Atunci când dai, nu sărăcești, ci te îmbogățești Brutarul o mustra mereu pe femeia sa că mergea la biserici și dădea la săraci și la colectele care se făceau. Într-o zi, în timp ce scotea pâinile calde din cuptor și tot locul din jurul brutăriei se umpluse de mirosul plăcut de pâine proaspătă, la ușa brutăriei a venit un sărac și a spus: - Șefule, toate pâinile acestea sunt ale tale? - Ale cui să fie? - Și nu le mănânci? - Bre, pleacă de aici! - Dă-mi și mie una că mi-e foame. - Pleacă!, ți-am spus. Lasă-mă în pace! - Șefule! - Pleci sau nu pleci? - Șefule!… îl ruga săracul. Dar nu a apucat să sfârșească, că brutarul a luat o pâine și a aruncat-o cu putere spre sărac, voind să-l lovească în cap. Acela însă s-a plecat și pâinea a trecut razant deasupra capul său și a căzut jos. Săracul s-a repezit la pâine, a luat-o, a ieșit afară, și retrăgându-se într-un colț, a mâncat-o. Toată ziua aceea brutarul a fost nervos din pricina acelui musafir nepoftit și a pâinii pierdute. „Să îndrăznească să mai vină!”, își spunea el cu mânie în sinea sa. În noaptea următoare, pe la orele două după miezul nopții, brutarul sare din somn înfricoșat și ud de transpirație, strigând: - Femeie, scoală-te! - Ce ai? Ce s-a întâmplat?, l-a întrebat femeia lui înspăimântată. - Scoală-te și adu-mi o cămașă să mă schimb și-ți voi spune ce am pățit! Femeie, parcă am murit și s-au adunat în jurul meu mulți Îngeri și demoni, certându-se între ei cine să ia sufletul meu. Într-un cântar mare de trei ori blestemații puneau mereu faptele mele cele rele și balanța se îngreuia din ce în ce mai mult. La un moment dat un Înger a strigat: „Pâinea! Aduceți pâinea cu care a săturat pe acel sărac flămând! Puneți-o în cealaltă parte a cumpenei!”. Atunci demonii au strigat: „Pâinea nu a dat-o milostenie, ci a aruncat-o să-i spargă capul săracului”. Și au răspuns Îngerii: „Dar s-a săturat cel flămând, și acela a mulțumit”. Și să vezi, femeie, acea pâine a făcut de a schimbat talerele cântarului. Talerul cu acea pâine s-a lăsat în jos și astfel m-am mântuit. De aceea, de acum să dai și să nu te mai oprești. Și eu voi da. Și de ar mai veni pe la noi acel sărac! În sfârșit brutarul a înțeles că, dacă dai, câștigi. Dar noi, oare, am înțeles? Nu cumva ne temem să dăm? Nu cumva judecata noastră s-a afundat în puținătatea de suflet? Nu cumva a venit vremea să începem să ne facem și noi puțin creștini? Să credem cu fermitate că atunci când dăm, nu sărăcim, ci ne îmbogățim. Să probăm prin fapte. Unii oameni au nevoie și așteaptă, fie și o bucățică de pâine. Iubiților, nu uitați că: prima fiică a lui Dumnezeu este milostenia. Iar aceasta L-a înduplecat pe Dumnezeu să Se facă om, pentru ca să-l mântuiască pe om.
Sursa
Foto: Brutaria din Karyes, Sfântul Munte Athos