Pagini

marți, 19 octombrie 2021

ADEVĂRUL ȘI MINCIUNA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



de Eliana Popa

Patru călători plecat-au pe același drum, prin lume,
Și-au ajuns la sfadă multă, ne spun cărțile bătrâne.
FOCUL se sfădea cu APA, ADEVARUL cu MINCIUNA,
Între ei trona semeață și rânjind hidos, ranchiuna!

Dar sătui de-atâta vorbă și scârbiți de-atâta ceartă,
S-au oprit la o răscruce, hotărând să se despartă.
Unul mai fălos le zice: “- Eeei, ce v-a găsit? Poftim!
Dar de-om vrea a-ne-ntâlni, cum o să ne regăsim?"

,, - Pe mine mă veți afla în tot timpul și-n tot locul
Unde fumul se înalță, așa le grăiește FOCUL.
În bordeie și în case unde veți vedea lumină,
În amnare și în piatră, și în orice zi senină!”

“ - Eu voi fi în orice susur de izvoare și de râuri,
În cascade și în ploaia ce învolbură pârâuri,
Dimineața-n firul ierbii, eu voi roura și pleoapa!"
Așa a grăit semeață, susurându-și vorba, APA!

,, - Eu voi fi pe tot pământul, cât e soarele si luna,
Mă găsiți oricum, oriunde, a grăit râzând, MINCIUNA. “
Și pe ulițe,-n bordeie, și-n palate, și în piețe,
Și în sufletele celor învățați să mă răsfețe!

Stau în vorbe și în fapte, stau în cugete și-n cărți,
Stau în știința unor “genii”, mă-nsoțesc cu regi si hoți!
Ba mă mai strecor voioasă și în suflet de ateu,
Îi șoptesc că nu există nici Hristos, nici Dumnezeu!

Mă desfăt chiar și-n Biserici, stau pe limbă la doi, trei,
Care intră să se-nchine, doara așa, din obicei!
Mă strecor chiar și-n Altare, prin politici și arginți
Dar mai greu, căci slujitorii nu-s cu toții adormiți!
 
La tot omul mic sau mare, daca-s tineri sau sunt moși,
Mai ales în guvernare, unde-s marii mincinoși!
Îi slujesc pe toți, cu râvnă, și îi duc la tatal meu,
Cel ce e amagitorul și dușman lui Dumnezeu!"

“ - Pe voi vă găsesc mai lesne!” se-ntristează ADEVARUL,
Ca sa mă aflați pe mine trebuie-a grăbi piciorul!
Eu ades sunt alungat cu batjocuri și rușine,
Tot la fel ca pe Golgota, când scuipau cu toți pe Mine!

Oamenii acestei lumi nu știu cine-i Adevarul,
Și lovesc cu toți țepușa ce le vatamă piciorul.
Toți simt lipsa Mea în case și în suflete, și-n minte,
Nu mă văd nici în durere, nici în lacrima fierbinte!

Și deși le sunt aproape, stau și plâng pe-un lăicer,
Nu mă văd sau mă alungă! Însă mă găsiți în Cer!
Sus în ceruri, lângă Domnul, locuiesc, iar pe Pământ ,
Mai cobor să stau cu omul cercetat de Duhul Sfânt!”