Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
(Părintele Sofian Boghiu)
Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea - şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare - această „uzină“ care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mulţumesc“, pentru că se reface aievea. Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine. Este la câte unii această panică: „Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!“ Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru.
Postul creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate şi pricepere. Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post. Unii postesc toata ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le e rău. Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta râvnă a postului un ideal. Şi ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare, pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea de suferit pe această cale.
Ţineţi seama de toate acestea, fraţi creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata - spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel duhovnicesc. Postul e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.
Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem „evoluaţi“...În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci cu celălalt.
Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inima. Nu aşa, că „da, eu n-am nimic cu nimeni“. Asta nu e iertare. Să vă iertaţi unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc cumplit al conştiinţei vinovate. Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi.
Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit. În comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi tabără pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. „Cine eşti tu, să judeci sluga străină?“ Ce folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai averea la săraci, dar tu eşti plin de ură? Să avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat. Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică.
AR TREBUI SĂ NE CONTROLĂM FIECARE CUVÂNT PE CARE-L SPUNEM, PENTRU CĂ FIECARE ARE ROSTUL LUI ÎN VIAŢA NOASTRĂ SAU ÎN VIAŢA ALTORA, UN TIMP DE LUPTĂ CU NOI ÎNŞINE.
