Pagini

sâmbătă, 6 mai 2023

MĂRTURII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                         

de Eliana Popa
 
Un ateu, la Înviere, mi-a răspuns infatuat,
(Când l-am salutat frumos cu ,,HRISTOS A ÎNVIAT")
,, - Fugi de-aici cu vorba asta! Voi visați așa frumos...
Cine îmi dă mărturie că a Înviat Hristos? "
Mărturie vrei ca Toma? Tu o ceri din răutate.
Toma n-a tăgăduit! Domnul a-nviat din moarte.
Dintre toți aceia care călcau urma lui Hristos,
( Ucenici cât și apostoli) era cel mai credincios!
A cerut să se convingă dacă Fiul cel ceresc
 
A-nviat și e acolo ȘI CU TRUPUL OMENESC!

Iată, el e mărturie! L-a văzut cu ochii lui
Și-a pus degetul în rană și pe urmele de cui!
Mărturia Învierii, Celui ce ne e Lumina,
Ne-o arată Cartea Sfântă prin Maria Magdalina.
L-a văzut în fața sa, a fost martoră minunii,
A vestit și-ncă vestește că a Înviat Rabuni .
Mărturie-ți dau martirii ce-n iubirea Lui au ars,
Toți acei ce i-au urmat precum Saul cel din Tars,
Care-n temniță și-n chinuri pe Hristos n-a lepădat,
Nici când sabia lui Nero pe grumazul lui a stat.
Și de vei citi Scriptura, unde-i mărturia Lui,
Vei vedea cum L-a-ntâlnit pe drumul Damascului!

Mărturia Învierii o dau peste veacuri sfinții
Ce s-au lepădat de lume dându-și la săraci argintii,
Mărturia stă-n Altare, în Potir, în Liturghie
Când din nou s-aduce Jertfă, Hrană Sfântă să ne fie!
Stropul de cuminecătură este veșnica dovadă
Că-n Potir e Învierea ce spre Veșnicii ne poartă!
Eu pot da o mărturie fiindcă-n beznă mult am stat,
Însă sufletu-mi, cu Domnul, spre Lumina a săltat!
Și-n pământul țării noastre, mărturii -ngropate zac
Sfinte moaște ce arată Învierea noastră-n Veac!


Biserica cea sfântă,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Biserica cea sfântă,
Locaşul lui Hristos,
Este liman de mântuire
Sufletului de folos.

Acolo este Maica Sfântă,
Înlăcrimată-n rugăciune,
Îngeri şi sfinţi cer har
Pentru întreaga lume.

Acolo vine Mielul,
La orice Liturghie,
Pe-altar El se jertfeşte
Din marea Sa iubire.

Ne întinde-apoi Potirul
Să ne împărtăşim,
În taină pe Hristos
Atunci noi Îl primim.

Ne cheamă Împăratul
În zi de sărbătoare,
Să mergem cu nădejde
Şi bucurie mare!

Dă din sărăcia ta…

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Gheronda, Apostolul Pavel spune; „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7). Eu cu de-a sila dăruiesc sau fac vreun lucru bun. - Suntem copiii lui Dumnezeu şi este de datoria noastră sâ săvârşim binele, fiindcă Dumnezeu este numai dragoste. Ai văzut văduva care l-a găzduit pe Proorocul Ilie? Era închinătoare la idoli, dar ce dragoste avea înlăuntrul ei! Când Proorocul a mers să-i ceară pâine, ea i-a răspuns: „Avem puţin untdelemn şi o mână de făină. Acestea le voi mânca împreună cu copiii mei, iar apoi vom muri”. Nu i-a spus: „Nu avem să-ţi dăm”. Iar când Proorocul a vrut să-i încerce bunăvoinţa şi i-a cerut să facă pâine mai întâi pentru el şi după aceea pentru copiii ei, ea, sărmana, i-a făcut îndată. Dacă nu ar fi avut înlăuntrul ei dragoste, s-ar fi gândit: „Nu-i este de ajuns că i-am spus că avem puţin, ci mai şi cere să fac mai întâi pentru el o turtă”. Aici s-a făcut arătată intenţia ei cea buna ca să ne fie spre pildă. Dar noi, care citim Sfânta Scriptură şi atâtea cărţi, ce facem? Îmi amintesc că la Sinai copiii beduinilor, care nu ştiau nimic din Evanghelie, dacă le dădeai ceva, chiar şi foarte puţin să fi fost, impărţeau între ei şi fiecare lua câte puţin. Iar dacă pentru ultimul nu rămânea nimic, îi dădeau ceilalţi dintr-al lor. Toate acestea să le luaţi drept pildă şi să vă cercetaţi pe voi înşivă ca să vedeţi unde vă aflaţi. Dacă lucrează cineva astfel, primeşte folos nu numai de la Sfinţi şi de la nevoitori, ci de la toţi oamenii. Unul ca acesta se gândeşte: „Oare eu am o astfel de mărinimie? Cum voi fi judecat?”. Pentru că fiecare dintre noi va fi judecat de cel mai bun decât el. Valoare are faptul de a da din sărăcia noastră, fie că este vorba de ceva duhovnicesc, fie de ceva material. Să presupunem că am trei perne. Dacă dau pe cea care îmi prisoseşte, această faptă nu are valoare, pe când dacă o dau pe cea de sub cap, aceasta are valoare, fiindcă e făcută cu jertfă.

                                                                                                             Cuviosul Paisie Aghioritul