Pagini

joi, 3 august 2023

Lăsați copiii să vină la Biserică,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




"Lăsați copiii să vină la Biserică, chiar dacă au dormit acolo, chiar dacă s-au jucat și au mâncat, chiar dacă au venit târziu, chiar dacă au vorbit și au făcut gălăgie... Este suficient că au ales Biserica decât să meargă în altă parte! S-au scuturat de somn și au venit la biserică. Și-au lăsat joaca și au venit la biserică.

Azi se joacă și glumesc, mâine se roagă și scandează, poimâine vor sluji, iar după, vor deveni preoti, ierarhi si lideri în biserică. Cine dintre noi nu s-a comportat ca ei când era de vârsta lor?

Nu-i reproșa unui copil ca este rau și nu-l demite. Orice ar face, nu-i respinge angajamentul bun față de Biserică! Fii bun cu copiii, fii bun si bland cu ei și învață-i cu răbdare, compasiune și înțelepciune tot ce inca nu stiu. Zâmbește-le cald, dă-le cadouri si apreciaza-i pentru jertfa lor de a se trezi si a fi prezenti in Biserica in cadrul Sfintei Liturghii. Îmbrățișează-i frumos. Încurajează-i și fă-i să simtă cum ne bucurăm noi cei mari, toti, că sunt si ei prezenți alături de noi. Azi se conectează emoțional cu Biserica, mâine se vor conecta spiritual si duhovniceste.

Dintre tot ce avem, copiii sunt cei mai scumpi. Domnul nostru Iisus Hristos i-a binecuvântat pe copii, i-a îmbrățișat și i-a pus să stea în mijlocul lor, în fața tuturor, pentru a arăta că trebuie să primească cea mai mare atenție și grijă, "caci a unora ca acestia este Imparatia Cerurilor.."

Avva Macarie
Episcop al Al Meniei și Abu Koras

Ce înseamnă literele IC XC NI KA ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


       Însemnul mai este cunoscut în tradiția creștină cu numele de "pecete", deoarece conține în jurul semnului Crucii (+) monograma hristică (IC-XC) și un cuvânt de origine grecească (NI-KA).

Cu acest însemn se pecetluiește prescura, din care preotul slujește Sfânta Liturghie, fiind deasemenea folosit în situații dintre cele mai diverse (pecete în casele creștinilor la momentul sfințirii, pecete pe crucea de binecuvântare sau care se poartă la piept, însemn pe crucile ce străjuiesc mormintele creștinilor, pe materialele și obiectele liturgice etc). Pecetea este ușor de recunoscut în general, dar poate nu toată lumea înțelege semnificația simbolurilor.

Pe scurt, așadar, traducerea sau explicația literelor IC XC NI KA:
- literele din însemn se regăsesc în registrul alfabetului grecesc.
- IC înseamnă IISUS (simbolul C este S în greacă)
- XC înseamnă HRISTOS. Deci IC XC este prescurtarea numelui Iisus Hristos (monograma).
- NIKA, scris într-un singur cuvânt, este de la verbul NIKAΩ (NIKAO înseamnă "a învinge", "a birui", în limba greacă).

IC XC NIKA înseamnă: IISUS HRISTOS INVINGE sau Iisus Hristos Biruitorul!

Epistola I Corinteni 15, 54-57:
"Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?". Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos."

(Text preluat - Emil craciun)