Pagini

vineri, 28 ianuarie 2022

DE CÂTE ORI...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

  

de Preot Sorin Croitoru

De câte ori mă-ntorc acasă
Nevătămat și sănătos,
Îi mulțumesc cum se cuvine
Mântuitorului Hristos:

"Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
Că m-ai păzit cu harul Tău
Și m-ai adus din nou acasă,
Ferindu-mă de orice rău!

Te rog și-n vremea viitoare,
Stăpâne, Dumnezeul meu,
La fel ca-n ziua cea de astăzi,
Să mă blagoslovești mereu!"

De câte ori șezând la masă
Mănânc un dumicat gustos,
Îi mulțumesc cum se cuvine
Mântuitorului Hristos:

"Îți mulțumesc, Iisuse Doamne,
Cel ce mulțimile-ai hrănit,
Că din iubirea Ta de oameni
Și astăzi Tu ne-ai miluit

Și pâine Tu ne-ai dat pe masă
Și o mâncăm spre slava Ta
Și Te rugăm cu umilință:
Nu ne lipsi nicicând de ea!"

De câte ori în casa noastră
Suntem cu toții sănătoși,
Feriți de lipsuri și necazuri,
Îndestulați și bucuroși,

Îi mulțumesc cum se cuvine
Preabunului Mântuitor:
"Slăvit să fii în veci, Iisuse,
Cel veșnic binevoitor,

Că iată ne păzești de rele
Și pacea Ta mereu ne-o dai,
Și casa noastră cea smerită
Ai prefăcut-o într-un rai.

Rugămu-Te, Iisuse Sfinte,
Nicicând să nu ne părăsești,
Ci nevăzut ca până astăzi,
Cu noi mereu să locuiești!"

De câte ori greșesc în viață
Prin cine știe ce păcat,
Văzând apoi cu întristare
Că de Stăpânul am uitat,

Îngenunchez, cerând iertare
Mântuitorului Hristos:
"Îndură-Te, Stăpâne Doamne,
Că știu că sunt un păcătos,

Dar strig ca vameșul din Templu,
Ca desfrânata și Zaheu
Și ca tâlharul cel din dreapta:
Primește și suspinul meu!"

De câte ori începe noaptea
Și trebuie să merg la somn,
Privesc cu dragoste imensă
Icoana bunului meu Domn

Și-L rog ca nu cumva sfârșitul
Să ne apuce noaptea-n pat,
Ci să ne lase încă vreme
Să ne smerim cu-adevărat.

De câte ori de dimineață
Din somnul greu eu mă trezesc,
Pe Domnul meu, Mântuitorul,
În rugăciune Îl slăvesc

Căci ne-a mai dat o zi de viață
Să mai putem să Îl slăvim,
Să Îl iubim pe Domnul nostru
Și între noi să ne iubim,

Îi mulțumesc, cum fac tot timpul
Creștinii recunoscători,
Că de bogata Sa iubire
M-am bucurat de-atâtea ori..