miercuri, 19 februarie 2020

Taina Sfântului Botez

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Intr-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:
- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca cei mici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi. Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi, ortodocşii, să-i botezaţi pe copii ?
- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneata ai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze ?
- Da, îi răspunse omul.
- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu să fie vaccinaţi ? - îl mai întrebă preotul pe om.
- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.
- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfântul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se “îmbolnăvi” sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.
Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot.
Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să îşi asculte preotul, duhovnicul şi să se gândească la cele spuse de acesta.

duminică, 16 februarie 2020

Despre Preot...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


De multe ori avem o înțelegere parțială, greșită sau idealistă asupra preoților și implicit a ierarhilor

Preotul e un om de țărână, cu slăbiciuni și cu boli, cu dorințe și cu idealuri.
Preotul mănâncă mult sau puțin, e ghiftuit de praznice sau îi ghiorăie mațele de foame după 6 ore de slujbă pe inima goală.
Preotul are îndoieli și furii,  neînțelegeri și răfuieli cu sine însuși.
Preotul simte, plânge, se roagă, se înfurie.
Preotul râde, maimuțărește, glumește, fredonează cântece vechi.
Preotul poate fi ispitit, are tentații, păcate iertate sau nu, trecut, plângere, amintiri, răni vechi.
Preotul are trup, dureri de cap și de șale, dureri de suflet, cicatrici pe inimă de la prea multă suferință.
Preotul e un om într-o presiune enormă în fiecare zi. Stă în fața lui Dumnezeu, Îl frânge pe Hristos Împăratul veacurilor în mâinile sale de lut, se împărtășește mereu de Sângele mântuitor, ascultă păcate cumplite, blagoslovește pe muribunzi, citește bolnavilor incurabil.
Preotul îngenunchează în fața Sfintei Mese și se atinge cu fruntea de pieptul Stăpânului, ascultând intru uimire bătăile inimii lui Dumnezeu.
Preotul plânge când nu-l vede nimeni și înghite lacrimi nenumărate la Liturghie.
Preotul e un bulgăre de țărână plină de roua Duhului Sfânt.
Rugați-vă pentru el.

SURSA : net

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA