Pagini

sâmbătă, 9 iunie 2012

Rugă


Sunt singură și mă învârt în cerc,
Pe margini stau dușmanii clevetind,
Știu Doamne că doar rugăciunea mea
Îi va goni și-i voi vedea plecând.

Ascultă, Doamne, ruga mea spre Tine:
Ia-mi sufletul și cercetează-l bine!
De vei găsi că nu am nicio vină,
Aruncă toți dușmanii în Lumină!

Și să-i dezbraci de trup și să privească
La al lor suflet rău și plin de ură,
Iar de-ți vor cere: îndurare, Doamne!
Arată-le durerea-mi din făptură!

Eu știu că-I vei ierta, căci Tu ești bun,
Dar, Doamne am o singură dorință:
Să-mi iei durerea care-o port în suflet,
Să le-o dai lor: canon spre pocăință!

Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN :