”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
In fiecare an, pe data de 25 martie, crestinii ortodocsi praznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sarbatori ale Bisericii. Icoana care infatiseaza acest eveniment ocupa un loc vizibil in pictura murala a naosului.
In bisericile mai vechi, cum sunt biserica , din Boetia, si Daphni, de langa Atena - ambele din secolul al XI-lea - Buna Vestire este zugravita intr-una din trompele de colt de sub cupola centrala (in nord-est). In bisericile de data mai tarzie, in care cupola centrala se sprijina pe coloane, Buna Vestire este pictata pe suprafata peretelui de deasupra coloanelor dinspre rasarit: Sfantul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Cand nu exista astfel de coloane, ca in basilicile fara cupola, Buna Vestire este zugravita in acelasi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.
Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe istorisirea evanghelica, preluata de iconografia Bisericii Ortodoxe. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei". Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: "Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Si ingerul i-a zis: "Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit ". Si a zis Maria catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta". Si a zis Maria: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !" Si ingerul a plecat de la ea" (Lc. 1,26-38).
In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel:
In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. (In unele icoane grecesti moderne, in loc de toiag tine un crin in mana stanga. Aceasta este o inovatie apuseana sentimen ta lista, care a fost adoptata de iconarii ortodocsi modernisti.) Gavriil poarta tunica si himation. Este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte. Expresia chipului este solemna, barbateasca, dar smerita. Uneori, o aripa se afla inca in aer, cealalta, lasata in jos.
Fecioara Maria sta in picioare in fata unui scaun inalt, alteori asezata pe el. Poarta vesminte lungi care ii lasa doar fata descoperita, gatul si mainile. Chipul si atitudinea ei exprima modestie, prudenta si smerenie. Sta cu capul inclinat in directia ingerului. Cu mana dreapta face un gest de consimtire, in timp ce cu stanga tine un fus sau o batista. Privirea, atitudinea si gestul ei exprima cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia dupa Luca: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau".
In fundal sunt cladiri a caror forma eleganta sporeste frumuseta compozitiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau in apropiere, se afla o reprezentare a boltii ceresti sub forma de semicerc, de unde izvoraste o raza de lumina. Lumina simbolizeaza harul Prea Sfantului Duh. Ea se opreste la aureola Sfintei Fecioare sau langa aureola. Uneori se mai adauga si alte elemente, daca spatiul permite - de exemplu, o masa langa , pe care se afla Vechiul Testament si o vaza cu flori. Aceasta din urma simbolizeaza fecioria ei.
In troparul care se canta pe 25 martie, semnificatia sarbatorii se rezuma elocvent:
Buna Vestire în pictură
Bucură-te, Preacurată! Binecuvantată esti
Ceea ce cobori în inimi bucurii nepământesti
si cu dragostea-ti de Maică ne acoperi iubitor,
Sârguind în ajutorul necăjitului popor.
Bucura-te, că esti rodul ne-ncetatei rugăciuni,
Că-ntru tine, omenirea, cu iubire o aduni
si-o duci Domnului ofrandă, jertfă cu plăcut miros -
Bucură-te Preacurată, Maica Domnului Hristos!
Bucură-te, ca Mireasă te-ai făcut Duhului Sfânt,
Ca să scoti pe om din hăul temnitei de sub pământ
si-ai purtat pe Domnul Slavei în cămara trupului
Tu, ce arzi nemistuită-n focul viu al Rugului.
Bucură-te, Rug de pară a iubirii lui Iisus,
Vistierie-n care Domnul Însusi Dar ni S-a adus;
Masă Sfântă, ce primeste Jertfa Sângelui Ceresc -
Îndrăznirea rugăciunii si răspuns dumnezeiesc.
Cum pute-vom, oare, Maică, înde-ajuns să-ti multumim?
N-avem minte pricepută, nici cuvinte nu găsim
si nici inimi largi, în care să ne-ncapă dragostea
Ce ti se cuvine – vesnic îti vom fi datori cu ea.
Dar, după putere, Maică, recunoscători suntem
Ca Apărătoare Doamnă întru toate te avem -
Bucură-te de aceea si ajută-ne a fi
Lacrimă izvorâtoare din puterea-I de-a iubi.
Bucură-te, Preacurată, răspuns binecuvântat,
Bucură-te, că-ntru tine Domnul Jertfă ni S-a dat,
Bucură-te, Scară, care la Cer ne povă?uie?ti,
Bucură-te, sârguirea pasilor dumnezeiesti.
Lecţia pe care o primim de la Bunavestire: intră în starea de bucurie, şi binevesteşte, pământule, bucurie mare!
Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pământule, această mare bucurie a ta.
Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ, şi întrucât chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvârşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrâneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu.
Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu când ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe când oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfântei Fecioare Maria”.
Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întâia oară Preabinecuvântatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfânta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţâşnit de la sine cântarea:
Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc. 1, 46-47).
Prin ce cântări pline de încântare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorârea Sfântului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întâi-născuţi! Judecând după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricât i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lângă izvorul tuturor bucuriilor şi mângâierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mângâiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricât ne-am încorda ca să facem asta, până ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pământule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pământ, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”.
Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mângâiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicând chinul de mai înainte şi nici clipa când a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gândit, şi toate tainele descoperite nouă despre cârmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa când a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gândită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întâi din beznă, şi atunci se va bucura.
Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărâmat lanţurile şi a fost scos la libertate… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa când în suflet s-a pogorât ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, când în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi diavolului?
Cel cu care s-a întâmplat asta se află pe tărâmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întâmplat, să caute mai întâi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el.
Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurându-se de tăria şi vioiciunea pe dare i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvântul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos (v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cânte cântare de bucurie, sărind şi jucând, şi se va bucura.
Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întâmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mângâie cu ele neîncetat, petrecând în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mâhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfânta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adâncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mânie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfâşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mângâierile lumii…
Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pământ de Domnul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească.
Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată.
Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întâmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrângerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din primirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvârlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfârşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întâlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte... Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunând hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mângâieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţâţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpânitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, până la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor.
Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!
(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
