BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: 08/16/20

duminică, 16 august 2020

Sfanta Mahrama a Domnului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe data de 16 august Sfanta Mahrama a Domnului. Conform Traditiei, aceasta panza a fost data de Iisus Hristos regelui Abgar al Edesei pentru a fi vindecat de lepra. Pe mahrama a ramas imprimat chipul Mantuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi.

Aceasta nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica. Eusebiu de Cezareea a inserat-o dupa o traducere siriaca in lucrarea Istoria Bisericeasca. In aceasta lucrare ne este relatata corespondenta dintre regele Abgar si Hristos. Aflam ca regele ii trimite lui Hristos prin curierul Anania o scrisoare prin care ii cere sa vina la el sa-l vindece de boala de care era cuprins si sa-l fereasca de prigonirile iudeilor. Mantuitorul ii raspunde ca nu poate veni, dar ca ii va trimite pe unul dintre ucenicii Sai, cu numele Tadeu sa-l vindece. Eusebiu nu ne relateaza ce a facut Abgar dupa primirea raspunsului de la Hristos.

Sfanta Mahrama

In lucrarea apocrifa Doctrina Addaei apostoli aflam ca Abgar a trimis un pictor ca sa zugraveasca fata Lui. Intrucat pictorul nu reuseste sa faca acest lucru, Hristos isi va pune panza pe fata si I se va intipari chipul pe ea.

Sfantul Ioan Damaschin ne da o alta varianta - ne spune ca Hristos isi va intipari chipul Sau pe o bucata de panza din haina Sa si ca acesta panza va ajunge la Abgar prin Iuda Tadeul. Acesta icoana, pastrata dupa traditia orala la Edesa, a servit ca aparatoare a orasului. La inceput a fost pusa pe poarta de la intrarea in orasul Edesa, si mai tarziu in Biserica Sfanta Sofia. Prima mentiune istorica despre existenta acestei icoane o face Evagrie Scolasticul, care atribuie victoria crestinilor asupra persilor datorita acestei icoane.

"Icoana cea nefacuta de mana" a lui Hristos, s-a pastrat la Edesa, in catedrala orasului, unde I s-a adus un cult deosebit pana in 944, cand a fost mutate de la Edesa la Constantinopol. Icoana a fost luata la 1204 din Constantinopol de cavalerii cruciadei a IV a si dusa in Occident. Copii mai mult sau mai putin exacte s-au raspandit in toata lumea bizantina sub numele de Sfanta Mahrama.

DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!

Bucuria mea, la Hristos a venit un om care i-a spus: “Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic...”. Cum putea sa fie “lunatic”? Cum putea sa fie vinovata luna de indracirea acestui copil? Daca din cauza lunii s-a indracit acest copil, de ce nu s-au indracit toti oamenii de pe pamant?

Luna a fost creata de Dumnezeu si diavolul vrea sa spuna ca raul vine de la Dumnezeu. Dumnezeu este “izvorul binelui” (Iacov 1:17). Alaturi de Nadejde, trebuie sa avem Credinta. In Evanghelia de la Matei 17: 14:23, cei 9 Sfinti Apostoli care erau la poalele Muntelui Tabor, nu au putut scoate demonul din copilul lunatic.

Cand L-au intrebat pe Mantuitor: “De ce noi n-am putut sa-l scoatem?”, El le-a spus: “Pentru putina voastra credinta!” Mantuitorul le-a atras atentia ca: “Acest neam de demoni, nu iese decat numai cu rugaciune si cu post”, insa, nu Rugaciunea si Postul sunt principale, ci, Credinta.

Postul si Rugaciunea, sunt de fapt, cai, mijloace pentru intarirea Credintei. Cand il vede pe Iisus, tatal copilului ii spune: “De poti ceva, ajuta-ne” (Marcu 9:22). Se vede ca acesta avea o credinta slaba, ca o licarire mica, mai-mai sa se stinga, nestiind ca: “La Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu 10:27).

Tatalui copilului lunatic, ii spune cu blandete, Domnul nostru Hristos: “De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu 9:23). Iar tatal copilului, ii raspunde plangand: “Cred, Doamne, ajuta necredintei mele”. Cuvintele: “ajuta necredintei mele”, le-am putea talcui asa: “

Ajuta, PUTINEI MELE CREDINTE, intareste-ma in credinta, fiindca, calea de la “cred” pana la credinta cea adevarata este lunga si nu poate omul sa o strabata fara sa-l tina pe Dumnezeu de mana: “Ajuta-ma, o, Doamne, sa cred in Tine!”

Asadar, fiecare dintre noi putem spune mereu: DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE! si sa ne intrebam: “Ce este prioritar pentru mantuirea mea?” Raspunsul nu l-a dat odata pentru totdeauna, Mantuitorul nostru Iisus Hristos: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua” (Luca 12:31). Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

Crestinul si biserica

Câţiva oameni, ca să râdă de un creştin care tocmai ieşea de la biserică, i-au spus:
- Măi Vasile, dar bun stomac trebuie să ai, de poţi să înghiţi atâtea slujbe şi atâtea rugăciuni…
Însă el, fără să se supere, le-a spus:
- Dragii mei, eu am un proces foarte greu şi mă tem tare mult de judecată… De aceea merg în fiecare Duminică şi sărbătoare la Acela care mă va judeca pe mine, ca să-L rog să fie îngăduitor cu mine.
Atunci, unul dintre aceia îl întrebă:
- Ce proces şi ce judecată zici că vei avea?!
- Iată, e vorba de procesul şi Judecata pe care le vom avea fiecare dintre noi pentru păcatele noastre. Iar Judecătorul Se află în Biserică. El este Însuşi Hristos Mântuitorul, Căruia mă rog zilnic să-mi ierte păcatele mele şi să mă învrednicească şi pe mine de fericirea cea veşnică.
Oamenii, devenind dintr-odată serioşi au început fiecare dinte ei să cugete la păcatele sale, în timp ce Vasile adăuga:
- Mergeţi cât încă mai e vreme, căci la urmă va fi cu neputinţă, iar osânda va fi mare şi Judecata nepărtinitoare!

Rugaciune catre Sfintii Imparati Brancoveni

O, Sfintilor martiri Brancoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pana in sfarsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam mult-ravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce suntem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plangerii acestui veac inselator bine savarsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.

O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brancoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mandrie, covarsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negandite nevoi, mai mult decat toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pana aici? Voi, intru atata desfatare si avutie pamanteasca aflandu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si stramtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimand, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea ravnind, mai mult decat femeia cea garbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapanirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobanditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decat necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paganizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvantul Stapanului, sarea pamantului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfant si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotararea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gandul, cu cuvantul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicand cugetand, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decat cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfantului Macarie cel Mare i s-a descoperit.
Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, ravna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobandirea intru cunostiinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decat lumina ochilor si decat viata aceasta vremelnica, pana la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparand vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urate ganduri si de patimi de necinste.
Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pana ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul sangelui, mai stralucitoare decat razele soarelui in mainile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfantul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.

"Balada lui Constantin Brâncoveanu"

File de istorie! 16.08.1714

"Dragii mei coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari".

Bine vorba nu sfârșeau
Turcii-n casă năvăleau
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i decea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui,
Pe malul Bosforului.

"Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Adevăru-i c-ai chitit
Pân' a nu fi mazilit
Să despar a ta domnie
De a noastră-mpărăție,
Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr' a ști de mine teamă,
Făr' a vrea ca să-mi dai seamă? "

"De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe.
De-am fost mare pe pământ
Cât-acum de vezi ce sunt! "

"Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească! "

"Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!
Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea! "

Sultanul din foișor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Și spre robi dacă mergeau
Din coconi îsi alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos
Și pală-i repezea Capul iată-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta! "
Gealații iarăși mergeau

Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Pe scaun îl punea
Și capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta! "
Sultanul se minuna
Și cu milă se-ngâna:

"Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Trei coconi tu ai avut
Din trei, doi ai pierdut
Numai unul ți-a rămas
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească! "

"Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta! "

Imbrohorul se-ncrunta
Gealații se-nainta
Și spre blândul copilaș
Dragul tatii fecioraș
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Și cu lacrimi cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta! "
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi săruta
Și turbând, apoi striga:

"Alelei, tâlhari păgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toți trei mi i-ați pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu,
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii de vânt.
Să n-aveți loc de-ngropat
Nici copii de sărutat! "

Turcii crunt se oțeleau
Și pe dânsul tăbărau:
"Câini turbați, turci, liftă rea
De-ați mânca și carnea mea
Să știti c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!

Să știti c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!"