„Putem înţelege Trinitatea în Unicitate, reflectând la soare. Dacă ne imaginăm ca noi ne întâlnim cu soarele, greşim...nici n-am putea vreodată suporta uriaşa sa energie fiindcă ne-ar carboniza instantaneu. Analogia cu Dumnezeu Tatăl este, aşadar bună... Soarele îşi trimite razele în univers pentru a aduce lumina, deci, am putea să ne imaginăm că razele sunt Fiul, iar căldura produsă de ele, cea pe care noi o resimţim deplin şi fiinţial este asemănătoare în exprimare cu Sfântul Duh. Iată aşadar că Soarele, razele şi căldura aparţin Unicului, dar se exprimă autonom şi inseparabil.
Tot astfel, Sfânta Treime se exprimă prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi abia în această totalitate, putem să-l înţelegem pe Unicul Dumnezeu. La plantă e şi mai simplă asemănarea: rădăcină-tulpină-coroană, iar la om...cât de admirabil a lucrat Duhul Celui care Este: carne-minte-suflet!“ (Sfântul Andrei, cel nebun întru Hristos). Când ne cuprinde dorul irezistibil de Dumnezeu, când vom înţelege cu adevărat că El este Tatăl, când ochii noştrii încruntaţi se vor limpezi de dragoste faţă de aproapele, înseamnă că am izbândit. Iată cum vorbeşte Tatăl fiului rătăcitor: „Când vei alerga să mă prinzi, Eu deja voi fi stat, când mă vei căuta sus, Eu voi fi jos. Când mă vei căuta în cel mare, eu voi fi cel mic, iar când mă vei căuta în cel mic, Eu voi fi cel mare. Dacă alergi spre stânga, Eu voi fi la dreapta, şi tot aşa până când vei obosi. Nu mă vei găsi niciodată, dacă nu vei ştii unde să mă cauţi: în sufletul tău!“.