Prin lumea cea de patimi, dar ma intorc smerit

În aur si profiră plecat-am zorit de la Tine
Si-mpatimit, eu petreceam uitând ce se cuvine
Dar asa precum ziua sfârșindu-se-n amurg se apleacă
Sfârșitu-s-au talanții si gol acuma-s, iacă

Am săracit, flămand sunt si părăsit de toti
Căci aș mânca chiar si din roșcove, dar el e dat la porci
Și asa intr-un târziu, smerindu-mă, venitu-mi-am în fire
O să mă-ntorc "acasă" mi-am zis: Fi milostiv cu mine !

Gresit-am Tie Doamne,Părinte Sfânt si Tată
Vreau rob sa-Ti fiu de astazi, fă-mi haina luminata
Îmbracă-mă-n iubirea-Ți ce iarta tot si alina
Ca să-Ți urmez cărarea prin lina Ta Lumină

Maria

CLOPOTUL BISERICII ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

   Bucuria mea, In duminici si in sarbatori, dangatele clopotelor ne cheama sa inaltam rugaciuni fierbinti dupa modelul celor pe care le-a inaltat Iisus Hristos, in Gradina Ghetsimani. Nimeni nu se poate mantui daca nu vine cu regularitate la Sfanta Biserica Ortodoxa, asa cum, nimeni din cei ce n-au urcat pe corabie nu s-au mantuit, ci au pierit. Muzica clopotelor rasuna ca o chemare venita de sus: "Veniti, sa va pocaiti! Veniti sa va spovediti si sa va impartasiti! VENITI, SA VA MANTUITI! Veniti... Acei credinciosi care au ascultat glasul clopotului, la a Infricosata Judecata vor auzi glasul Mantuitorului care le va spune: "Veniti, binecuvantatii Tatalui meu de mosteniti Imparatia Cerurilor cea gatita voua de la intemeierea lumii" (Matei 25:34). Celor care n-au luat in seama chemarea clopotului si in loc sa vina la Biserica s-au dus la piata, la targ, la carciuma, s-au dus... vor auzi din gura Mantuitorului: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel de veci, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25:41). Si iata ce zice Sfintitul Parinte, Mitropolitul Atanasie de Limassol: "Trebuie sa mergem la Sfanta Liturghie, chiar daca vom sta ca niste barne. Cineva ar putea spune: „Nu sunt dupa cum ar trebui, nu inteleg nimic din tot ce se intampla, mintea mea nu e in stare sa se concentreze acolo”. Sa mergi oricum. Un staret spunea: 
„Cand intri intr-un magazin de rasini aromatice, vei iesi cu hainele parfumate, chiar daca nu vei cumpara nimic.” 
La fel se intapla si cand mergi la Liturghie. Chiar daca nu vei realiza o lucrare duhovniceasca, faptul ca ai mers si ai stat acolo ca o bârna deja reprezinta ceva. 

Sa va spuneti: „Voi merge asa cum sunt, o barna necioplita. Dumnezeu poate sa faca si din ea ceva.” Iar daca nu vei merge, pentru ca „nu poti sa te concentrezi”, atunci totul va merge din ce in ce mai rau si nu vei reusi nicicand sa schimbi situatia."

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze! Har si pace sufletului tau! 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan 🛎.

joi, 17 februarie 2022

.A te ridica şi a sta înaintea lui Dumnezeu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"✞✤

Gândeşte-te că fiecare silabă, fiecare suflare pe care o slobozi topeşte păcatul tău precum focul ceara. Trăieşte taina aceasta cu cutremur şi bucurie, şi aşa rosteşte cuvintele sfinte, cuvintele izbăvitoare.
Da, prietene, da! După ce termini păcatul de săvârşit, ridică-te, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi zi: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul. Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul. Cel ce m-ai zidit, Doamne, miluieşte-mă. Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”. Aceste cuvinte sunt destule ca să ne împăcăm cu Dumnezeu, să trecem din robi în fii, ca să-L putem numi apoi tată.

 După aceea, zi cu nădejde, ca un izbăvit, „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”. Când zici cuvintele acestea, gândeşte-te la darul botezului căruia ai fost făcut părtaş şi la toate binefacerile pe care le-a făcut Dumnezeu cu tine şi le face necontenit, pe care le ştii şi pe care nu le ştii, şi în această bucurie şi mulţumire adaugă şi bucuria, şi mulţumirea pe care ai şi început să o ai, potenţial, prin aceste cuvinte, căci în timp ce vorbeşti, cu taină negrăită, Dumnezeu iartă păcatul tău.

Gândeşte-te că fiecare silabă, fiecare suflare pe care o slobozi topeşte păcatul tău precum focul ceara. Trăieşte taina aceasta cu cutremur şi bucurie şi aşa rosteşte cuvintele sfinte, cuvintele izbăvitoare. Apoi zi „Împărate ceresc”, în aceeaşi stare, trăind pe inima ta împlinirea cuvintelor pe care le rosteşti, iar când ai zis „şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”, crede că atunci Domnul te-a mântuit, că dacă nu vei crede nu poţi să rosteşti mai departe „Tatăl nostru”, că numai cei izbăviţi numesc pe Dumnezeu „tată”, iar ceilalţi nu pot, că li se socoate lor întru păcat.

miercuri, 16 februarie 2022

DE CE NU POSTİM ÎN PRİMA SĂPTĂMÂNĂ A TRİODULUİ ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

(14 - 20 februarie 2022)
 
În Biserica Ortodoxă, Triodul este cunoscut atât ca o carte de cult, cât și ca o perioadă liturgică a anului bisericesc structurată în trei săptămâni premergătoare Postului Mare și șapte săptămâni de post.
Dacă urmărim în calendarul ortodox prima dintre cele trei săptămâni pregătitoare dinaintea Postului Mare, observăm că zilele de miercuri și vineri sunt însemnate cu harți, adică în aceste zile nu se mai ține post, ci este dezlegare la orice fel de mâncare.

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava arată motivul dezlegării din această săptămână:

„Trebuie să se ştie că, în această săptămână postesc blestemaţii armeni urâtul lor post, iar noi, monahii, în fiecare zi, chiar şi miercuri şi vineri mâncăm brânză şi ouă în ceasul al nouălea, iar mirenii mănâncă carne, răsturnând astfel dogma acelui fel de eres al acelora”.

Mai concret, „urâtul post” despre care vorbește Sfântul Sava este, de fapt, un post de doliu care dura o săptămână, instituit de către episcopul Serghie Armeanul (sec VI) în cinstea câinelui său pierdut – Arțivurion (de aici și termenul „harți”). Acest post a fost condamnat, de-a lungul veacurilor, de mai mulți Părinți ai Bisericii, printre care se numără Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Cuvios Teodor Studitul. Înțelegem că intenția pentru care nu postim în această perioadă este una apologetică sau polemică.

Pe de altă parte, semnificațiile duhovnicești și pedagogice ale acestei săptămâni se regăsesc în Evanghelia Vameșului și a Fariseului, citită în Biserici în prima duminică a Triodului. În pericopă este descris felul mândru de a posti al fariseului, în antiteză cu smerenia vameșului, care era păcătos și mărturisea acest lucru în rugăciunea sa. Astfel, pentru a ne pregăti de post așa cum se cuvine și pentru ca nici noi să nu postim ca fariseul, cu îngâmfare şi laudă, Biserica a suspendat total postul de miercuri și vineri.

Cea de-a doua săptămână a Triodului este una obișnuită, adică vom posti miercurea și vinerea, iar cea de-a treia săptămână este cunoscută drept Săptămâna albă, atunci fiind dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește în toate zilele, inclusiv miercurea și vinerea.

sursa..

luni, 14 februarie 2022

Rămăi cu mine, Doamne

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Rămăi cu mine, Doamne, căci trebuie să rămâi cu mine ca să nu te uit. Ştii cât de uşor te uit.
 Rămâi cu mine, Doamne, căci sunt slab si am nevoie de puterea ta;sprijineste-ma sa nu cad.
Rămâi cu mine Doamne, căci tu eşti viața mea, şi fără tine îmi piere curajul.
Rămâi cu mine Doamne, pentru că eşti lumina mea şi fără tine sunt în întuneric.
Rămâi cu mine Doamne, ca să-mi arăți voința Ta. 
Rămâi cu mine, Doamne, să-ți aud glasul şi să te urmez. 
Rămâi cu mine Doamne, pentru că vreau să te iubesc mult şi să fiu mereu cu Tine. 
Rămâi cu mine Doamne, dacă vrei să rămân statornic. 
Rămâi cu mine Doamne, sufletul meu doreşte să fie pentru tine sălaşul iubirii. 
Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, căci timpul trece, viața se apropie de apus, se apropie moartea şi judecata şi am nevoie de noi puteri ca să nu mă pierd pe drum. Mă neliniştesc ispitele, întunericul, setea crucile, suferințele. Ştii câtă nevoie am de tine în noaptea acestui exil. 

Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, pentru că în întunericul vieții, şi al primejdiilor am nevoie de tine. Fă să te cunosc asa cum te-au cunoscut ucenicii la frângerea pâinii şi unirea euharistică să fie lumina care împraştie întunericul, să fie puterea care să mă susțină şi să fie singura fericire a inimii mele.

 Rămâi cu mine, Doamne, pentru ca atunci când va veni moartea, să fiu unit cu tine, doresc prezența Ta preasfântă, îndurarea Ta, sufletul Tău dragostea Ta, Inima Ta, ca să te iubesc, din toata inima aici pe pământ, şi în chip desăvârşit în veşnicia fericita. 

                                                                                            Aliluia.

ROMANUL, AZI .......

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"...

   Versuri de Eliana Popa 

   “Azi, romanul vietuieste ca 'nainte de Potop,
 Pentru ruga n-are  vreme, pentru Domnul, nu e loc,
 Si traieste-n nepasare, el, romanul, fericit, 
Dumnezeu e doar un nume, anacronic definit!

   Isi boteaza inca pruncii, ca asa-i demult lasat, 
Se cununa in Biserici, ca si-ai lor s-au cununat, 
Isi imbalsameaza mortii, mai ceva ca egiptenii, 
Chefuind la parastase, dupa cateva ectenii.

   Vai de tine, sluga oarba, ce-ai uitat cerescul Crez,
 Care porti pecetea Sfanta, pusa-n taina la Botez! 
Dar, nu poti a crede simplu, cum crezut-a neamul tau, 
In Prea Sfanta Nascatoare si Prea Bunul Dumnezeu! 

   Nu ne mai plecam genunchii, nu mai punem temelii, 
Sa zidim din rugaciune, Lui Hristos, Biserici vii!
Plang stramosii si parintii, in Biserica din Cer, 
Ai uitat de ei, romane, ai uitat de Lerui Ler!

   Lerui Ler si flori de mar, doina si colindul Sfant, 
Care poarta-n vers pe Domnul, care-i graiul nostru Sfant, 
Am uitat ca ei, bunutii si parintii nostri dragi, Imparteau, 
primind colindul, mere rosii si colaci.

   Am uitat ca ei, strabunii, mult si-au pretuit credinta, 
Si bunica purta mandra, si tulpanul si catrinta,
 Se rugau cu simplitate, dar cu dragoste si plans,
 Si cinsteau cu evlavie si pe Maica Lui Iisus!

   Am uitat ca Brancoveanu a murit martir si Sfant, 
Si nu ne-a vandut credinta, nici vreo palma de pamant, 
Pe butuci si-a lasat capul, fiii sai murit-au toti, 
Nu si-au lepadat credinta, n-au slujit Inaltei Porti!

   Au intemeiat Biserici pentru neamul lor cel brav, 
Si Sfantul Stefan cel Mare si Neagoe Basarab, 
Au lasat drept mostenire, nu doar Tara Romaneasca, 
Ne-au lasat credinta Sfanta, ca pe veci sa dainuiasca!”

   🙏 Bucuria mea, dupa superba poezie a Elianei Popa, te rog frumos sa citesti o alta poezie minunata a Mihaelei din Booveni, ca vezi ce crestini ortodocsi minunati, sunt in poporul roman:

....... R U G A .......

   “Singur stai Iisuse Doamne, 
In Biserica pustie, 
Nu e preot sa-ti inalte, 
Rugaciuni in Liturghie. 

   Singur, si-asteptand pe-orfanul,
 Si pe vaduva miloasa, 
Tu ai zis Iisuse Doamne, 
Ca-i primesti pe toti, acasa. 

   Nici macar o lumanare, 
Nu e nimeni sa aprinda, 
Nu-i mireasma de tamaie, 
In altar, ca sa se simta. 

   Ingerii in strana asteapta, 
Sa se faca Liturghia,
 Nu e nimeni ca sa cante, 
Ori Amin, ori Aliluia!

   Iarta-ne Iisuse Doamne, 
Ca suntem fara pastor, 
Trimite te rog degraba,
 Pe iubitu-ti slujitor. Amin!

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa le binecuvanteze si sa le mantuiasca, pe ele, impreuna cu tot poporul roman, bine credincios, crestin ortodox, de pretutindeni. 

                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan 🛎.

sâmbătă, 12 februarie 2022

VAMESUL si FARISEUL...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Maxim Marturisitorul spune ca: “Dumnezeu nu amageste pe nimeni si nici nu se lasa amagit. Multi isi fac semnul crucii, dar nu toti se roaga. Fariseul este Avraam dupa barba si Ham dupa fapte”. Dumnezeu ii recunoaste pe prietenii Sai dupa inima, nu dupa vorbe, dupa cum smochinul nu-l pretuieste dupa frunze, ci dupa roade. Sfantul Parinte, Arsenie Boca spune asa:
 "Vamesul si fariseul, sau smerenia si mandria. Fariseul isi spunea virtutile, iar vamesul isi spunea pacatele. Ar fi bune virtutile fariseului. Vamesul nu le avea, dar in lipsa lor avea smerenia. 

Cu imbinarea virtutilor fariseului cu smerenia vamesului s-au nevoit calugarii de-a lungul veacurilor, fiindca, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", sunt cuvintele "Rugaciunii neincetate", care isi au obarsia in cuvintele vamesului, spuse de Iisus. Cu aceasta rugaciune, multi s-au intors mai indreptati "Acasa", in Imparatie. 

De ce sa fim smeriti? 

Fiindca suntem marginiti si neputinciosi si traim intr-o lume plina de primejdii, calatorim pe o mare, foarte adesea infuriata, care-si strecoara viforul pana in sufletele noastre. De aceea Iisus ne indeamna sa fim blanzi si smeriti cu inima. Nu poti fi bland si smerit cu inima, pana nu iesi din tine si pana nu te muti in Iisus. In tine esti trufas si tulburat. In Iisus esti bland si smerit si odihnit cu sufletul".
                                                                                                                 Preot Ioan

DACĂ DOMNUL E LUMINĂ..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

Dacă Domnul e Lumină,
Însă lumea nu mai crede,
Întunericul domnește
Peste lume și se vede.

S-a-nmulțit meschinăria,
Răutatea și minciuna.
De mă uit la lumea asta,
Nu mai e ca lumea una!

Dacă Domnul e Iubire,
Dar credință nu există,
De mirare e că lumea
E atât de egoistă?..

Căci credința și iubirea
Merg de mână împreună;
Unde e credință dreaptă
Nu lipsește fapta bună.

Dacă Domnul este Pace,
Dar credință omul n-are,
Ne mirăm că lumea astăzi
Zace-n frici și-n tulburare?..

Orice veste o-nspăimântă,
Orice știre o-ngrozește.
Nu e pace de la Domnul
Când credința-n El lipsește.

Dacă Domnul este Cale,
Dar puțini Îl mai urmează,
Ne mirăm că-n vremea noastră
Omenirea eșuează,

Rătăcindu-se cu totul
De la căile Scripturii,
Afundându-se-n abisul
Fără limite al urii,

Inversând polaritatea
În simțirea sexuală
Și în locul vieții sfinte,
Desființând orice morală?..

Dacă Domnul e Păstorul,
Însă lumea nu Îl știe,
Cum o s-o conducă, oare,
Spre cereasca-Împărăție?..

Căci S-a coborât din ceruri
Pentru noi prin Întrupare
Ca să spele tot păcatul,
Mântuind pe fiecare,

Însă dacă nu-i credință
În a Sa dumnezeire,
Pentru nici un om din lume
Nu există mântuire,

Fără Domnul nu există
Curățire de păcate,
Întărire în ispite..
Fără Domnul nu se poate!

De aceea cei ce astăzi
Ați citit aceste rânduri
Pe Hristos Mântuitorul
Să-L purtați mereu în gânduri,

Să-L purtați în trup și-n suflet,
Și în inimă, și-n minte:
El ne va lua la Dânsul
Sus, în cerurile sfinte!

joi, 10 februarie 2022

Interviul cu Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

       Este o rugăciune mai, cum să spun?, de intimitate. Pentru că fiecare suflet are intimitatea lui cu Dumnezeu. 
Și când ai mari necazuri I te adresezi Lui Dumnezeu cum ar vorbi copilul cu tatăl. ”Doamne, numai Tu Singur mă poți ajuta” – asta e o mărturisire de Credință, nu?, și un adevăr. ”Ajută-mă și nu mă lăsa!”  Nu? O rugăminte… Un om când cere ceva de undeva insistă: ”Te rog frumos, nu mă lăsa, că n-am unde să mă mai duc. Am venit la tine. Nu mă lăsa.” Așa și noi 

Îi spunem Lui Dumnezeu același lucru: ”Doamne, numai Tu Singur mă poți ajuta! Ajută-mă și nu mă lăsa!” ”Dăruiește-mi”, să zicem așa, ”soartă în viața aceasta și să slujesc Ție după Voia Ta”. Sau ”dăruiește-mi reușită la examene și să slujesc Ție după Voia Ta”. Sau: ”Dăruiește-mi mie ajutor în viața aceasta, după Voia Ta.” Sau cum zice Mântuitorul în Grădina Ghetsimani: ”Dacă este Voia Ta, să fie, dacă nu, facă-se Voia Ta.” ”Tată, dacă e cu putință să treacă paharul acesta de la mine, să treacă, dacă nu, facă-se Voia Ta”. Așa și noi trebuie să ne rugăm Lui Dumnezeu. Să punem voința Lui Dumnezeu înaintea voinței noastre, nu voința noastră înainte. Dumnezeu nu este slugă, ca să-i poruncim: ”Doamne, fă-mi, adu-mi, dă-mi…” Dumnezeu nu este obligat… Noi facem păcate și nu ne spovedim, nu ne împărtășim, nu postim, da` când avem nevoie zicem: ”Doamne, dă-mi reușită la proces!” Păi, ce, Dumnezeu e obligat? Dacă tu abia atunci îți aduci aminte de El… Ce i-ai dat tu Lui Dumnezeu ca să îți dea ție Dumnezeu? Să spunem: ”Dacă este Voia Ta, dacă se poate, ajută-mă. Dacă nu, facă-se voia Ta.” Trebuie să privim situația așa cum este. Și să aducem mulțumire Lui Dumnezeu permanent.

 Cum spune Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei: ”Mulțumiți Lui Dumnezeu mai des ca răsuflarea” Nu? Și Apostolul zice ”Neîncetat să vă rugați”! Cea mai pură și mai frumoasă rugăciune e mulțumirea față de Dumnezeu. Să-I mulțumești. Când vine cineva și-ți mulțumește, te simți bine, nu? Dacă vine numai cu ”Dă-mi”, nu prea te simți bine. Vine cu interesul să ceară, nu să-ți arate mulțumire. Nu? Așa este. Să-I mulțumim ziua și noaptea, permanent. Că dacă vom mulțumi Lui Dumnezeu suntem fiii Lui Dumnezeu cei mulțumitori. Iubitori de părinți și cu recunoștință. Și părinții dau tot ceea ce au în favoarea fiilor iubiți. Și dacă numai cerem și cerem și cerem… Dar ce facem noi ca să cerem? Noi nu suntem demni. Atunci să zicem și noi ca păcătoșii: ”Doamne, dacă este Voia Ta, ajută-mă!”, ”Doamne, fie-Ți milă de noi!”

 Și atunci zice Mântuitorul: ”Ce vrei să-Ți fac?” ”Să văd” sau ”Să merg”. ”Fie ție după credința ta.” Nu? Dacă ai credință, Te vindecă, dacă nu… Atunci trebuie să spună ca tatăl lunatecului: ”Doamne, ajută necredinței mele!” ”Doamne, nu sunt vrednic să mă ajuți, n-am credință, dar ajută-mă să am credința asta.” E altceva. E chipul smereniei și al credinței. Când îți cere cineva cu smerenie, îi dai din toată inima. Când vine unul și îți zice: ”Dă-mi!”, ceva se blochează, zice omul: ”Nu-ți dau. Ce, sunt obligat să-și dau ție?” Întâi și-ntâi să fim obișnuiți să le dăm la alții și după aceea să cerem să ne dea și alții nouă. Cu atât mai mult! Dacă dăm la alții, înseamnă că iubim pe aproapele și înseamnă că iubim și pe Dumnezeu. Deci ne iubește și El pe noi. Și-atuncea ascultă rugăciunea. Da` când vii la Biserică sau te rogi cu părul făcut, ondulat, vopsit, cu sprâncenele smulse, de parcă ești altceva, urangutan sau altceva, pudrat pe față sau cu unghii făcute, cu unghii vopsite… cum îndrăznești să mai ceri de la Dumnezeu ceva, când te-ai lepădat și de Chipul Lui, dat ție de Dumnezeu pentru binele tău personal?
 Că nu vrei să porți Chipul Lui Hristos. 
Nu-ți face ție cinste și bucurie să te asemeni cu Dumenzeu?

 Trebuie să faci voia Lui, dar faci voia dracilor! Am găsit într-un ziar, acum vreo două zile, o femeie toată vopsită, scria: ”Vă rugăm să nu ne cereți să ne facem ca dracii”. Înțelegeți? Noi suntem creștini, credem în Dumnezeu, nu în draci. Dracul e pedepsit de Dumnezeu și el. Dumnezeu este stăpân. Și în Ceruri, și pe pământ, și în ape, și subt ape, și în iad și pretutindeni. Dumnezeu le-a creat pe toate, El este stăpân. Cui să slujim noi dacă nu slujim Lui Dumnezeu? Nici nu merită să trăim. Nu merită să respirăm aerul acesta dat de Dumnezeu pentru viața și hrana noastră. Dacă nu postim și nu ne rugăm, pentru ce mai trăim pe pământ? 

Numai ca să facem păcate?

 Să bârfim, să clevetim? Să defăimăm pe Dumnezeu? Să stăm cu țigările în gură, pufăind, și să ne facem plămânii numai nicotină? Într-o putoare de nu te poți apropia de un fumător… Iată ce păcate grele face omul și are pretenții…

SFÂNTUL HARALAMBIE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

SFÂNTUL HARALAMBIE este prăznuit anual pe data de 10 februarie. A fost unul dintre cei mai mari făcători de minuni și tămăduitori de boli grave. Rugăciunile către Sfântul Haralambie sunt miraculoase dacă sunt rostite cu credință.

Cine a fost Sfântul Haralambie

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al treilea după Hristos. Era cunoscut drept tămăduitor de boli. Din cauza credinţei sale fără margini în Dumnezeu, a fost prins şi jupuit de viu.

       🙏  Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Haralambie
„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile! Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată. Amin!'

miercuri, 9 februarie 2022

ÎN GENUNCHI MĂ-NTORC LA TINE..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 

de Preot Sorin Croitoru
 
În genunchi mă-ntorc la Tine,
Bunule Mântuitor:
Eu sunt "oaia cea pierdută",
Vino să îmi fii Păstor!

Eu sunt "omul oarecare"
Tâlhărit de cel viclean..
Vino să îmi vindeci rana,
Bunule Samarinean!

Sunt tâlharul de pe cruce
Răstignit de-a dreapta Ta;
Te implor, promite-mi, Doamne,
Că în Rai mă vei lua!

Sunt acea femeie care
A fost prinsă-n adulter..
Nu mă osândi, Hristoase,
De pe tronul Tău din cer!

Eu sunt vameșul din Templu
Cel cu sufletul zdrobit:
Milostiv îmi fii, Iisuse,
Pentru câte Ți-am greșit!

Eu sunt desfrânata care
Te ștergea cu părul ei.
Nu uita, Iisuse Sfinte,
Lacrima din ochii mei..

Sunt la fel ca Simon Petru,
Fiindcă Te reneg mereu,
Căutând să plac la oameni,
Nu să-I plac lui Dumnezeu..

Și cu Saul mă asemăn,
Judecând și osândind,
Cu cei fără de credință
Prea necruțător fiind.

Îmi duc viața-n întuneric
Ca și orbul Bartimeu,
Dar precum cândva acela,
"Doamne, vreau să văd!" strig eu.

Slăbănogul din Vitezda
"N-avea om" Ți-a spus sfios;
Eu Te am pe Tine, Doamne,
Și tot sunt neputincios!

În genunchi mă-ntorc la Tine,
Iisuse-al meu iubit,
Semănând cu personaje
Despre care am citit;

Ca și lor atunci, și mie
Dă-mi un strop din mila Ta.
Ca și ei atunci, Hristoase,
Te voi binecuvânta!

luni, 7 februarie 2022

CINSTIREA SFINTELOR ICOANE