Pagini

luni, 31 ianuarie 2022

Ce sântem noi Doamne?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

"Ce sîntem noi Doamne? - umbră și părere
un suspin de-o clipă iar apoi tăcere
ce curînd ne crește și ne ia pămîntul
izvorîm cu apa și plecăm cu vîntul.

Ce lăsăm noi Doamne la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
vrednică-i de voia și zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi Doamne din visul opririi?
- doar sfînta cenușă jertfită iubirii
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
și roua de aur din ochii minunii.

Ce ținem noi Doamne al nostru-n vecie?
- doar ce dăm acuma la alții și Ție
doar dulcea tăcere sfințită-n suspine
doar ceasul de taină trăit lîngă Tine."

~ Traian Dorz

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Manastirea din Carantania - Ispitirea Mantuitorului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Carantania

Manastirea ortodoxa de pe Muntele din Carantania, aflata in apropiere de Ierihon, numita si "a ispitirii Domnului", aminteste de postul de 40 de zile al Mantuitorului, tinut mai inainte de a incepe sa propovaduiasca Imparatia lui Dumnezeu, dar mai ales de ispitirea Lui, de catre diavol, in trei moduri diferite.

Ierihonul, stravechiul oras biblic, este unul dintre cele mai vechi orase cunoscute din lume, daca nu chiar cel mai vechi. Ierihonul este orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 de metri sub nivelul marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la 40 de kilometri distanta, Ierihonul este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.

Ierihonul este primul oras cucerit de israeliti, dupa peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Tara Sfanta, aici avand loc mai multe evenimente biblice. In timpul ultimei calatorii, spre Ierusalim, Iisus a vindecat doi orbi, intre care se remarca insistentul Bartimeu. Tot in Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta. Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel Mare, aflat in Ierihon.

Intreita ispitire a Mantuitorului in pustie - Sfanta Scriptura

"Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre diavolul. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamanzit" (Matei 4, 1-2). "Iar Iisus, plin de Duhul Sfant, S-a intors de la Iordan si a fost dus de Duhul in pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul" (Matei 4, 1-2).

"Si apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini. Iar El, raspunzand, a zis: Scris este: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 3-4). "Si in aceste zile nu a mancat nimic; si, sfarsindu-se ele, a flamanzit. Si I-a spus diavolul: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre sa se faca paine. Si a raspuns Iisus catre el: Scris este ca nu numai cu paine va trai omul, ci cu orice cuvant al lui Dumnezeu" (Matei 4, 3-4).

"Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului, si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: "Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau". Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Matei 4, 5-7). "Si suindu-L diavolul pe un munte inalt, I-a aratat intr-o clipa toate imparatiile lumii. Si I-a zis diavolul: Tie iti voi da toata stapanirea aceasta si stralucirea lor, caci mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc; deci daca Tu Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta. Si raspunzand, Iisus i-a zis: Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti" (Luca 4, 5-8).

"Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti" (Matei 4, 8-10). "Si L-a dus in Ierusalim si L-a asezat pe aripa templului si I-a zis: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te de aici jos; caci scris este: "Ca ingerilor Sai va porunci pentru Tine, ca sa Te pazeasca"; si te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa lovesti de piatra piciorul Tau. Si raspunzand, Iisus i-a zis: S-a spus: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Luca 4, 9-12).

"Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, Ii slujeau" (Matei 4, 11). "Si diavolul, sfarsind toata ispita, s-a indepartat de la El, pana la o vreme." (Luca 4, 13)

Manastirea Ispitirii din Carantania - scurt istoric

Carantania este numele unui munte aspru aflat la nord-vest de Ierihon, aproape de Iordan. Potrivit traditiei crestine, acesta este locul in care Mantuitorul Iisus Hristos s-a retras si a postit, vreme de 40 de zile, precum si locul in care El a fost ispitit de diavol.

La mijlocul muntelui, pe peretele aspru de stanca rosiatica, la o altitudine de 350 de metri, se inalta manastirea greco-ortodoxa "a Ispitirii Mantuitorului". Aceasta a fost construita nu de mult, in jurul unor pesteri locuite de sihastri inca din secolul al V-lea.

Potrivit traditiei locale, in interiorul acestei manastiri se afla pestera in care Mantuitorul s-a retras, in cele 40 de zile de post negru. Tot in acest loc, diavolul ar fi aruncat doua dintre cele trei ispitiri, si anume: ispita adresata trupului, prin cerinta de a transforma pietrele in paini, si ispita adresata setei de slava si putere lumeasca, prin cerinta de a i se inchina. Ispitirea cu slava si puterea lumeasca este cea de-a treia ispitire, petrecuta "pe un munte inalt", adica undeva mai sus de actuala manastire.

In acest loc, pe platoul muntelui din Carantania, se vad si astazi ruinele unei biserici bizantine, zidita undeva prin secolul al VI-lea. Prezenta calugarilor isihasti, in pesterile din zona, este insa cu mult mai veche, o biserica existand inca din-nainte. Astfel, o biserica monahala pe Muntele Ispitirii este amintita inca din anul 326, cand Augusta Elena din Constantinopol o aminteste in jurnalul ei de calatorie.

In anul 630, in vremea conducerii califului Umar ibn al-Khattab, o mare parte din Palestina, inclusiv localitatea Ierihon, a fost cucerita de arabi. In vremea de dominatie musulmana, manastirea din Carantania a ajuns in stare de ruina.

Cand cruciatii au invadat regiunea, in anul 1099, ei au construit aici doua biserici: o biserica a fost zidita la jumatatea muntelui, iar o alta a fost zidita pe platoul superior. Ei numeau acest loc "Muntele Carantania", cuvantul "quarantana" insemnand "40".

Dupa revenirea arabilor in Palestina, cele doua biserici au ajuns in stare de ruine, iar mai apoi au fost daramate. Pamantul pe care fusesera zidite cele doua biserici a fost cumparat de grecii ortodocsi in anul 1874. Actuala manastire a fost zidita in anul 1895, in jurul unei pesteri care, potrivit traditiei locale, a servit Mantuitorului pe post de adapost, in vremea celor 40 de zile de nevointa.

Pe muntele din Carantania, mai sus de manastirea ortodoxa si de ruinele celeilalte, se afla fortareata Doc, cunoscuta pentru o tradare istorica: aici au fost omorati, de catre Ptolomeu (ginerele), prin inselare, preotul Simon Macabeul (socrul) si fiii sai, Matatia si Iuda.

"Iar Ptolomeu al lui Abub era pus carmuitor in campul Ierihonului, si avea argint si aur mult. El era ginere al arhiereului. Si s-a inaltat inima lui si a vrut sa stapaneasca tara, si s-a sfatuit cu viclesug asupra lui Simon si a fiilor lui, ca sa-l omoare.

Iar Simon umbla prin cetatile din tara si purta grija de nevoile lor, si s-a coborat din Ierihon, el si Matatia si Iuda, fiii lui, in anul o suta saptezeci si sapte, in luna a unsprezecea, luna Sebat. Si i-a primit cu viclesug feciorul lui Abub intr-un castel mic, ce se chema Doc, pe care-l zidise, si le-a facut ospat mare, si a ascuns acolo barbati.
Si cand s-au ametit de vin Simon si fiii lui, s-a sculat Ptolomeu si cei care erau cu el, si-au luat armele si au intrat asupra lui Simon la ospat, si l-au omorat impreuna cu cei doi feciori ai lui, si o seama din slugile lui. Si a facut rautate mare si a rasplatit rele pentru bune." (I Macabei 16,11-17).

Teodor Danalache

„Noi ne rugăm la Dumnezeu şi zicem: dar nu s-a schimbat nimic.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

M-am dus la biserică şi nu s-a schimbat nimic.” „Ce ai vrut să se schimbe?” „Păi, să intru şi eu la facultate.” „Şi n-ai intrat?” „N-am intrat.” „Am fost la biserică şi nu s-a schimbat nimic.” „Dar ce ai vrut?” „Să mă mărit cu Ionel.” „Şi, nu?” „Nu m-a luat. N-a vrut.”

Ei, poate aşa aflăm şi noi că la biserică nu se dă nici admiterea, nu se iau nici examenele, nu se dau nici locuri de muncă, nu se dau nici băieţi şi fete, nu se împlinesc dorinţe. 

La Biserică se dă Dumnezeu. Gratis! întreg! Orice bucăţică din Sfânta Euharistie este Dumnezeu întreg, pe care îl primeşti în tine şi pleci cu El acasă.”
                                                                                                                            ~ Maica Siluana Vlad

vineri, 28 ianuarie 2022

Rugăciune a Sfântului Isaac Sirul pentru sporirea iubirii și unirea cugetului cu Dumnezeu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Creatorule al nostru, al tuturor, Care știi bine boala și neputința firii mele, depărtează de la mine puterea potrivnicului, abate năvala păcatului din mădularele mele, stinge aprinderea lui din inima mea, tinde sufletului meu abătut mâna Ta tămăduitoare, leagă simțurile mele lăuntrice cu legătura Crucii Tale, sporește în mine belșugul iubirii Tale care vine din înțelegerea Celui Răstignit, strânge gândirea mea înăuntru cu tainele ascunse pe care le poartă Crucea, întărește în mine aducerea-aminte de smerenia Iubitului Tău [Fiu], și fă să crească în mine minunarea în fața iconomiei Tale pentru mine. Amin.

DE CÂTE ORI...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

De câte ori mă-ntorc acasă
Nevătămat și sănătos,
Îi mulțumesc cum se cuvine
Mântuitorului Hristos:

"Îți mulțumesc, Iisuse Sfinte,
Că m-ai păzit cu harul Tău
Și m-ai adus din nou acasă,
Ferindu-mă de orice rău!

Te rog și-n vremea viitoare,
Stăpâne, Dumnezeul meu,
La fel ca-n ziua cea de astăzi,
Să mă blagoslovești mereu!"

De câte ori șezând la masă
Mănânc un dumicat gustos,
Îi mulțumesc cum se cuvine
Mântuitorului Hristos:

"Îți mulțumesc, Iisuse Doamne,
Cel ce mulțimile-ai hrănit,
Că din iubirea Ta de oameni
Și astăzi Tu ne-ai miluit

Și pâine Tu ne-ai dat pe masă
Și o mâncăm spre slava Ta
Și Te rugăm cu umilință:
Nu ne lipsi nicicând de ea!"

De câte ori în casa noastră
Suntem cu toții sănătoși,
Feriți de lipsuri și necazuri,
Îndestulați și bucuroși,

Îi mulțumesc cum se cuvine
Preabunului Mântuitor:
"Slăvit să fii în veci, Iisuse,
Cel veșnic binevoitor,

Că iată ne păzești de rele
Și pacea Ta mereu ne-o dai,
Și casa noastră cea smerită
Ai prefăcut-o într-un rai.

Rugămu-Te, Iisuse Sfinte,
Nicicând să nu ne părăsești,
Ci nevăzut ca până astăzi,
Cu noi mereu să locuiești!"

De câte ori greșesc în viață
Prin cine știe ce păcat,
Văzând apoi cu întristare
Că de Stăpânul am uitat,

Îngenunchez, cerând iertare
Mântuitorului Hristos:
"Îndură-Te, Stăpâne Doamne,
Că știu că sunt un păcătos,

Dar strig ca vameșul din Templu,
Ca desfrânata și Zaheu
Și ca tâlharul cel din dreapta:
Primește și suspinul meu!"

De câte ori începe noaptea
Și trebuie să merg la somn,
Privesc cu dragoste imensă
Icoana bunului meu Domn

Și-L rog ca nu cumva sfârșitul
Să ne apuce noaptea-n pat,
Ci să ne lase încă vreme
Să ne smerim cu-adevărat.

De câte ori de dimineață
Din somnul greu eu mă trezesc,
Pe Domnul meu, Mântuitorul,
În rugăciune Îl slăvesc

Căci ne-a mai dat o zi de viață
Să mai putem să Îl slăvim,
Să Îl iubim pe Domnul nostru
Și între noi să ne iubim,

Îi mulțumesc, cum fac tot timpul
Creștinii recunoscători,
Că de bogata Sa iubire
M-am bucurat de-atâtea ori..

duminică, 23 ianuarie 2022

MAI IARTĂ-NE O DATĂ DOAMNE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Mai iartă-ne o dată Doamne,
Te rog, mai iartă-ne o dată!
Că stăm cu ochii spre icoane
Şi strigăm către Tine: Tată!

Mai pleacă-ți fruntea peste noi,
Te rog, mai mângâie-ne o dată!
Că suntem căzuți în nevoi
Şi lumea toată-i disperată.

Mai ‘tinde mâna Ta cea mare,
Te rog ,ridică-ne de-ndată!
Din boala grea, molipsitoare,
Ce a cuprins suflarea toată.
 
Mai vindecă-ne Doamne iară,
Te rog, mai vindecă-ne o dată,
Ca şi pe orb odinioară...
Când i-ai redat vederea toată.
 
Mai fie-ți milă de noi Doamne,
Te rog, o dată ne mai scapă!
Trimite Sfinții din icoane,
Să ne mai de-a un strop de apă.
 
Mai iartă-ne o dată Doamne,
Pe toți care te-am răstignit
Căci datu-ne-ai destule semne,
Când turma Ta s-a rătăcit...

Noi ca şi oile pierdute,
Uitat-am de Stăpânul nost’
Şi-acum în vremuri gri, cernite
La Tine cerem adăpost...!

Şi ne rugăm precum săracul,
Că toți suntem neputincioşi...
Trimite-ne din Cer, Tu, leacul!
Ne vindecă, ca pe leproşi...

Te rog, mai iartă-ne o dată!
Căci ne-am întors la Tine iară
Şi lumea e îngenuncheată,
Cerând ca boala să dispară.

Doamne ajută!

Duminica a 31-a după Pogorârea Sfântului Duh

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

(Vindecarea orbului din Ierihon)

Luca 18, 35-43

În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un om ședea lângă drum, cerșind. Și auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-L aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu.

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

RUGACIUNEA PENTRU LUME a Cuviosului Paisie Aghioritul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

O rugaciune de care avem mare nevoie astazi:
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS EFTIMIE CEL MARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

O, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, mare nevoitorule și cald folositorule, apucă înainte cu sfintele tale rugăciuni cele către milostivul Dumnezeu, roagă-te , îmblânzește-L, fă-L milostiv nouă celor ce cădem cu umilință la tine, cela ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui, ai părăsit toate deșertăciunile lumești ca pe niște gunoaie, Lui ai urmat cu toată dragostea, iubindu-L mai mult decât pe toate bunătățile cele trecătoare ale lumii acesteie. Pentru ca luminându-ți ochii sufletului tău cu toată inima ai slujit ca un înger în trup, Lui, care te-a și preamărit după multele tale trude și osteneli cu darul minunilor Sale în viață și după moarte, căci așa preamărește Dumnezeu pe cei ce-L măresc cu lauda și fapte bune.
Așadar , Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, ca cel ce în cer fiind neîncetat te rogi cu Preacurata Maica a lui Dumnezeu și cu toți sfinții pentru întărirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a bunilor conducători și a supușilor lor, ca să asculte de legile țării , pentru întărirea fraților și a tot clerul ortodox și cinul călugăresc și pentru mântuirea tuturor dreptcredincioșilor creștini din toată lumea, roagă-te și pentru noi ca să fim apărați de vrășmașii văzuți și nevăzuți , fii solitor și rugător pentru noi către Domnul Dumnezeu. Izbăvește-ne de toată ispita neașteptată și de muncile cele veșnice , ca să aflăm mila în ziua Înfricoșatei JUDECAȚI și să ne învrednicim acelor nespuse bunătăți , privind și preamărind Lumina cea preadulce și desfătată a feței Preamilostivului Dumnezeu, a TATĂLUI ȘI A FIULUI ȘI A SFÂNTULUI DUH în veci. AMIN.

vineri, 21 ianuarie 2022

Ce-as putea să iti mai cer

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Până când Doamne mă vei uita neîncetat?
Până când Doamne îți vei ascunde fața Ta?
Până când voi avea sufletul plin de griji?
Și inima în necaz zi de zi?

Dă lumină ochilor mei:
Ca să pot să-nțeleg mai mult 
Voia Ta-n viața mea!
Dă lumină ochiilor mei 
Ca să pot să-nțeleg mai mult Voia Ta.

Privește, răspunde-mi Doamne Dumnezeu.
Ca să n-adorm somnul morții cel greu.
Doresc mereu, să Te slăvesc
Și viața mea Ție ți-o dăruiesc!

Eu mă încred în bunătatea Ta
Căci Tu Doamne, mă vei ajuta!
Ca să-ți urmez pân' capăt orice-ar fi.
Nimic de Tine nu mă va despărți.

Autor: Sara Lupchian 

Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Dacă te rogi şi nu eşti auzit, să fii sigur că nu eşti pe deplin ascultător. Dacă te rogi noaptea şi nu ai grijă de felul cum te porţi în timpul zilei, este ca şi cum ai construi şi ai distruge în acelaşi timp.

Dacă eşti nepăsător în cele mai mărunte, cu siguranţă că vei sucomba şi vei cădea în cazul lucrurilor importante. Ia aminte la tine însuţi.

Dumnezeu nu-Şi va trimite permanent harul Său într-o inimă care nu-şi înalţă un zid împotriva dorinţelor sale, sau într-o minte care nu dă nici un semn că se înfrânează de la rătăcirile sale fără sens.

La început Dumnezeu ne dăruieşte Harul Său spre a ne ajuta, pentru a ne trezi, spre a îndulci simţurile sufletului nostru, spre a ne atrage.

Dar dacă noi nu cooperăm cu el, harul nu va avea nici un fel de efect şi se va retrage. Pofta vine mâncând şi rugăciunea vine rugându-te.

Te afli la ascultare, la lucrul tău? Aminteşte-ţi ce îşi spuneau Sfinţii Părinţi în timp ce lucrau: „Trupule, lucrează ca să poţi fi hrănit; suflete, fii treaz ca să poţi fi mântuit”.

Rătăceşte cumva mintea? Spune rugăciunea în şoaptă şi nu grăi în deşert, căci îi vei vătăma şi pe alţii, inclusiv pe tine însuţi, prin grăirea în deşert.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 325-326)

Dacă vei mărturisi Adevărul, va curge sânge."

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Dacă vei mărturisi Adevărul, va curge sânge."
Râd dracii de noi când ne vad că sărutam Sfintele Icoane și Sfintele Moaște cu mască la gură, râd dracii de noi că nu o să avem curând nici libertatea să ne strângem in brațe, să ne mărturisim dragostea față de aproapele!
Ne este frică de o boală? Toti ajungem la boală, nu scăpa nici unul!! Doar așa ne mântuim, luând suferința de mână, să ne putem asemăna Mântuitorului, Sfinților!
Nu trăiți cu frică, nu vă lăsați controlați, suntem un popor liber! Dacii nostrii? Pentru ce au luptat? Tinerii noștri? Familia noastră? Noi ce facem? Ne lăsam conduși de cine? De Dumnezeu sau de diavol?
Fiți cu luare de seama la tot ce se întâmplă. Eu sunt un nimic!!
Iubiți-vă unii pe alții, ne spune Hristos!
Noi ne urâm, ne judecăm, și ceea ce doare, că și în familie ne judecăm pruncii, părinții, în loc să fim alături unii de alții și să fim înțeleși.
Doar întoarcerea la Dumnezeu ne ține în viață, bineînțeles dacă vreți "o viață"!
Trăiți pentru Hristos, nu pentru lume!!!!
SCHIARHIM. Simion Zaharia

joi, 20 ianuarie 2022

SA LUAM AMINTE, LA GRESITELE CUVINTE DIN MESAJ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
                             
Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal. În Biserică nu intri într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare. 

Nu suntem sfinți!

Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt. Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală. 

Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. 

Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de el. Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira... lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.

 Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul de la Essex

   🙏 Bucuria mea, este gresit ce scrie in acest mesaj: "Oricat veti cauta preotul cu har... nu-l veti gasi". 

Cine a scris asa ceva va da aspra socoteala lui Dumnezeu, pentru ca sminteste credinciosii!

 In urma acestor cuvinte, unii pot zice: "Pai, de ce sa ma mai duc la Sfanta Biserica Ortodoxa, daca preotii nu au Harul Duhului Sfant? 

   🙏Maaare atentie! Toti preotii crestini au Harul Duhului Sfant, prin hirotonie! Dacă nu ar avea Harul Duhului Sfant, nu ar putea savarsi Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie religioasa si Sfantul Maslu. 

Avem dovada ca au Har? 

Daaaa! In ziua de Boboteaza, apa se face Aghiazma Mare, prin rugaciunea preotilor: 

"Vino, Doamne, Duhule Sfinte si sfinteste apele acestea!" Spune de 3 ori si tot de atatea ori face semnul Sfintei Cruci cu mana si apoi cu Crucea in apa.

   🙏 Cum ar putea savarsi preotul Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, daca nu are Harul Duhului Sfant???

Dumnezeu sa-l ierte pe cel care a scris asa ceva! Sa-l ierte si pe el si pe cei care citesc aceasta explicatie! 

                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan 🔔

Troparul Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

20 Ianuarie

Veseleşte-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ţi-a înmulţit ţie fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu şi hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuieşte sufletele noastre.

                                     - Condacul Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare -

20 Ianuarie

Întru cinstita naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru Dumnezeiasca pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dai destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia.

  🙏 Sfinte Parinte, Eftimie cel Mare, Sfinte Vas, Sfinte Mucenice Eusebie, Sfinte Mucenice Eutihie, Sfinte Mucenice Vasilid, Sfinte Mucenice In, Sfinte Mucenice Pin, Sfinte Mucenice Rim, Sfinte Fericite, Petru Vamesul, Sfinte Mucenice Tirs, Sfinte Mucenice Agni, Sfinte imparat Leon cel Mare din Tracia (numit Machelis), Sfinte Noule Mucenic Zaharia (care marturisind in Vechea Patras din Peloponez si zdrobindu-i-se picioarele, s-a savarsit in anul 1782), Sfanta Mucenita Ana, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

Sfinte Eftimie, roagă-te lui HRISTOS DUMNEZEU, să se mântuiască sufletele noastre!
„Doamne, mintea mea lipsită de putere nu poate ajunge la Tine. Ca și regele Avgar Te chem: «Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele celor rele și ... Te voi lăuda ziua și noaptea, Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile să știe că Tu, Doamne, săvârșești minuni ca și altădată, ierți păcatele, sfințești și dai viață» ... Rugați-vă pentru mine, toți Sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui Hristos ...”

miercuri, 19 ianuarie 2022

Cu Hristos pe cale..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Am dat un sens vieții mele..
Când pe Hristos l-am întâlnit..
Chiar dacă am căzut pe cale..
Domnul... mereu m-a sprijinit..

Am dat un sens vieții mele..
Si-am incercat mereu...
Să iert pe cei care pe cale..
Au lovit.... sufletul meu..

Am dat un sens vieții mele..
Si am iubit și am iertat..
Căci am văzut în fiecare..
Pe.. Cel lovit ..pe Cel scuipat..

Am dat un sens vieții mele..
Când pe Hristos l-am întâlnit..
Chiar dacă pe-a vieții cale..
Am tot căzut și am gresit...

Căci din căderi am învățat..
Si prin greseli m-am îndreptat..
Alături mi-a fost tot mereu...
Preabunul...Dumnezeu...

Am dat un sens vieții mele..
Si am ales ...demult...
Cu Domnul voi merge pe cale..
Chiar dacă drumul va fi scurt...

Maria Pintican..

DESPRE CANDELA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cand se arde candela in fata icoanelor Ingerul Candelei, inger pazitor, care sta mereu in casa, atat timp cat arde candela, dincolo te va intampina atunci cand sufletul pleaca din aceasta lume materiala. Ingerul sta atatea zile cat ai ars candela nestinsa in casa in care o pazeste si o ocroteste de orice rau, iar cand sufletul tau va pleca dincolo tot atatea zile te plimbi prin rai si ai sa te indulcesti de acele bunatati, chiar daca tu nu ai reusit sa te mantuiesti cat ai trait pe pamant si numai dupa ce sau scurs zilele in care tu ai tinut candela aprinsa la icoanele din casa ta pe pamant atunci te vei duce la locul randuit de Dumnezeu dupa faptele tale in viata pe pamant.
Cand ai aprins si ai ars mereu candela la icoane, 24 de ore neantrerupt, ingerul candelei iti duce si sadeste in gradina ta din Rai, ca rasplata pentru mica ta jertfa pe care ai facut-o cu atentie si cu credinta, o floare din care s-a facut uleiul sau un pom daca era ulei de maslin si astfel ai pregatit gradina ta in Ceruri. Inca tu fiind in viata pe pamant daca ai aprins candela si ai plecat de acasa si aceasta se stinge Ingerul care vegheaza ca tie sa nu ti se intample nimic rau in casa, nu pleaca ci ramane in continuare in casa ta pana sosesti tu. Daca vazand candela stinsa primul lucru pe care-l faci (spalandu-te mai intai pe maini) este sa aprinzi candela ingerul nu mai pleaca, iar daca te iei cu alte treburi si neglijezi aprinderea candelei ingerul pleaca mahnit si revine numai dupa ce tu o reaprinzi.
Daca tu ai aprins permanent candela si ai plecat de acasa lasand-o aprinsa , chiar daca ti s-a randuit sfarsitul in alte imprejurari, adica se intampla voia Lui Dumnezeu sa mori pe drumuri sau in alta parte decat in casa ta si nu are cine sa iti aprinda lumanare cu lumina candelei ingerul te insoteste pe drumul de dincolo se socoteste deci ca ai lumina si nu mori in intuneric.
Cand aprinzi candela sau pui uleiul si observi ca acesta a scazut iti pui o dorinta, te rogi si iti faci matanii si sa stii ca intotdeauna se implineste (a se aminti aici de candela pe care turcul o aprindea la icoana Sf Nicolae in fiecare zi, icoana pe care el o luase dintr-o biserica crestina si pe care o furasera semenii sai, dupa caderea Constantinopolului si minunea ce i sa facut cu prinderea hotului ce ii pradase casa in lipsa sa precum si alte intamplari adevarate traite de noi.
Dumnezeu sa va binecuvanteze si Maica Domnului sa va aibe sub Sfantul Acoperamant.
Din sfaturile parintelui pustnic Gherasim de la Sfantul Munte Athos.
- Rugăciune la aprinderea candelei
Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

  🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea! Har si pace sufletului tau! Amin! 
   🙏 Bucuria mea "Intrand in Biserica, leapada mintea ta si vei deveni intelept cu adevarat; leapada lucrarea voii tale si vei uncepe sa lucrezi cu adevarat; leapada-te de tine insuti si vei deveni cu adevărat propriul stapan. Ah, de-ar pricepe lumea intelepciunea asta!"
          Preot Ioan 🔔.

                                                                           PLECACIUNE ...
 
Cuvant al domnului Iulian Capsali:

"Fac o plecaciune pentru toti cei care au rezistat sa nu se vaccineze, in ciuda presiunilor de la serviciu si a manipularii grotesti mediatice. Plecaciune, romanilor care au avut in fața CRUCEA si PAINEA, si au ales crucea! Plecaciune, celor care amenintati ca vor fi dati afara daca nu se vaxxineaza si au zis: "CU BUCURIE PLEC PENTRU HRISTOS!" Majoritatea romanilor a fost darza! Voi sunteti reperele demnitatii neamului, catargele ce nu s-au frant in fata acestui tsunami globalist ce a maturat planeta! Mai este putin si, in scurt timp, toata plasa de minciuna si se va rupe manipulare! Oricum s-a dezumflat tot "balonul" covid. Doar frica de reacția poporului mai face ca sa mai mentina restrictiile aberante care incalca legile tarii si Constitutia. SA NU UITATI PRIN CE ATI TRECUT SI NU-I UITATI PE CRIMINALII DIN POLITICA, SANATATE (MEDICI) SI PRESA CARE AU MENTINUT TIRANIA PRIN PORNOGRAFIA FRICII! SA NU-I UITATI MORTII BAGATI IN PUNGI SI LIPSA TRATAMENTULUI DIN FARMACII SI SPITALE!
DUMNEZEU SA IERTE PE TOTI LA INFRICOSATA JUDECATA! 

                                                                                                           Amin si Aliluia!

                                                                                                  NU-I UITAȚI NICIODATĂ!

                                                                                                                   Iulian Capsali

vineri, 14 ianuarie 2022

CUVANT DE INVATATURA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Sa nu trecem nicidata nepasatori pe langa un cimitir, ci sa ne inchinam si sa zicem din tot sufletul, asa: "Doamne, Iisuse Hristoase, iarta-i pe toti cei adormiti din cimitirul acesta, in corturile Dreptilor sa-i asezi, in sanurile lui Avraam sa-i odihnesti si cu Sfintii sa-i numeri, iar pe noi, sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti, ca un bun si de oameni iubitor". 

Multa usurare vor avea cei morti daca ne rugam asa, fiindca ei nu mai pot cere iertare, si apoi, "CE FACEM, NI SE VA FACE!", adica, daca noi ne rugam pentru altii, atunci si altii se vor ruga pentru sufletele noastre. Acestea stiind te indemn asa: Roaga-te neincetat! (1Tesaloniceni 5:17).

 Asadar: Cand te trezesti, roaga-te! Cand muncesti, roaga-te! Cand te asezi la masa, roaga-te! Cand mergi la culcare, roaga-te! Cand esti in necaz, roaga-te! Cand esti bucuros, roaga-te! DUMNEZEU SA FIE CU TINE SI NIMENI IMPOTRIVA TA. 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                       Preot Ioan.

CELE 3 Mari MINUNI DIN SFANTA BISERICĂ ORTODOXĂ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

joi, 13 ianuarie 2022

Despre Credinta cea adevărată...