Pagini

duminică, 30 septembrie 2018

IARĂȘI O SĂ-MI PLACI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru 

De ce nu reușesc s-ajung
La Tine, Domnul meu Iisus?..
Privesc icoana-Ți îndelung,
Dar cerurile-mi sunt prea sus..

Nici înainte nu puteam 
Să urc cu mintea pân' la cer,
Dar Tu veneai și Te vedeam,
Acum nu vii și eu disper..

"Pe când veneam erai curat,
În inimă erai umil..
Deși la trup erai bărbat,
În suflet te vedeam copil..

Pe când priveai icoana Mea,
Din ceruri te priveam cu drag
Și tare mult Îmi mai plăcea
Să-ți trec al sufletului prag!..

Dar nu mai ești acum acel
Copil în trup de om matur;
Smerit tu nu mai ești defel,
Ești plin de pofte și impur"..

Și-atunci, Stăpânul meu Hristos,
Învață-mă ce pot să fac
Să fiu la suflet iar frumos,
Ca iarăși Ție să Îți plac..

"De vrei să-Mi placi, în primul rând
Să nu te plângi de crucea ta,
Ci să Îmi mulțumești oricând,
Oricât de mult vei îndura,

Căci știu Eu bine cât și cum
Să pun pe umeri la creștin
Încât, sfârșind al vieții drum
Să-l scap de veșnicul suspin.

Apoi frumos să te comporți
Și cu blândețe să vorbești
Și cu acei ce nu-i suporți 
Pentru motive omenești.

Și pentru cei ce te-ai grăbit
Să-i treci pe lista de "dușmani"
Am fost pe Cruce răstignit
De-acei haini soldați romani!

Iar dacă vrei, precum demult,
În suflet slava să Mi-o vezi,
Silește-te de-acum mai mult
Poruncile-Mi să le lucrezi:

Să lupți cu poftele trupești
Ca un adevărat ostaș,
Iar gura ta să ți-o strunești
Precum pe calul nărăvaș!

Să fugi de orice vorbă rea,
Să nu faci nici un gest urât,
Să ții deschisă inima
În fața celui amărât.

Ferește-te de hulitor,
Căci gura lui e-un iad mereu
Și stai cu omul cinstitor
Și temător de Dumnezeu.

Deci tu, ce-n patimi ai căzut,
Acestea toate de le faci,
Precum odată mi-ai plăcut,
Să știi că iarăși o să-Mi placi"!

duminică, 23 septembrie 2018

Pelerinajul Sfintei Liturghii Tabgha (5).


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



     În Sfanta Evanghelie vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hranit peste cinci mii de oameni numai cu cinci piini si doi pesti. Caci mergind prin Galileea, vestea tuturor cuvintul mintuirii, fiind inconjurat de o mare multime de oameni, barbati, femei cu copii in brate, batrini si bolnavi de tot felul. Toti cautau pe Dumnezeu si erau insetati dupa cuvintele de invatatura ale Mintuitorului. Toti suspinau dupa Mesia si aveau nevoie de pastori duhovnicesti care sa-i invete Sfinta Scriptura, sa-i hraneasca cu cuvinte de mintuire, sa-i scape de robia patimilor si sa-i calauzeasca spre Hristos. Vazind Domnul popor mult, I s-a facut mila de ei si a tamaduit pe toti bolnavii lor (Matei 14, 14). Iata ca Fiul lui Dumnezeu are mila si de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveste si de suferintele noastre trupesti si le vindeca, uneori chiar inaintea tamaduirii sufletelor, stiind ca prin aceasta oamenii se intorc mult mai usor la pocainta.
Dar facindu-se seara, au venit la Dinsul ucenicii Lui si I-au zis: Locul este pustiu si vremea a trecut; deci da drumul multimilor, ca sa se duca prin sate sa-si cumpere hrana (Matei 14, 15). Ucenicii, vazind poporul obosit, flamind si insetat, si soarele asfintit, au cerut Mintuitorului sa inceteze cuvintul de invatatura si sa lase multimea sa se intoarca in satele lor ca sa manince si sa se odihneasca. Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai ca ei cugetau mai mult omeneste decit duhovniceste. De aceea Mintuitorul a respins propunerea ucenicilor Sai prin aceste cuvinte: Nu trebuie sa se duca!, adica: Nu indepartati oamenii de la voi, ca nu au unde se duce. Iata, sint ca niste oi fara pastori. Sint obositi, bolnavi, flaminzi si insetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pastori buni, de cuvinte de mingiiere, de hrana duhovniceasca. Nu trebuie sa se duca de la voi! Dati-le voi ca sa manince!
Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mintuitorului Hristos: Nu avem decit cinci piini si doi pesti! Iar Domnul a poruncit: Aduceti-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvintat piinile, iar ucenicii, dupa ce au asezat poporul pe iarba, le-au impartit multimilor piinile si pestii. Dupa ce s-au saturat toti cei ce mincasera, ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, ucenicii au strins ramasitele de farimituri, douasprezece cosuri pline (Matei 14, 17-21). Aceasta mare minune a inmultirii piinilor, s-a savirsit in Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. In amintirea ei s-a zidit aici o manastire mica, ce dainuieste pina astazi. Intr-un chip desavirsit minunea inmultirii piinilor se repeta pe pamint de la inceputul zidirii si pina astazi, ca o liturghie permanenta a creatiei. Oare nu hraneste Dumnezeu astazi cu piine si hrana peste cinci miliarde de oameni, cit numara tot pamintul? Si aceasta nu este o minune a inmultirii piinilor, cel putin tot atit de mare ca cea din Galileea, de acum aproape doua mii de ani?
Omul fiind format din doua parti, adica trup si suflet, are in viata si bucurii sufletesti si bucurii pamintesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pamint de hrana sufleteasca pentru mintuire si de hrana trupeasca materiala pentru a-si mentine viata in trup. Pentru hrana materiala avem parinti care se ingrijesc de copii si le asigura cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceasca necesara mintuirii sufletelor, avem parinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se ingrijesc de mintuirea credinciosilor incredintati lor de Hristos.
Iata pentru ce a poruncit Mintuitorul ucenicilor Sai: Nu trebuie sa se duca oamenii de la voi; dati-le voi sa manince! (Matei 14, 16) Si care este hrana cu care episcopii si preotii hranesc pe credinciosi?
Cea dintii hrana cu care pastorii Bisericii sint datori sa hraneasca pe credinciosi este invatatura de credinta ortodoxa. Credinta dreapta apostolica este piinea vietii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvintul viu si neschimbat propovaduit de Fiul lui Dumnezeu si de Sfintii Apostoli si scris cu litere de foc in Sfinta Evanghelie. Credinta curata in Dumnezeu, Cel in Sfinta Treime inchinat si marit, este cuprinsa pe scurt in Crez, este marturisita de doua mii de ani de Biserica Ortodoxa si de sfintii ei slujitori si este aparata cu jertfa a milioane de martiri si cu invatatura tuturor Sfintilor Parinti si Cuviosi.
Fara credinta dreapta, adica ortodoxa, nu putem face nici fapte bune si deci nu ne putem mintui. Credinta adevarata, vie, pe care o marturisim prin cuvint si prin viata noastra, impreuna cu singele mucenicilor stau la temelia Bisericii si a mintuirii noastre. De aceea, cine cauta sa schimbe cu ceva dogmele credintei ortodoxe, sa rastalmaceasca Sfinta Scriptura, sa semene neghina in ogorul semanat si lucrat de Hristos, acela incearca sa puna alta temelie Bisericii. Dupa cuvintele Sfintului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei si este dat anatema, adica dat satanei, de Biserica. Printre acestia se numara atit necredinciosii care neaga pe Dumnezeu si urasc Biserica Lui, cit si toti sectantii rupti din sinul Bisericii apostolice care isi fac “bisericutele” lor si se leapada de dreapta credinta, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinti si rastalmacesc Sfinta Scriptura.
Ierarhii si preotii, ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, au marea datorie sa apere dreapta credinta si pe credinciosii ortodocsi incredintati lor, ca sa nu fie amagiti de prozelitismul sectar si sa fie tiriti in orice fel de grupari sectare. Preotii, mai ales, au datoria sa faca lectii de catehizare in Duminici si sarbatori, in cadrul sfintelor slujbe, atit la Liturghie si la vecernie cit si in toate ocaziile, sa explice credinciosilor nostri invatatura de credinta ortodoxa, Crezul, Tatal nostru, Fericirile, cele sapte Taine ale Bisericii. Apoi sa combata orice fel de prozelitism sectar, adunarile religioase afara de biserica, vizitele neortodoxe in casele enoriasilor, ca si raspindirea si citirea cartilor anticrestine si sectante, care amagesc pe crestinii slabi si neinformati duhovniceste.
Mai ales astazi, cind sectele de tot felul asalteza Biserica Ortodoxa si pe fiii ei, preotii trebuie sa fie la datorie, sa cunoasca bine Sfinta Scriptura, sa fie modele vii in ochii tuturor, sa propovaduiasca Evanghelia “cu timp si fara timp”, sa faca vizite misionare in casele enoriasilor, sa formeze comitete de credinciosi buni ca sa-i ajute in misiune si sa hraneasca poporul lui Dumnezeu cu invatatura curata a Bisericii Ortodoxe. Oricit ar parea de greu, preoti buni sint destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar si intaresc cu cuvintul si fapta dreapta credinta.
A doua hrana duhovniceasca, de aceeasi valoare cu credinta curata, este viata morala in rindul credinciosilor nostri. Dumneavoastra fratilor, ca fii adevarati ai Bisericii lui Hristos aveti mari datorii sa pastrati cu sfintenie credinta ortodoxa pina la moarte, chiar cu pretul vietii. Apoi sa traiti, adica sa puneti in practica invatatura Sfintei Evanghelii, stiind ca si credinta fara fapte bune este moarta (Iacob 2, 17-20). Adica sa fiti oameni de rugaciune, sa traiti in pace cu totii, sa mergeti regulat la biserica, de unde primiti adevarata hrana duhovniceasca; sa faceti milostenie, sa fugiti de desfrinare si de betie, doua grele pacate care stapinesc astazi aproape toata lumea si sa va cresteti copiii in frica si dragostea de Dumnezeu.
Aveti grija de tot si mai ales de fiii si de familia dumneavoastra sa nu cada in cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au inmultit avorturile, certurile in familie, desfriul si divortul. Ba in ultimul timp s-au raspindit la noi filme si chiar carti si reviste pornografice care cad in miinile tinerilor si copiilor nostri si trag pe multi la desfrinare. Parintii in familie, batrinii intelepti si crestinii buni impreuna cu preotii din parohii sint datori in fata lui Dumnezeu sa ajute generatia tinara, pe cei slabi in credinta si lipsiti de educatie crestina, ca sa nu cada in aceste cumplite patimi ce corup societatea noastra. Credinciosii nu trebuie sa lase totul in grija preotului. Ei trebuie sa ajute pe preot, sa-l intrebe, sa colaboreze, sa-i ceara sfatul ori de cite ori este nevoie si sa asculte cu sfintenie cuvintul lui. Iar daca au vreo indoiala, sa mearga la preotii batrini, la minastiri si la nevoie, chiar la episcopul lor. Viata morala exemplara a preotului si a credinciosilor, ca si colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formeaza un puternic zid de rezistenta impotriva tuturor ispitelor si furtunilor.
Sfintele slujbe facute la timp, dupa rânduiala, cu evlavie si fara graba, hranesc cel mai mult pe credinciosii din satele si orasele noastre. Si daca exista coruri si cintari frumoase la slujbe si predici bune, calde, inspirate din traire, pe intelesul tuturor, slujbele ii intaresc in credinta pe toti, umplu bisericile de credinciosi, atrag la ortodoxie chiar si pe cei ce s-au rupt de Biserica si ii apropie de Hristos pe toti. Fericite sint asemenea parohii, ca a noastră, care au preoti buni, cu slujbe si predici frumoase, izvorite din credinta; cu pastori model si mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu si pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinari religioase si de familie, nici secte, nici betii, nici alte grele pacate, ci toti vor fi cu un cuget si o inima in sinul Bisericii lui Hristos și asta o simțiti și voi dupa fiecare slujbă.
Predica vie este ajutata in parohie si de citirea cartilor ortodoxe. De altfel s-au tiparit numeroase carti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Se recomanda sa functioneze la fiecare parohie o biblioteca cu cele mai bune carti de invatatura ortodoxa, care sa se dea enoriasilor la citit, dupa nevoie, cu binecuvintarea preotului. Cele mai bune carti pentru intarirea credintei sint: Sfinta Scriptura sau Biblia, Vietile Sfintilor pe fiecare luna, Despre credinta ortodoxa, Filocaliile, Catehismul, Mintuirea Pacatosilor, Convorbiri duhovnicesti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Romanesc, carti de explicare a credintei, precum si multe alte scrieri ortodoxe alese și care acoperă foamea duhovnicească.
Iar din casele noastre, ale credinciosilor sa nu lipseasca sfintele icoane, Sfânta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau macar o carte de rugaciuni. Toate acestea sporesc credinta in casa si in inimi si hranesc mult pe credinciosii nostri. Iar daca lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cartile sfintele si exemplele preotului, indata patrund sectele si dezbinarea in casa si in parohie si nimic nu este mai greu decit sa indreptezi o parohie dezbinata si tulburata.(postat pe fb de ioan monahul)

marți, 18 septembrie 2018

Cât păcatul m-a purtat

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cât păcatul m-a Purtat cincisprezece toamne, 
toţi mereu m-au lăudat nimeni nu s-a supărat, 
nimeni Doamne!

Cât la cel rău i-am slujit cincisprezece toamne, 
toată lumea m-a iubit nimeni nu m-a prigonit ,
nimeni Doamne!

Cât de lume mi-a plăcut cincisprezece toamne,
 orice rele-aş fi făcut nimeni nu m-ar fi-abătut, 
nimeni Doamne!

Cât trecură ca un fum cincisprezece toamne, 
nimeni nu mi-a stat în drum să mă strige ca acum 
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac (trei ori patru toamne) bine 
caut mereu să fac şi tot nu mă are-n plac 
nimeni Doamne!...

- O, mereu de-aş fi-un pribeag toate-a vieţii toamne, 
ura tuturor o trag, mi-e de-ajuns că mă ai drag 
azi Tu Doamne!...

                de Traian Dorz

joi, 13 septembrie 2018

SFÂNTĂ CRUCE-A DOMNULUI !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

(versuri: Eliana Popa)
Sfântă Cruce-a Domnului
Pod spre Viață, omului
Peste lemnul tău a curs
Sfântul sânge-al lui Iisus
S-au jertfit pe lemnul tău
Plăcuții lui Dumnezeu !
Si-ai condus către izbândă
Împărați creștini în luptă !
Cruce armă preacurată
De la iad spre rai ne poartă,
Că-ți străluce in toți porii
Sângele răscumpărării !
Lângă tine-și află locul
Crinul și cu busuiocul,
La piciorul tău se-adună
Om și înger împreună !
Cruce Sfântă sărutată
Și de Maica Preacurată
Când în giulgiu i l-au pus
Pe Iubitu-i Fiu, Iisus !
Stai în casă de român,
Și la margine de drum
In Biserici să ții vie
Sfânta mea ORTODOXIE !

miercuri, 12 septembrie 2018

Inaltarea Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post. Este praznuită pe 14 septembrie. Sfânta şi cinstita Cruce pe care o sărbătorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost răstignit pentru mântuirea noastră. Precum se ştie, cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor.

Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli.

Mai întâi împăratul Constantin însuşi s-a creştinat, printr-un semn ceresc, ca şi Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului, şi anume prin arătarea, în amiaza zilei, pe cer, a semnului Sfintei Cruci, alcătuită din stele şi cu îndemnul din stele alcătuit: „Prin acest semn vei învinge!”.

Deci, văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul porunci meşterilor lui şi făcând cruce mare din aur şi din pietre scumpe, după chipul ce se arătase, porunci ca acest semn să meargă înaintea oştilor sale. Iar după ce a biruit oastea lui Maxenţiu, în anul 312, la Podul Milvius, pe Tibru, marele Constantin a intrat biruitor în Roma. În anul următor, el a dăruit libertate creştinilor prin edictul de la Mediolanum (Milano), din anul 313.


Un alt fapt de sporire a evlaviei către Sfânta Cruce, fără de asemănare, a fost descoperirea la Ierusalim, tot în acest timp, a lemnului Crucii, pe care a fost răstignit, pentru noi, Hristos Domnul. Se ştie că, ajuns singur stăpânitor peste toată împărăţia romanilor, marele Constantin a trimis pe maica sa, Sfânta Elena, în Ţara Sfântă, spre cercetarea şi înnoirea Sfintelor Locuri şi spre căutarea lemnului Crucii Domnului.

Deci, pe când se săpa pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, prin dumnezeiasca purtare de grijă s-au aflat, nu departe de Sfântul Mormânt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos şi cele două cruci pe care au pătimit tâlharii.

Şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Deci, neştiind împărăteasa şi întrebându-se care să fi fost Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă ce o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, iar celelalte cruci nu au arătat niciun semn de minune.

Şi s-a închinat împărăteasa Crucii lui Hristos şi a sărutat-o şi, împreună cu ea, tot poporul. Şi, neîncăpând tot poporul să se închine, s-a rugat mulţimea ca măcar să o vadă şi să fie binecuvântată. De aceea, s-a urcat atunci fericitul Macarie, episcopul Ierusalimului, pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului, pe care văzând-o poporul a început a striga: „Doamne, miluieşte!”.

Şi a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a întregii creştinătăţi şi, de atunci, a început a se prăznui în fiecare an Înălţarea Cinstitei Cruci, la 14 septembrie.

Alt fapt care a mărit cinstirea Sfintei Cruci a fost arătarea semnului Crucii Domnului pe cer la Ierusalim, pe vremea împăratului Constanţiu, fiul marelui Constantin (337-361), în Duminica Cincizecimii, la 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi. Şi a stat acest semn al Crucii, mai luminat decât soarele, deasupra muntelui Golgota şi tot poporul privea, minunându-se cu mare teamă.

De acest semn minunat a înştiinţat Sfântul Chiril, episcopul Ierusalimului, prin scrisoare, pe împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă, că era arian; iar Sozomen istoricul scrie că, din arătarea aceasta a Crucii pe cer, mulţi s-au încredinţat că Hristos este Mesia şi au venit la dreapta credinţă, văzând ei că aceasta nu este alcătuită de oameni, ci de Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer.



A sporit, în sfârşit, cinstirea Sfintei Cruci şi prin biruinţa ei asupra perşilor, pe vremea împărăţiei lui Heraclie (610-641). Perşii au cucerit Ierusalimul în anul 614 şi l-au jefuit, luând între alte odoare de preţ şi lemnul Sfintei Cruci şi ducându-l în capitala lor, la Ctesifon. Dar împăratul Heraclie a trecut la luptă şi a învins peste tot.

Perşii au fost siliţi să aducă înapoi, la Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost încredinţat, în anul 629, Sfântului Zaharia, patriarhul Ţării Sfinte. În anul 633, împăratul Heraclie a mutat cea mai mare parte din lemnul Crucii, de la Ierusalim, în capitala sa, Constantinopol.

Dar de atunci, la Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se prăznuieşte şi această biruinţă a Crucii Domnului asupra perşilor. În afară de acest praznic, Biserica Ortodoxă cinsteşte, de încă trei ori pe an, Sfânta Cruce: în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai şi la 1 august.

Din multă evlavie, lemnul Sfintei Cruci a fost împărţit în părticele mici şi trimis la diferite biserici. Dar, ca „putere a lui Dumnezeu”, Crucea Domnului rămâne una şi păstrează în lume taina şi lucrarea ei, vie şi întreagă.

Ea rămâne în veci cel mai sfânt Altar al celei mai înalte Jertfe: dumnezeiasca Jertfă a Răscumpărării lumii întregi şi a noastră, a tuturor, o dată pentru totdeauna. Acestei Cruci prin care se arată „puterea lui Dumnezeu” ne închinăm spunând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.

Înălţarea Sfintei Cruci,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Creştinii ortodocşi prăznuiesc, Înălţarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebrează găsirea crucii de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, şi înălţarea ei în timpul unei ceremonii solemne de către patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.Sărbătoarea marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cu 14 ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, luase ca pradă şi racla cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci.Prima celebrare solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale, pe Golgota, locul în care a fost îngropat Iisus, numită Biserica Sfântului Mormânt sau "Martyrium", iar mai târziu "Ad Crucem".
În această biserică a fost depusă spre păstrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfânta Elena. Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII - VIII, la evenimentul din 335 adăugându-se celebrarea momentului în care a fost redobândită relicva Sfintei Cruci, de către Heraclius, în anul 629.Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos.Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

De ce ortodocşii se închină icoanelor?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
 

                                                 Ce sunt icoanele? De unde vin icoanele?

Care sunt motivele pentru care ortodocşii cinstesc icoanele şi se închină în faţa lor? Icoanele sunt „chip cioplit”? Cu răbdare, vom găsi răspunsurile la toate aceste întrebări.

                                                                      Ce este icoana?

Cuvântul „icoană” vine din grecescul „εικον”, care se traduce prin „chip, reprezentare” a ceva. Astfel,  icoana este o reprezentare grafică a unui „prototip”, care poate fi o persoană, o faptă sau un adevăr,  ea nefiind nimic în sine, ci doar o metodă de relaţionare cu „prototipul”, asemenea unei fotografii care ne aduce aminte de o persoană, un loc sau o întâmplare. 

În ortodoxie (ca şi în catolicism), icoana este o reprezentare a unui personaj sfânt (Iisus Hristos,  Sfânta Treime,  Maica Domnului, îngeri sau diverşi sfinţi),  a unui eveniment important (sărbătoare) sau unui adevăr, principiu sau învăţături de credinţă. Totuşi, icoanele nu sunt fotografii sau picturi, care surprind doar imaginea de moment, ci forme de mărturisire teologică. De aceea, ele conţin foarte multe simboluri.

De remarcat că traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (iconografie) este „scrierea de imagini”, ceea ce înseamnă că icoanele sunt „Biblia neştiutorilor de carte”, adică o altă formă de exprimare a unor învăţături scrise în Biblie. Totodată, principiul iconografiei este foarte prezent şi în lumea modernă a calculatoarelor, fişierele sau programele fiind adeseori relaţionate prin „iconiţe”.

Dar cea mai vie icoană este omul, care este „chip al lui Dumnezeu”, menit să ajungă la „asemănarea cu Dumnezeu”.


                                                                      De unde vin icoanele?

Principiul iconografiei coboară în istorie până în vremea Vechiului Testament. Primul simbol iconografic îl găsim pe vremea lui Noe; este curcubeul pe care Dumnezeu îl rânduieşte ca „semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Facerea 9, 13). Apoi vom găsi şi alte simboluri iconografice: sângele de miel de pe casele evreilor care erau robi în Egipt, şarpele de aramă ridicat în pustie care prefigura jertfa lui Hristos, norul şi focul de deasupra tabernacolului, cei doi heruvimi din aur de pe capacul chivotului Legii, chipurile de heruvimi de pe ţesăturile din tabernacol, diadema sfinţeniei, etc.

Acelaşi principiu pătrunde şi în creştinism chiar din primul secol. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creştine, istoria bisericească menţionând că el pictează primele icoane creştine, cele ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Apoi, catacombele şi sarcofagele creştine sunt împodobite cu picturi iconografice.

Creştinismul însuşi avea, în sec. II, ca simbol, peştele, căci în greacă peşte=ihtis, care este monograma Crezului prescurtat „Iisus Hristos Theou Uios Sotir" (Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul).

Documente despre icoane se regăsesc la primii scriitori bisericeşti: Sfântul Tertulian şi Eusebiu de Cezareea, care susţine că a văzut cu proprii ochi icoane ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Petru şi Pavel.

Odată cu scoaterea creştinismului din ilegalitate, cultul icoanelor se va dezvolta atât de mult încât, la un moment dat, va stârni împotriviri iconoclaste.

Pentru a opri certurile şi tulburările pe tema icoanelor, Sinodul  al VII-lea ecumenic va definitiva învăţătura ortodoxă despre icoane, stabilind motivele pentru care ortodocşii se închină înaintea icoanelor.

Care sunt motivele pentru care ortodocşii cinstesc icoanele?

Sinodul al VII-lea ecumenic a proclamat principiul de bază pentru cultul icoanelor: „Icoanele să fie cinstite nu cu cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte”.

Totodată Sinodul rânduia ca „împreună cu imaginea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună şi cinstitele şi sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri".

Fundamentul acestor decizii a fost sintetizat definitiv de către Sf. Ioan Damaschinul,  cel care va pune punct confuziilor teologice privind icoanele,  acuzate de a fi idoli. „Icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite.” Principiul este asemănător cu funcţia pe care o are orice fotografie de astăzi: ea este cu atât mai preţioasă cu cât subiectul pe care îl reprezintă este mai preţios.

Icoanele sunt „chipuri cioplite”?

Marea confuzie în privinţa icoanelor, care se mai face şi astăzi de creştini insuficient documentaţi, pleacă de la Porunca a 2-a din Decalog, care interzice idolatria: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!”.

Piatra de poticnire în înţelegerea corectă a icoanelor este sintagma „chip cioplit”. Deşi porunca vorbeşte de chip şi asemănare (care se referă la funcţia iconografică),  porunca se referă nu la icoană ci la idol, definit prin „lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!”

Prin urmare, rolul Poruncii a 2-a este acela de a feri pe credincios de idolatrie, de confuzia între Creator şi creatură, între Dumnezeu şi lucrurile materiale, în final între realitatea existenţei divine şi închipuirile minţii umane („idol” vine din grecescul εíδωλο = imagine înşelătoare, vis).

Aşadar, trebuie făcută bine diferenţa între icoană (reprezentare a Divinităţii) şi idol (reprezentare a unei false divinităţi).

De altfel, dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu era nevăzut şi, prin urmare, nu putea fi reprezentat, prin Hristos Dumnezeu se face văzut, om asemenea nouă, ceea ce justifică teologic atât reprezentarea cât şi adorarea Sa, prin icoane. Sf. Ioan Evanghelistul exprimă biblic acest adevăr „Cuvântul (lui Dumnezeu) S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.”

La rândul său, Sfântul Pavel spune clar că prin Iisus Hristos, omul a văzut pe Dumnezeu în mod deplin căci „întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii”.

În concluzie, reprezentându-l iconografic pe Iisus Hristos, reprezentăm în realitate însăşi Divinitatea (este motivul pentru care în aura Mântuitorului apar simbolurile aseităţii divine, alfa şi omega, începutul şi sfârşitul).

Icoanele nu sunt idoli, pentru că Dumnezeu nu poate fi idol.

 PR. EUGEN TĂNĂSESCU

sursa
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/de-ce-ortodocsii-se-inchina-icoanelor

marți, 11 septembrie 2018

FÂNTÂNA VIEȚII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru

L-am sorbit pe Domnul nostru din Potirul Liturghiei
Și mi-a picurat în suflet untdelemnul bucuriei.
În străfunduri de ființă am simțit o prospețime
Ce-o aveau strămoșii noștri și creștinii din vechime..

Veselia primăverii, cu-al său verde ce încântă,
Fericirea ciocârliei ce în ceruri 'nalte cântă,
Bucuria unei mame când de prunc e mângâiată,
Toate-aceste minunate stări eu le-am simțit deodată!

Nu e loc de întristare în creștinul ce-L primește
În infima Picătură pe Acel ce mântuiește,
Căci Hristos, Fântâna vieții, are ape cristaline:
De vei înghiți Izvorul, fericit vei fi, creștine!

Dacă încă n-ai făcut-o, nu mai aștepta o clipă,
Căci Potirele sunt pline: du-te ca să sorbi în pripă!
Nu te mai scuza atâta că ai vrea, dar ești nevrednic,
Căci cu scuzele acestea o să mori ca un netrebnic!

Dacă ai făcut păcate, pune mâna și le plânge,
Spală-le întâi cu lacrimi, iar apoi cu Sfântul Sânge.
Lasă preotul să vadă care-ți este vrednicia
Și când la Potir te cheamă, mergi cu toată bucuria!
amin

Acatist pentru iertare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.

Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne curateste pacatele noastre. Stapane iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noaste, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruti, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi !Amin !

Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit ; nu te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau ; toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea in vecii vecilor.Amin !

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.

CREZUL
Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut ; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si de la Maria Fecioara si S-a facut Om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purecede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.
Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un Botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa fie. Amin.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Psalmul 50
Miluieste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit ; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi le-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului mei vei da bucuriesi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntrul ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele ; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Domane, buzele mele vei dechide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit ; inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavointa Ta, Sionului ; si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot ; atunci vor pune pe altarul tau vitei.

Prea Sfanta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu ma vezi cat ma mint atunci cand spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atata timp cat tin minte raul nu fac decat sa ma amagesc. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 2
Prea Sfanta Treime si mult dorita, in fiecare zi iti marturisesc cate am gresit, dar las nemarturisite greselile pe care nu le vad. Treime Sfanta primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate. Cu gura spun ca am iertat, dar sufletul isi aduce mereu aminte raul. Doamne, strig din toata fiinta mea : Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 2
In fata ta nu pot minti, Tu stii tot ce fac si ce inca nu am facut, de Tine nu ma pot ascunde. Treime Sfanta, Dumnezeul meu cel bun, ajuta-ma sa ma regasesc, caci de mine ma ascund mintindu-ma. Treime Sfanta, asculta rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la flori,
Treime Sfanta, cer iertare de la pomi,
Treime Sfanta, cer iertare de la iarba,
Treime Sfanta, cer iertare de la plante,
Treime Sfanta, cer iertare de la seminte si roade,
Treime Sfanta, cer iertare de la firul de nisip,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 3
In fata Ta, Dumnezeul meu in Treime Slavit, recunosc ca neiertarea de sine e cea mai grea, ca de nu voi intelege sa ma iert pe mine, cum voi putea ierta pe cei ce mi-au gresit si sa accept ca am fost iertat ?
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 3
De mici invatam lucruri neimportante, cum sa reusim in viata, cum sa devenim conducatori, cum sa ajungem primii. Asa ajungem primii in pacate. Cat de tarziu aflam ca Dumnezeu e iubire si iertare.
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare de la luna si stele,
Treime Sfanta, cer iertare de la vant,
Treime Sfanta, cer iertare de la foc si apa,
Treime Sfanta, cer iertare de la ploaie si ninsoare,
Treime Sfanta, cer iertare de la vai si izvoare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 4
Treime Sfanta, in acest ceas tarziu al vietii mele imi doresc sa aflu cu sufletul adevarul Tau. Pana acum am invatat adevarurile acestei lumi care sunt minciuna inaintea Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la mama,
Treime Sfanta, cer iertare de la tata,
Treime Sfanta, cer iertare de la frati,
Treime Sfanta, cer iertare de la nasi,
Treime Sfanta, cer iertare de la copii,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti oamenii de pe pamant.
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 5
Treime Sfanta, Tu m-ai invatat prin sfintii Tai ca a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum sa recunoastem cat de putin iubim. Cer ajutorul tau pentru toti oamenii de pe pamant si printre ei sa fiu si eu.

Icosul 5
Doamne, Tu stii ce imi doresc, dar nu ma por opri sa cer intelepciune pentru a vedea ce imi lipseste, pentru a intelege iertarea cea din adancul inimii si nu cea din minte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la animale,
Treime Sfanta, cer iertare de la pasari,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate vietatile pamantului,
Treime Sfanta, cer iertare de la bunele pierdute,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate relele nestiute,
Treime Sfanta, cer iertare de la toata Creatia Ta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 6
Atat de mult am gresit ca nu-mi pot socoti greselile, dar cu voia Ta, Treime Sfanta, in fiecare zi, in minte mi se vor dezvalui, voi cere iertare si voi ierta. Ajuta-ma prin Ingeri si Arhangheli sa am putere in rugaciunea de iertare.

Icosul 6
Sufletul mei iti canta Tie, se roaga, iti plange, caci ce e mai bun in viata mea decat vorbirea cu Tine ? Si in aceset clipe imi dau seama cat de frumoasa e Creatia Ta si cat ma iubesti pe mine "omul". Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce rau am vorbit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru ce am invatat gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am inteles gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea credinta,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea iubire,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 7
Treime Sfanta, iti multumesc pentru toate binecuvantarile si bucuriile din viata mea, pentru sanatate, pentru bunastare, dar Te rog sa ma ajuti sa inteleg mai mult si sa pot ierta ca sa fiu iertat. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 7
Viata mea a fost plina de urcusuri si de caderi, dar in fiecare clipa mi-ai trimis ajutor prin ai tai ingeri pazitori, arhangheli vindecatori, puterile ceresti, sfinti si sfinte, dar eu orb fiind nu i-am vazut, surd fiind nu i-am auzit si cu inima impietrita nu i-am simtit. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Ingeri,
Treime Sfanta, cer iertare de la Arhangheli,
Treime Sfanta, cer iertare de la Sfinti si Sfinte,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate Puterile Ceresti,
Treime Sfanta, cer iertare de la Heruvimi si Serafimi,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti Slujitorii Tai,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 8
Treime Sfanta, natura e supusa Tie, in afara de mine "omul" totul te asculta si lucreaza dupa legea ta. Eu ‘’omul’’ avand liberul arbitru ma pierd din neam in neam. Acum, in aceasta clipa, cu liberul meu arbitru, aleg sa te iubesc si sa-Ti slujesc. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 8
Treime Sfanta, iti multumesc pentru ca, desi gresesc in fiecare zi, Tu ai grija de mine si am aperi neincetat, calauzindu-mi pasii catre lumina. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Lumina,
Treime Sfanta, cer iertare de la Vointa,
Treime Sfanta, cer iertare de la Intuitie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Memorie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Credinta,
Treime Sfanta, cer iertare de la Bunastare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 9
Treime Sfanta, oricat de multa rugaciune Ti-as aduce nu-ti pot multumi pentru toate bucuriile din viata. Acum imi doresc sa iert si sa iubesc, iubindu-Te cu toata fiinta mea, voi iubi intreaga Creatia Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 9
Treime Sfanta, de-am intelege toti ca iubirea e raspunsul la tot, am iesi in lumina cu inimile pline de bucurie si am trai in armonie. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru vorbirea mea cea goala,
Treime Sfanta, cer iertare pentru nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am mintit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru suparare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am risipit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am lenevit,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 10
Treime Sfanta, in fiecare dimineata deschid ochii inimii spre Tine si Te rog sa ai grija de noi, sa calauzesti pasii nostrii pe drumul de lumina, ca sa ajungem toti la Tine. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 10
Treime Sfanta, avem nevoie in fiecare clipa in timpurile de acum sa intelegem iertarea, sa invatam stiinta Ta vazuta si nevazuta si cu intelepciune de la tine sa facem pamant Rai. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata neiubire,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata rautate,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata invidie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata gelozie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata suferinta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 11
Treime Sfanta, sper cu ajutorul tau sa iert tot ce m-a suparat, din adancul inimii sa scot tot ce-i intuneric si sa pun in loc iubire si lumina venite de la Tine. Lumina si iubirea ce mi Le-ai dat la inceput prin botez le-am pierdut pe drumul vietii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 11
Treime Sfanta, de as intelege mai bine iubirea de Dumnezeu as fi curat, nu as mai gresi si rataci prin viata. E de ajuns sa tin prima Ta lege caci in ea sunt cuprinse toate celelalte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, iert tot ce s-a gresit fata de mine,
Treime Sfanta, iert barbatii,
Treime Sfanta, iert femeile,
Treime Sfanta, iert copiii,
Treime Sfanta, iert prietenii si rudele,
Treime Sfanta, iert pe cunoscuti si necunoscuti,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 12
Treime Sfanta, Tu vi la fiecare din noi la timpul potrivit ca sa ne arati ca suntem intorsi cu spatele la Tine, noi crezand ca stam la picioarele Tale. Alunga ceata inimilor noastre si fa sa vedem unde ne aflam cu adevarat fiecare. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 12
Treime Sfanta, Tu ai creat Universul si tot ce misca, in toate e scanteua divina. Toata Creatia Ta te esculta, eu ‘’omul’’ nu. Oare ce-mi lipseste sa inteleg frumusetea iubirii Tale ?
Treime Sfanta, cer iertare de la Univers,
Treime Sfanta, cer iertare de la Pamant,
Treime Sfanta, cer iertare de la munti,
Treime Sfanta, cer iertare de la ape,
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare din adancul meu la toate,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 13
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

RUGACIUNE
Inima mea rosteste cuvinte mici si umile, cerand iertare de la toti din cer si de pe pamant, pentru greselile stiute si nestiute. Nu am scuze pentru cat am gresit, dar cu tot sufletul meu imi doresc sa iert si sa fiu ierat si sa nu mai gresesc, sa ma umplu de iubire pentru intreaga Ta zidire. Amin.

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Semnificatia pomenirilor din cadrul Sfintei Liturghii

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





Semnificatia pomenirilor si a rugaciunilor de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii

Rugaciunea liturgica, dupa continutul sau, poate sa fie doxologica, adica de lauda si preamarire a lui Dumnezeu, de multumire si de cerere. Desi exista o ierarhizare a lor, elementele lor caracteristice se intalnesc adesea in cuprinsul aceleiasi rugaciuni. Rugaciunea care insoteste cererile si ofrandele credinciosilor, prezentandu-le lui Hristos, si prin Hristos Tatalui din ceruri, ia forma rugaciunii de mijlocire.

In rugaciunea Bisericii se pot observa doua directii aparent contradictorii. Pe de-o parte, Biserica este intoarsa spre lumea intreaga, spre intreaga umanitate, chemand credinciosii la unitatea de iubire si credinta, ca sa se implineasca Biserica, Trupul tainic al Domnului. Pe de alta parte, Biserica se preocupa de trebuinta, nevoia si bucuria fiecaruia. Antinomia aceasta consta in aceea ca in crestinism ansamblul creatiei are aceeasi valoare ca si fiecare persoana in parte. "Daca implinirea persoanei este de a se tine in sobor cu totii, implinirea lumii este de a deveni viata fiecaruia, caruia Dumnezeu i-a daruit lumea ca viata".

Cererile credinciosilor si darurile aduse de ei sunt prezentate lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, prin pomenirea nominala a acestora, prin amintirea numelui lor de botez.

Sensul teologic al pomenirilor liturgice

Intrarea mare cu Sfintele Daruri este deschisa si incheiata de cuvintele de "comemorare": "Pe voi pe toti... sa va pomeneasca Domnul Dumnezeu ...". Ofranda credinciosilor este insotita de mijlocirea ca Dumnezeu sa-si aminteasca de noi.

a) Semnificatia memorialului liturgic

Pentru a intelege semnificatia memorialului liturgic vom aminti mai intai sensul memoriei (amintirii), ca dar tainic si specific omului, de a "reinvia trecutul" si de a pastra cunostintele despre acesta. Aceasta facultate a omului are nota sa de ambiguitate. Pe de o parte, ma face sa retraiesc real trecutul, iar pe de alta parte trecutul nu este reinviat fara intoarcere, aparand constiinta ca acest trecut este absent. De aici si tristetea care insoteste memorialul natural. In ultima analiza memoria este constiinta mortii. Prin aceasta omul cunoaste ca este muritor si poate sa inteleaga natura vietii celei noi data noua prin Hristos.

Dupa doctrina vetero-testamentara "amintirea lui Dumnezeu" insemneaza intoarcerea Lui spre lume, prin puterea Sa providentiala care mentine lumea si ii da viata. Se spune ca a trai inseamna a ramane in amintirea lui Dumnezeu si a muri inseamna a decadea din aceasta.
Darul amintirilor dat de Dumnezeu omului este energia care transforma iubirea in viata, in cunostinta, in comuniune si in unitate. Amintirea omului de Dumnezeu este iubirea sa ca raspuns celei dumnezeiesti, este intalnire si comuniune cu Dumnezeu. Omul singur, coroana creaturilor, pastreaza amintirea de Dumnezeu si prin cunoasterea vie a lui Dumnezeu el isi da seama ca lumea este a lui Dumnezeu, o primeste de la Dumnezeu si e chemat sa o ridice spre Dumnezeu.

Amintirea lui Dumnezeu fata de om este "Dar de viata", iar amintirea omului fata de Dumnezeu este primirea acestui dar al vietii si sporirea lui. Pacatul stramosesc consta in uitarea lui Dumnezeu. Omul si-a indreptat iubirea sa, amintirea sa si viata sa asupra altor lucruri, mai intai de toate asupra sa insusi. S-a departat de Dumnezeu si a incetat de a-L mai vedea. De aceea, mantuirea omului si a lumii, regenerarea vietii, consta in a restabili amintirea ca putere datatoare de viata. Daca omul a uitat de Dumnezeu, in schimb Dumnezeu n-a uitat pe om. Mantuitorul Hristos, prin Care s-a realizat mantuirea, este "intruparea in si pentru lume a amintirii lui Dumnezeu fata de om, a iubirii divine", cat si "manifestarea si actualizarea perfecta a amintirii omului fata de Dumnezeu".

Amintirea lui Hristos fata de noi, actualizata in noi prin amintirea noastra fata de El, constituie substanta credintei noastre si a vietii celei noi daruite noua. Dintru inceput credinta crestina a fost amintire si comemorare, insa o amintire restabilita, deosebita de memorialul naturii cazute cu iluzia "invierii trecutului". Acest memorial nou este recunoasterea plina de bucurie a lui Hristos cel inviat, dar si intalnirea si experienta vie a comuniunii cu El. Prin comemorarea trecutului Mantuitorului Hristos, noi recunoastem ca Cel comemorat este viu, ca El se salasluieste intru noi. "Nu poate exista recunostinta fara memorial (amintire), nici amintire fara cunoasterea celui comemorat".

Noi n-am trait in timpul vietii pamantesti a Mantuitorului, de aceea avem nevoie sa ne amintim de El, avem nevoie de comemorarea Lui. Prin memorialul liturgic noi nu comemoram trecutul, ci pe Hristos insusi. Intreg cultul ortodox este marcat de realismul liturgic. "Aceasta comemorare - spune parintele Alexandre Schmemann - devine intrarea noastra in biruinta Sa asupra timpului, asupra impartirii acestuia in "trecut", "prezent" si "viitor", intrare nu intr-o eternitate abstracta si statica, ci in "viata care da viata", unde totul este viu, unde totul traieste in amintirea datatoare de viata a lui Dumnezeu, unde totul este al nostru: "lumea, viata sau moartea, prezentul sau viitorul", totul este al nostru pentru ca noi suntem "ai lui Hristos si Hristos este al lui Dumnezeu" (I. Cor, 3, 22-23).

In cadrul Liturghiei, care este a Bisericii - Trupul tainic al Domnului, trebuie sa ne amintim de Hristos, recunoscand tot ce a facut pentru noi, in noi si cu noi, "aducandu-ne aminte asadar ... de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea cea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita iarasi venire". Prin Hristos noi comemoram trecutul si viitorul ca vii in noi, ca transformate in propria noastra viatapentru a o indumnezei.

Prin pomenirile facute la purtarea Sfintelor Daruri prin fata credinciosilor, dupa ce primirea si pregatirea lor s-a incheiat, noi aducem pe credinciosi si ofranda lor in amintirea vie a lui Hristos, a lui Dumnezeu fata de noi si a noastra fata de Dumnezeu. "Noi ne oferim unii pe altii lui Dumnezeu, in Hristos si prin acest act afirmam ca persoanele comemorate si oferite sunt vii, caci ele raman vii in amintirea lui Dumnezeu". Prin pomenire se realizeaza o reunire a celor pomeniti in amintirea lui Hristos, patrunzand in iubirea Sa care ne-a facut pe toti frati. Nu exista deosebiri intre cei vii si cei adormiti in Domnul, in cadrul memorialului liturgic. Dumnezeu, in a Carui amintire suntem uniti toti, "nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor" (Mt. 22, 32).

b) Pomenirea pe nume

Prin pomenirea pe nume a unei persoane noi ne amintim de aceasta, adica ne-o aducem in memorie, o facem sa fie vie in mintea si inima noastra si in rugaciunea noastra. Pomenirea pe nume este inceputul comuniunii cu persoana pomenita, ca o necesitate implicata in natura persoanei".

Numele primit la botez il face pe crestin constient de responsabilitatea sa ca persoana, marcand chipul lui Dumnezeu din el, refacut prin taina nasterii din nou. intre el si Dumnezeu se stabileste o relatie personala. Pastorul cel bun isi cheama oile Sale pe nume (In. 10, 3). Cei renascuti la viata in Hristos si urmatori ai Lui vor avea numele lor inscrise in ceruri, dupa cuvantul Mantuitorului (Le. 10, 20).

Dupa Sergiu Bulgakov, in numele fiecarui crestin se afla o intrupare existentiala a cuvantului, existand o legatura intre aceasta intrupare si intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, Izvorul cuvintelor in lume. "Omul primeste un nume si se intrupeaza intr-un nume dupa chipul si asemanarea intruparii dumnezeiesti si a numelui ce i se da ei".

Numele exprima existenta persoanei, nu insusiri abstracte ale acesteia, o existenta concreta si vie, "plina de energie iradianta". Acest sambure unic al existentei, cand este atins prin nume, pune in vibratie acea persoana si isi trimite energia ei, potentialul ei de iubire spre cel ce ii rosteste numele. Aceasta revarsare produce la randul sau o miscare de raspuns, creandu-se astfel comuniunea intre aceste persoane. "Numai o persoana constienta reactioneaza la numele ei rostit si reactioneaza pentru ca se aude vizata in unicitatea ei. Si numai o persoana care are un nume si deci poate primi un raspuns, se poate adresa pe nume unei alte persoane. Daca se intampla asa cu persoanele umane, spune in continuare Parintele Staniloae, aceasta inseamna ca ele sunt dupa chipul unei comuniuni de persoane supreme. De aceea cand ne adresam lui Dumnezeu cu un nume care nu se poate da decat Lui, El cu siguranta ca reactioneaza ca realitatea cea mai vie, iar noi, la randul nostru, reactionam la chemarea ce ne-o face El pe nume. Noi ne vorbim unul altuia pentru ca asa am fost facuti. Am fost facuti avand un nume prin care suntem siliti sa raspundem si sa ne chemam unii pe altii si sa fim chemati de Dumnezeu si sa-L chemam pe El si sa-I raspundem, intarind unicitatea noastra in comuniune". Iata de ce noi il chemam pe nume pe Hristos, aceasta invocare realizand o oarecare prezenta a Sa, prin puterea Numelui, deschisa spre comuniune, si ii prezentam si pe semenii nostrii, pomenindu-i pe nume, pentru ca ei sa devina nemuritori in amintirea lui Dumnezeu.

Sfanta Liturghie - cadru si mijloc de realizare a mijlocirii

Sfanta Liturghie este "cea mai mare rugaciune sau rugaciunea prin excelenta a Bisericii". Ea are in esenta ei un caracter eclesiologic, comunitar, iar nu unul individualist. In Liturghie se roaga toata comunitatea, nu numai cel care liturghiseste. Forma de rugaciune in dialog (ectenia), predominanta in Sfanta Liturghie, si folosirea pluralului la persoana intaia in aproape toate ecteniile si rugaciunile ei, exprima faptul ca savarsitorul vazut este adunarea eclesiala, Biserica lui Hristos. "Acest "noi" personifica subiectul multiplu si totusi unic, care se adreseaza Subiectului Unic si in acelasi timp Trinitar, pentru a se uni cu El".

Pietatea liturgica nu este individualista. Teologia Liturghiei nu prezinta raspunsul unor trebuinte spirituale ale unei oarecare persoane, la un moment dat, ci "pune in lumina tot ceea ce Biserica exprima in materie de credinta in continuumul sau in timp si spatiu, prin rugaciune".

Liturghia este rugaciunea intregii Biserici. "In Liturghie se gaseste in rugaciune Bisericavazuta si nevazuta a lui Hristos, toate membrele Trupului Sau tainic, care se roaga impreuna cu Capul lor, Hristos... pluralitatea este topita astfel in unitate, in unitatea duhului prin Iisus Hristos, in care, cu care si prin care se roaga Biserica".

Prin Sfanta Liturghie, in cadrul careia se savarseste Jertfa Legii celei noi, se implinesc rugaciunile de mijlocire ale Bisericii. "Este supremul mijloc de a implora si a indupleca pe Dumnezeu in favoarea noastra sau a mortilor nostri, pentru care aducem daruri la Liturghie".
Puterea si unitatea rugaciunilor noastre in cadrul Sfintei Liturghii sunt realizate de Mantuitorul Hristos, Mijlocitorul nostru la Tatal, dupa cuvantul Sau: "Orice veti cere de la Tatal in numele Meu, El va va da" (In. 16, 23). La Sfanta Liturghie - spune Sfantul Nicolae Cabasila - "trebuie sa ingenunchem inaintea preotului si sa-l rugam sa ne pomeneasca in rugaciunile Jertfei. Caci nu exista o alta forma de rugaciune care sa poata atat de mult si care sa ne dea nadejdi mai tari ca aceea adusa prin aceasta infricosata Jertfa, care a curatit fara nici o pata pacatele si faradelegile lumii".

Rugaciunile si cererile credinciosilor, animate si conduse de preot, si unite cu ale acestuia, se unesc cu rugaciunile lui Hristos, infinit superioare si bineprimite la Tatal. Preotul este, ca rugator, cel care aduce rugaciunile si darurile credinciosilor catre Dumnezeu, dar si organ vazut al lucrarilor sfintitoare, iconom al Tainelor lui Dumnezeu (Cf. I Cor. 4, 1) si cel prin care se transmit binecuvantarile lui Dumnezeu catre credinciosi, ca organ vazut al Arhiereului Hristos. "insusi Hristos se roaga in preot pentru credinciosi, se adreseaza lor, aduna rugaciunile si darurile poporului, unindu-le cu ale Sale. Hristos invata, prin preot, in Evanghelie, preface darurile credinciosilor in Trupul si Sangele Sau, ii uneste pe credniciosi cu Sine in Sfanta impartasanie pentru a-i prezenta ca fii plini de Duhul Sfant, Tatalui. Daca n-ar avea preotul acest rol de mijlocitor, n-ar fi prezent nici Hristos cu rolul Sau de Mijlocitor intre ei si Tatal".

Preotul nu se interpune intre credinciosi si Hristos. Hristos lucreaza in preot, dar este deosebit de preot. Credinciosii prezinta prin preot rugaciunile si jertfele lor in mod direct lui Hristos. "Totusi preotul constient de smerenia lui, constient de calitatea lui de om - spune Parintele Staniloae - se roaga in acelasi timp lui Hristos si-I aduce rugaciunile si jertfele credinciosilor ca unei alte Persoane- Si amandoua aceste lucruri sunt adevarate: in preot lucreaza Hristos, dar lucreaza ca persoana deosebita de preot".

Mijlocirea savarsita prin slujitorii Bisericii implica insa si o dimensiune subiectiva. "Mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov 5, 16) daca cererile credinciosilor sunt prezentate lui Dumnezeu de un pazitor al poruncilor, acesta avand indrazneala catre Dumnezeu. Dar si cel care are trebuinta de "rugaciunea dreptului" o face pe aceasta lucratoare "daca uraste cu adevarat raul" si o intraripeaza prin propriile sale virtuti.

Ofranda si pomenire in cadrul Proscomidiei

Omul a simtit dintotdeauna nevoia, cand se adresa lui Dumnezeu, de a-I aduce din prinosul iubirii sale jertfa ce era mai de pret in viata sa, ca un semn al setei sale dupa Dumnezeu, cum exclama psalmistul: "insetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel viu" (Ps. 41, 2). Jertfele Vechiului Testament au fost insa inlocuite de jertfa mantuitoare a lui Hristos. Viata divina a devenit astfel hrana noastra, viata noastra, implinindu-se sacramental in Sfanta Euharistie, Taina si Jertfa.

Pomenirile si mijlocirile sunt insotite la Sfanta Liturghie de darurile noastre aduse ca ofranda. in perioada primara a Bisericii se constata o participare a tuturor credniciosilor la ofranda euharistica. Fiecare credincios venea la biserica cu darul sau de paine si vin, pe care il primeau diaconii, impreuna cu listele de nume pentru pomenire. Ofranda credinciosilor adusa la altar, prin pregatirea darurilor de jertfa la Proscomidie si pomenirea numelor acestora, intra in ofranda Bisericii, pe care o va asuma Hristos, devenind si noi ofranda Sa. Dupa punerea darurilor pe Sfantul Jertfelnic, prin rugaciunea Sfintei Jertfe, ofranda noastra inclusa in ofranda lui Hristos va fi prezentata de Acesta Tatalui, in altarul cel mai presus de ceruri.
Sensul teologic al Proscomidiei. Cand asezam agnetul pe sfantul disc, noi stim deja ca aceasta paine, predestinata a deveni Trupul lui Hristos, ca toate lucrurile din lume a fost sfintita prin intruparea Fiului lui Dumnezeu- in Hristos s-a restabilit pentru lume posibilitatea de a deveni jertfa lui Dumnezeu, iar pentru om de a o putea oferi. "Noi stim ca in Hristos, hrana noastra pamanteasca, care se transforma in trupul si sangele nostru, in viata noastra, in noi insine, devine aceea pentru care a fost creata: comuniune cu viata divina, prin care cel supus mortii imbraca nemurirea si viata triumfa asupra mortii".

- Sensul pregatirii darurilor inainte de Liturghie este de a raporta painea si vinul, ofranda noastra, adica pe noi insine si toata viata noastra, Jertfei lui Hristos. Proscomidia, ca proaducere, are deci un caracter sacrificial (de jertfa). Sunt pregatite materiile de jertfa, painea si vinul, ca o prefigurare a jertfei lui Hristos. Membrii Bisericii sunt adunati imprejurul Mielului sub forma particelelor pe sfantul disc, fiind inclusi in jertfa Acestuia.

- Materia de jertfa. Painea este hrana de baza a omului, data de Dumnezeu pentru intretinerea vietii noastre in trup. Ea este adusa ca ofranda sub forma de prescura, care inseamna aducere, o aducere a noastra lui Dumnezeu. Painea o avem insa tot de la Dumnezeu, ea fiind si o aducere a Fiului Sau, de aceea este pecetluita cu semnul Sfintei Cruci si cu inscriptia IS, HS, NI, KA. - ceea ce inseamna Iisus Hristos invinge.

Adusa ca ofranda lui Dumnezeu, painea concentreaza in sine tot efortul si toata dragostea noastra, reprezentandu-ne pe noi si simbolizand in modul cel mai potrivit viata trupeasca a omului. Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului, faina din care se face prescura este simbolul trupului, aluatul - simbolul sufletului, sarea - simbolul mintii si al invataturii cuvantului, iar apa - simbolul Sfantului Duh si al Botezului. Particelele de paine, asezate pe sfantul disc pentru cei vii si pentru cei morti, ii reprezinta pe acestia alaturi de Hristos.

- Sensul comemorarii la Proscomidie. inca de la Proscomidie exista o anumita prezenta a lui Hristos, o pro-prezenta, o prezenta "mai putin accentuata", care se realizeaza nu numai prin invocarea Sfantului Sau Nume, in rugaciuni, ci mai ales prin Sfantul Agnet, care se va transforma in Sfantul Sau Trup. Langa Hristos, a Carui prezenta va spori pe tot parcursul Sfintei Liturghii, pana la prezenta Sa in Sfanta impartasanie, sunt prezenti prin miride atat Maica Domnului si Sfintii, cat si cei vii si cei adormiti in Domnul, a caror pomenire s-a facut. Miridele pentru Maica Domnului si Sfinti au forma de triunghi. "Fapturile constiente, avand o baza in creatia generala, se inalta cu mintea, cu varful subtiat al persoanei lor spre Dumnezeu".

Pomenirile prin miride au caracterul unor acte de multumire, dar si de mijlocire, "pentru iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor". Prin pomenirea Sfintilor prin miride, Biserica multumeste lui Dumnezeu pentru toti cei care alcatuiesc "Biserica celor intai nascuti care sunt inscrisi in ceruri" (Evr. 12, 23). Aflandu-se in jurul slavei dumnezeiesti, sfintii ne a-juta prin mijlocirile lor sa ne unim cu Hristos si sa ne sfintim prin El.

Un loc aparte in aceasta mijlocire il are Maica Domnului, a carei mi-rida, mai mare decat toate celelalte, se aseaza in dreapta Agnetului. Agnetul neprefacut in Trupul lui Hristos este inca jertfa comunitatii. De aceea, Maica Domnului careia i se acorda o cinstire deosebita de a sfintilor, este chemata sa mijloceasca primirea acestei jertfe in "jertfelnicul cel mai presus de ceruri", inaltimea spirituala din fata Tatalui, unde Hristos ramane permanent, prefacand in Trupul Sau si jertfa comunitatii.
Alaturi de Maica Domnului si de sfinti, adica de cei desavarsiti, Biserica pomeneste si pe cei vii, care alearga sa ia "cununa nestricacioasa" (I Cor. 1, 25) si pe toti cei "din veac adormiti intru dreapta credinta".

Sensul fundamental al pomenirilor la Proscomidie nu este individualist, ca o rugaciune pentru nevoile unei persoane, ci tine de caracterul sau sacri-ficial. Toti cei pomeniti impreuna si fiecare in parte sunt cuprinsi in jertfa lui Hristos. Cand scoatem o particica din prescura, pronuntand un nume, ri-o facem simplu pentru binele celui pomenit sau pentru soarta celui plecat din lumea aceasta. Noi oferim aceasta persoana si o incredintam lui Dumnezeu ca "jertfa vie si bineplacuta", pentru a o face partasa vietii vesnice a imparatiei Cerurilor, spre a dobandi iertarea pacatelor si a harului divinsfintitor.

Proscomidia are si un sens mistic si eclesiologic. Pe sfantul disc avem reunita toata Biserica, cea din ceruri, Biserica biruitoare, si cea de pe pamant, Biserica luptatoare. Faramiturile de paine scoase pentru fiecare persoana pomenita reprezinta distinct pe fiecare, dar ii si apropie de Hristos si intre ei, avand aceeasi fire umana. "De aceea, spune parintele Staniloae, cu particelele care reprezinta persoane nu ne impartasim, nu numai pentru ca nu ele sunt izvorul vietii noastre, ci si pentru ca voim sa afirmam existenta lor neconfundata, ba chiar vesnica". Prin Sfanta impartasanie noi ne unim cu Hristos, dar ramanem distincti langa El, prin miridele care ne reprezinta.

Reprezentarea prin miride a celor pomeniti constituie si o daruire Iui Hristos, a noastra si a celor dragi ai nostri, pentru a-i avea in veci, dupa cum ne indeamna ectenia: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Prin pomenirea celor adormiti se realizeaza cea mai eficienta mijlocire pentru ei, prin rugaciunile Maicii Domnului si ale sfintilor, mijlocire numita comuniunea sfintilor. Dar, in acelasi timp prezentandu-i lui Hristos, El insusi pomenindu-i, ii apropie de Sine si de noi.

b) Implinirea comuniunii in cadrul Sfintei Liturghii

Comuniunea noastra deplina cu Hristos se realizeaza in cadrul Sfintei Liturghii, cand darurile noastre sunt transformate in insusi Trupul si Sangele lui Hristos, noi insine fiind ridicati si oferiti ca ofranda si dar Tatalui, in altarul cel mai presus de ceruri.

Sfantul Trup se frange pentru impartasire, iar miridele vor fi puse in Sfantul Sange din potir dupa impartasirea credinciosilor, rostindu-se pentru cele ale viilor si mortilor aceasta rugaciune: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai".

In Sfantul Sange se realizeaza o solidaritate intre Maica Domnului si sfinti si intre acestia si credinciosi, vii sau morti, pomeniti "cei dintai ru-gandu-se pentru cei din urma si infaptuindu-se prin aceasta un fel de unire cu cei din urma in Sangele lui Hristos. Chiar daca cei din urma nu se impartasesc, au si ei un folos din jertfa Domnului, nu numai prin rugaciunea preotului si a celor ce au dat pomelnice pentru ei, adica pentru rugaciunile Bisericii, ci si prin rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu si ale sfintilor". "Sangele este principiul de viata al organismului. Sangele lui Hristos, in care este si puterea Duhului Sfant, e cu atat mai mult principiul vietii unitare a tuturor celor ce se introduc prin particelele lor in el. Ei nu sunt primiti ca persoane concrete in Sangele Domnului, cum sunt cei ce se impartasesc, dar sunt primite numele lor in el, unite cu particelele care-i reprezinta".



c) Rugaciunile de mijlocire si ecteniile speciale

Pomenirile nominale facute la Proscomidie, care insotesc ofranda credinciosilor, dupa Liturghierul romanesc, sunt pregatite prin doua rugaciuni de mijlocire generala, una pentru cei vii si una pentru cei adormiti in Domnul.

Rugaciunea pentru cei vii, imprumutata din ectenia de la Litie, incepe cu o formula de mijlocire pentru "iertarea pacatelor tuturor fratilor celor intru Hristos", insumand apoi o seama de nevoi obstesti si trebuinte ale diferitelor categorii de credinciosi: calatori, bolnavi, ostenitori etc, toate acestea exprimand scopul pomenirilor.

Rugaciunea pentru cei adormiti, inspirata din canonul mortilor, din zilele de pomenire generala a acestora, mijloceste "pentru pomenirea si iertarea pacatelor tuturor celor din veac adormiti intru dreapta credinta". Acestia sunt prezentati pe categorii, intr-o anumita ordine, pornind de la cei de o rudenie si cei de o semintie cu noi, la ctitorii, miluitorii, facatorii de bine, slujitorii si ostenitorii sfantului locas, la ierarhia bisericeasca si cei randuiti sa conduca, adormiti in Domnul. Sunt amintiti apoi cei care s-au savarsit prin tot felul de morti napraznice, "pe toata varsta" si cei care n-au fost pomeniti "din nestiinta sau din uitare, sau din pricina multimii numelor". Pomenirea nominala a celor adormiti este incheiata cu o formula de mijlocire pentru toti credinciosii care au avut un sfarsit crestinesc si pe care clipa mortii i-a gasit pregatiti, prin impartasirea cu Hristos: "pe toti, care intru nadejdea invierii si a vietii de veci, cu impartasirea Ta au adormit, dreptmaritori parinti si frati ai nostri, Iubitorule de oameni, Doamne".

In cadrul Sfintei Liturghii, mijlocirea Bisericii inceputa la Proscomidie se va finaliza prin Sfanta Jertfa- Prin ecteniile ei speciale, care sunt rugaciuni in dialog, Biserica continua sa exprime mai detaliat scopul sau finalitatea ia care trebuie sa ajunga ofranda care insoteste cererile noastre. Prezenti prin darul nostru in ofranda lui Hristos si reprezentati fiind alaturi de El prin particelele scoase pentru noi, punem inaintea Mantuitorului si toate nevoile noastre. Pentru a exprima insa preocuparea sa plenara fata de comunitate, dar si fata de persoana, Biserica are randuite si cereri speciale pentru "felurite trebuinte ale vietii omului", care sunt randuite dupa structura Sfintei Liturghii si se gasesc la sfarsitul Liturghierului. Pentru fiecare trebuinta deosebita (de ex. la vreme de seceta, de necontenire a ploilor, pentru calatori, bolnavi etc.) avem o rugaciune care se va rosti la pomenirile de la Proscomidie, formule de ectenii pentru ectenia mare si ectenia intreita, Apostol si Evanghelie si in unele cazuri si o rugaciune care se va citi la incheierea Liturghiei.

Biserica incheie si incununeaza cererea sa cu rugaciunea de mijlocire generala din cadrul anaforalei numita rugaciunea dipticelor. Liturghia Sfantului Vasile cel Mare ne ofera una dintre cele mai frumoase capodopere ale literaturii crestine, rugaciunea de mijlocire generala.

In concluzie, am putea spune ca toate aceste rugaciuni si acte liturgice exprima lucrarea tainica a Sfintei Liturghii ca ofranda vesnica a lui Hristos, Care s-a dat si se da pentru noi jertfindu-ne Tatalui si ridicand viata noastra spre masa imparatiei lui Dumnezeu. Sfanta Liturghie, Taina mijlocirii si a comuniunii cu Hristos, este cu adevarat "sansa vietii noastre".

Pr. Prof. Dr. Liviu Streza