Pagini

miercuri, 10 martie 2021

VREAU SĂ VĂD ȘI POCĂINȚĂ!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
 

de Preot Sorin Croitoru
 
Îmi apare-odată unul
Cu pomelnic și parale:
"Bună ziua, domn Părinte,
Am venit la dumitale

C-am făcut cutare poznă
- Și se-apucă de mi-o spune -
Ia, te rog, de-aici bănuții
Și să-mi faci vreo rugăciune

Să mă ierte Domnul Sfântul,
Că pe dumneata te-ascultă,
Eu n-am timp de rugăciune,
Nici credință n-am prea multă"..

N-am ce zice, suma-i faină
Și nevoia mea e mare..
Parcă i-aș lua bănuții
Și i-aș da o dezlegare,

Dar un gând mi se pornește:
"Nu o fă că e hoție,
Nu de asta Domnul nostru
Ți-a dat Sfânta Preoție!

Ce?.. Înseamnă că bogații
Plini de patimi și-ngâmfare
Fac donații la biserici
Și primesc în schimb iertare?..

Milostenia e bună
Când se naște din credință,
Dar să fie însoțită
Și de sfânta pocăință.

Pentru marile păcate
Să se verse lacrimi grele,
Cum făcut-a desfrânata
Și iertată-a fost de ele"!

Deci privind către pomelnic
Și bănuți cu nostalgie,
Hotărât ca niciodată
Să nu-mi râd de Preoție,

Îi zic omului acela:
"Văd că totuși ai credință,
Dărnicia nu-ți lipsește,
Dar.. SĂ VĂD ȘI POCĂINȚĂ"!

POSTUL SFINTELOR PASTI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ioan Gura, de aur ne spune asa: "Daca postul a fost necesar in Rai, cu atat mai mult este necesar in afara Raiului. Daca un medicament a fost util inainte de rana, cu atat mai mult este util dupa rana." 

Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice asa: "Pentru ce ne este randuit postul? Cred ca pentru a ne aminti mai bine de obarsia noastra. Ca sa ne amintim ca nu suntem doar rodul pamantului, ci si al cerurilor, mai intai de toate al cerurilor. Ca sa ne aducem aminte ca suntem neam ales si ca Tatal nostru este Insusi Imparatul cerurilor si al pamantului." 

Iar Sfantul Parinte, Arsenie Boca, ne-a lasat acest cuvant de invatatura: "Voi intelegeti dar ca, prin post, inchisoarea de pe noi (trupul) se face mai stravezie si intru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu si va avea pe ce sa sada si El va savarsi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mantuirea omului. Nu postul ne mantuieste, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mantuieste, ci mila Tatalui ceresc. 

Dar sa te ostenesti, fiindca, altfel nu vine Mila Domnului." Cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Gheron Isihastul: “Cand vei ajunge sa te smeresti, toti ti se vor parea Sfinti. Cand esti plin de tine (mandru), toti ti se vor parea rai”. 

Dupa ce vei posti si te vei spovedi, inima ta se va impartasi din Sfantul Potir, iar ochiul tau, din icoane! Postul Sfintelor Pasti, sa-ti fie binecuvantat de Dumnezeu si de Maica Domnului cu multe fapte bune si de folos spre mantuirea sufletului. 

                                                                                                                        Amin si Aliluia!

                                                                                                                        Preot Ioan .