Pagini

vineri, 28 iunie 2013

Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina


Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice îmi aduce ziua de azi. Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale. 
Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.
Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le primesc cu liniste şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.
Îndrumează Tu gândurile şi simţurile mele în toate cele spuse şi făptuite de mine. Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sunt.
Învaţă-mă să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi
înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni.
Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să primesc tot ce vine în ziua aceasta. Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să iert şi să iubesc.

                                                                                                      Amin!