SFATURI DUHOVNICEŞTI

SFATURI  DUHOVNICEŞTI  ALE  UNUI STAREŢ  DE  LA  OPTINA

► Viaţa aceasta ni s-a dat numai şi numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, pentru a face bine aproapelui şi pentru a ne nevoi să dobândim Împărăţia Cerurilor, păşind pe calea cea „strâmtă“ şi „îngustă“ pe care ne-o arată Evanghelia (Matei 7:14).

► Osteneala acestei vieţi este o povară nesuferită pentru cei care nu cred în

Dumnezeu. Însă pentru cei care îşi încredinţează viaţa lor Domnului nostru Iisus Hristos şi nădăjduiesc în purtarea Lui de grijă, viaţa aceasta devin „jug bun“ şi „povară uşoară“ (Matei 11:30).

► Fraţii mei, dacă vreţi să fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, vă rog să nu dispreţuiţi nicio virtute. Căci în multe chipuri putem deveni plăcuţi lui Dumnezeu..

► Purtarea cu dragoste faţă de aproapele, cuvântul nostru plin de mângâiere pe care îl spunem celui întristat, apărarea celui nedreptăţit, împotrivirea faţă de gândurile rele, nevoinţa în rugăciune, răbdarea, milostivirea, dreptatea şi orice altă virtute, acestea Îl odihnesc pe Dumnezeu şi atrag în sufletele noastre harul Lui, care ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii.

► Să aveţi drept scop mântuirea voastră, bine plăcând lui Dumnezeu mai ales prin virtutea dragostei. Aceasta să fie singura voastră grijă: cum (aţi putea) să vă îmbogăţiţi în dragoste. Cel care are dragoste, are înlăuntrul său pe Însuşi Dumnezeu.

► Să trăiţi în dragostea lui Dumnezeu. Aceasta să vă fie povăţuitoare, aceasta răsuflare. „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el“ (1 Ioan 4:16). Cu dragostea lui Dumnezeu viaţa cea amară devine dulce şi frumoasă.

► Dacă trăiţi împreună cu alţii, slujiţi-le cu râvnă, ca şi cum I-aţi sluji lui Dumnezeu Însuşi. Şi să nu cereţi dragoste în schimbul dragostei voastre, nici recunoştinţă pentru jertfa pe care o faceţi, nici laudă pentru smerenia voastră.

► Nu fiţi morocănoşi şi distanţi, ci comportaţi-vă ca pruncii cei fără de răutate, şi, dacă e nevoie, ajutaţi cu bucurie pe aproapele vostru. Luaţi aminte să nu-l răniţi nici măcar cu privirea, ci să-l iubiţi din tot sufletul pentru că valoarea lui este nepreţuită. Este mădular al lui Hristos, pentru care El şi-a vărsat sângele.

► „Dragostea“ spune Apostolul „acoperă mulţime de păcate“ (1Petru 4:8). Când se face aceasta? Atunci când deveniţi mângâiere celor întristaţi, odihnă celor necăjiţi, ocrotitor săracilor, tată orfanilor, alinare bolnavilor, povăţuitor rătăciţilor, grabnic ajutător oricărui creştin. Pentru această dragostea voastră către fraţii mai mici ai lui Hristos, către cinstitele Lui mădulare, Domnul nostru va şterge păcatele voastre şi vă va învrednici să-L vedeţi „faţă către faţă“
(1 Corinteni 13:12) în Împărăţia Lui cea veşnică.

► Feriţi-vă de cuvintele şi faptele care pot să-i smintească şi să-i rănească pe fraţii voştri. Însă jignirile pe care vi le aduc alţii să le primiţi ca dar de la Dumnezeu. Este arma pe care v-o oferă Însuşi Domnul ca să omorâţi patimile care se cuibăresc în sufletul vostru.

► Nu vă răzbunaţi pentru jignirile şi suferinţele pe care vi le pricinuiesc alţii. Ci răbdaţi şi să nu doriţi niciodată să amărâţi pe cineva. Făcând astfel, să fiţi siguri că şi numele voastre vor fi numărate printre numele sfinţilor „care sunt scrise în Cartea Vieţii“ (Apocalipsa 21:27).

► Să nu vă amintiţi cu tristeţe de răul pe care vi l-a pricinuit fratele vostru, ca să nu-şi amintească şi Domnul de păcatele voastre pe care vi le-a iertat.

► Răul să-l biruiţi cu binele. Răul nu se îndreptează niciodată cu rău.

► Înainte de a spune ceva, gândiţi-vă dacă nu cumva, prin cuvintele voastre jigniţi pe Dumnezeu sau pe aproapele vostru.

► Înainte de a vizita pe fratele vostru îndemnaţi-vă sufletul să păstreze şi după vizită aceeaşi bună dispoziţie şi dragoste pe care o nutriţi acum faţă de el, indiferent de felul în care vă va primi acela.

► La fiecare neînţelegere cu aproapele vostru, cercetaţi-vă  mai întâi pe voi înşivă. Cultivând prihănirea de sine, vom vedea că pricina neînţelegerii suntem noi înşine.

► Nu aduceţi justificări. Evitaţi certurile. Comportaţi-vă cu îngăduinţă faţă de aproapele vostru, potrivit cu caracterul şi cu vârsta lui. Încercaţi cu orice chip să fiţi compătimitori faţă de toţi.

► Răbdaţi, fără să murmuraţi, comportarea urâtă a aproapelui vostru, indignarea lui, mânia lui, faptele lui necugetate.

► Când vedeţi că vreun sentiment de antipatie către aproapele vostru vă atinge sufletul, nevoiţi-vă să-l alungaţi.

► Siliţi-vă pe voi înşivă să ajutaţi şi să slujiţi în vreun fel acelui frate şi să spuneţi rugăciunea ce urmează: „Doamne, mântuieşte pe robul tău (cutare) şi cu sfintele lui rugăciuni linişteşte şi sufletul meu“. Văzând Domnul această bunăvoinţă a voastră, nu numai că se va dezrădăcina din voi antipatia, dar va şi sădi în voi sfânta Lui dragoste.

► Certurile tulbură sufletul şi îndepărtează pacea. Înfruntaţi orice gând ce vă îndeamnă la ceartă cu dulcea rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

► Nu pătaţi cinstea aproapelui prin cuvintele voastre. Folosiţi limba numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a spune cuvinte folositoare de suflet fraţilor voştri. Dacă vreţi să clevetiţi pe cineva, aduceţi-vă aminte mai întâi, de păcatele voastre – toate cele pe care le-aţi făcut din anii tinereţii voastre până astăzi – osândiţi-vă pentru acestea şi astfel veţi evita clevetirea. Nu uitaţi niciodată că a te ocupa de greşeala altora constituie un păcat grav.

► Luptaţi în orice chip cu patima mâniei şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta va ceda. Dacă uneori vă supăraţi sau vă mâniaţi este bine să nu spuneţi nimic. Îndepărtaţi-vă sau , dacă aşa ceva nu este posibil, atunci strângeţi cu tărie buzele voastre ca să nu aruncaţi afară flacăra mâniei care arde în sufletul vostru şi să-i tulburaţi pe cei din jurul vostru. Tăcerea şi rugăciunea este cea mai bună soluţie în acele clipe. Când flacăra mâniei se va stinge şi inima  voastră se va linişti, numai atunci veţi putea spune cuvinte folositoare.

► Dacă v-aţi făcut pricină de a se amărî fratele vostru, folosiţi orice mijloc pentru a-l scăpa de mâhnirea pe care i-aţi pricinuit-o.

► Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi veţi vedea că numai atunci veţi fi în pace cu toţi, când există înlăuntrul vostru răbdare, smerenie, ascultare şi dragoste.

► Mântuirea noastră nu se dobândeşte prin multa vorbire, ci prin tăcere şi prin neîncetata supraveghere de sine.

► Nu judecaţi niciodată pe aproapele vostru fie că trăieşte în virtute, fie că trăieşte în păcat. „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea“ (Romani 14: 4).

► În orice împrejurare încredinţaţi-vă pe voi înşivă voii lui Dumnezeu. Acest lucru este mântuitor pentru voi.

► Luaţi aminte să nu vă mâhniţi atunci când întâmpinaţi vreo greutate. Suferinţele nu sunt întâmplătoare în viaţa noastră, ci sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu, în scopul sfinţirii şi mântuirii noastre. Pentru aceasta Dumnezeu a îngăduit ca şi Apostolul Pavel să treacă prin mii de primejdii: „în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi“ (2 Corinteni 11:26).

► Cunoscând acest adevăr nu vă îngrijiţi să aflaţi cine şi de ce v-a nedreptăţit. Gândiţi-vă numai că fără îngăduinţa lui Dumnezeu nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să vă atingă. Aşadar, mai bine să fiţi recunoscători lui Dumnezeu, deoarece încercările pe care el le îngăduie dovedesc că sunteţi fiii Lui. Acesta se îngrijeşte de voi şi în tot chipul vă povăţuieşte către Împărăţia Cerurilor. „Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?“ (Evrei 12: 7).

► În clipele de deznădejde să vă gândiţi că nu Dumnezeu v-a părăsit, ci mai degrabă voi L-aţi uitat. Iată ce vă sfătuiesc să faceţi în clipele voastre de singurătate: să chemaţi neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Siliţi-vă pe voi înşivă la această lucrare chiar dacă sinea voastră se împotriveşte.

► Bănuiala nu se potriveşte creştinilor, de aceea să nu o primiţi. Ci mai degrabă Dumnezeu cere de la noi discernământ, atenţie şi cumpătare. „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii“ (Matei 10:16).

► Să mergeţi întotdeauna pe calea de mijloc. Extremele nu folosesc în nici o împrejurare.

► „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa“  (Faptele Apostolilor 1:7). Aceasta a spus-o Hristos Apostolilor. Aceasta doreşte şi de la fiecare rob adevărat al Său, adică să nu se preocupe prea mult de cele viitoare (sfârşitul lumii etc.).

► În toată viaţa voastră să nu uitaţi ca înainte de fiecare lucrare pe care vreţi să o săvârşiţi  să vă întrebaţi pe voi înşivă: „Nu cumva ceea ce vreau să fac este potrivnic voii lui Dumnezeu? Nu cumva este păgubitor pentru sufletul meu? Nu cumva îl nedreptăţesc pe fratele meu?“. Dacă după o amănunţită cercetare de sine, conştiinţa voastră nu se împotriveşte, puteţi împlini liniştiţi dorinţa voastră. Dacă însă conştiinţa vă mustră înfrânaţi-vă şi evitaţi împlinirea acelei voinţe.

► Să lucraţi cu atenţie şi fără grabă. Şi atunci toate lucrările voastre vor fi încununate de reuşită.

► Să vă consideraţi pe voi înşivă ca fiind cei mai păcătoşi şi „în urma tuturor“ (1 Corinteni 15:8).

► Podoaba şi frumuseţea tuturor virtuţilor este smerenia. Aceasta este pentru sufletul omenesc ceea ce este ploaia pentru pământul uscat. Adevărata smerenie îşi are începutul în smeritul Iisus Hristos. „Învăţaţi de la Mine“, ne îndeamnă Domnul, „că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11: 29).

► În această virtute (smerenia) Se odihneşte şi binevoieşte Dumnezeu. „Către cine voi căuta“, spune El, „dacă nu spre cel smerit şi liniştit şi care tremură de cuvintele mele“ (Isaia 66: 2).

► Dar ce este smerenia? Smerenia este să te socoteşti pe tine însuţi ca fiind cel mai mare păcătos, să nu jigneşti, să nu înjoseşti şi să nu judeci pe cineva, ci să-ţi vezi numai păcatele tale. Smerenia înseamnă să nu cauţi laude, bogăţie, slăviri şi cinstiri, ci să te consideri pe tine însuţi cu desăvârşire nevrednic de toate acestea.

► Omul smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările şi clevetirile, crezând cu tărie că este vrednic de ele. În toate se comportă cu veselie. Este gata să slujească cu dragoste oricui. Nu dă nici o importanţă faptelor lui bune şi cu atât mai mult, nu vorbeşte despre ele dacă nu este nevoie.

► O astfel de smerenie mă rog să vă dăruiască Domnul şi vouă, pentru că aceasta vă va slobozi din legăturile păcatului şi vă va conduce la dragostea Aceluia Care  „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe Cruce“ (Filip 2: 8).

► Câmpiile care se află la joasă înălţime sunt aproape întotdeauna fertile şi roditoare, în timp ce munţii înalţi rămân întotdeauna neroditori. Şi spicele care stau drepte sunt goale, pe când cele ce se apleacă jos sunt pline de rod. Sârguiţi-vă să câştigaţi inimă smerită şi vă veţi îmbogăţi cu roade duhovniceşti care vă vor ajuta să dobândiţi mântuirea.

► Câmpiile fertile sunt adăpate de ploile care cad din cer şi de apele care coboară de pe munţi. La fel şi oamenii smeriţi primesc din cer cu îmbelşugare harul Sfântului Duh şi se înalţă duhovniceşte ca munţii cei înalţi.

► Aşadar, dacă şi voi vă veţi încredinţa cu smerenie voii lui Dumnezeu şi vă veţi înstrăina de păcat, atunci vă va cerceta Duhul Sfânt, Mângâietorul, şi se va sălăşlui pentru totdeauna în sufletele voastre.

► Schimbaţi originea voastră nobilă cu cinstita robie a Domnului nostru Iisus Hristos. Depărtaţi-vă de bunăstare şi de lucrurile de prisos şi nu vă mândriţi în faţa fraţilor voştri, căci înaintea Domnului suntem toţi egali. De altfel Domnul ne cheamă pe toţi cu aceleaşi cuvinte la masa Lui cea duhovnicească: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legământului celui nou care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26: 26-28).

► Părăsiţi calea cea largă, căci milostivul Dumnezeu vă îndeamnă să intraţi în Împărăţia Cerurilor prin poarta cea strâmtă. Calea cea largă vă va duce la pierzarea cea veşnică. De altfel nu este acum timpul pentru petreceri şi prăznuiri. Evanghelia ne spune că sunt „fericiţi cei ce plâng acum“ (Luca 6:21), nu cei ce chefuiesc şi petrec.

► Dacă cereţi de la cineva ceva, să o faceţi cu răbdarea cananeencei (Matei 15: 21-28).

► Păziţi-vă gura de cuvinte de prisos şi nefolositoare. Nevoiţi-vă cu rugăciunea lui Iisus, înfrânaţi-vă şi Domnul vă va hărăzi nepreţuitul dar al dragostei Lui.

► „Daţi cezarului cele ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). În timp ce trupul se mişcă pentru împlinirea treburilor necesare, inima trebuie să rămână dăruită în întregime lui Dumnezeu. Numai astfel vom reuşi, în acest Babilon contemporan, să nu uităm adevărata noastră destinaţie, Ierusalimul cel de sus.

► Să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să vă rugaţi Lui cu încredinţarea că El este Tatăl vostru.

► Smeriţi-vă înaintea tuturor fraţilor voştri, şi Dumnezeu, Bunul vostru Tată se va bucura de smerenia voastră şi vă va îmbrăţişa cu dragostea Sa.

► Dacă acum nu simţiţi nici o mângâiere în rugăciune, să fiţi încredinţaţi că Domnul vă pregăteşte mângâieri dumnezeieşti pentru mai târziu. Stăruiţi în rugăciune şi în scurt timp vă veţi desfăta de dulceaţa Lui. „Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru“ (Psalm 39: 1-4).

► Când vedeţi că vă cuprinde descurajarea melancolia, trândăvia şi acedia, atunci siliţi-vă inima la lucrarea rugăciunii: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim“ (Matei 8:25). Gândiţi-vă ca aceste clipe de trândăvie pot fi ultimele clipe ale vieţii noastre…Peste puţin poate că va urma moartea…Şi după aceea, judecata lui Dumnezeu…Lăsaţi aşadar la o parte lenea şi moleşeala.

► Dacă nu va părăsi omul voia sa, nu va putea să pună început lucrării mântuirii sale şi, cu atât mai mult, să se mântuiască. De aceea fiii  mei, cereţi de la Domnul să vă ajute să vă tăiaţi voia.

► Pentru folosul vostru sufletesc, supuneţi-vă cu desăvârşire poruncilor Tatălui nostru cel ceresc, iubiţi tăcerea şi nevoiţi-vă cu neîncetata rugăciune a lui Iisus. Cu cât Domnul va rămâne mai mult în inima voastră, cu atât se vor înmulţi în voi răbdarea, dragostea şi smerenia.

► Singurul lucru pe care vi-l doresc vouă şi mie însumi în viaţa aceasta este curăţirea de patimi. Şi-l rog pe Dumnezeu să folosească orice mijloc ca să curăţească  fărădelegile noastre, chiar dacă aceasta se face prin dispreţuirile lumii, jigniri şi înjosiri, adică lucruri pe care cu greu le acceptă raţiunea omenească. În viaţa duhovnicească trebuie să păşim povăţuindu-ne după poruncile lui Hristos  şi nu după logica omenească.

► Chiar dacă faptele noastre bune se săvârşesc în numele lui Dumnezeu, nu sunt ele cele care ne mântuiesc , ci mila lui Dumnezeu. Această milă dumnezeiască să vă acopere şi pe voi, prietenii  mei, în toate zilele vieţii voastre. Voi toţi, drepţi şi păcătoşi să alergaţi la milostivul nostru Domn Iisus Hristos şi în El să vă puneţi nădejdea, pentru că această „nădejde nu ruşinează“ (Romani 5: 5).

► Nu dispreţuiţi cuvintele mele şi nu le consideraţi greu de împlinit. Pentru Domnul şi cu Domnul, cele grele devin uşoare şi cele neplăcute plăcute. „Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11: 30).

Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă!