sâmbătă, 12 martie 2016

Extrase despre mângâiere

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


  • - De se va răscula în cugetul tău roiul gândurilor urâte şi slăbind vei fi biruit să şti că pentru o vreme te-ai despărţit de harul dumnezeiesc.
  • - Monahul este dator să aleagă postul cel mai frumos, să nu se lase robit de patimi şi să porte grijă pururea de cea mai deplină linişte (isihie).

    - Dracii care urăsc sufletele noastre, dă unora în gând să ne aducă laude reci, apoi ne îndeamnă să le îmbrăţişăm plini de bucurie.

    - Primeşte mai bine pe cel ce te batjocoreşte decât pe cel ce te laudă, de care s-a scris că nu se deosebeşte de cel ce blestemă.

    - Când, sârguindu-te pentru virtutea postirii nu o poţi dobândi din pricina neputinţei şi cu inima zdrobită te întorci cu mulţumire către Purtătorul de grijă şi Judecătorul tuturor, însuşi faptul de a mulţumi milostivirii lui Dumnezeu ţi se va pune în socoteală, numai să te arăţi pururea umilit înaintea Domnului şi să nu te înalţi faţă de nici un om.

    - Ştiind vrăjmaşul că rugăciunea ne stă nouă apărătoare iar lui vătămătoare, se sileşte să ne desfacă de ea, ne împinge la pofta ştiinţelor elineşti.

    - Iar a cânta nu este propriu celor ce se roagă, cerând ceva celor ce se veselesc, dar veselia să o amestecăm cu frică Dumnezeiască.

    - Drept aceea siliţi-vă să vă arătaţi credinţă şi cunoştinţă mai mult prin fapte.

    - În stările triste ale sufletului obişnuieşte să înflorească harul lui Dumnezeu.

    - Nimic nu obişnuieşte să piardă aşa mult virtutea ca luarea în ras, batjocora şi vorbirea deşartă. Dar iar, nimic nu înnoieşte sufletul învechit şi nu-l face să se apropie de Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu, ca atenţia cea bună, cugetarea neîncetată la cuvintele lui Dumnezeu, înarmarea cu rugăciunea şi urmărirea câştigului din privegheri.

    (Sursa: Filocalia)
  • marți, 1 martie 2016

    Credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric alături de eleva Carina Udriște

    Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

    http://mitropolia-banatului.ro/credinciosii-parohiei-timisoara-viile-fabric-alaturi-de-eleva-carina-udriste/
    IMG_0424_1600x1067Încercarea prin care trece tânăra Carina Udriște, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, urmare diagnosticării cu o afecțiune cerebrală ce necesită o intervenție chirurgicală în străinătate, a sensibilizat și credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric.
    Duminică, 21 februarie, după săvârșirea  Sfintei Liturghii, părintele paroh Marius Sfercoci a prezentat situația elevei Carina Udriște și momentele dificile pe care le traversează în urma afecțiunii cerebrale descoperite recent, ce impune o intervenție de speciliatate pe creier, la o clinică din străinătate. Eleva în cauză este cunoscută de comunitatea parohială, întrucât a participat anul trecut în luna iulie la o tabără de creației, găzduită de această parohie și coordonată de părintele Sorin Lungoci. Tabăra s-a adresat elevilor cu rezultate deosebite la olimpiada de Religie, la care Carina a obținut locul I pe județ, reprezentându-ne la faza națională, fiind pentru ea și pentru cei participanți o recompensă la seriozitatea și conștinciozitatea arătată de-a lungul anului școlar. Astfel, prezentând aceste detalii în fața credincioșilor, dar și implicarea altor instituții și oameni de bine la nivel local în ajutorarea Carinei, parohia a demarat o colectă pe perioada unei săptămâni, reușind să strângă suma de 8.730 lei.
    „Copiii noștri, din cadrul Atelierului de creație al parohiei, îndrumați de părintele diacon Florin Băran și voluntarii Alina Lozici, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Ioana Coman, o tânără absolventă de master a Facultății de Artă și Design din Timișoara, în săptămâna 21 – 28 februarie a.c., au confecționat mărțișoare, cu același gând de a o ajuta pe Carina. Duimică, 28 februarie a.c., am organizat la biserică un mic tîrg de mărțișor, denumit generic „Un mărțișor pentru Carina”, unde am expus cu ajutorul copiilor mărțișoarele confecționate de către aceștia, fără a pune un preț, ci efectiv fiecare dintre cei prezenți au achiziționat și donat bani, care, la sfârșitul tîrgului au totalizat 2.400 lei. Practic ajutorul parohiei noastre, prin acțiunile derulate este de 11.130 lei, bani ce vor fi depuși în contul Carinei. Doresc să apreciez generozitatea și sensibilitatea credincioșilor parohiei noastre, care constant contribuie la diverse acțiuni cu caracter social desfășurate de noi, dar și frumusețea sufletească a copiilor noștrii de la parohiei, care la rândul lor nu au rămas indiferenți, ci prin munca mâinilor lor au reușit să o ajute în felul lor pe Carina”, ne-a declarat părintele paroh Marius Sfercoci, de la parohia Timișoara Viile Fabric.
    Parohia Timișoara Viile Fabric se alătură, în mod concret, donatorilor de până acum cu suma de 11.130 lei, în vederea acoperirii costurilor legate de intervenția chirugicală programată la o clinică din străinătate.
    20160224_163145_1600x900 IMG_0398_1600x1067 IMG_0399_1600x1067 IMG_0405_800x1200 IMG_0406_1600x1067 IMG_0433_1600x1067 IMG_0468_800x1200 IMG_0482_1600x1067 IMG_6025_1600x1067


    IMG_6029_1600x1067
     http://mitropolia-banatului.ro/credinciosii-parohiei-timisoara-viile-fabric-alaturi-de-eleva-carina-udriste/

    Arhivă blog

    "Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

    Postări populare

    CITATUL ZILEI

    PSALTIREA