Pagini

sâmbătă, 15 iunie 2024

. SAMARINENI MILOSTIVI ..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"..




   🙏🏽 Bucuria mea, toți creștinii ortodocși suntem samarineni care călătorim din Ierihonul prezentului (viața aceasta), spre Ierusalimul cel veșnic (viața vesnică). Urcăm trepte dificile, prăpăstii, locuri stâncoase (ispite, încercări, necazuri...). 

În drumul acesta întâlnim oameni care gem, fiindcă, au căzut în mâinile tâlharilor (diavolilor). Unii dintre ei și-au pierdut nădejdea mântuirii și trăiesc neputincioși că cenușa risipită după ploaie. Omenia noastră constă în a ne opri din drumul nostru ca să punem pe rănile lor (sufletești și trupești) vin și untdelemn (fiecare dintre noi are untdelemnul lui și vinul lui) și să-i ducem la "Hanul lui Dumnezeu", (Sfânta Biserică Ortodoxă), unde îl pot găsi pe Singurul și Marele Samarinean (Iisus Hristos), care are puterea să vindece toate rănile (să-i mântuiască). 

            Aşadar, trebuie să trăim iubindu-L pe Dumnezeu pentru oameni și iubindu-i pe oameni pentru Dumnezeu. Și pentru că: "Mila biruiește judecata" și trebuie să fim samarineni milostivi, iată un cuvânt de învațătură de la Sfântul Părinte, Serafim de Sarov, care ar trebui întipărit adânc, în sufletele noastre: "Patimile sunt omorâte prin suferință și durere". Pentru că "armele luminii", virtuțile teologice sunt: CREDINȚA, NĂDEJDEA și DRAGOSTEA, 

Sfântul Părinte, Ioan de Kronstadt, zice: 

"Care este nădejdea cea mai şubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pierzătoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă? Nădejdea fericirii pământeşti, a bunătăţilor pământeşti; a sănătăţii, a lungimii de zile, a bogăţiei, a slavei pământeşti, a cinstirilor, a plăcerilor, a biruinţelor pământeşti, a feluritelor câştiguri".

 Și tot Sfântul Ioan, ne îndeamnă așa:

"Compătimește-i și deplânge-i cu amar pe cei ce iau în râs cuvintele și faptele credinței, evlaviei și adevărului, pe cei ce se împotrivesc binelui pe care îl faci sau ai vrea să îl faci spre folosul semenilor. Să te ferească Dumnezeu să te mânii pe ei, fiindcă sunt jalnici, vrednici de plâns."

                                                                                    Amin și Aliluia!
                                                                                       Preot   🛎️.

Aveți grijă, că vor veni timpuri grele....

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

                      

.„Aveți grijă, că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lacătele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba. Să vă duceți după un preot cu un picior încălțat și cu unul descălțat. Cât îi aveți acum, cercetați-i și împărtășiți-vă. Cercetați-vă, spovediți-vă și împărtășiți-vă. Atunci se va închide cerul și nu veți mai avea de unde lua credința. Aceea pe care o aveți, aceea să o păstrați. Să nu vă mândriți, să nu mințiți, faceți bine, căci dacă faceți păcate, piere și credința. O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo și dacă faceți o faptă bună, mai prinde și ea viață, e veselă. Dar dacă voi nu faceți nimic, nu postiți, nu vă rugați, nu vă spovediți, nu faceți milostenii, se micșorează, se micșorează… și gata!
Rugați-vă! Nu mai amânați. Spuneți necontenit așa: Doamne, fii cu mine în toată vremea și în tot locul! Doamne, fii cu mine în toată vremea și în tot locul! Doamne, fii cu mine în toată vremea și în tot locul!
Şi tot răul se va îndepărta.”
(Pr Constantin Sârbu, 1905-1975)


CE INSEAMNA A AVEA INIMA CURATA ?



Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


             

                                              ... CE INSEAMNA A AVEA INIMA CURATA ...

 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Macarie Egipteanul, zice ca, a avea inima curată, inseamna a nu judeca pe nimeni: „Nici pe desfranata, nici pe pacatosi, nici pe cei fara randuiala”, ci a-i privi pe toţi „cu gand nevinovat si ochi curat”. Pentru cel cu inima curata trebuie „sa devină un fapt firesc si obisnuit acela de a nu defaima pe nimeni, de a nu osandi, de a nu a avea ura sau de a nu iscodi pe cineva”.

 Sau: „De vezi pe cineva cu un ochi, sa nu-l judeci în inima ta, ci sa-l privesti ca pe un om sanatos; pe cel ciung sa-l privesti ca si cand n-ar fi ciung; pe cel schiop ca si cand (ar merge) drept; pe cel paralitic ca si cand ar fi sanatos”. Asadar, minunat graieste Sfantul Parinte Antonie cel Mare: "De vom dobandi pe fratele, pe Hristos dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim!"

 Iar cand este vorba despre judecarea preotilor crestini ortodocsi, Sfantul Parinte, Macarie de la Optina, ne indeamna asa: "A-i judeca pe preoti dupa pacatele lor nu este nicicum treaba voastră. Oaia nu-l judeca pe pastor, cum ar trebui sa fie el si n-a fost.

 A judeca preotul inseamna a-L judeca pe Insusi Hristos; cum e posibil sa se intample acest lucru?“