"Doamne, bine este sa fim noi aici" (Matei 17, 4)
In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine - Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.
Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo
pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava
Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli
vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si
puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il
socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -, cel mai
mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.
Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul
Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca
marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu
adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita
niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii
pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.
Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti
Evanghelisti - "Matei, Marcu si Luca - faptele s-au petrecut asa: Iisus
venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le
vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il
asteptau in Ierusalim.
Ajungand in dreptul muntelui Tabor,
a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine
numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan - ucenicii cei mai de
nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani.
Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei
trei urca pe munte, ca sa se roage.
Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn
tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a
facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera
albe ca zapada - cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si
mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus
despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai
Vechiului Testament, Moise si Ilie.
Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce
vedea, Petru a zis catre Iisus: "Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca
voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui
Ilie una" (Matei 17, 4) - nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru
inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii
unei noi surprize - un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor
aud deodata un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care
am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii
au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis:
"Sculati-va, si nu va temeti" (Matei 17, 7). Cand au ridicat ochii, nu
mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui
nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este
infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a
Mantuitorului.
Dar ne putem intreba:
- Ce inteles are acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi?
- Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua, celor de astazi, prin acest eveniment?
De la inceput trebuie sa spunem ca Praznicul de astazi este mai intai de toate Praznicul luminii.
Lumina e Fata Domnului Iisus - luminand ca lumina
soarelui; lumina sunt vesmintele Lui - ca stralucirea orbitoare a
zapezii; lumina e insusi norul care-i invaluie pe toti - o lumina atat
de neobisnuita, ca-i umple de fiori de spaima pe Apostoli, incat, de
frica, ei cad cu fata la pamant.
Ce fel de lumina este aceasta? Lumina obisnuita,
fizica? Sfantul Grigorie Palama si alti Sfinti Parinti ai Bisericii ne
spun ca aceasta lumina este lumina cea neapropiata in care locuieste
Dumnezeu. Este lumina in care Se imbraca El ca intr-un vesmant. Este
lumina dragostei ceresti, este lumina slavei dumnezeiesti. Aceasta
lumina a Schimbarii la Fata a Mantuitorului ii venea Lui nu dinafara, ci
din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit aceasta lumina in El insusi,
dar, din iubire pentru noi, in timpul vietii Sale pamantesti Mantuitorul
isi ascunde firea dumnezeiasca sub valul unui trup omenesc obisnuit. El
o impiedica inadins sa se reverse in afara, pentru ca o astfel de
lumina neintrerupta, care facea sa straluceasca fata si intreaga
Persoana a Mantuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Sai si ei nu s-ar
fi putut apropia de El.
La Schimbarea la Fata
insa, Mantuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiesti sa se
reverse in toata stralucirea ei asupra Persoanei Sale. Inca o data
trebuie spus ca lumina Mantuitorului de pe Tabor nu era o lumina de
imprumut, venind din afara ci, dimpotriva, era o izbucnire ca de fulger
din acea nemasurata dumnezeire pe care Mantuitorul o poseda integral si o
tinea ascunsa. Acea minunata lumina facu pe Sfantul Apostol Petru sa
spuna: "Doamne, bine este noua sa fim aici".
Pentru asemenea motive Schimbarea la Fata este
considerata de crestinatate ca Praznicul luminii dumnezeiesti, revarsata
in mod vizibil asupra lumii noastre pamantesti.
Ne intrebam iarasi: De ce aceasta manifestare din partea Mantuitorului?
Fireste, nu putem sti totul, dar din Sfintele Evanghelii aflam ca Schimbarea la Fata,
ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea si Moartea Mantuitorului
pe Golgota. Stiind Domnul cele ce aveau sa se intample in Ghetsimani si
pe Golgota si cunoscand omeneasca slabiciune, El le oferea acum celor
trei Apostoli, si prin ei, celorlalti, dovada clara ca El nu era numai
om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat.
Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea
sa le arate ca moartea Sa pe Cruce nu avea sa fie un final tragic, ci o
cale spre inviere, ca Patima Lui era de fapt o Patima de buna voie si
liber consimtita, din iubire pentru mantuirea oamenilor.
Stralucirea Fetei Mantuitorului era astfel supremul
punct de sprijin necesar pentru a depasi marea incercare ce avea sa vina
asupra Apostolilor. De fapt, de stralucirea acestui chip al
Mantuitorului isi va aminti Petru dupa lepadarea de Hristos si va plange
cu amar. De stralucirea acestui chip isi va fi adus aminte si Apostolul
Ioan in credinciosia si statornicia lui neabatuta, cand I-a urmat lui
Hristos pana la picioarele Crucii.
Lumina fetei Domnului aratata pe Tabor este o
prevestire a chipului de fulger al Mantuitorului, inviat si preamarit -
chip care avea sa-l cucereasca si pe Pavel cand se afla pe drumul
Damascului, transformandu-l total, din cumplit prigonitor, in cel mai
renumit Apostol.
In sfarsit, chipul ce a stralucit pe Tabor este o
prefigurare a chipului cu care vom invia noi insine in ziua invierii de
obste, pe chipul Mantuitorului aveau sa se indragosteasca de-a lungul
istoriei toti purtatorii de Dumnezeu, parinti si frati din lume si din
manastiri.
O ultima intrebare: Ce doreste Mantuitorul oare sa ne spuna celor de azi prin Schimbarea Lui la Fata?
In Scriptura, intervalul de timp de la invierea
Mantuitorului si pana la Venirea din nou a Domnului in slava, la
sfarsitul istoriei, este exact intervalul de timp in care traim noi, si
este prezentat ca o perioada de transformare, de necontenita innoire a
omului, a vietii si a lumii, prin slujirea dragostei fara margini intre
oameni si prin energiile Duhului datator-de-viata.
In toata aceasta perioada, Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu cel inviat si preamarit, in numele Dumnezeirii intregi lucreaza
necontenit in oameni si in lume, respectand dumnezeieste toata
libertatea fapturilor Sale. Prin forta energiilor Duhului Sau, Iisus
Hristos cel inviat si de-a pururea viu iradiaza necontenit pretutindeni,
strabate, purifica si transforma, pe nesimtite parca, oameni si
lucruri, tot ce exista, toata creatia Lui.
El vrea sa fie impreuna cu noi, prezent si activ in
toate: "Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului"
(Matei 28, 20) - ne asigura El si adauga: "Unde sunt doi sau trei,
adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
Pentru El nu sunt porti inchise. Hristos poate
patrunde peste tot, deci si in noi. Dar pentru ca respecta libertatea
fiecaruia, asteapta ca noi insine sa ne limpezim si sa-I facem loc in
viata noastra, in familia noastra, in societatea noastra.
Praznicul de astazi tocmai la aceasta ne cheama pe
fiecare dintre noi: la o schimbare launtrica, la limpezire, la
iluminare,la conformarea vietii noastre la voia cea sfanta a lui
Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele si fericirea noastra, a tuturor
oamenilor.
Insusi cuvantul dumnezeiesc, care a rasunat astazi pe
Tabor, la aceasta ne cheama, zicand: "Acesta este Fiul meu Cel iubit...
pe Acesta sa-L ascultati" (Matei 17, 5). E ca si cum Dumnezeu-Tatal
ne-ar zice: "Schimbati-va la fata din adanc, toti si toate, dupa
exemplul Fiului Meu. Fiti blanzi si smeriti cu inima, ca El. Fiti
ingaduitori unii cu altii, nu va urati si nu va dispretuiti unii pe
altii, ci traiti in pace, in buna intelegere si in dragoste unii cu
altii, ca niste frati buni, ca niste adevarati copii ai Mei, va zic Eu,
Tatal vostru. Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va cu fapta si cu
adevarul, asa cum v-a invatat El, spre binele si fericirea voastra".
Ascultandu-L pe El si Implinindu-I porunca dragostei,
va straluci si peste noi lumina cea pururea fiitoare a Fetei Lui. Sa nu
uitam, frati crestini, ca Schimbarea la Fata
a Mantuitorului incepe pe cand El se ruga. Si schimbarea noastra
launtrica trebuie sa inceapa tot cu rugaciunea, cu ajutorul harului
dumnezeiesc, pentru ca singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne
putem schimba.
De aceea, sa nu incetam a ne ruga lui Dumnezeu,
Maicii Domnului si tuturor Puterilor ceresti, sa ne lumineze mintea,
inima si viata cu lumina adevarului si a dragostei Dumnezeului nostru,
ca sa putem birui si schimba tot ce-i rau in noi si in viata noastra de
oameni, ca si in noi sa straluceasca lumina cea mai presus de orice
lumina a faptelor bune, spre binele si spre bucuria semenilor nostri si
spre slava Dumnezeului nostru. Amin!
Parintele Sofian Boghiu
Poza facută In biserica de pe Muntele Tabor
Parintele Sofian Boghiu
Poza facută In biserica de pe Muntele Tabor
