Sfântul Apostol Andrei, prăznuit la 30 Brumar, nu a scris nimic. A fost însă un slujitor al vieţii. Cu mult înainte de a ne naşte ca neam, el a semănat creştinismul în pământ bun... De aceea, ni se potriveşte ca un veşmânt: cald când era să îngheţăm, răcoros când era să ne topim, tainic apărător ori de câte ori ne-a fost teamă că pierim.
Întruchipând virtutea pentru poporul român drept-credincios (andros, în limba greacă, însemnând bărbat), Sfântul Andrei este frate cu Sfântul Petru. Auzise de Iisus de la Ioan Botezătorul: Iată Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1, 36). Este prima mărturie care îi zguduie conştiinţa sănătoasă de pescar. Îi urmează lui Hristos şi deîndată îşi aduce fratele, pe Sfântul Petru, zicându-i: L-am aflat pe Mesia - ce se tâlcuieşte Hristos! (Ioan 1, 41).
Este prima mărturie (şi ce mărturie!) pe care Sfântul Andrei o rosteşte despre Cuvântul Întrupat. De la "Iată Mielul lui Dumnezeu!" la "Am aflat pe Mesia!" este distanţa, repede parcursă, de la auzire la rostire, marcată prin puterea credinţei, care vine din ceea ce se aude, iar ceea ce se aude vine prin Cuvântul lui Hristos (Romani 10, 17). Sfântul Andrei reprezintă fidelitatea acestei parcurgeri. Demersul lui este unul simplu şi sincer: acela de a-L afla pe Hristos şi de a ne ajuta să-L aflăm pe Hristos.
Cineva, nu-mi amintesc cine, împărţea oamenii în două categorii: unii care caută şi nu găsesc, alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi. Între a găsi şi a afla nu întotdeauna se poate pune semnul egal. În viaţă putem găsi multe, în veşnicie nu-L putem afla decât pe Hristos Cel veşnic. Ştiinţa ne ajută să găsim, credinţa ne determină să aflăm; prima ne poate naşte un orizont, cea de-a doua ne duce dincolo de orice orizont; prima se foloseşte de cuvânt (de cele mai multe ori acesta fiind scris şi citit), cea de-a doua ne dă viaţă şi ne înviază prin Duh. Ca neam, târziu am reuşit să avem o literatură în scris, timpuriu am ştiut să rostim, să rostuim şi să rotunjim adevărurile prin cuvânt, într-un mod andreic. Înainte de a şti să scriem, am ştiut să cântăm, să bocim, să ne veselim, să ne tăinuim. Ce frumos: a te tăinui cu cineva!
Astăzi, prăznuirea Sfântului Andrei trage un semnal de alarmă: nimeni nu se mai tăinuieşte cu nimeni, oamenii, deşi scriu atâtea şi atâtea cărţi, studii şi articole, nu mai ştiu să vorbească unii cu alţii, nu mai au timp pentru un cuvânt bun... O bătrână, pe care fetiţa mea cea mică se chinuia s-o înveţe să citească, spunea cu greutate: Lasă-mă, mamo, mai bine să-ţi cânt ceva, nu ştiu, cunosc literele, dar nu pot să le adun... Ne-am înstrăinat unii de alţii reuşind să desacralizăm până şi Cuvântul, ajungând o lume de litere care nu se mai pot aduna. Ne-am risipit...
Este timpul să punem punct şi să ne-ntoarcem la Sfântul Andrei, Apostolul nostru. Este mai bine să slujim taina vieţii, prin duh, decât să scriem lucrarea morţii, prin literă. Sfântul Andrei a fost răstignit, în localitatea Patras, pe o cruce sub forma literei X. Este singura literă deschisă atât nordului, cât şi sudului, estului şi vestului, pământului şi cerului. Asemenea sufletului nostru.
Pr. Sever Negrescu