Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa
Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia?
Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină.
Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii.
Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.
Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit niciunul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns.
La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre.
Extras din interviul cu Părintele Părinte Iustin in aprilie 2007 si preluat din revista Credinta Ortodoxă
Mănăstirea Sfântul Neothitos,Cipru