Pagini

luni, 21 iunie 2021

SFANTA TREIME

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


- TAINA IUBIRII  DESAVARSITE, SARBATOAREA DIVINITATII SUPREME, ABSOLUTE, A TATALUI, A FIULUI SI SFANTULUI DUH!

    Sfanta Treime este Dumnezeul nostru, dar pentru unii oameni constituie o Mare Taina, de multi neinteleasa. 

    "Tatal e Mintea, Fiul e Cuvantul, iar Duhul Sfant e Duhul care salasluieste peste tot si in  inima noastra”, astfel se descrie icoana Dumnezeirii”. 

    "Este sarbatoarea in care aducem in mod deosebit laude si  cantari duhovnicesti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru ca toata lucrarea liturgica si sfintitoare a Bisericii Ortodoxe se savarseste in numele si spre slava Preasfintei Treimi. 

   De aceea, se cuvine sa marturisim intotdeauna pe Sfanta  Treime: pe Dumnezeu-Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sa o preamarim si sa I ne inchinam Ei, zicand:

                                                                        RUGĂCIUNE  

    Preasfanta Treime, Stapanire de o fiinta, pricinuitoare a tot binele; ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele ce ai gatit noua tuturor in veacul cel viitor? 

    Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si  ne mantuieste pe noi. Amin.

   Bucuria mea, cine nu crede in Sfanta Treime, de fapt, nu crede in nimic, pentru ca Dumnezeu este UNUL IN FIINTA si INTREIT IN PERSOANE, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. LUMINA este Tatal, LUMINA este FIUL, LUMINA este Duhul Sfant. 

                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

ALE MÂNTUIRII CĂI !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



(versuri: Eliana Popa)

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fețele ,,cinstite"!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repetă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in grația divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi !

Din volumul de poezii : CU HRISTOS PE DRUMUL CRUCII !

De-aş putea să-mi plec gândirea

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



De-aş putea să-mi plec gândirea
puţin mai jos de orice gând
mi s-ar întoarce-n trup iubirea
şi mintea-n inimă plângând

de-aş putea să-mi plec privirea
puţin mai jos de-orice lumină
mi-ar străluci în ochi Lumina
şi-aş fi fără păcat şi vină

de-aş putea să-mi plec vorbirea
puţin mai jos de-orice cuvânt
mi-ar izvorî din piept Tăcerea
ce-ar face pace pe pământ

de-aş putea să-mi plec poftirea
mai jos de cele care pier
preface-s-ar atunci căderea
în cel mai lin urcuş spre Cer

de-aş putea să-mi plec durerea
puţin mai jos de-orice alin
aş întâlni chiar Învierea
în miezul ultimului chin

de-aş putea să-mi plec grumazul
puţin mai jos de orice jug
în nuntă s-ar schimba necazul
şi nunta-n feciorelnic Rug

o, de-aş putea să-mi plec genunchii
puţin mai jos de drumul meu
să-mi plec şi duhul şi rărunchii
puţin mai jos mai jos de “eu”

metania începută-n suflet
mi s-ar sfârşi în Dumnezeu…

"Metania"de Marius iordachioaia


IUBIREA CEA ADEVARATA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



https://biserica-casaluidumnezeu.blogspot.com/

Bucuria mea, mereu am vorbit despre plinirea Poruncii iubirii. Sfantul Isaac Sirul are un cuvant minunat despre iubire: “Exista iubiri ce se sting ca lampa ramasa fara ulei, ori, ca torentii care seaca atunci cand ploaia s-a oprit. Dar iubirea cea adevarata este asemeni puternicului izvor care tasneşte din pamant; curge mereu, nesfarsit." Ca sa implinim Porunca iubirii trebuie sa fim altruisti. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Nimic nu-i place atat de mult lui Dumnezeu, ca o viata care aduce folos tuturor. Tocmai de aceea ne-a dat si darul cuvantului, si maini, si tarie trupeasca, si minte, si pricepere: ca sa intrebuintam toate acestea spre mantuirea noastra si folosul aproapelui." Si dupa cuvantul Sfantului Gavriil georgianul, mai trebuie inca ceva: "Nu dispretuiti pe nimeni, chiar daca vedeti oameni agitati, indecenti, beti sau injurand intr-un limbaj murdar. Chipul lui Dumnezeu se pastreaza chiar si in ei, insa, la un nivel poate prea profund, de care ei insisi nu sunt constienti. E normal ca vrajmasul sa vrea sa pangarasca acest chip si sa-l acopere cu murdarii. Nu e deloc usor sa vezi chipul lui Dumnezeu in cei care te ocarasc si care se manifesta ca niste fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compatimiti, fiindca, sufletul lor e desfigurat, poate fara a mai putea fi refacut vreodata, sfarsind în chinuri vesnice. Cat de greu e acest lucru: sa-si iubeasca cineva vrajmasii!”. Sfantul Parinte Serafim de Sarov spune: “Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa ne straduim in tot chipul a nu-i osandi pe altii. Prin neosandire si prin tacere se pastreaza pacea sufleteasca: atunci cand omul petrece intr-o asemenea asezare, primeste descoperiri dumnezeiesti." Amin si Aliluia!
Preot Ioan