Pagini

duminică, 25 septembrie 2016

DESPĂTIMIRE

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


de Preot Sorin Croitoru 

Numai când mori de sete, îl crezi pe însetat,
Numai când mori de foame, îl crezi pe cel flămând,
Numai când ești bolnav pe patul de spital,
Văzând alți suferinzi, îi porți cu tine-'n gând..

Când roata ți se-'nvârte și te trezești lipsit,
Iar ca să-ți cumperi haine, tu intri-'n datorii,
Abia atunci ți-e milă de omul cel sărac,
Ce n-are nici o pâine pe masă la copii!

Când ispitit de șarpe, tu cazi în greu păcat,
Te vezi golit de Har și plângi după Hristos,
Începi să înțelegi natura omenească,
Și-abia atunci ți-e milă de omul păcătos..

Da, toți iubim succesul, puterea și virtutea:
Atunci când le avem, ne credem dumnezei..
Dar Dumnezeu nu vrea să-i imităm pe demoni,
Căci de-i vom imita, noi vom cădea ca ei!

De-aceea, dragi prieteni, mergând spre mântuire,
Pe drumurile vieții se-'nvârte roata des.
Se cade în păcate, în boli și sărăcie,
Smerenia e fructul ce-apoi va fi cules..

Prin multă nevoință, cu multe lacrimi curse
La ceasuri de durere, necazuri și nevoi,
Vom înmuia granitul, vom îndoi oțelul,
Vom sfărâma mândria și idolul din noi!

E luptă viața asta, nu-i plajă la ocean!
Pământul de pe inimi e plin de buruieni,
De n-om lupta eroic, de nu ne-om osteni,
În veci nu vom scăpa de diavolii vicleni!

O, Doamne, dă-mi tărie în tot ce spun sau scriu,
Amestecă-al Tău Har cu-al meu tăios cuvânt,
Căci vreau ca frații mei din somn să se trezească,
Și treji să își aștepte odihna din mormânt!

Nu vreau să scriu ce place creștinilor de-acum,
Ce cred că viața asta e-adevăratul Rai..
Eu vreau să îi conving că-'n Cerurile Tale,
Pe cei ce s-au sfințit, IN VECI TU VREI SĂ-I AI!
amin