Pagini

miercuri, 31 octombrie 2018

CUVANT de INVĂTĂTURĂ despre C R E D I N T Ă

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


           Bucuria mea, in Simbolul de Credinta, spunem: “Cred intr-unul Dumnezeu...”. Cand ne impartasim, spune parintele: “Cred Doamne si marturisesc...”. “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (adica, putinei mele credinte) (Marcu 9:24). Cand ai spus: “Doamne!” L-ai chemat, L-ai invocat si El este langa tine. Cand ai spus “Cred!”, imediat sufletul tau “se sprijina”, pe Dumnezeu, adica, si-a pus toata nadejdea in El. Daca Dumnezeu n-ar exista, n-ai exista nici tu, nici noi toti. In Univers trei creaturi ale lui Dumnezeu, au darul de a crede. 1. SFINTII INGERI care cred, dar, si vad pe Dumnezeul in care cred. 2. DIAVOLII, care cred, dar, nu-L vad pe Dumnezeul in care cred si fac numai rau. 3. OAMENII, care cred, dar, nu-L vad pe Dumnezeul in care cred si aceasta este credinta desavarsita. CREDINTA SFINTILOR INGERI, nu este o virtute, pentru ca, ei nu fac nici-un efort pentru a crede, fiindca, ei il vad pe Dumnezeu. CREDINTA OAMENILOR, este un dar dumnezeiesc, care trebuie sa fie insotit de dorinta oamenilor de a-L cunoaste, de a-L gasi pe Dumnezeu. Credinta, sa avem credinta, dar, care este cea adevarata? Dumnezeu, ne-a spus foarte clar: “Un Domn, O CREDINTA, un Botez” (Efeseni 4:5). Credinta cea adevarata, este una singura, cea CRESTIN ORTODOXA. Ce dovezi am? Dovezile de netagaduit, mari minuni ale lumii, sunt: Lumina Sfanta la Ierusalim, Sfintele Moaste si Aghiazma Mare. Cine are minte sa ia aminte, cine nu, sa continue in inselare, tot ca inainte!
                                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

luni, 29 octombrie 2018

Mănăstirea PALEOKASTRITSA ..Insula Corfu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cu ajutorul lui Dumnezeu in 2017 am ajuns la această frumoasă manastire ...vă atasez cateva poze din pelerinaj..









Mănăstirea a fost construită în anul 1225, în urma unei minuni a Maicii Domnului. Tradiţia spune că piraţii saracini au intrat cu corabia lor în golf, ca să jefuiască mănăstirea. De îndată ce i-a văzut, stareţul a intrat în biserică şi s-a rugat Maicii Domnului. Când a ieşit din biserică, minunea se înfăptuise deja: piraţii şi corabia lor se preschimbaseră în stâncă. Până astăzi, insuliţa din apropierea mănăstirii poartă numele de „corabia pietrificată a lui Ulise”.









Mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, mărturie fiind un tun cu stema Romanovilor; ruşii au fost prezenţi în Insula Corfu pentru scurt timp, în anul 1799. În timpul ocupaţiei britanice, în secolul XIX, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, italienii au instalat aici un punct de control militar, iar germanii au transformat chiliile în magazii.

Biserica centrală

Biserica, ridicată în secolul XVIII, se află chiar în mijlocul complexului alcătuit din curţi, chilii, galerii, presele pentru obţinerea uleiului de măsline şi spaţiile pentru depozitare. Biserica pe care o vedem astăzi a fost construită în secolele XVIII-XIX. Biserica este alcătuită dintr-o singură navă. În centrul bolţii este ilustrat arborele vieţii, sculptat în lemn, un element arhitectural unic. În biserică sunt aşezate spre închinare numeroase icoane valoroase, mai ales în stil cretan, care datează din secolele XV-XVIII. Clopotniţa este ataşată la colţul nord-estic al bisericii.








                                                                               Tezaurul

Mănăstirea are un mic muzeu cu icoane bizantine şi post-bizantine, cărţi de cult, sfinte vase, veşminte şi o scoică uriaşă. Exponatele principale sunt icoana Adormirii Maicii Domnului, placată cu argint şi Evangheliile legate în argint şi împodobite cu pietre preţioase.

https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/manastirea-paleokastritsa-corfu


vineri, 26 octombrie 2018

Fie voia Ta...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Un părinte spunea: ,,De multe ori nu ni se răspunde la rugăciuni din cauza noastră. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu; noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea El. Iar, dacă ne rugăm cu smerenie, El va depărta de la noi ispita.

Şi, trebuie să ştim, că ori de câte ori Dumnezeu ne lasă să trecem printr-o ispită, o face spre folosul nostru, şi noi nu ar trebui să nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de acea greutate, ci doar să Îi cerem ajutor să le putem birui. Iar El îndată ne va trimite al Său ajutor, căci de cele mai multe ori, nouă, voia lui Dumnezeu ne este cu totul necunoscută.

                                                                      Sursa: Patericul atonit, Arhim. Ioanikios

  http://popasduhovnicesc.ro/

joi, 25 octombrie 2018

DESPRE POMENIREA IADULUI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


În zilele noastre se vorbește din ce în ce mai rar despre iad.. S-a trecut de la perioada istorică a Evului mediu, în care lumea era paralizată de frica de iad, la o perioadă de tendință diametral opusă, în care frica de iad a dispărut cu desăvârșire!
Era mai bine înainte?.. Este mai bine acum?.. Depinde.. Frica de iad este o armă formidabilă în mâna trăitorului vieții creștine; ea îl păzește pe creștin de căderile în păcat, ajutându-l să respingă orice asalt al ispitelor diavolești. În trăirea ortodoxă, plăcerea NEPERMISĂ înseamnă păcat, iar durerea înseamnă canon, adică medicament duhovnicesc. Toate atracțiile spre plăcere sunt anihilate ușor prin amintirea chinurilor iadului.. "De ce să mă desfăt acum, ca să mă chinui mai târziu în iad"? Aceasta era cândva judecata creștinului adevărat, care trăia cu mare cumpătare și sobrietate. Astăzi, când de iad nu-și mai amintește nimeni, "ucenicii" lui Iisus Hristos au uitat cu desăvârșire că Învățătorul le vorbea despre o "cale îngustă" și despre o "poartă strâmtă", pe care "puțini o află", datorită austerității ei. Creștinul de azi nu mai vrea să meargă pe o astfel de cale lipsită de plăceri, ci, schimbându-și el modul de trai, încearcă să adapteze Evanghelia lui Hristos la noile sale obiceiuri! Ne amintim totuși avertismentul Domnului că "cel ce va încălca una din aceste porunci și va învăța AȘA, cel mai mic se va chema în Împărăția cerurilor"! Creștinismul dacă nu este sobru, nu este autentic. Nu putem să schimbăm nimic din intenția Întemeietorului acestei religii, adică a Însuși Fiului lui Dumnezeu.
În acest context, discursul despre iadul cel veșnic vine peste ascultător ca un adevărat duș rece, bineînțeles, neplăcut, atunci când ascultătorul nu este și "împlinitor al cuvântului", cum scrie Sfântul apostol Pavel. Nu de puține ori chiar preoții Bisericii se jenează să mai abordeze acest subiect delicat al pedepselor iadului. Se vorbește mai mult despre subiectele "frumoase" ale învățăturii creștine, despre iertare, despre bunătatea lui Dumnezeu, bineînțeles, despre Rai, dar foarte puțin despre iad.. Și totuși discursul despre iad este un discurs util, pentru că paza bună trece primejdia rea. Să nu uităm că amintirea continuă a existenței iadului i-a fost indicată drept cale mântuitoare Sfântului Cuvios Siluan Athonitul ( "ȚINE MINTEA TA ÎN IAD ȘI NU DEZNĂDĂJDUI!") de către Însuși Domnul Iisus Hristos.. "A ține mintea în iad" nu înseamnă altceva decât a avea în minte pururea - pomenire a iadului. Omul care se teme de iad dobândește smerenia, pentru că se consideră nevrednic de răsplata veșnică a lui Dumnezeu. El seamănă cu vameșul acela din pilda Mântuitorului, "care nici ochii nu îndrăznea să și-i ridice" și tot Îl implora pe Dumnezeu: "Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului"! Aceasta este atitudinea care Îi place lui Dumnezeu, adică plin de fapte bune fiind, omul să se considere vrednic de muncile cele veșnice ale iadului. Dar în acea tristețe născută din conștiința păcătoșeniei sale, să nădăjduiască în mila cea infinită a lui Dumnezeu. În felul acesta creștinul va considera Raiul nu ca pe o răsplată pe care o merită, ci ca pe un dar primit numai și numai datorită mărinimiei dumnezeiești! Aceasta se numește "smerenie", iar "Dumnezeu celui smerit îi dă har" (Sfântul apostol Pavel).
În concluzie, întoarcerea deasă a minților noastre spre realitatea iadului și a locuitorilor lui nu poate fi în nici un caz nocivă sufletelor noastre, ci dimpotrivă, este foarte pozitivă. Efectele ei duhovnicești sunt: frica de păcat, lupta cu ispitele, rugăciunea deasă către Dumnezeu, smerenia adâncă, dobândirea harului dumnezeiesc și în final, însăși mântuirea omului. Iar uitarea iadului nu pricinuiește decât moleșeală duhovnicească, ridiculizarea noțiunii de păcat și a poruncilor dumnezeiești, nepăsarea și mândria. Cel ce se teme de iad, de iad va scăpa, dar cel ce îl ignoră, are toate probabilitățile să ajungă în el!
Dumnezeu să ne ferească de muncile iadului, amintindu-ne mereu pericolul ajungerii în el, amin!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

marți, 16 octombrie 2018

CE PUTERE AU PREOȚII?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


         Asistăm de ceva vreme la un atac concertat, bine plătit şi sistematic asupra preoţilor ortodocşi. Nimic de alte confesiuni. Orice buletin de ştiri din media e musai să conţină ceva de scandal, vreun preot beat, vreo bazaconie, corupţie probabilă, clopot furat, ceva acuzaţii isterice însă fără fond, orice numai să dea senzaţia unei grave erori sistemice în ceea ce priveşte preoţimea.
   Dacă priveşti o dată sau de două ori la asemenea făcături, ca om normal la cap, cu copii şi părinţi, te amuzi teribil, dai din cap îngăduitor, te încrunţi uşor sau chiar slobozeşti o consderaţie generală. Dacă şi ăştia s-au nărăvit, atunci noi ce să mai spunem, adică, dacă şi oamenii virtuţii, avocaţii lui Dumnezeu, sfinţiile lor, cad în păcat, atunci despre bieţii oameni ce să mai vorbim?
     Însă dacă auzi mereu, aceeaşi prezentatoare ineptă cu voce seacă vorbind în fiecare seară despre ororile reale sau închipuite ale preoţilor, încetul cu încetul se infuzează în minte o generalitate a corupţiei, o breaslă a păcatului legiferat, purtătoare de stigmate teribile şi de secrete băneşti uriaşe. Oamenii ajung să creadă ceea ce aud, indiferent cât de stupidă ar fi afirmaţia, numai dacă o aud foarte des. Este una dintre prevederile oricărui manual de manipulare. Orice minciună devine adevăr prin repetare...
      Ceea ce frapează este faptul că niciodată nu va fi prezentat preotul sărac de la ţară, care luminează lumea prin Scriptură, gârbovit de muncă, plin de noroiul fecund al marilor germinaţii spirituale. Doamne fereşte de vreun reportaj cu un duhovnic bun, cu vreun călugăr purtător de duh sau cu vreun preot de mir care strânge sute de oameni sub predica şi epitrahilul său. Dacă e vreo sărbătoare, niciodată nu se vor prezenta sensurile duhovniceşti sau teologice ale ei, ci doar îmbulzeala, baba leşinată de căldură sau desigur de frig, vociferările, bulucul, tradiţiile vrăjitoreşti, botezul cailor, etc.
       La o privire generală, ce putere au preoţii? N-au armată sau miliţie, nu pot impune nimic, nici măcar să vii la Biserică, la ajun de Crăciun sau Boboteaza, le poţi închide uşa în nas, prin Biserică, poţi să nu dai decât cu picioarele înainte, sau mai nou nici măcar atunci. Canoanele şi legile lor nu sunt obligatorii, există oricând alţi câteva sute prin preajmă,dacă nu-ţi convine ce-au spus, ce mai, poţi să ai o viaţă tihnită, lipsită total de prezenţa lor nefericită, fără ghinioane, sutane negre şi alte tradiţionalisme medievale.
   Însă dacă privim mai de aproape, înţelegem din vreo 2000 de ani de istorie a umanităţii făurită pe principiile lui Hristos, că preoţii au totuşi o putere, care e cea mai mare din lume: ACEEA DE A IERTA PACATELE. Această putere le-a fost dată Apostolilor şi urmaşilor lor când Hristos a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi”. Asta înseamnă că nu prea poţi să fii creştin adevărat fără să ai preot duhovnic. Spovedania nu poate exista la psiholog, vecină, amic de pahar, ci doar în faţa lui Dumnezeu, ca Sfântă Taină purtătoare de Duh. Ea este curăţirea sufletului de tina patimilor, de rănile vechi şi agravante ale păcatului făcut iar şi iar, spre moarte veşnică. Aşa zişii creştini, care nu dau pe la Biserică nu au igiena spirtuală minimă pentru a-l primi pe Dumnezeu. Şi fără Împărtăşanie, sufletul lor literamente moare veşnic, existând doar la nivel intenţional, ca proorocie a osândei.
   Sfântul Ioan Gură de Aur spunea chiar că dacă te întâlneşti pe drum cu un înger şi cu un preot, dă bineţe şi cere binecuvântare preotului, şi apoi îngerului, pentru că primul poate să îţi ierte păcatele iar al doilea nu. Este o realitatea pură şi simplă. Preoţii, aşa răi cum or fi, au puterea de la Dumnezeu, nemeritată, de a binecuvânta, ierta şi umple de harul Duhului Sfânt pe credincioşi.
   Moralitatea şi râvna lor, sunt necesare în primul rând lor, pentru a moşteni viaţa veşnică. Puterea de a predica fulgerător e semnul minunat al lucrării Duhului. Vocea pătrunzătoare şi lină, dicţia, înţelepciunea şi experienţa, trăirea liturgică, dragul de oameni şi interioritatea rugătoare, toate sunt pietre nestemate pe cununa nevăzută a preotului. Însă şi dacă nu le-am vedea noi, sau Doamne fereşte, chiar dacă nu le-ar avea, preotul are ceva mai de preţ decât toate bogăţiile acestei lumi: puterea de la Duhul Sfânt de a-L aduce pe Dumnezeu în viaţa oamenilor, prin Trupul şi Sângele lui Hristos.
   Fără preoţi creştinătatea se transformă în asociaţie locativă, în oficină filantropică sau în companie de spectacole ritualice. Protestantismul a dovedit că atunci când a declarat iresponsabil că toţi oamenii sunt preoţi, atunci nimeni nu a mai fost preot, şi nimeni n-a mai săvârşit la ei Dumnezeiasca Liturghie a lui Hristos. Lumea s-a pustiit de nefiinţă, a murit de lipsa de impartasanie. Confesiunea rezultată s-a rupt şi s-a dezintegrat în mii de secte, care au temeiuri filosofice, harismatice, istorice, filantropice, numai mântuitoare şi sacerdotale nu. Cel mai cumplit atac al celui viclean asupra Bisericii a fost acela când prin reformă s-a desfiinţat Sfânta Liturghie şi a fost înlocuită cu o cină ritualică sau cu predici inutile fără Cuvântul lui Dumnezeu.
   Preoţii, de bună seamă trebuie să se pregătească toată viaţa lor pentru taina Jertfirii lui Dumnezeu în faţa lor. Inimile lor trebuie să devină Cruci de taină pe care se pironeşte în iubire însuşi Dumnezeu. Mâinile lor nevrednice, împrumutate de Împăratul cerurilor şi care ridicate la cer aduc pe Duhul Sfânt printre oameni, trebuie curăţite mereu şi mereu, spălate cu lacrimi, căci poartă în căuşul palmelor lor pe Mielul cel veşnic, străpuns pentru păcatele noastre. Oricât am fi de deschişi la minte, sau mai bine zis cu cât suntem mai înţelepţi, avem nevoie de preoţi pentru a ne mântui. Plini de imperfecţiuni, diferiţi unii de alţii, lipsiţi de militarizare sau de uniformizare piramidală, cu reverenda impecabilă sau prăfuită de mers prin colbul inimilor, preoţii noştri sunt singurii care ne pot scoate din iadul pe care ni-l construim cu sârg prin păcate. Asta e singura lor şansă de a se mântui şi aş spune singura noastră şansă.
                                                                                                     Preot Ioan Valentin Istrati

luni, 8 octombrie 2018

VĂDUVA DIN NAIN

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru 

Un suflet mut de disperare,
Rămas pe lume-al nimănui,
Înviforat de-o întrebare
Ce, vrând s-o pună, n-are cui,

Căci nu cutează ea, sărmana,
Să-L ia la rost pe Dumnezeu,
Și-și strânge între dinți dojana:
"De ce, Stăpânul meu, tot eu"?..

O viață-ntreagă-n văduvie
Și singurul ei fiu acum
E mort, zăcând pe năsălie,
Și-l duc pe ultimul său drum..

De-atâta plâns, abia mai vede
Că mii de oameni merg cu ea..
De-atât suspin, abia mai crede
Că Cerul binele i-l vrea..

Deodată, îi apare-n față
Acel ce lumea a zidit,
Acel ce suflă-n trupuri viață
(El Însuși "Viața" S-a numit!)

Iisus, Profetul despre Care
Până-n Nain s-a auzit,
- Să fie pură întâmplare?-
Pe-același drum S-a nimerit!

Atâta lume-L însoțește,
Sunt mii și mii în jurul Lui..
Întreg cortegiul se oprește,
Văzând cortegiul mortului.

Iisus atinge-acum sicriul,
Privind spre mort cu ochi de Domn..
De-odată-i strigă tare fiul,
Dorind să-l scoale dintr-un.. somn!

Iar fiul văduvei învie,
Privind în jur nedumerit,
Căci nu-nțelege ce să fie
Cu-acest vacarm ce l-a trezit..

Un soare splendid strălucește
Deasupra micului Nain..
Iisus cu-ai Săi acum pornește
Să curme alt destin hain..

O mamă-și mângâie feciorul
Ce mort era și-acum e viu,
Privindu-și Binefăcătorul
Ce-ncet, Se pierde în pustiu..

vineri, 5 octombrie 2018

Paza minții , grea lucrare


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Ca să-ți păzești mintea , este grea lucrare
Când în ea pătrund lucruri , care mai de care
Ea se desprinde de tine și pe pământ aleargă
Se risipește-n zboruri și nu mai este-ntreagă

Când se pornește este fără de astâmpărare
Greu este de oprit din a ei nechibzuită alergare
În neliniștea ei , de toate își aduce-aminte
Vorbește mult și multe , sau rămâne fără de cuvinte

În zbuciumul ei uită chiar și de mâncare
Indiferentă-i este și candela iubirii jertfitoare
Mintea rătăcită transformă omul în propriul străin
În suflet îi presară neîncredere și numai venin

În mintea rătăcită , răul amenință triumfător
În suflet dă îndoială omului rugător
Îi taie pofta de a se uita la stele
Și pază nu-i mai este gândurilor grele

Floarea de nufăr a inimii o duce în noroi
La slava ce-a avut cândva , greu ajunge înapoi
Doar prin vărsare de lacrimi își mai aduce-aminte
De Cel ce viață lui i-a dat , de Cerescul Părinte

Mintea rătăcită nu are sărbătoare
Aleargă , suie și coboară fără opritoare
Și-ajunge ca totul să fie doar o amintire
Dar este prea târziu pentru dorita izbăvire.

4 oct.2018
Preot Ion Predescu

luni, 1 octombrie 2018

OMOFORUL DE LUMINĂ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
de Preot Sorin Croitoru

Ca o pânză fină, fină,
Sau ca raza de lumină,
Coborând din Cer ușoară
Rugăciunea ta, Fecioară,
Pentru lumea amărâtă
Dă putere nevăzută,
Nelăsând nădejdi să moară
Când e viața mai urâtă.

Omoforul tău, Stăpână,
Se coboară-n mare taină,
Îmbrăcând precum o haină
Inimi slabe, să rămână
Neclintite ca o stâncă
În furtuni năucitoare
Care-or să mai vină încă..

Doar pe cei ce ți se-nchină
Și-ți slăvesc preasfântul nume
Îi învălui în lumină
Ce nu e din astă lume,
Îi ridici din slăbiciune
Și le-nflăcarezi avântul,
Iar ei, plini de bucurie,
Îți văd acoperământul..

Te rugăm, Maicuță Sfântă,
Cui n-ai dat să faci să-ți ceară,
Căci necazul îi frământă
Și-i apasă suferința,
Nu-i lăsa în iad să piară,
Ci trezește-le credința!
Să-ți așterni și peste dânșii
Omoforul de lumină,
Ca la sfânta ta icoană
Toți cu dragoste să vină!
amin

ASCULTAREA, ESTE MAI MARE DECAT JERTFA!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   “Bucuria mea, sa stii ca ascultarea de parintele duhovnic, este un dar aparte al Sfantului Duh, este o minune a credintei si o savarsesc oamenii care sunt smeriti, pe cat le sta in putere..

ASCULAREA ESTE MAI MARE DECAT JERTFA! 

      Fericit cel ce macar la batranete, va izbuti sa verse o lacrima de pocainta pentru pacatele tineretii. Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele, nu le pomeni, Doamne! Doamne, cu judecatile care stii, pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale, Pururea Fecioara Maria, ale tuturor Sfintilor si pentru ale parintelui meu duhovnic, miluieste-ma si mantuieste-ma! Ascultarea față de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare.
Nu mantuieste nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic. Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele.

Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuieste rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuieste. Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure.

A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea.

 Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru Rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic”.
                                                                                                                      Preot Ioan 🛎.