Pagini

duminică, 25 iunie 2023

Duminica 3 după Rusalii - Grijile vieții

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Hristos ne îndeamnă să acordăm prioritate sau întâietate vieţii spirituale şi libertăţii noastre sufleteşti pentru a nu fi robiţi de grijile pentru bunurile materiale.

Poate, mai mult ca oricând, în zilele noastre providenţa divină adică purtarea de grijă a Creatorului faţă de creaţie este contestată, dacă nu chiar tăgăduită total, iar, motivul contestării îl constituie, printre altele, marile nedreptăţi ce se pot observa astăzi în lume, marile contraste şi marile provocări, care, de altfel, s-au făcut remarcate pe tot parcursul istoriei.

În stresul alergăturii cotidiene, în vederea câştigării celor absolut necesare vieţii de zi cu zi, noi suntem atenţionaţi de către Mântuitorul Hristos ca să nu pierdem din vedere că Cineva veghează totuşi deasupra noastră. Suntem, aşadar, anunţaţi că Dumnezeu are grijă de noi toţi, în toate împrejurările vieţii, de la naştere şi până la moarte, şi ni se cere să avem credinţă că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, bun sau mai puţin bun, favorabil sau mai puţin favorabil, nu este cu totul întâmplător.

Se pot întâlni adesea în viaţă destui oameni care şi-au câştigat şi consolidat credinţa, mai mult datorită necazurilor şi încercărilor vieţii, decât din avantajele ori foloasele dobândite, iar, nu de puţine ori, Dumnezeu Îşi descoperă pronia Sa, evident, pentru cel care are ochi să o vadă, chiar prin lucrurile mici, aparent insignifiante, dar cu urmări majore pentru întreaga noastră viaţă.

Prin cuvântul Său, Hristos nu ne învaţă că nu se cuvine să mai avem grija procurării celor necesare vieţii personale sau cele ale membrilor familiei de care suntem responsabili şi nici nu opreşte pe cineva de la a mai lucra, ci, îndeamnă omul să se oprească răbdător doar de la grija şi goana exagerată după câştiguri superflue, care ne duc în ispita uitării totale de Dumnezeu şi de sufletul nostru.

Concluzia textului evanghelic din această duminică este cuprinsă într-o singură frază: ,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), pentru că zadarnic ne ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare, în van alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi.

Din păcate, uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mai mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte, doar frica de cutremur şi de inundaţii, doar lipsa de bani înseamnă totul şi parcă ne copleşesc grijile vieţii! Toți dorim cât mai multe şi visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită, dar, de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape toți ne adâncim în vâltoarea groazei care ne înconjoară şi uităm că Dumnezeu este Creatorul acestei lumi şi purtătorul de grijă Care ne ajută să le facem pe toate, cu nădejdea că El este Părintele luminilor şi Cel care ni le dăruieşte pe toate.