Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
În zilele noastre se vorbește din ce în ce mai rar despre iad.. S-a trecut de la perioada istorică a Evului mediu, în care lumea era paralizată de frica de iad, la o perioadă de tendință diametral opusă, în care frica de iad a dispărut cu desăvârșire!
Era mai bine înainte?.. Este mai bine acum?.. Depinde.. Frica de iad este o armă formidabilă în mâna trăitorului vieții creștine; ea îl păzește pe creștin de căderile în păcat, ajutându-l să respingă orice asalt al ispitelor diavolești. În trăirea ortodoxă, plăcerea NEPERMISĂ înseamnă păcat, iar durerea înseamnă canon, adică medicament duhovnicesc. Toate atracțiile spre plăcere sunt anihilate ușor prin amintirea chinurilor iadului.. "De ce să mă desfăt acum, ca să mă chinui mai târziu în iad"? Aceasta era cândva judecata creștinului adevărat, care trăia cu mare cumpătare și sobrietate. Astăzi, când de iad nu-și mai amintește nimeni, "ucenicii" lui Iisus Hristos au uitat cu desăvârșire că Învățătorul le vorbea despre o "cale îngustă" și despre o "poartă strâmtă", pe care "puțini o află", datorită austerității ei. Creștinul de azi nu mai vrea să meargă pe o astfel de cale lipsită de plăceri, ci, schimbându-și el modul de trai, încearcă să adapteze Evanghelia lui Hristos la noile sale obiceiuri! Ne amintim totuși avertismentul Domnului că "cel ce va încălca una din aceste porunci și va învăța AȘA, cel mai mic se va chema în Împărăția cerurilor"! Creștinismul dacă nu este sobru, nu este autentic. Nu putem să schimbăm nimic din intenția Întemeietorului acestei religii, adică a Însuși Fiului lui Dumnezeu.
În acest context, discursul despre iadul cel veșnic vine peste ascultător ca un adevărat duș rece, bineînțeles, neplăcut, atunci când ascultătorul nu este și "împlinitor al cuvântului", cum scrie Sfântul apostol Pavel. Nu de puține ori chiar preoții Bisericii se jenează să mai abordeze acest subiect delicat al pedepselor iadului. Se vorbește mai mult despre subiectele "frumoase" ale învățăturii creștine, despre iertare, despre bunătatea lui Dumnezeu, bineînțeles, despre Rai, dar foarte puțin despre iad.. Și totuși discursul despre iad este un discurs util, pentru că paza bună trece primejdia rea. Să nu uităm că amintirea continuă a existenței iadului i-a fost indicată drept cale mântuitoare Sfântului Cuvios Siluan Athonitul ( "ȚINE MINTEA TA ÎN IAD ȘI NU DEZNĂDĂJDUI!") de către Însuși Domnul Iisus Hristos.. "A ține mintea în iad" nu înseamnă altceva decât a avea în minte pururea - pomenire a iadului. Omul care se teme de iad dobândește smerenia, pentru că se consideră nevrednic de răsplata veșnică a lui Dumnezeu. El seamănă cu vameșul acela din pilda Mântuitorului, "care nici ochii nu îndrăznea să și-i ridice" și tot Îl implora pe Dumnezeu: "Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului"! Aceasta este atitudinea care Îi place lui Dumnezeu, adică plin de fapte bune fiind, omul să se considere vrednic de muncile cele veșnice ale iadului. Dar în acea tristețe născută din conștiința păcătoșeniei sale, să nădăjduiască în mila cea infinită a lui Dumnezeu. În felul acesta creștinul va considera Raiul nu ca pe o răsplată pe care o merită, ci ca pe un dar primit numai și numai datorită mărinimiei dumnezeiești! Aceasta se numește "smerenie", iar "Dumnezeu celui smerit îi dă har" (Sfântul apostol Pavel).
În concluzie, întoarcerea deasă a minților noastre spre realitatea iadului și a locuitorilor lui nu poate fi în nici un caz nocivă sufletelor noastre, ci dimpotrivă, este foarte pozitivă. Efectele ei duhovnicești sunt: frica de păcat, lupta cu ispitele, rugăciunea deasă către Dumnezeu, smerenia adâncă, dobândirea harului dumnezeiesc și în final, însăși mântuirea omului. Iar uitarea iadului nu pricinuiește decât moleșeală duhovnicească, ridiculizarea noțiunii de păcat și a poruncilor dumnezeiești, nepăsarea și mândria. Cel ce se teme de iad, de iad va scăpa, dar cel ce îl ignoră, are toate probabilitățile să ajungă în el!
Dumnezeu să ne ferească de muncile iadului, amintindu-ne mereu pericolul ajungerii în el, amin!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)
Era mai bine înainte?.. Este mai bine acum?.. Depinde.. Frica de iad este o armă formidabilă în mâna trăitorului vieții creștine; ea îl păzește pe creștin de căderile în păcat, ajutându-l să respingă orice asalt al ispitelor diavolești. În trăirea ortodoxă, plăcerea NEPERMISĂ înseamnă păcat, iar durerea înseamnă canon, adică medicament duhovnicesc. Toate atracțiile spre plăcere sunt anihilate ușor prin amintirea chinurilor iadului.. "De ce să mă desfăt acum, ca să mă chinui mai târziu în iad"? Aceasta era cândva judecata creștinului adevărat, care trăia cu mare cumpătare și sobrietate. Astăzi, când de iad nu-și mai amintește nimeni, "ucenicii" lui Iisus Hristos au uitat cu desăvârșire că Învățătorul le vorbea despre o "cale îngustă" și despre o "poartă strâmtă", pe care "puțini o află", datorită austerității ei. Creștinul de azi nu mai vrea să meargă pe o astfel de cale lipsită de plăceri, ci, schimbându-și el modul de trai, încearcă să adapteze Evanghelia lui Hristos la noile sale obiceiuri! Ne amintim totuși avertismentul Domnului că "cel ce va încălca una din aceste porunci și va învăța AȘA, cel mai mic se va chema în Împărăția cerurilor"! Creștinismul dacă nu este sobru, nu este autentic. Nu putem să schimbăm nimic din intenția Întemeietorului acestei religii, adică a Însuși Fiului lui Dumnezeu.
În acest context, discursul despre iadul cel veșnic vine peste ascultător ca un adevărat duș rece, bineînțeles, neplăcut, atunci când ascultătorul nu este și "împlinitor al cuvântului", cum scrie Sfântul apostol Pavel. Nu de puține ori chiar preoții Bisericii se jenează să mai abordeze acest subiect delicat al pedepselor iadului. Se vorbește mai mult despre subiectele "frumoase" ale învățăturii creștine, despre iertare, despre bunătatea lui Dumnezeu, bineînțeles, despre Rai, dar foarte puțin despre iad.. Și totuși discursul despre iad este un discurs util, pentru că paza bună trece primejdia rea. Să nu uităm că amintirea continuă a existenței iadului i-a fost indicată drept cale mântuitoare Sfântului Cuvios Siluan Athonitul ( "ȚINE MINTEA TA ÎN IAD ȘI NU DEZNĂDĂJDUI!") de către Însuși Domnul Iisus Hristos.. "A ține mintea în iad" nu înseamnă altceva decât a avea în minte pururea - pomenire a iadului. Omul care se teme de iad dobândește smerenia, pentru că se consideră nevrednic de răsplata veșnică a lui Dumnezeu. El seamănă cu vameșul acela din pilda Mântuitorului, "care nici ochii nu îndrăznea să și-i ridice" și tot Îl implora pe Dumnezeu: "Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului"! Aceasta este atitudinea care Îi place lui Dumnezeu, adică plin de fapte bune fiind, omul să se considere vrednic de muncile cele veșnice ale iadului. Dar în acea tristețe născută din conștiința păcătoșeniei sale, să nădăjduiască în mila cea infinită a lui Dumnezeu. În felul acesta creștinul va considera Raiul nu ca pe o răsplată pe care o merită, ci ca pe un dar primit numai și numai datorită mărinimiei dumnezeiești! Aceasta se numește "smerenie", iar "Dumnezeu celui smerit îi dă har" (Sfântul apostol Pavel).
În concluzie, întoarcerea deasă a minților noastre spre realitatea iadului și a locuitorilor lui nu poate fi în nici un caz nocivă sufletelor noastre, ci dimpotrivă, este foarte pozitivă. Efectele ei duhovnicești sunt: frica de păcat, lupta cu ispitele, rugăciunea deasă către Dumnezeu, smerenia adâncă, dobândirea harului dumnezeiesc și în final, însăși mântuirea omului. Iar uitarea iadului nu pricinuiește decât moleșeală duhovnicească, ridiculizarea noțiunii de păcat și a poruncilor dumnezeiești, nepăsarea și mândria. Cel ce se teme de iad, de iad va scăpa, dar cel ce îl ignoră, are toate probabilitățile să ajungă în el!
Dumnezeu să ne ferească de muncile iadului, amintindu-ne mereu pericolul ajungerii în el, amin!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)