Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
O, suflete, scânteie sfântă
A „Soarelui (celui) gândit“,
Odor nepreţuit al lumiiŞi îngerilor prea cinstit!
Făptura toată, cea văzută,
Şi cerul cu podoaba sa
Au fost gătite pentru tine,
O, suflete, comoara mea!
De-aş fi lipsit de toate-n lume,
Nimica n-am a pierde eu,
Căci toate nu-s aşa de scumpe
Ca tine, suflete al meu!
Dar (vai)! lipsindu-mă de tine,
Atunci pe toate le-am pierdut:
Şi slava pregătită-n ceruri
Şi orice bine am avut!
Răscumpărat de la osândă
Cu Sângele dumnezeiesc,
Tu eşti chemat să fii mireasă
A „Mirelui celui ceresc“.
Cu „amanetul cel de taină“,
Încredinţat de la Botez,
Vei fii chemat, în ziua „nunţii“,
La El să te înfăţişezi.
Va trece cerul şi pământul,
Iar tu vei rămânea mereu,
Căci suflete, tu eşti „Icoana“
Prea Veşnicului Dumnezeu!
