Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"
de Preot Sorin Croitoru
Credința de o lași, te lasă,
Iar de te lasă-i vai de tine,
Căci viața asta nemiloasă
Te va îngenunchea creștine..
Să-mi spui, de unde iei puterea
Când viața-ți dă să-i bei amarul
Și ești silit să-i guști durerea,
De unde, de-ți lipsește harul?..
Când societatea n-are milă,
Căci nu îi ești la înălțime,
Și te consideră cu silă
Un simplu număr în mulțime,
Să-mi spui, de unde iei tăria
Să poți privi în ochi trufașii,
Nesocotindu-le mândria
Și neplecându-te ca lașii?..
De crezi în Cel ce pentru tine
Luat-a Crucea Sa pe umăr,
Tu îi vei face de rușine
Pe cei ce-n tine văd un număr,
Căci pentru "numărul" acesta
Făcut-a sfat Dumnezeirea
Și-a hotărât să Se coboare
Din ceruri Dumnezeu-Iubirea..
Un număr?.. Dar ce număr este
Acela pentru care Tatăl
Prin Duhul Sfânt va da de veste
Că vine Fiul Său.. și iată-L?..
Un "număr"?.. Poate.. Cine știe..
Dar ecuația divină
Te vrea în cer, pe veșnicie,
În fericire și-n lumină,
Iar Necuprinsul pentru tine
A trebuit un trup să poarte;
Ca tu, murind, să mergi la bine,
El a răbdat a Crucii moarte!
Să-i lași să creadă ce le place
Pe cei ce văd în noi o turmă,
Căci nu ai tu acum ce face,
Dar Domnul le va da pe urmă..
Tu însă să-ți păzești credința
În Cel ce Cruce-a dus pe umăr:
A ta e, frate, biruința,
De ești în TURMA LUI un "număr"!
amin
Credința de o lași, te lasă,
Iar de te lasă-i vai de tine,
Căci viața asta nemiloasă
Te va îngenunchea creștine..
Să-mi spui, de unde iei puterea
Când viața-ți dă să-i bei amarul
Și ești silit să-i guști durerea,
De unde, de-ți lipsește harul?..
Când societatea n-are milă,
Căci nu îi ești la înălțime,
Și te consideră cu silă
Un simplu număr în mulțime,
Să-mi spui, de unde iei tăria
Să poți privi în ochi trufașii,
Nesocotindu-le mândria
Și neplecându-te ca lașii?..
De crezi în Cel ce pentru tine
Luat-a Crucea Sa pe umăr,
Tu îi vei face de rușine
Pe cei ce-n tine văd un număr,
Căci pentru "numărul" acesta
Făcut-a sfat Dumnezeirea
Și-a hotărât să Se coboare
Din ceruri Dumnezeu-Iubirea..
Un număr?.. Dar ce număr este
Acela pentru care Tatăl
Prin Duhul Sfânt va da de veste
Că vine Fiul Său.. și iată-L?..
Un "număr"?.. Poate.. Cine știe..
Dar ecuația divină
Te vrea în cer, pe veșnicie,
În fericire și-n lumină,
Iar Necuprinsul pentru tine
A trebuit un trup să poarte;
Ca tu, murind, să mergi la bine,
El a răbdat a Crucii moarte!
Să-i lași să creadă ce le place
Pe cei ce văd în noi o turmă,
Căci nu ai tu acum ce face,
Dar Domnul le va da pe urmă..
Tu însă să-ți păzești credința
În Cel ce Cruce-a dus pe umăr:
A ta e, frate, biruința,
De ești în TURMA LUI un "număr"!
amin