Sfântul Petru Movilă este dătător de nădejde şi mângâiere pentru fraţii noştri adormiţi:
„Mulţi vor fi sloboziţi din legăturile iadului, nu prin pocăinţă şi mărturisirea lor, pentru că Sfânta Scriptură spune: „În iad cine Te va mărturisi pe Tine?” Ci prin milosteniile şi rugăciunile celor vii care se fac pentru cei dragi ai lor, în special, prin Jertfa cea fără de sânge, pe care Biserica o aduce în fiecare zi pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, deoarece Hristos a murit pe Cruce şi pentru aceia şi pentru noi”.
Simeon al Tesalonicului, referindu-se la acestea, ne oferă o mângâiere şi mai mare. Sfântul insistă pe pomenirea celor adormiţi la Sfânta Liturghie:
„Fiecare dintre aceştia are părticica Iui pe Sfântul Disc (fiecare nume este reprezentat de o miridă) şi în mod nevăzut participă la dumnezeire. Toţi sunt spălaţi prin Sângele Cel Sfânt, se împărtăşesc, se roagă şi se bucură în Hristos”.
Cuvintele Sfântului sunt mântuitoare şi pline de mângâiere. Îndatoririle rânduite de Biserică pe care le avem pentru fiecare rudenie adormită sunt următoarele:
• Parastasele la trei zile, nouă zile, patruzeci de zile, la un an, la trei ani şi la şapte ani.
• Parastasul de trei zile se săvârşeşte în cinstea Sfintei Treimi sau în amintirea coborârii şi rămânerii Domnului în iad timp de trei zile.
• Parastasul de nouă zile se face în cinstea celor nouă cete îngereşti, cu nădejdea că sufletul să fie numărat printre îngeri.
• Parastasul la şase săptămâni se face în amintirea doliului poporului Israel pentru moartea lui Moise sau pentru cele patruzeci de zile dintre înviere şi înălţare, când Domnul a rămas pe pământ.
• Pentru parastasul de un an de la moarte nu exista simbolism, ci doar obligaţia de a se săvârşi.
De asemenea, în decursul primului an s-au stabilit pomenirile la trei, şase şi nouă luni, apoi la doi ani. Acestea sunt oricum folositoare, dar nu obligatorii. Despre marele folos al pomenirilor la Sfânta Liturghie şi al rugăciunilor de dezlegare ne aminteşte Sfânta Scriptură: este cunoscut exemplul lui Iuda Macabeul care a adus jertfă pentru ostaşii ucişi cu credinţa în învierea morţilor, şi a existenţei personale a sufletelor după moarte. Acest gest a lui Iuda este considerat drept o „socotinţă sfântă şi evlavioasă”. Iată şi traducerea textului: „Foarte bun şi cuvios lucru a săvârşit gândindu-se la învierea morţilor. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi fost a se ruga pentru cei morţi”.
Numele celor adormiţi se pomenesc în timpul Sfintei Liturghii la Proscomidie (preotul rosteşte: Pentru veşnică pomenire şi fericită odihnă a adormiţilor robilor Tai...) la Ectenia cererilor, după sfinţirea Cinstitelor Daruri (la diptice) şi când se amestecă părticelele cu Sângele Domnului.
(Protopresbiter Stefanos Anagnostopoulos)
sursa