sâmbătă, 24 septembrie 2016

NOAPTE DE VIS

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


de Preot Sorin Croitoru
E târziu, dar nu am somn.
M-am rugat cu ochii-‘n sus,
L-am privit mult pe-al meu Domn,
Și-acum cuget la Iisus..
Știu că mâine-mi va fi greu
Și de milă o să-mi plâng..
Însă oboseala eu,
Făcând cruce-o s-o înfrâng!
Acum încă-s plin de Har
De la Duhul Sfânt și Blând:
Mi-a dat lacrimi multe-n dar,
Ca să mă sfințesc plângând..
Nu puteam să-L chem pe El,
Scumpul meu Mântuitor,
Cu păcate fel de fel,
Fără plâns curățitor!
Dar când a binevoit
Să Se-arate-al meu Hristos,
Inima mi-a veselit
Cu-al Său zâmbet luminos..
Din icoană m-a privit,
Iubitor și drăgăstos,
Când eu Îi-am mărturisit:
„Doamne, tare-‘s păcătos”!
Dar pe când mă tânguiam
Cu adânci păreri de rău,
Cu uimire eu priveam
Minunatul Chip al Său..
Lacrimile tot cădeau
De pe față, pe covor,
Și suspine-mi vindecau
Rănile păcatelor..
Nu puteam să înțeleg
Cum de iarăși L-am trădat,
Aruncându-mă întreg
În păcatul blestemat!
I-am promis de multe ori
Că mă schimb și mă îndrept,
Dar când mă trezesc în zori,
Tot amân și tot aștept!
Însă noaptea când privesc
Chipul Său atât de bun,
De durere mă topesc,
Căci nu știu ce să-i mai spun..
El e blând și iertător,
Ca o mamă-i de milos..
Nu-i sever judecător,
Să privească mânios!
Mult aș vrea eu, fraților,
Să fiu mielul alintat
De Hristos, Blândul Păstor,
De-a Sa mână mângâiat!
Acum sper c-ați înțeles
De ce stau cu ochii-‘n sus
Și mă rog atât de des
La al meu Preablând Iisus!
Știu că mâine-mi va fi greu
Și de milă o să-mi plâng,
Dar făcând o cruce eu,
Oboseala o s-o-‘nfrâng!
amin

vineri, 23 septembrie 2016

CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Un necredincios zise preotului: „Eu nu înţeleg cum spuneţi voi că trebuie necontenit să căutam pe Dumnezeu…”

Preotul spuse:
„Iată, am să-ţi povestesc ceva care mi s-a întâmplat chiar mie. Când eram mic am plecat cu tata la iarmaroc. Fiindcă eram neascultator, m-am rătăcit de tata – şi văzându-mă singur am început să plâng.

A venit un om şi m-a mângâiat, dar eu nu voiam nimic, ci numai strigam: „Eu vreau pe tata!…”
A venit alt om si a vrut să-mi dea nişte bomboane, dar eu mereu plângeam şi strigam: „Eu vreau pe tata!…” şi aşa am strigat, până l-am găsit.

Preotul se opri puţin din povestit, - apoi zise: „Vedeţi, aşa suntem şi noi în viaţa aceasta. Orice ni s-ar da, noi nu putem fi mulţumiţi, decât atunci când aflăm pe Tatăl nostru cel ceresc…”

„Si unde il putem gasi?”, întrebă cu jumatate de glas, necredinciosul.
Părintele îi răspunse: „În Biserica Domnului Iisus Hristos – şi numai acolo…”

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA