Pagini

vineri, 15 iunie 2018

PRIVESC ICOANA TA..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru 

Privesc icoana Ta, Iisuse,
Și ochii mi se umezesc..
În fața Ta, ca totdeauna,
Păcatele mi le-amintesc..

Tu nu Te-ncrunți deloc spre mine,
Ci dimpotrivă, îmi zâmbești..
Dar tocmai asta mă doboară:
Că eu greșesc, iar Tu.. iubești..

În suflet nu simt pic de frică,
Văzându-Ți chipul cel smerit,
Ci doar mă biciuie-ntrebarea:
De ce, Iisuse, Ți-am greșit?..

Ba chiar de multe ori îmi pare
Că-n loc să mă privești urât,
Tu Însuți îmi șoptești cu milă
Să nu mă mai acuz atât..

Iubire, Tu ești doar Iubire
Și Foc ce arde-atât de blând..
Îl plâng pe cel ce nu Te știe,
Căci nu Te-a căutat nicicând..

Privesc icoana Ta, Iisuse,
Și-n lacrimi sufletul mi-l cert,
Dar Tu-mi șoptești cu bunătate:
"De-acum nu mai greși, te iert"!



O EXPLICAȚIE NECESARĂ..

Nu cumva să credeți că rugându-vă, nu mai aveți nevoie de spovedanie la preot! Nici pomeneală! Ultimul vers al poeziei "Privesc icoana Ta", nu asta insinuează, că ne-a iertat Domnul fără spovedanie, ci vrea să arate doar efectul mângâietor al rugăciunii în sufletul rugătorului.. Ați înțeles? De fapt, așa ar trebui să ne și prezentăm la Sfânta Spovedanie, sub epitrahil: după ce ne-am rugat îndelung, după ce am plâns pentru că L-am supărat pe Domnul, și după ce am simțit în suflet bunătatea și iertarea Lui! Pocăința este o mare taină: ea începe acasă, în "cămara" noastră de rugăciune, și se împlinește desăvârșit sub epitrahil. Abia atunci când preotul spune deasupra capetelor noastre "TE IERT ȘI TE DEZLEG", abia ATUNCI avem confirmarea iertării păcatelor noastre și ștergerea lor din zapisele demonilor!
Ne-am înțeles?
Domnul să vă mântuiască pe toți!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)