http://babylenuta.blogspot.com
“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Si aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalți. Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celălalt. Și că fără această comuniune, lumea nu e decât tristețe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască în această iubire, și atunci ar cunoaște viața veșnică“ (Părintele Dumitru Stăniloae)
În toți și în toate!
Nu, Dumnezeu nu este acolo undeva într-un loc abstract, inaccesibil, pretențios în cale afară, și greu de înțeles și atins!
Este aici și ne așteaptă în același timp și acolo...iubește și mustră, ne dă prin Prezență și ne ia prin Absență... întocmai unui prieten adevărat.
Nu putem spune că L-am găsit, iar mai apoi sa Îl așezăm pe un raft unde să se așeze praful în voie, luându-L de acolo doar din cand în când, după bunul plac. Odată aflat, trebuie sa Îl descoperim raportându-ne la El ca la un prieten: vizitându-L, găzduindu-L, cercetându-I lucrarea și pe cei asupra cărora se manifesta grija Sa, avându-I mereu grija prin purtarea în gânduri, simțire și fapte. Unde este?
Aici, lângă noi, mereu lângă noi...ne mângâie prin soare, ne răcorește prin ploaie, ne bucură prin cântecul păsărilor, ne farmecă prin exploziile de viață ale naturii, dar ne și cercetează prin semeni.
Este aici, dar Îl și vedem? Pentru că fericita ”vedere” este strict condiționată de curăția inimii așa după cum El ne-a spus în acel ”Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Așadar, întâi te întâlnești cu tine, îți cercetezi curăția inimii, iar mai apoi ți se deschide calea putinței întâlnirii cu El.
Îl întâlnim în gând, în inimă, în natură, în semeni, însă pentru a ne și părtăși de El trebuie să Îl vizităm ”acasă” la El... în bisericile atât de contestate în ultima vreme.
Pentru că și cu un prieten poți fi în gând tot timpul, să îl suni, să vorbești, însă cu adevărat te părtășești de el doar în taina casei lui.
”Casa Lui”, mare sau mică, din beton sau lemn, este acel loc unde tu mergi, iar El te întâmpină punând împreună începutul unui praznic împărătesc în taina inimii... pentru ca mai apoi să poți spune asemeni Fericitului Augustin:
“Târziu te-am iubit, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu te-am iubit. Şi iată că tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară, şi acolo te căutam. Şi eu, nenorocitul, mă avântam spre lucrurile frumoase create de tine. Tu erai cu mine şi eu nu eram cu tine. Mă ţineau departe de tine creaturile care, dacă nu ar fi fost în tine, nici nu ar fi existat. M-ai chemat, ai strigat, ai învins surzenia mea. M-ai străfulgerat cu lumina ta şi, în sfârşit, mi-ai vindecat orbirea. Ai răspândit asupra mea parfumul tău, şi eu l-am inspirat, şi acum te doresc pe tine. Te-am gustat, şi acum mi-e foame şi sete de tine. M-ai atins, şi acum ard de dorinţa de a dobândi pacea ta...”
D.B.
“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Si aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalți. Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celălalt. Și că fără această comuniune, lumea nu e decât tristețe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască în această iubire, și atunci ar cunoaște viața veșnică“ (Părintele Dumitru Stăniloae)
În toți și în toate!
Nu, Dumnezeu nu este acolo undeva într-un loc abstract, inaccesibil, pretențios în cale afară, și greu de înțeles și atins!
Este aici și ne așteaptă în același timp și acolo...iubește și mustră, ne dă prin Prezență și ne ia prin Absență... întocmai unui prieten adevărat.
Nu putem spune că L-am găsit, iar mai apoi sa Îl așezăm pe un raft unde să se așeze praful în voie, luându-L de acolo doar din cand în când, după bunul plac. Odată aflat, trebuie sa Îl descoperim raportându-ne la El ca la un prieten: vizitându-L, găzduindu-L, cercetându-I lucrarea și pe cei asupra cărora se manifesta grija Sa, avându-I mereu grija prin purtarea în gânduri, simțire și fapte. Unde este?
Aici, lângă noi, mereu lângă noi...ne mângâie prin soare, ne răcorește prin ploaie, ne bucură prin cântecul păsărilor, ne farmecă prin exploziile de viață ale naturii, dar ne și cercetează prin semeni.
Este aici, dar Îl și vedem? Pentru că fericita ”vedere” este strict condiționată de curăția inimii așa după cum El ne-a spus în acel ”Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Așadar, întâi te întâlnești cu tine, îți cercetezi curăția inimii, iar mai apoi ți se deschide calea putinței întâlnirii cu El.
Îl întâlnim în gând, în inimă, în natură, în semeni, însă pentru a ne și părtăși de El trebuie să Îl vizităm ”acasă” la El... în bisericile atât de contestate în ultima vreme.
Pentru că și cu un prieten poți fi în gând tot timpul, să îl suni, să vorbești, însă cu adevărat te părtășești de el doar în taina casei lui.
”Casa Lui”, mare sau mică, din beton sau lemn, este acel loc unde tu mergi, iar El te întâmpină punând împreună începutul unui praznic împărătesc în taina inimii... pentru ca mai apoi să poți spune asemeni Fericitului Augustin:
“Târziu te-am iubit, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu te-am iubit. Şi iată că tu erai înlăuntrul meu şi eu eram în afară, şi acolo te căutam. Şi eu, nenorocitul, mă avântam spre lucrurile frumoase create de tine. Tu erai cu mine şi eu nu eram cu tine. Mă ţineau departe de tine creaturile care, dacă nu ar fi fost în tine, nici nu ar fi existat. M-ai chemat, ai strigat, ai învins surzenia mea. M-ai străfulgerat cu lumina ta şi, în sfârşit, mi-ai vindecat orbirea. Ai răspândit asupra mea parfumul tău, şi eu l-am inspirat, şi acum te doresc pe tine. Te-am gustat, şi acum mi-e foame şi sete de tine. M-ai atins, şi acum ard de dorinţa de a dobândi pacea ta...”
D.B.